Sinaxar 24 martie
📑 Cuprins:
- Înainte-prăznuirea Buneivestiri
- Sfântul Artemon, Episcopul Seleuciei din Pisidia
- Cuviosul Iacob Mărturisitorul
- Minunea ce s-a făcut în Mănăstirea Pecersca
- Sf. Zaharia de la Sketis (pustia Egiptului)
- Cuv. Martin din Teba
- Sf. Mc. Partenie, patr. de Contantinopol (anul 1657)
- Sf. Ștefan și Petru din Kazan (Rusia)
- Sf. Zaharie Postitorul din Lavra Grotelor din Kiev
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Înainte-prăznuirea Buneivestiri
Sfântul Artemon, Episcopul Seleuciei din Pisidia
Fericitul Artemon a avut ca patrie Seleucia, cetatea Pisidiei, în care, fiind născut și crescut, petrecea viață cinstită, în zilele Sfinților Apostoli, care luminau lumea cu buna vestire a lui Hristos. Mergând în cetatea aceea Sfântul Apostol Pavel, Artemon era între toți cetățenii ca un luminător, strălucind cu fapte bune, și nu i se cădea a se ascunde sub obroc. Sfântul Apostol Pavel, aflându-l pe acesta întărit în credința lui Hristos și plin de dumnezeiasca înțelepciune, l-a pus păstor și învățător poporului, hirotonisindu-l întâiul episcop în Seleucia Pisidiei. Iar el, îndreptând bine și cu plăcere de Dumnezeu turma cea încredințată lui, a fost tuturor liman de mântuire, văduvelor și săracilor purtător de grijă, sufletelor și trupurilor doctor, făcător de minuni și toate zilele vieții sale bine și cu dumnezeiască plăcere petrecându-le, și-a sfârșit viața la adânci bătrâneți.
Cuviosul Iacob Mărturisitorul
Cuviosul Iacob Mărturisitorul a pătimit pe vremea răucredinciosul împărat grec, Leon Armeanul (813-820), care, înnoind eresul luptării contra sfintelor icoane, eres blestemat de Sfinții Părinți la al șaptelea sinod a toată lumea, pe mulți a chinuit și a omorât pentru cinstirea sfintelor icoane. Despre el cunoaștem și avem și mărturie de la Sfântul Teodor Studitul, pentru că fericitul Iacob a fost din ceata ucenicilor lui. Fiind izgonit Cuviosul Teodor pentru sfintele icoane și mulți din ucenicii lui chinuindu-se, a fost prins și acest fericit Iacob, fiind muncit în multe chipuri. Iar după ce a fost ucis răucredinciosul armean, Sfântul Iacob a fost eliberat din lanțuri, precum și ceilalți mărturisitori ai lui Hristos. Apoi, intrând în Mânăstirea Studiților, care era în Constantinopol, fiind abia viu, în puține zile a murit și cu cinste s-a îngropat.
De a lui mutare, fericitul Ipatie, care ținea începătoria egumeniei în locul Sfântului Teodor, părintele său, a înștiințat prin scris pe Cuviosul Teodor, care acum, întorcându-se de la închisoare, zăbovea în locașul lui Crescent. Iar Cuviosul Teodor a trimis răspuns către Ipatie astfel: „Nu fără durerea inimii, o, fiule, am luat înștiințare de la tine despre adormirea lui Iacob, mărturisitorul lui Hristos și iubitul nostru frate; și nu fără duhovnicească mâhnire mă doare inima ca de un fiu, căruia eu, pentru păcatele mele, nici fiu a mă numi nu m-am învrednicit; și mă bucur de nădejdea vieții veșnice pregătită lui de Domnul. Dar nu numai noi ne bucurăm, cărora el ne este foarte sfânt prin podoabă aleasă, ci și toată Biserica se bucură de dânsul, pentru că ce fel de bărbat îl socotești a fi? Oare nu, mărturisitor? Oare nu, mucenic? Oare nu, sfânt?
