Sinaxar 26 iulie

📑 Cuprins:

• Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae, preotul Nicomidiei, și cei împreună cu dânsul
• Sfânta Muceniță Parascheva
• Cuviosul Moise Ungurul

🔊 Sinaxar audio:

🎬 Sinaxar video:

Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae, preotul Nicomidiei, și cei împreună cu dânsul

Sfântul Ermolae preotul, împreună cu pătimitorii lui, Sfinții Mucenici Ermip și Ermocrat, au fost din clerul bisericii Nicomidiei. Aceștia scăpaseră vii din cei 20.000 de sfinți mucenici, care fuseseră arși în biserica Nicomidiei de Maximian, fiind ascunși într-o cămară. Pomenirea lor se cinstește la 28 decembrie. Dintre toți rămânând acești trei slujitori ai Domnului, se ascundeau de frica păgânilor prin diferite locuri. Însă unde puteau, învățau pe credincioși sfânta și dreapta credință și îi întorceau către Hristos. Sfântul Ermolae, văzând pe Sfântul Pantelimon doctorul și vorbind cu dânsul cuvinte insuflate de Dumnezeu, l-a făcut creștin. Când Pantelimon a fost prins și dus la muncire de același păgân, adică de Maximian, împăratul Romei, care întrebându-l de la cine a învățat credința creștinească, sfântul, neputând să mintă, a spus pe Sfântul Ermolae, preotul creștinilor.

Deci, bătrânul Ermolae fiind prins și împreună cu dânsul și robii lui Hristos slujitorii lui, Ermip și Ermocrat, i-au adus împreună la judecata păgânească. Acolo, fiind întrebați, au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, adevăratul Dumnezeu și au batjocorit pe necurații idoli și închinătorii lor. Pentru aceasta au luat de la ighemon pedeapsa cu moartea, sfârșindu-se prin tăiere de sabie.

Despre pătimirea lor se scrie mai pe larg în viața Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, ce se prăznuiește în ziua de 27 iulie.

Sfânta Muceniță Parascheva

Sfânta Parascheva, cuvioasa muceniță a lui Hristos, s-a născut într-un sat din cele ce erau în hotarele Romei celei vechi, din părinți creștini cu numele Agaton și Politeia. Aceștia păzeau poruncile Domnului fără pregetare, dar n-aveau copii. Ei se rugau cu dinadinsul lui Dumnezeu ca să le dea copii. Ziditorul și Milostivul Dumnezeu, Care face voia celor ce se tem de El, ascultându-le rugăciunea, le-a dăruit pe această fiică, care s-a născut în ziua a șasea a săptămânii, numind-o în Sfântul Botez, Parascheva, după numele zilei în care se născuse, fiindcă ziua a șasea la greci se numește Parascheva, adică Vineri. După ce a fost înțărcată din tânără vârstă, a fost dăruită lui Dumnezeu. Sfânta Parascheva a fost învățată de maica sa toate tainele credinței creștinești și ea se îndeletnicea de-a pururea și necontenit cu rugăciunea în biserică și, învățând Sfintele Scripturi, citea totdeauna sfintele cărți.

După moartea părinților ei, a împărțit la săraci toate averile ce-i rămăseseră. Apoi, tunzându-se și îmbrăcându-se în schima monahală, a ieșit, propovăduind numele adevăratului Dumnezeu și al Domnului nostru Iisus Hristos, întorcând pe mulți din elini la cunoștința lui Dumnezeu. În vremile acelea, împărățind în Roma Antonin, niște iudei au pârât-o către dânsul, zicând: „Împărate, o femeie oarecare, cu numele Parascheva, propovăduiește pe Iisus, Fiul Mariei, pe care părinții noștri L-au pironit pe cruce”.

