Sinaxar 3 octombrie
📑 Cuprins:
- Sfântul Mucenic Dionisie Areopagitul
- Povestirea Sfântului Dionisie despre Sfântul Carp și alți doi păcătoși
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Sfântul Mucenic Dionisie Areopagitul
Sfântul acesta, Dionisie Areopagitul, s-a născut diincioși, dar de neam bun, și a crescut în preamărita cetate Atena. Apoi, din copilărie a fost dat la înțeleaptă învățătură elenistică, în care atât de mult a sporit, încât în douăzeci și cinci de ani a întrecut pe toți învățații săi vârstnici filozofi. Însă vrând să se știe desăvârșit, s-a dus în părțile Egiptului, în cetatea ce se numește Eliopol, pentru că acolo erau demult dascăli învățați și de la dânșii a deprins, împreună cu prietenul său Apolofan, meșteșugul citirii stelelor. Însă a fost o zi în care soarele, nerăbdând să vadă pe Domnul Iisus Hristos răstignit pe cruce, pentru mântuirea noastră, la amiază s-a întunecat și lumina și-a ascuns-o vreme de trei ceasuri. Iar Dionisie, mirându-se, a zis: „Sau Dumnezeu, Ziditorul lumii, pătimește, sau lumea aceasta văzută se sfârșește”. Acestea le-a grăit din duhul lui Dumnezeu pentru patimr nu după învățătura înțelepciunii veacului acesta. Apoi, întorcându-se în Atena, s-a căsătorit și, ca primul dintre ai săi, fiind de neam bun, cârmuia cetatea și poporul cu multă pricepere și cinste.
Când Sfântul Apostol Pavel a mers în mijlocul Areopagului, la Atena, propovăduind pe Iisus Hristos cel răstignit pe cruce și înviat, înaintea celor mari, atunci Dionisie, ascultând cu luare aminte cuvintele Sfântului Apostol Pavel, le-a pus pe ele în inima sa. Cei mai mulți îi ziceau lui Pavel că vor să audă a doua oară de la dânsul, mai bine, învățătura lui Hristos și atunci Dionisie, ept dintre ceilalți, a început un dialog cu Pavel, întrebându-se unul pe altul. Deci, Pavel l-a întrebat: „Pe care Dumnezeu cinstiți voi?”. Iar Dionisie îi arătă în cetate pe Cronos, pe Afrodita, pe Zeus, Hefest, Hermes, Dionisos, Artemis și pe ceilalți zei. Umblând Pavel cu Dionisie, a văzut o capiște pe care era scris: „A necunoscutului Dumnezeu”. Și l-a întrebat Pavel pe Dionisie: „Dar cine este necunoscutul Dumnezeu?” A răspuns Dionisie: „Acela între dumnezei încă nu S-a arătat, însă la vreme va veni, pentru că El este Dumnezeul care va împărăți cerul și pământul și împărăția Lui nu va avea sfârșit”.
Auzind acestea Apostolul Pavel și luând aminte la cuvintele lui Dionisie, a început cu mult spor a semăna pe pământul cel bun sămânța cuvântului lui Dumnezeu, spunând că acum acel Dumnezeu a venit și S-a născut din Preacurata și pururea Fecioara Maria și pentru mântuirea oamenilor a răbdat pironirea pe cruce; și a cărui pătimire, soarele, neputând s-o vadă, s-a întunecat și nu s-a mai văzut lumina lui în lume vreme de trei ceasuri. Acest Dumnezeu a înviat din morți și S-a suit la ceruri. „Deci, întru acesta să crezi Dta să-L cunoști, și să slujești adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos”. Apoi, aducându-și aminte Dionisie de întunericul care a cuprins tot pământul, despre care i-a spus și Sfântul Pavel, îndată a crezut că Mântuitorul într-acea vreme a pătimit în trup omenesc și și-a deschis mintea și inima spre cunoștința necunoscutului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că l-a luminat pe el lumina darului lui Dumnezeu și a rugat pe Apostolul Pavel să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul, ca să-i fie milostiv și să-l numere și pe el între robii Săi.