Din anii cei dintâi se îndeletnicea după lege întru ostenelile pustniceștii vieți, fiind supus și ascultător, împotriva pornirilor rele nevoindu-se bărbătește, păzindu-și trupul nestricat de poftele rele, pentru care el se înfrâna cu postul și-l supunea duhului. Apoi, cât a fost sănătos, atât de puțin somn avea, încât se minunau cei ce-l vedeau. În gândirea de Dumnezeu el dorea a se îndeletnici mult, cât avea vreme. Apoi se aprindea cu dumnezeiasca dragoste. Și să nu mă socotească cineva că grăiesc minciuni, pentru plăcerea ascultătorilor. Martor îmi este Domnul și Ioan, ucenicul său, care mi-a spus mie acelea despre el, pe care eu înainte nu le știam, însă toate acestea i-au fost ca un chip al deprinderii pustnicești.
Iar întru mărturisirea mucenicească s-a nevoit în multe feluri. Priveliște s-a făcut îngerilor și oamenilor. O, ce tare și scumpă inimă! A intrat în nevoiță ca un ostaș al lui Dumnezeu, nefricos; din toate părțile chinuitorii cu bătăi i-au lovit spatele și pieptul, i-au vărsat sângele, iar trupul i l-au zdrobit și la pământ l-au lăsat aruncat. Însă n-a arătat slăbiciune, ci a împlinit desăvârșit mucenicia pentru Hristos, Fiul lui Dumnezeu, căci pentru sfânta Lui icoană a voit a pătimi și a răbda muncă.
Să audă cei blânzi și să se veselească, să se bucure iubitorii de mucenici și să salte; iar diavolul să se rușineze și să se risipească adunarea luptătorilor de icoane. Pentru că aceia nu numai pe Sfântul Iacob ci și pe mulți dintre ai noștri – de vreme ce toți un trup suntem întru Iisus Hristos, Care este capul tuturor – asemenea i-au muncit, i-au ucis, cu foame i-au chinuit și altele la fel ca acelea au făcut mărturisitorilor lui Hristos. Iar Sfântul Iacob, dintr-acele nesuferite răni, la toate mădularele fiind slăbănogit, trupul cel cuprins de cumplite dureri l-a dat la îngrijirea doctoricească; și astfel viața sa se apropia de sfârșit, cu mulțumire și cu smerenie. Apoi îmi scrii că mai înainte și-a spus mutarea sa, care a urmat nevoințelor lui mult-pătimitoare.
Iarăși ai adăugat a scrie că la îngroparea lui a fost mare adunare de popor și din cei mai însemnați oameni ai neamului celui mai luminat. Și aceasta a fost cu voia cea dumnezeiască, căci la un om nu însemnat după trup, ci după duh, nu s-ar fi strâns o astfel de adunare, dacă nu era voia lui Dumnezeu. Pentru că el s-a dus la cer și s-a așezat lângă ai săi împreună-pătimitori și s-a înmulțit ceata mărturisitorilor și a sfinților mucenici, pentru care este bucurie la cer și veselie duhului lui Iacob, cu ale cărui rugăciuni ne vom mântui, fraților.
El și-a luat răsplătirea cea vrednică după osteneală. Și fericiți și cu adevărat dreptcredincioși sunt cei ce s-au adunat la cinstita lui îngropare; cu adevărat iubitori de mucenici sunt, a căror parte să fie cu acela pe care l-au cinstit; iar pentru cinstitele lui moaște, de va fi cu plăcere lui Dumnezeu, voi rândui precum am scris din canon. Închinați-vă unul altuia cu sărutare sfântă, pentru că tuturor fraților li se cade să citească aceasta. Închină-se vouă arhiepiscopul, Nichifor patriarhul, protopresbiterul, economul și ceilalți frați. Iar Domnul să fie cu voi. Amin”.
Până aici este epistola Sfântului Teodor Studitul, din care este arătată viața și pătimirea Cuviosului Iacob, mărturisitorul lui Hristos, cu ale cărui rugăciuni să ne învrednicească și pe noi Domnul de partea sfinților Săi în veci. Amin.