Împăratul, auzind acestea, a poruncit s-o aducă înaintea lui. Când a văzut-o, s-a minunat de priceperea și frumusețea ei. Apoi a zis către dânsa: „Dacă te vei pleca mie și vei jertfi zeilor, te vei face moștenitoare a multor daruri, iar dacă nu te vei pleca, te voi da la cumplite chinuri”. Sfânta Parascheva i-a răspuns: „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de numele lui Hristos și al Dumnezeului meu, ci să piară zeii care n-au făcut cerul și pământul”. Atunci împăratul, aprinzându-se de mânie, a poruncit să pună pe capul ei un coif de fier, înroșit în foc. Acest lucru făcându-se, ea s-a păzit nevătămată cu dumnezeiască rouă. Deci, pentru o minune ca aceasta, mulți au crezut în Hristos.

După aceasta, a poruncit să o arunce pe dânsa într-o căldare de aramă plină cu smoală și cu untdelemn fierbinte. Făcându-se acest lucru, sfânta se vedea stând în mijlocul căldării răcorindu-se; iar împăratul, văzând-o pe dânsa astfel, a zis: „O, Paraschevo, stropește-mă și pe mine cu smoală din căldare, ca să cunosc cu adevărat, dacă smoala și untdelemnul sunt fierbinți”. Atunci sfânta, umplându-și mâinile sale cu smoală și untdelemn, a aruncat-o în obrazul împăratului, care, îndată fiind lovit în luminile ochilor, a orbit și a strigat cu glas mare, zicând: „Miluiește-mă pe mine, roaba adevăratului Dumnezeu, și dă-mi mie lumină ochilor mei; că atunci voi crede în Dumnezeul pe Care Îl propovăduiești tu!” Sfânta făcând rugăciune către Dumnezeu, îndată împăratul Antonin a văzut și împreună cu toți din casa lui au crezut în adevăratul Dumnezeu, botezându-se în numele Preasfintei Treimi.

Sfânta Parascheva, plecând de acolo, s-a dus prin alte cetăți și sate, propovăduind numele Domnului nostru Iisus Hristos. Intrând într-o cetate, în care era ighemon un oarecare cu numele Asclipie, a propovăduit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu. Deci, sfânta a fost adusă înaintea lui și, chemând numele Mântuitorului Hristos, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a mărturisit că este creștină și propovăduiește pe Hristos, Dumnezeul cerului și al pământului.

Ighemonul, înștiințându-se despre aceasta, a dat-o pe dânsa unui balaur înfricoșat, care avea culcușul într-un loc în afara cetății și căruia îi dădeau spre mâncare, după obicei, pe cei osândiți la moarte.

După ce sfânta a fost adusă în locul acela, balaurul, văzând-o pe dânsa, a șuierat foarte tare și, deschizându-și gura, a scos foarte mult fum. Iar sfânta, stând aproape de fiară, a zis: „O, fiară, a venit peste tine urgia lui Dumnezeu și pieirea”. Apoi, suflând asupra acelui balaur și făcând semnul Sfintei Cruci peste el, fiara a șuierat tare și s-a crăpat în două, făcându-se nevăzută. Atunci ighemonul și toți cei împreună cu dânsul, văzând acest lucru, au crezut în Dumnezeu. Sfânta, intrând iarăși în cetate, a propovăduit pretutindeni și pe mulți a întors la adevărata cunoștință de Dumnezeu.

După aceasta, Sfânta Parascheva a intrat în altă cetate, în care era stăpânitor un ighemon cu numele Tarasie, care, înștiințându-se despre dânsa, a adus-o înaintea divanului său. Deci, fiind întrebată de dânsul despre adevărata credință, a spus că este creștină și a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu. Pentru aceasta, a pus înainte o căldare de aramă plină cu untdelemn, smoală și plumb; apoi a făcut foc dedesubt și, înfierbântându-se tare, pe când clocotea, a poruncit să fie aruncată sfânta într-însa. Dar, prin venirea unui dumnezeiesc înger, focul stingându-se, căldarea s-a răcit și sfânta a rămas nevătămată. Multe și felurite munci aducând tiranul asupra sfintei, nu a putut să clintească credința ei cea tare. Mai pe urmă i s-a tăiat capul cu sabia. După ce s-a făcut acest lucru, sufletul ei a mers la locașurile cele veșnice.

