Sinaxar 29 iulie
📑 Cuprins:
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Sfântul Mucenic Calinic
Sfântul Mucenic Calinic s-a născut în părțile Ciliciei și a fost crescut în religia creștină. Venind el în vârsta bărbatului desăvârșit, a văzut mulți oameni lepădându-se de Stăpânul Hristos și trecând la religia păgână. Deci, întunecându-se ei de drăceasca înșelăciune, crezând pietrelor celor fără suflare și aducând jertfe spurcate idolilor, plângea pentru pierderea lor. El a început a-i învăța la arătare cunoștința adevărului, întorcând pe mulți elini de la rătăcirea lor către Hristos Dumnezeu. Deci, mergând prin multe cetăți și sate și propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, s-a dus în Ancira, cetatea Galatiei, căutând mântuirea sufletelor omenești.
Petrecând el multă vreme acolo și ostenindu-se întru buna vestire a lui Hristos, a câștigat lui Dumnezeu pe mulți. Apoi, fiind prins de cei necredincioși, a fost dus la judecată înaintea unui ighemon cu numele Sacherdon, om prea aspru și slujitor aprins al diavolilor, vrăjmașul lui Hristos și cumplit muncitor al creștinilor. Deci, toți păgânii strigau către judecători, zicând: „Acesta este Calinic, care a venit din alte țări în cetatea noastră și învață poporul să nu aducă jertfe zeilor, nici să li se închine lor și pe mulți îi duce în urma înșelăciunii sale”. Atunci ighemonul, căutând spre dânsul cu iuțime, a început a-l întreba cu glas groaznic, zicând: „Pentru ce îndrăznești, nebunule nemernic, a răzvrăti popoarele, învățându-le să-și lase pe zeii care ne fac fericiți și pe care îi cinstește împăratul și lumea toată? Au doară tu nu înțelegi puterea lor?” Iar sfântul i-a răspuns lui cu blândețe: „Eu sunt robul lui Hristos. Deci, văzând poporul ducându-se la pieire, mă doare inima de dânsul și, pe cât pot, mă sârguiesc prin învățătura cea bună a-l întoarce de la întuneric la lumină și de la pierzare spre mântuire, pentru că în cărțile noastre stă scris: De va întoarce cineva pe cel păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui suflet de la moarte și va acoperi mulțime de păcate. Deci, aș fi voit să te aduc și pe tine la lumină, din întunecarea diavolească care te-a cuprins și astfel să te povățuiesc la calea adevărului”. Ighemonul, umplându-se de mânie, a zis: „Au doară voiești să mă lepăd de zei și să cinstesc moartea cea amară, mai bine decât viața cea dulce, ascultând cuvintele tale nebune? Nu voi face aceasta nicidecum, ci pe tine te voi sili să te închini zeilor noștri, căci cumplite chinuri voi pune asupra ta și voi vedea de va veni Dumnezeul tău să te scape din mâinile mele. Nu voi cruța trupul tău, până ce nu vei cunoaște puterea și stăpânirea zeilor și până nu le vei aduce lor jertfe”.
Atunci sfântul a început a-i răspunde cu îndrăzneală, zicând: „Cu aceasta nu vei înfricoșa pe robul lui Hristos, căci mie îmi este atât de dorită munca cea pentru Dumnezeul meu, precum hrana este dorită celui flămând. Deci, nu zăbovi îngrozindu-mă cu cuvinte, ci începe muncirea ta asupra mea. Iată, trupul meu stă înaintea ta și este gata la munci, având în sufletul său pe Dumnezeu care ne pregătește, mie mântuire, iar ție pierzare”. Ighemonul, umplându-se și mai mult de mânie, a zis: „O, ticălosule, cum îndrăznești să mă cerți pe mine cu niște cuvinte ca acestea? Mă jur pe zei, că nu te voi milui, ci voi despărți carnea de pe oasele tale și toată munca o voi aduce asupra ta, până ce te voi pierde cu o moarte cumplită”.
Sfântul a răspuns: „O, om necurat, mai mult decât toți oamenii cei necurați, până când vei cheltui vremea în deșert, iuțindu-te cu mânie și nesăvârșindu-ți fapta? Muncește-mă odată și vei vedea bărbăția și răbdarea nevoitorului lui Hristos, care așteaptă să ia de la Mântuitorul său cununa biruinței”.