Pe când Apostolul Pavel ieșea din cetatea Atenei, un orb, pe care îl știau cu toții că de la naștere nu vedea, l-a rugat pe Sfântul Apostol Pavel ca să-i dăruiască vederea. Apostolul Pavel, făcând semnul crucii pe ochii lui, i-a zis: „Domnul și Învățătorul meu Iisus Hristos, Care din scuipat a făcut tină și a uns cu dânsa ochii orbului și i-a dat vedere, Acela să te lumineze și pe tine cu puterea Lui!” Minunea dumnezeiască s-a întâmplat, pentru că îndată orbul aoruncit Pavel orbului ca, mergând la Dionisie, să-i spună: „Pavel, sluga lui Iisus Hristos, m-a trimis la tine ca, după făgăduința ta, să vii la dânsul și, botezându-te, vei primi iertarea păcatelor”. Orbul a mers la Dionisie și i-a spus cele poruncite; și propovăduia facerea de bine dumnezeiască care i s-a făcut prin Pavel. Iar Dionisie s-a mirat foarte mult văzând că orbul și-acăpătat lumina ochilor și acum vede și, nezăbovind, împreună cu Damar, femeia sa, cu fiii săi și cu toată casa, au mers la Pavel și s-au botezat. După aceasta și-a lăsat femeia, copiii și casa și s-a alăturat lui Pavel.
Trei ani i-a urmat lui Pavel, oriunde mergea și de la el a învățat tainele lui Dumnezeu, ceea ce se dovedește din scrierile sale. După aceasta a fost așezat episcop de Sfântul Pavel și de la Tesalonic a fost trimis la Atena, ca acolo să poarte grijă de mântuirea omenească. Dionisie a ascultat nu numai de propovăduirea lui Pavel, ci și de a celorlalți apostoli cu care a fost împreună la îngroparea Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu. În cărțile sale scrie pentru sineIerotei și cu Timotei și cu mulți alți frați în cetatea Ierusalimului la Mormântul Mântuitorului, unde a văzut și a auzit pe Iacob, fratele Domnului, pe Petru verhovnicul și pe Ioan cuvântătorul de Dumnezeu, de la care a învățat el tainele credinței, așa cum mărturisesc acum toți cuvântătorii de Dumnezeu, pentru dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos.
Petrecând multă vreme în Atena, a extins Biserica lui Dumnezeu, începută de Sfântul Apostol Pavel și precum ceilalți apostoli, tot așa și Sfântul Dionisie a dorit să propovăduiască Sfânta Evanghelie și prin alte țări și să pătimească până la sânge pentru numele lui Hristos, precum a pătimit și Apostolul Pavel, învățătorul său, care a suferit și a murit la Roma, chinuit de Nero, pentru credința în Hristos.
Așezând alt episcop în locul său la Atena, el s-a dus la Roma unde Sfântul Clement, episcopul Romei, l-a primit cu bucurie. Aici a petrecut puțin și a fost trimis de Clement în Galia, împreună cu episcopul Luchian, cu preotul Rustic, cu diaconul Elefterie și cu alți frați, ca să propovăduiacredincioși, cuvântul lui Dumnezeu. În Galia Sfântul Dionisie s-a făcut apostolul acelui ținut și a întors către Dumnezeu mult popor care se închina la idoli. La Paris, cum a putut, din milostenia ce o dădeau credincioșii, a zidit o biserică în care săvârșea slujbele cele fără de sânge, rugând pe Dumnezeu să-i ajute să adune acolo multe oi cuvântătoare.
Atunci când cuvântul lui Dumnezeu se înmulțea, s-a ridicat, după Nero, a doua prigoană asupra credincioșilor, din partea lui Domițian Cezarul, care a trimis pe ighemonul Sisinie în Galia ca să-i chinuiască pe creștini. Ajungând acela în cetatea Parisului a poruncit ca întâi să fie chinuit Dionisie, ca cel mai slăvit întru minuni și întru înțelepciunea lui Dumnezeu, împreună cu Rustic și cu Elefterie, căci ceilalți frați se duseseră pentru propovăduire în alte părți.
