Sinaxar 7 iulie
📑 Cuprins:
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Cuviosul Toma Maleon
Cuviosul Toma, din începutul vieții sale, a fost ostaș mare și slăvit; pe de o parte pentru bogăția sa, iar pe de alta, pentru vitejia ce o avea. El era puternic cu trupul și viteaz în războaie, pentru că de multe ori a biruit cetele potrivnicilor. Deci, iubind pe Hristos, a lăsat lumea cu toată gâlceava ei și s-a îmbrăcat în chipul monahicesc, asemănându-se sărăciei și smereniei Domnului său. Deci, înconjurând locașurile monahicești, pe la nevoitorii cei plăcuți ai lui Dumnezeu întru pustnicie, s-a nevoit spre săvârșirea faptelor bune. Iar când a voit să meargă în pustie pentru desăvârșita nevoință și liniște, un stâlp de foc mergea noaptea înaintea lui și Sfântul Prooroc Ilie i se arăta, povățuindu-l prin sânurile pustiei. El a fost povățuit de niște învățători ca aceștia spre alt Carmel, în muntele Malein, unde viețuia cu Dumnezeu și se învrednicea de dumnezeiești descoperiri și vedenii.
Astfel, precum mai înainte în lume biruia cu vitejie pe vrăjmașii cei văzuți, tot așa și după lepădarea de lume, în viața cea pustnicească, taberele cele nevăzute ale duhurilor celor rele, cu rugăciunea cea neîncetată ca și cu o sabie ascuțită, le surpa și le izgonea. Dar, deoarece deasupra muntelui era cetatea și făclia stând sus și strălucind la lumina cerului, nu era cu putință a se ascunde. De aceea, Cuviosul Toma nu s-a tăinuit în muntele cel pustiu, în care, prin sfințenia sa, ca o stea luminoasă a răsărit și a strălucit spre cele pământești. Deci, fiind aflat de oameni, s-a făcut lumină celor întunecați și liman celor ce alergau la dânsul; pentru că, luând de la Dumnezeu puterea facerii de minuni și darul cel tămăduitor, vindeca cu minune toate bolile. Orbilor le dădea vederea, șchiopilor, buna umblare și chiar scotea izvor de apă cu rugăciunea. Dar nu numai în viața sa a făcut multe minuni, ci și după mutarea sa către Dumnezeu se săvârșeau minuni la cinstitele lui moaște; pentru că de toate neputințele și bolile cele netămăduite mai presus de fire, se dădeau grabnice vindecări celor ce veneau și se închinau cu credință. Asemenea, izgonea duhurile cele necurate din oameni cu rugăciunile cele sfinte și cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amin.
Sfânta Muceniță Chiriachi
În zilele împăratului Dioclețian, la anul 282, era un creștin, anume Dorotei, împreună cu soția sa, care se chema Evsevia. Aceștia, fiindcă erau fără de fii, se rugau lui Dumnezeu ca să le dea rod și fiu, făgăduind să dăruiască iarăși Lui pe copilul ce se va naște. Deci, a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor și au născut un prunc de parte femeiască în ziua de duminică, lucru pentru care au și numit-o pe pruncă Chiriachi, ce înseamnă duminică. Și au hrănit-o cu învățătura și cuvântul Domnului, după Apostolul Pavel, și au păzit-o pe fecioară curată, fiindcă făgăduiseră a o afierosi lui Dumnezeu.
Când păgânul Dioclețian a ridicat prigoană asupra creștinilor, atunci au fost pârâți și născătorii sfintei împreună cu dânsa la tiran, cum că sunt creștini. Acesta, cercetând pe părinții sfintei, i-a bătut și i-a trimis la ducele Iust, ce se afla în părțile Militinei, în Armenia cea mică. Pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Maximian, cercetând pe muceniță și aflând-o tare în credința în Hristos, a poruncit de au bătut-o mult. Și de vreme ce sfânta se ruga, pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostașilor ce o chinuiau pe muceniță. Atunci a zis sfânta către Maximian: „Nu te înșela, Maximiane, căci niciodată nu mă vei birui, căci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor!” Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stăpânitorul Bitiniei.