Atunci ighemonul a poruncit ca, dezbrăcând și întinzând pe mucenic la pământ, să-l bată cu vine de bou fără cruțare. Astfel au bătut pe sfânt multă vreme. Apoi propovăduitorul striga: „Calinic, cunoaște pe zei, cheamă-i pe ei, căci aceia te vor scăpa de munci!” Sfântul mucenic, fiind chinuit, își bătea joc de ighemon și de muncile lui. El striga către dânsul, zicând: „Mi-ai făgăduit munci mari, dar cum văd, îmi dai munci foarte mici. Deci adu asupra mea mai cumplită muncire, pentru că eu nu mă tem de foc și nu mă înspăimânt de sabie; ci râd de moarte, așteptând să iau de la Domnul meu viața cea veșnică”.
Ighemonul a dat poruncă apoi să-l spânzure pe mucenic de un lemn de muncă și să-i strujească trupul cu piepteni de fier. Și astfel i-au strujit trupul până la oase. Răbdând el toate acestea ca în trup străin, râdea de muncirea păgânilor și zicea către ighemon: „Poruncește să mă strujească mai tare, căci cu cât vei struji trupul meu mai mult, cu atât vei sătura sufletul meu. Pentru că am pe Hristos, Care-mi ajută și cu al Cărui dar întărindu-mă, nu simt durerile în munci”.
După aceasta, pogorând de la muncire pe pătimitorul lui Hristos, ighemonul a poruncit să încalțe pe mucenic cu încălțăminte de fier care avea piroane ascuțite. Și astfel să-l ducă pe el la cetatea Gangra, care era departe de cetatea Ancira, ca la 80 de stadii și acolo să-l ardă cu foc, fiindcă în acea cetate Sfântul Calinic întorsese mulți oameni la Hristos și voia ca aceia să-i vadă sfârșitul lui și să se teamă. Deci, cumplitul ighemon a dat pe slujitorul lui Hristos, ostașilor celor nemilostivi ai săi, poruncindu-le să alerge pe cai iuți, iar pe mucenic să-l silească să alerge înaintea cailor și să-l bată cu bice. Sfântul, fiind încălțat în încălțămintele cele cu piroane, umbla ca și cum nu simțea durerea din rănirea picioarelor și cânta psalmul lui David: Așteptând, am așteptat pe Domnul. El a privit la mine și a auzit rugăciunea mea. El m-a scos din groapa patimilor și din tina noroiului. El a pus pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei.
Deci, mergând în calea ce i se poruncise, a întrecut în alergare chiar și caii. După ce a alergat 60 de stadii și au ajuns la un loc ce se chema Matrica, ostașii au însetat foarte mult, din pricina arșiței soarelui, căci era luna lui iulie. Negăsindu-se apă în cale, au început a slăbi de sete și caii lor abia mai suflau. Fiind ei aproape de sfârșit au zis cu lacrimi către Sfântul Calinic: „Robul adevăratului Dumnezeu, miluiește-ne pe noi, deznădăjduiții de viața noastră, și roagă-te Dumnezeului tău, ca să ne dea apă și să nu murim. Căci noi am auzit, că Dumnezeul tău toate le poate face. Deci, să nu pomenești răutățile făcute de noi ție, căci nu de voia noastră te-am muncit, ci din porunca ighemonului”.
Sfântul Calinic, văzându-i topindu-se de sete, s-a milostivit spre ei și, vrând să facă bine vrăjmașilor săi, s-a oprit lângă o piatră ce se întâmplase în cale și, ridicându-și ochii spre cer, s-a rugat, zicând: „Stăpâne al cerului, al pământului, al mării și a toată făptura, care altădată ai scos apă din piatră în pustie și ai adăpat pe robul Tău Moise și cu dânsul pe poporul cel însetat, arată și acum minunile Tale și fă ca să izvorască apă din această piatră, ca să se adape acești însetați ca și spre cei ce nu Te știu pe Tine, să se arate lucrurile Tale minunate și să se preamărească numele Tău cel sfânt!” Astfel rugându-se el, îndată a izvorât din piatra aceea izvor de apă vie, încât toți au băut și s-au răcorit și cu glas mare strigau: „Mare și mai minunat decât toți zeii este Dumnezeul creștinilor!” Deci, izvorul acela n-a încetat de atunci a izvorî apă, spre pomenirea minunii lui Dumnezeu, care s-a făcut cu rugăciunile mucenicului.