Sfântulum foarte bătrân și prea obosit de propovăduirea Evangheliei și fiind legat cu frânghii, târât și adus împreună cu cei doi înaintea ighemonului, acesta i-a zis cu mânie: „Oare tu ești, rău bătrân Dionisie, care, hulind pe zeii noștri, le răstorni toate slujbele lor și te împotrivești poruncii împărătești?” A răspuns sfântul: „Cu toate că acum am îmbătrânit cu trupul, precum mă vezi, totuși credința mea înflorește ca tinerețea și mărtotdeauna va naște lui Iisus Hristos fii noi”. Și fiind întrebat de ighemon: „Pe care Dumnezeu cinstești?”, Dionisie a spus cuvântul adevărului și a mărturisit numele cel mare al Preasfintei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Iar ighemonul, ca o viperă surdă, nevrând să asculte mântuitoarele propovăduiri, întreba pe cei trei – pe Dionisie, pe Rustic și pe Elefterie: oare nu voiesc să se supună împăratului și să jertfească zeilor lor?
Într-un glas ei au răspuns: „Suntem creștini și un Dumnezeu avem, Care este în ceruri și pe Acela Îl cinstim; iar poruncii împăratului nu ne vom supune”. Atunci ighemonul a poruncit ca, dezbrăcând pe Dionisifrânghii, fără de milă. Iar sfântul răbda, mulțumind lui Hristos că i-a dat să poarte răni pe trupul său. La fel a chinuit pe Rustic și pe Elefterie. Dar și aceștia, fiind întăriți de Dionisie și mai ales de Dumnezeu, răbdau, preamărind pe Hristos.
Ighemonul, văzând că mai degrabă ostenesc mâinile celor ce bat decât slăbesc cei ce rabdă, i-a aruncat pe toți în temniță în acea zi. Dar a doua zi, din porunca ighemonului, slujitorii l-au scos pe Dionisie și l-au întins r și au aprins focul dedesubt, iar Dionisie cânta psalmul: „Cu foc este lămurit cuvântul Tău și robul Tău l-a iubit pe El”. După aceasta, luându-l pe Dionisie de pe pat, l-au aruncat spre mâncarea fiarelor, dar Dumnezeu a închis gura fiarelor și Dionisie a rămas nevătămat. Apoi l-au aruncat într-un foc mare, dar și de acolo a ieșit nevătămat, căci nu s-a atins de el focul. După acestea l-au aruncat iarăși în temniță alături de Rustic și de Elefterie.
În vremea aceea mulți credincioși mergeau în temniță, pentru care Sfântul Dionisie săvârșea acolo dumnezeiasca Liturghie și îi împărtășea pe ei cu trupul și sângele lui Hristos. Iar când slujea, cei credincioși vedeau o lumină mare deasupra fericitului Dionisie și Împăratul slavei, cu oștile îngerești, Se arăta și priveau la Dânsul cei vrednici, pe cât puteau să cuprindă cu ochii lor trupești.
După aceasta, ighemonul i-a scos iarăși pe Dionisie, Elefterie și i-a îndemnat pe ei să jertfească idolilor, dar ei nu s-au supus și l-au mărturisit pe Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Mâniindu-se, ighemonul a poruncit ca iarăși să-i bată fără cruțare, iar după aceasta i-a osândit la tăiere cu sabia. Când îi duceau pe sfinți din cetate la muntele care se cheamă al lui Arei, Dionisie se ruga, zicând: „Dumnezeule, Dumnezeul meu, Care m-ai zidit și m-ai învățat veșnica Ta înțelepciune, Care mi-ai arătat tainele Tale și pretutindeni unde am mers st, îți mulțumesc Ție de toate care le-ai făcut prin mine, spre slava Sfântului Tău nume și pentru că ai cercetat bătrânețele mele cele ostenite, care de acum încetează să te vadă pe Tine, chemându-mă la Tine împreună cu prietenii mei; deci, mă rog Ție, primește-mă pe mine împreună cu prietenii mei și milostiv fii acelora pe care i-ai câștigat cu Sângele Tău și pe care i-ai făcut, prin a noastră slujire, prietenii Tăi; că a Ta este stăpânirea și puterea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh în vecii vecilor”. Iar când a zis Amin, și-a plecat sfântul său cap, pentru preasfânt numele lui Iisus Hristos și capul i-a fost tăiat cu o secure neascuțită. Așișderea, și sfinții Rustic și Elefterie, împreună cu Dionisie și lor sub sabie pentru Hristos.