Ilarion, cercetând pe muceniță, a dus-o în capiștea idolilor. Acolo, rugându-se sfânta, s-a făcut cutremur mare, încât s-au zdrobit idolii și s-au făcut praf. După aceasta, a urmat și o furtună de vânt, care a împrăștiat praful idolilor și un fulger a ars fața stăpânitorului Ilarion, care, căzând din scaun, a murit.
Venind alt stăpânitor în locul lui și fiind înștiințat de acestea, a hotărât ca sfânta să fie supusă la felurite chinuri, din care a rămas nevătămată. Atunci a stătut stăpânitorul la judecată și a dat asupra sfintei hotărârea să fie ucisă afară din cetate, prin tăierea capului.
Auzind Chiriachi această hotărâre, a cerut vreme să se roage. După ce s-a rugat mult, a învățat pe creștinii cei ce-i urmaseră dreapta credință. Apoi, culcându-se pe pământ, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu; mergând ostașii aproape de dânsa, vrând să-i taie capul, dar văzând-o moartă, s-au spăimântat. Deci, s-a făcut glas dumnezeiesc către dânșii: „Mergeți, fraților, și propovăduiți măririle lui Dumnezeu!” Iar ostașii, întorcându-se, au slăvit pe Dumnezeu.
Sfântul Mucenic Peregrin și cei împreună cu el
În zilele împăratului Dioclețian, la anul 282, era un creștin, anume Dorotei, împreună cu soția sa, care se chema Evsevia. Aceștia, fiindcă erau fără de fii, se rugau lui Dumnezeu ca să le dea rod și fiu, făgăduind să dăruiască iarăși Lui pe copilul ce se va naște. Deci, a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor și au născut un prunc de parte femeiască în ziua de duminică, lucru pentru care au și numit-o pe pruncă Chiriachi, ce înseamnă duminică. Și au hrănit-o cu învățătura și cuvântul Domnului, după Apostolul Pavel, și au păzit-o pe fecioară curată, fiindcă făgăduiseră a o afierosi lui Dumnezeu.
Când păgânul Dioclețian a ridicat prigoană asupra creștinilor, atunci au fost pârâți și născătorii sfintei împreună cu dânsa la tiran, cum că sunt creștini. Acesta, cercetând pe părinții sfintei, i-a bătut și i-a trimis la ducele Iust, ce se afla în părțile Militinei, în Armenia cea mică. Pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Maximian, cercetând pe muceniță și aflând-o tare în credința în Hristos, a poruncit de au bătut-o mult. Și de vreme ce sfânta se ruga, pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostașilor ce o chinuiau pe muceniță. Atunci a zis sfânta către Maximian: „Nu te înșela, Maximiane, căci niciodată nu mă vei birui, căci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor!” Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stăpânitorul Bitiniei.
Ilarion, cercetând pe muceniță, a dus-o în capiștea idolilor. Acolo, rugându-se sfânta, s-a făcut cutremur mare, încât s-au zdrobit idolii și s-au făcut praf. După aceasta, a urmat și o furtună de vânt, care a împrăștiat praful idolilor și un fulger a ars fața stăpânitorului Ilarion, care, căzând din scaun, a murit.
Venind alt stăpânitor în locul lui și fiind înștiințat de acestea, a hotărât ca sfânta să fie supusă la felurite chinuri, din care a rămas nevătămată. Atunci a stătut stăpânitorul la judecată și a dat asupra sfintei hotărârea să fie ucisă afară din cetate, prin tăierea capului.
Auzind Chiriachi această hotărâre, a cerut vreme să se roage. După ce s-a rugat mult, a învățat pe creștinii cei ce-i urmaseră dreapta credință. Apoi, culcându-se pe pământ, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu; mergând ostașii aproape de dânsa, vrând să-i taie capul, dar văzând-o moartă, s-au spăimântat. Deci, s-a făcut glas dumnezeiesc către dânșii: „Mergeți, fraților, și propovăduiți măririle lui Dumnezeu!” Iar ostașii, întorcându-se, au slăvit pe Dumnezeu.