Ostașii și dobitoacele lor, adăpându-se din izvorul care a curs cu minune din destul, au trecut înainte fără osteneală depărtarea căii care le rămăsese și au ajuns la cetatea Gangra. Ei n-au voit să dea morții pe Sfântul Calinic, făcătorul lor de bine, care i-a scăpat pe cale; însă temându-se de moarte, din partea voievodului, au făcut fără de voie porunca lui. Deci, arzând un cuptor de foc, au pus pe mucenic aproape de văpaia cuptorului care ardea. El, bucurându-se și veselindu-se, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și s-a rugat, zicând: „Mulțumesc Ție, Părinte ceresc, că m-ai făcut vrednic de ceasul acesta, în care mor pentru numele Tău cel Sfânt. Deci, primește în pace duhul meu, iar pe vrăjmașii Tăi rușinează-i”.
Zicând aceasta, a intrat în mijlocul cuptorului de foc și culcându-se și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Apoi, stingându-se cuptorul, s-a găsit cinstitul său trup nevătămat de foc, pe care, luându-l, l-au îngropat cu cinste cuvioasă, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe unul Dumnezeu în Treime, Căruia și de la noi să-I fie cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sfânta Muceniță Serafima Fecioara
În zilele păgânilor împărați ai Romei, ridicându-se prigonire înfricoșată împotriva creștinilor, mulți credincioși de prin toată lumea au pătimit pentru Hristos diferite munci. Sfânta fecioară Serafima, în acea vreme petrecea în satul Vidiniei, în casa oarecărei femei de neam bun și cetățeană a Antiohiei, anume Savina. Ea a făcut, cu învățăturile sale, pe Savina de a crezut în Iisus Hristos și s-a întărit în sfânta credință. Atunci ighemonul Viril a trimis în casa ei pe slujitori, ca să răpească pe fecioara lui Dumnezeu, pe Sfânta Serafima, și s-o aducă înaintea lui, la judecată. Dar fericita Savina o apăra și nicidecum nu-i lăsa pe ei să prindă pe fecioară. Deci, Sfânta Serafima a zis către dânsa: „Doamnă și maică, lasă-mă să merg cu dânșii, iar tu roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, căci eu nădăjduiesc spre Domnul meu, Iisus Hristos, măcar că sunt păcătoasă, Care îmi va sta de față și mă va întări, să fiu roaba Lui”.
Fericita Savina, nedând în mâinile slujitorilor pe sfânta fecioară, s-a dus împreună cu dânsa la ighemon. Ighemonul, rușinându-se de cinstea ei, pentru că Savina era de mare neam senatoresc, a liberat-o pe dânsa împreună cu Sfânta Serafima. Dar după trei zile, ighemonul a poruncit la mai-marii cetății să pregătească divan de partea cealaltă a podului, la locul care se numea Albina și unde era obiceiul a se face judecăți, ca acolo să aducă la judecată înaintea lui pe Serafima. Deci, păgânii stăpânitori, prinzând-o pe dânsa, au adus-o înaintea ighemonului, iar fericita Savina a urmat-o pe jos.
Când a văzut că nu poate s-o scoată din mâinile vrăjmașilor ei, a strigat către ighemon: „Asiane, câine sălbatic, să nu îndrăznești să faci vreun rău acestei sfinte și dumnezeiești fecioare, căci Hristos, Dumnezeul nostru, și pe tine și pe împărații tăi cu veșnice munci vă va pedepsi pentru tirania voastră cea mare, pe care voi ați aflat-o asupra celor ce slujesc Dumnezeului celui viu”. Aceasta zicându-le, s-a dus plângând la casa ei.
Atunci ighemonul a zis către Serafima, care stătea înaintea lui: „Adu jertfă zeilor noștri fără de moarte, cărora le aduc și împărații, stăpânii noștri”. Serafima a răspuns: „Eu nu mă tem să slujesc Atotputernicului Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul și toate cele văzute și nevăzute. Iar aceia cărora tu le poruncești să mă închin, nu sunt dumnezei, ci demoni. Deci, mie nu mi se cade a-i cinsti, pentru că sunt creștină”. Ighemonul a zis: „Apropie-te atunci și adu Hristosului tău aceeași jertfă, care este pregătită zeilor noștri”. Serafima a răspuns: „Eu în toate zilele îi aduc jertfă Lui, închinându-mă și rugându-mă ziua și noaptea”.