Dumnezeu a făcut opreamărită minune după moartea plăcutului său, Dionisie, pentru că trupul lui, fiind fără cap, s-a sculat cu puterea lui Dumnezeu și, luându-și în mâini capul său, a mers două stadii la o femeie dreptcredincioasă, pe numele Catulia, căreia, dându-și capul, a căzut la pământ. În locul acela s-a zidit o biserică de creștini. Mulți necredincioși, văune, au crezut în Iisus Hristos, iar pe mulți creștini i-a secerat atunci sabia ighemonului, ale căror nume numai singur Dumnezeu le știe, care îi scrie pe robii Săi în cărțile vieții. Iar Catulia, luând capul sfântului, a vrut să-i ia și trupul, dar a fost oprită de cei necredincioși. Însă ea a chemat pe străjeri în casă, i-a ospătat și îi ținea acolo dându-le daruri, iar credincioșilor le-a poruncit ca să ia comoara aceea, adică sfântul trup al lui Dionisie; creștinii l-au luat și l-au îngropat în acel loc unde sfântul și-a dat capul Catuliei.
Sfântul Dionisie a pătimit în al nouăzecilea an al vieții sale, iar de la nașterea lui Hristos în al nouăzeci și șaselea an. După aceea, la mormântul lui se făceau multe minuni, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit în veci, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Amin.
Povestirea Sfântului Dionisie despre Sfântul Carp și alți doi păcătoși
Marele Dionisie Areopagitul, scriind o scrisoare către monahul Demofil, care a izgonit un preot din biserică pentru că îi învăța pe credincioși blândețea și bunătatea, îi aduce aminte de un lucru ca acesta: fiind eu în Crit, m-a primit în casa sa fericitul Carp, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, om cu multă bunătate, care, pentru multă luminare a minții sale, era foarte lesnicios spvedenie și nu începea săvârșirea preacuratelor și de viață făcătoarelor Taine mai înainte de a nu vedea din cer arătându-se vreo dumnezeiască vedenie. Pe acest sfânt bărbat (precum singur mi-a istorisit) l-a necăjit unul dintre cei necredincioși, iar pricina necazului a fost aceasta: acel necredincios a întors de la biserică pe un om credincios și l-a dus la păgânătatea sa și pentru aceasta fericitul Carp s-a mâhnit foarte tare. El avea trebuință să fie răbdător cu cei căzuți din credință și să-i învețe neîncetat cu cuvinte folositoare, iar pe cei necredincioși să-i biruiască cu bunătatea sa. Și pentru amândoi se ruga cu toată osârdia lui Dumnezeu, ca pe cel ce se abătuse de la dreapta credință iarăși să-l întoarcă la sfânta sa biserică, iar pe cel orbit cu necredință să-l lumineze cu lumina credinței; însă nu știu cum, atunci (de vreme ce mai înainte de acestea niciodată nu s-a arătat nerăbdător) s-a amărât foarte tare în sufletul său. Căci, târzânserat și se apropia miezul nopții, s-a sculat ca să facă rugăciune, pentru că avea obiceiul ca întotdeauna la miezul nopții să se scoale și să se roage. Stând la rugăciune, foarte tare se mâhnea pentru cei doi oameni, de care s-a pomenit și zicea în sine că nu este drept ca să viețuiască pe pământ oamenii cei fără de lege, care se răzvrătesc împotriva căilor Domnului, care sunt drepte și se rugă lui Dumnezeuînșii foc din cer care să sfârșească cu ardere viața amândurora.