Minunea ce s-a făcut în Mănăstirea Pecersca
În cetatea Kievului erau doi bărbați slăviți prieteni între ei, Ioan și Serghie. Aceștia, venind în biserica cea de Dumnezeu împodobită a Pecerscăi, au văzut o lumină mai luminoasă decât a soarelui la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și înaintea ei au primit duhovniceasca frățime. Iar după mulți ani Ioan s-a îmbolnăvit de moarte și, lăsându-și pe fiul său Zaharia, care era numai de cinci ani, a chemat pe fericitul Nicon, egumenul Pecerscăi. Acela venind, a împărțit averea sa la săraci, iar partea fiului, adică o mie de bucăți de argint și o sută de aur, le-a dat lui Serghie, căruia i-a încredințat spre pază și pe fiul său Zaharia, fiind tânăr, ca unui prieten al său și frate credincios, poruncindu-i aceluia ca, atunci când va crește fiul său, să-i dea argintul și aurul. Acestea rânduindu-le, nu după multă vreme a răposat.
Ajungând Zaharia la cincisprezece ani, a voit să-și ia argintul și aurul său de la Serghie. Iar acesta, fiind rănit de diavol și soco-tind să dobândească bogăție, a voit să-și pierde viața și sufletul, căci a răspuns tânărului: „Tatăl tău a dat toată averea lui Dumnezeu și Aceluia să-I ceri argint și aur; El îți este ție dator, de te va milui. Iar eu nu sunt dator cu nici un galben, nici tatălui tău, nici ție. Aceasta ți-a făcut-o tatăl tău în a sa nebunie, că a împărțit toată averea sa în milostenie, iar pe tine te-a lăsat sărac și scăpătat”.
Acestea auzindu-le, tânărul a început a plânge pentru a sa lipsă. Și a trimis cu rugăminte la Serghie, zicând: „Dă-mi măcar jumătate din moștenirea mea, iar ție să-ți rămână jumătate”; iar Serghie ocăra cu aspre cuvinte pe tatăl copilului. Zaharia cerea a treia parte, apoi a zecea și, văzându-se pe sine lipsit cu totul, a zis lui Serghie: „Dacă n-ai luat, vino și te jură în biserica Pecerscăi, înaintea icoanei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, unde ai primit legătura iubirii de frați cu tatăl meu”.
Serghie, neîndoindu-se, a mers în biserică și, stând înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicea, jurându-se: „N-am luat o mie de bucăți de argint, nici o sută de aur”. Și a voit să sărute icoana, dar n-a putut să se apropie de dânsa. Apoi, ieșind pe ușă, a început a striga: „Cuvioșilor părinți, Antonie și Teodosie, să nu porunciți ca să mă piardă îngerul acesta nemilostiv, ci vă rugați Preasfintei Doamne, Născătoarei de Dumnezeu, ca să alunge de la mine pe diavolii cei mulți, cărora sunt dat, și să ia argintul și aurul cel pecetluit în cămara mea!” Și a cuprins frică pe toți. De atunci nu mai lăsau pe nimeni să jure înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Deci luară vasul cel pecetluit și aflară în el două mii de bucăți de argint și două sute de aur, pentru că astfel a îndoit Domnul, Răsplătitorul celor milostivi.
Iar Zaharia tot aurul și argintul l-a dat egumenului Ioan, care era atunci, ca să-i cheltuiască precum va voi. Iar el s-a călugărit și și-a săvârșit viața în Sfânta Mânăstire Pecersca. Iar cu argintul acela și cu aurul au făcut o biserică cu hramul Sfântului Ioan Înaintemergătorul, nu departe de sfânta biserică cea mare a Pecerscăi, întru pomenirea boierului Ioan și a lui Zaharia, fiul său, și întru slava lui Hristos Dumnezeu și a Preacuratei Fecioare, Născătoarea de Dumnezeu, care mai ales în acel loc se preamărește, de la care darul ei cel minunat să nu fie depărtat în veci. Amin.