Atunci ighemonul a întrebat-o pe ea, zicând: „Unde este biserica Hristosului tău și ce fel de jertfă îi aduci Lui?” Serafima a răspuns: „Această jertfă îi este plăcută Lui, ca pe mine singură, fără prihană, să mă păzesc întru curăția fecioriei mele, asemenea și pe altele să le aduc la aceeași, prin ajutorul Lui atotputernic”. Ighemonul a zis: „Aceasta este biserica și jertfa voastră?” Ea a răspuns: „Nimic mai covârșitor nu este decât a cunoaște pe Dumnezeul cel adevărat și cu cucernicie viețuind, Lui Unuia să-i slujesc”. Ighemonul a zis: „Dar tu singură, precum zici, ești Biserica Dumnezeului tău?” Serafima a răspuns: „De vreme ce, cu ajutorul Lui, mă păzesc fără prihană, sunt cu adevărat Biserica Lui, pentru că Scriptura noastră zice: Voi sunteți biserici ale Dumnezeului celui viu și Duhul lui Dumnezeu viețuiește întru voi„.
Ighemonul a zis: „Dacă vei fi silită la păcat, atunci oare vei mai fi Biserica Dumnezeului tău?” Serafima a răspuns: „De va strica cineva Biserica lui Dumnezeu, pe acela îl va strica Dumnezeu”. Ighemonul neînțelegând aceasta, a poruncit să dea pe Sfânta Serafima la doi tineri egipteni fără de rușine, ca să o batjocorească toată noaptea. Deci, luând-o pe ea acei tineri necurați, au dus-o într-o casă foarte întunecoasă. Iar ea, stând acolo cu umilință, se ruga lui Dumnezeu așa: „Doamne, Iisuse Hristoase, adevăratul păzitor și apărător al fecioriei mele, pe Tine te chem, către Tine strig, lumina și veselia cea veșnică. Tu pe Sfântul Apostol Pavel, cel ținut în temniță, prin ușile încuiate l-ai cercetat și l-ai întărit; caută și spre mine, miluiește pe smerita roaba Ta și mă izbăvește de întinăciunea acestor tineri. Fă ca să se întunece ochii lor, ca să nu se poată atinge de roaba Ta, care nădăjduiește spre Tine, nici să-mi necinstească trupul meu însemnat cu atâta sfințenie. Să se înfrunte nerușinarea lor și să nu mă lași să fiu batjocorită, ci mai bine poruncește-mi să vin la Tine. Caută și spre roaba Ta, Savina, și întărește-o cu puterea Ta, bunule Iisuse, ca să nu se bucure de dânsa diavolul, cumplitul vrăjmaș, căci și ea a răbdat mult la lucrul meu pentru numele Tău cel sfânt. Auzi-mă, Doamne, Iisuse Hristoase, Tu care ești binecuvântat, preaslăvit și preaînălțat împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în vecii vecilor Amin”.
Deci, în ceasul cel dintâi al nopții, când tinerii aceia voiau să se apropie de dânsa, deodată s-a făcut un zgomot mare și pământul s-a cutremurat atât de înfricoșat, încât toți care locuiau primprejur au auzit acel zgomot. Tinerii aceia au căzut îndată cu fața la pământ, fiind slăbiți de toate mădularele lor. Atunci curata fecioară, văzând ajutorul lui Dumnezeu grabnic făcut ei, ridicându-și mâinile, a mulțumit Domnului, petrecând toată noaptea aceea în rugăciune. A doua zi de dimineață, trimișii ighemonului au venit să întrebe pe tineri dacă și-au făcut pofta lor. Deci, intrând ei, au văzut pe sfânta fecioară rugându-se, iar pe tineri trântiți la pământ ca morți, încât nu aveau nici o putere să se scoale sau să grăiască, ci numai țineau ochii deschiși.