Când se ruga el cu tot dinadinsul, îndată s-a cutremurat casa în care stătea și s-a desfăcut în două începând de la vârf, încât lui i se părea că stă afară și o văpaie luminoasă de foc s-a coborât din cer înaintea lui și, uitându-se în sus, a văzut cerul deschis și pe Iisus șezând; iar înaintea lui stăteau în chip omenesc mulțime nenumărată de îngeri. Și se minuna fericitul Carp văzând în cer aceste minuni. Apoi, plecându-și ochii în jos, a văzut pământul desfăcându-se și o prăpastie adâncă și întunecoasă se deschidea înaintea lui, iar la gura acelei prăpăstii stăteau cei doi oameni, asupra cărora se mâniase și le cerea de la Dumnezeu pieirea. Și stăteau acei oameni cu umilință, cu mare frică și cutremur, căci acum erau gata să cadă în prăpastie, iar în adâncul prăpastiei era un balaur care, trezindu-se, scrâșnea din dinți. Erau acolo și niște bărbați care îi băteau, îi împingeau și îi trăgeau pe cei doi spre acel înfricoșător balaur. Iar Carp, văzând pe cei ce l-au mâhnit pe el că erau gata să cadă în prăpastie și să fie mâncați de balaur, se mângâia și nu dorea atât să privească la cerul cel deschis și la Iisus, care ședea acolo, cât la pieirea celor doi păcătoși. Dar iarăși se întrista și se mâhnea că încă nu căzuseră și din nou se ruga lui Dumnezeu ca să cadă și să piară.
Apoi, abia și-a ridicat ochii spre cer, ca și mai înainte și a văzut pe Iisus sculându-Se de pe cerescul Său scaun și venind la acei oameni, care stăteau lângă gura prăpastiei și le-a întins mâna Sa de ajutor. Iar îngerii, luând pe oamenii aceia, îi sprijineau de amândouă părțile și îi întăreau, ca apoi să-i scoată din prăpastia aceea. Și a grăit Iisus către Carp: „Bate-mă pe Mine de acum, căci gata sunt, ca pentru mântuirea oamenilor iarăși să fiu răstignit; căci Îmi este iubitmai oamenii de și-ar urî păcatele lor; însă, vezi, oare mai plăcut este a viețui cu balaurul în prăpastie, decât cu Dumnezeu și cu îngerii Lui cei iubitori de oameni?” Această povestire a pus-o Sfântul Dionisie în scrisoarea sa către monahul Demofil, cel mai înainte pomenit și nu numai pe el, dar și pe noi ne învață să nu ne arătăm aspri asupra celor ce greșesc, ci mai ales să le dorim întoarcerea, iar nu pedeapsa; apoi să-i învățăm pe ei cu dragoste și cu răbdare și să așteptăm pocăința lor; trebuie a ne ruga cu tot dinadinsul pentru unii ca aceștia lui Dumnezeu, care nu voiește moartea păcătoșilor, ca singur, cu a Sa bunătate, să-i întoarcă și să-i miluiască, căci Domnul iubește pe cei drepți și pe cei păcătoși miluiește; căruia i se cuvine slava în veci. Amin.
În această zi mai facem și pomenirea cuviosului părintelui nostru Ioan Hozevitul, episcopul Cezareei care, pentru Dumnezeu lăsându-și scaunul său, s-a dus în pustie. Pe acesta, pe când mergea să cerceteze pe niște frați cunoscuți, l-a întâmpinat o femeie în cale și, căzând la picioarele lui, l-a rugat să nu o ocolească, ci să intre în casa ei și s-o sfințească cu rugăciunea sa și cu binecuvântare. Și, înduplecându-se sfântul, a mers și a intrat în casă și îndată acea femeie desfrânată și îniat ușa și și-a dezgolit trupul îndemnându-l pe cuvios la păcat. Iar el, smulgându-se din mâinile ei și deschizând ușa, a fugit. După ce a făcut multe minuni, s-a odihnit în Domnul.
Tot în această zi mai facem și pomenirea fericitului Isihie Horivitul, cel din liniște, care viețuind mai întâi în nebăgare de seamă, a căzut într-o boală și a murit, iar după un ceas iarăși a înviat. Și ușa chiliei sale închizându-și-o a petrecut doisprezece ani în liniște, nevorbind nimic cu nici unul dintre frați și multe lacrimi vărsând. Iar când era să se sfârșească, frații au sfărâmat ușa închisorii sale, au intrat și l-au rugat mult pe el ca să le spună vreun cuvânt folositor. Dar el, numai aceasta le-a zis: „Iertați-mă! Fiecare gândind întotdeauna la moarte nu poate să greșească”. Acestea zicându-le, a adormit în Domnul.