După o minune ca aceasta, a poruncit ca iarăși să se pregătească divan și să aducă înaintea sa pe Serafima, roaba lui Dumnezeu. Deci, a zis către dânsa: „Ce este, Serafimo? Te-ai îndestulat oare de trupeasca ta poftă sau te mai aprinzi încă?” Sfânta Serafima a răspuns: „Precum văd, tu ai inimă îndărătnică, în care locuiește diavolul și cred că glumești când zici acestea. Eu pe tinerii aceștia despre care zici tu, nu i-am cunoscut și nici nu știu de au fost la mine”. Ighemonul a zis: „Va să zică tu zici că aceia n-au fost toată noaptea la tine”. Serafima a răspuns: „Cu mine a fost numai Acela, a Cărui roabă sunt eu și care m-a câștigat pe mine, prin sângele Său”. Ighemonul a zis: „Dar cine este Acela?” Serafima a răspuns: „Domnul nostru Iisus Hristos, păzitorul și apărătorul meu”. Ighemonul a zis: „Atunci pentru ce vorbești vorbe fără de înțeles? Spune-mi cu ce fel de vrăji ai biruit pe acei tineri?”
Sfânta Serafima a răspuns: „Nouă creștinilor nu ni se cade a ne învăța la meșteșugul vrăjitoresc; însă pe cei pe care voi îi ucideți, îi înviază Iisus Hristos, Domnul nostru și Stăpânul tuturor”. Ighemonul a zis: „Dacă Hristos covârșește meșteșugirile de farmece, atunci cheamă-L pe El, ca acestor tineri să le întoarcă puterea lor trupească care au avut-o și de la care vom afla ce au făcut ei la tine toată noaptea, că mie cu adevărat așa mi se pare, că pe aceia, i-ai înnebunit cu oarecare farmece rele, ca să nu ne spună despre necurăția ta”. Serafima a răspuns: „Dumnezeu, a Cărui roabă sunt, este Atotputernic și nu este ceva care să-I fie Lui cu neputință”. Ighemonul a zis: „Deci, fă ca tinerii aceia să-și vină în fire și să-și capete sănătatea cea dintâi, ca să grăiască”.
Serafima a răspuns: „Ție ți se pare că sunt fermecătoare, dar eu nu știu deloc meșteșugul vrăjitoresc. Însă rugăciunile mele le aduc Dumnezeului meu, prin care nu numai mie singură îmi dă cele cerute, dar și fiecăruia care-L cheamă pe El cu toată inima”. Ighemonul a zis: „Fă ceea ce voiești, numai să tămăduiești pe acești tineri, ca astfel să ne putem încredința despre fecioria ta!” Serafima a răspuns: „Acum ți-am spus că vrăji nu știu, dar știu să mă rog lui Dumnezeu, ca să fie milostiv”. Ighemonul a răspuns: „Du-te dar la locul unde sunt tinerii și roagă-te pentru dânșii Dumnezeului tău”. Serafima a răspuns: „Cu necuviință îmi este ca să mă duc la dânșii acolo, pe de o parte, ca să nu se lipsească alții de vederea unei minuni ca aceea, iar pe de alta, ca să nu socotească rău din necredință, precum și tu socotești, părându-ți-se că sunt fermecătoare. Deci, poruncește mai bine ca acei tineri adormiți să fie aduși aici”.
Atunci, ighemonul a poruncit să aducă pe acei tineri la judecată. Ei arătau de parcă nici nu aveau limbă, nici picioare, nici mâini, așa de slăbănoage și netrebnice le erau mădularele. Deci, toți mirându-se, ighemonul a zis: „Serafimo, roagă-te Dumnezeului tău, ca acești tineri să se facă sănătoși”. Atunci Sfânta Serafima, ridicându-și mâinile spre cer, s-a rugat cu umilință, astfel: „Doamne, Dumnezeule, Cel ce ai făcut cerul și pământul, marea și toate cele dintr-însele, Cel ce prin sfinții Tăi Apostoli pe cei morți i-ai înviat, pe cei leproși i-ai curățat, muților le-ai dat grăire; surzilor, auzire și orbilor vedere; auzi-mă și pe mine, roaba Ta, care nădăjduiesc spre Tine; nu trece cu vederea rugăciunea mea și nu Te întoarce pentru necredința acestui ticălos ighemon. Tămăduiește pe acești tineri înaintea feței tuturor care privesc, și celor care așteaptă minunea aceasta, ca să se rușineze, fiind nebun, cel ce îndemnându-se din sălbăticie, gonește pe cei ce cred în Tine. Grăbește, Doamne, ca să cunoască că Tu ești Dumnezeu, Care faci minuni, și nu este altul afară de Tine”.
Astfel rugându-se ea, s-a apropiat de tineri și, atingându-se de dânșii, a zis către ei: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, sculați-vă pe picioarele voastre!” Atunci ei îndată s-au sculat și au început a vorbi. Acest lucru văzându-l poporul, cu spaimă s-a mirat, iar ighemonul a zis: „O vedeți oare pe ea, că nu putea în alt chip să-și săvârșească meșteșugul farmecelor sale, până ce nu s-a atins cu mâinile de tineri?” După aceea a zis către tineri: „Cum v-a luat vouă mintea și puterea cea trupească femeia aceasta?” Iar ei au răspuns: „Domnule ighemon, când noi am intrat la dânsa, după porunca ta, s-a arătat un tânăr oarecare, frumos la chip și strălucitor ca soarele. Acela a stat între fecioara aceasta și între noi. Atunci, pe noi ne-a cuprins frica de strălucirea cea mare a lui, cutremur, întuneric și slăbirea mădularelor. Astfel, din ceasul acela până acum, am fost în uimire. Deci, socotește tu, dacă ea este fermecătoare sau dacă Dumnezeul ei este mare”.
Ighemonul a zis către Serafima: „Spune-mi, Serafimo, cu ce meșteșug ai făcut acesta, că îndată te voi ierta pe tine”. Serafima a răspuns: „Eu am urât învățăturile cele rele, și toți creștinii, chemând numele Domnului, gonesc toate descântecele și farmecele și nicidecum nu se vatămă de dânsele”. Ighemonul a zis către dânsa: „Văd că mult poți cu vrăjile tale, însă îți zic ție, de nu vei aduce jertfă zeilor mei, îți voi tăia capul”. Serafima a răspuns: „Fă precum îți place, dar eu niciodată nu voi aduce jertfă diavolilor tăi și nici voi face voia tatălui tău, satana, fiindcă sunt creștină”.
Atunci ighemonul a poruncit să ardă trupul ei cu două făclii aprinse. Dar îndată făcliile s-au stins și cei ce o ardeau pe ea, singuri au căzut la pământ. Sfânta Serafima, ridicându-și ochii spre cer, a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, să se înfrunteze și să se rușineze toți vrăjmașii mei”. Ighemonul a zis către dânsa: „Adu jertfă zeilor, ca să nu mori în chinuri grele”. Serafima a răspuns: „Eu pentru aceea nu aduc jertfă zeilor voștri, ca să nu mor cu moartea cea veșnică”. Ighemonul a zis către dânsa: „Îndrăcito și nebuno, ascultă poruncile împărătești și, închinându-te zeilor celor fără de moarte, vei fi liberată de munci și de pierzare”.
Serafima a răspuns: „Voi singuri sunteți nebuni și îndrăciți, căci vă lepădați de Dumnezeul cel viu și adevărat și vă închinați demonilor. Deci, să pieriți cu dânșii împreună, iar eu mă aduc jertfă pe mine singură lui Dumnezeu Cel fără de moarte, că bine va voi numai pe mine să mă primească, cu toate că sunt păcătoasă, însă sunt cu adevărat creștină”.
Acestea auzind ighemonul, a pus s-o bată cu bețe. Împlinindu-se această poruncă, deodată s-a făcut cutremur mare și rupându-se o bucată din bățul cu care sfânta era bătută, a sărit în ochiul cel drept al ighemonului, încât după trei zile a și orbit. Ighemonul, aprinzându-se de mânie foarte tare, a dat împotriva ei o sentință ca acesta: „Pe Serafima care, nu numai poruncile împărătești le-a defăimat, ci și în mari fapte rele s-a aflat, poruncim să fie tăiată cu sabia”.
Astfel a tăiat capul Sfintei fecioare Serafima. Savina cea de neam bun, luând cu bună cucernicie sfântul ei trup, a făcut cinstită și cuviincioasă îngropare unei fecioare și unei mucenițe a lui Hristos ca aceasta. Ea a pus-o în mormântul său, ca pe o vistierie preamare și ca pe un mărgăritar preascump, slăvind pe Hristos adevăratul Dumnezeu, Cel slăvit în veci împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Amin.