Cuviosul Moise Ungurul

Mult îndrăznețul vrăjmaș s-a obișnuit ca să ridice război împotriva omului, prin patima desfrânării, ca, prin acea întinăciune, întunecându-se omul, să nu priceapă lucrurile lui Dumnezeu, căci numai cei curați cu inima Îl vor vedea. Asupra acestui război fericitul Moise, nevoindu-se mai mult decât alții, a pătimit din destul, ca un bun ostaș al lui Hristos, până ce a biruit desăvârșit puterea necuratului vrăjmaș, iar nouă ne-a lăsat pildă viața lui binecuvântată.

Fericitul Moise era de neam ungur și iubit binecredinciosului, sfântului și răbdătorului de chinuri domn al Rusiei, Boris. El îi slujea împreună cu fratele său, Gheorghe, care a fost ucis la râul Alti împreună cu Sfântul Boris, de către ostașii lui Sviatopolc cel fără de Dumnezeu; căci venise peste domnul său și i-a tăiat capul, pentru gherdanurile cele de aur pe care le pusese peste dânsul Sfântul Boris. Deci, fericitul Moise, izbăvindu-se singur de moarte, s-a dus în cetatea Kievului, la credincioasa soră a lui Iaroslav, care se ascunsese acolo de frica lui Sviatopolc. Rugându-se el lui Dumnezeu cu dinadinsul, n-a încetat până ce n-a venit dreptcredinciosul domn Iaroslav, atrăgându-se de jalea fratelui său și a biruit pe Sviatopolc cel fără de Dumnezeu.

Sviatopolc, scăpând în pământul leșesc, s-a întors iarăși cu Voleslav și a izgonit pe Iaroslav, iar el a stat în Kiev. Atunci Voleslav, întorcându-se în pământul său, a luat cu dânsul în robie pe două surori ale lui Iaroslav și pe mulți boieri de-ai lui, între care a fost și acest fericit Moise. El a fost dus ferecat cu fiare grele de mâini și de picioare și păzit cu tărie; pentru că era puternic la trup și frumos la față.

Acest fericit, fiind văzut în pământul leșesc de o femeie oarecare de neam bun, frumoasă și tânără, cu bogăție și putere multă și al cărei bărbat plecase cu Voleslav și nu se mai întorsese, pentru că a fost ucis în război, s-a rănit cu vederea de poftirea trupească spre acest cuvios și a început a-l îndemna pe el cu cuvinte înșelătoare, zicându-i: „O, omule, pentru ce suferi niște munci ca acestea, când tu prin mine ai putea să scapi de chinuri?” Moise i-a răspuns ei: „Așa a voit Dumnezeu”. Iar femeia aceea a zis către dânsul: „De te vei supune mie, te voi izbăvi pe tine, te voi face mare în pământul leșesc și mă vei stăpâni pe mine și toată avuția mea”.

Fericitul, pricepând gândul ei cel urât, i-a zis: „Care bărbat, ascultând de femeie, s-a îndreptat vreodată? Adam cel dintâi zidit, ascultând pe femeie, a fost izgonit din Rai. Samson, sporind cu puterea mai mult decât toți și pe vrăjmași biruindu-i, prin femeie a fost vândut celor de altă seminție. Solomon, ajungând la adâncul înțelepciunii, supunându-se femeii, s-a închinat idolilor. Irod multe biruințe a făcut, dar, robindu-se de femeie, a tăiat pe Ioan Înaintemergătorul. Deci, cum voi fi eu liber când mă voi face rob femeii, pe care n-am cunoscut-o niciodată?”

Ea a zis: „Eu te voi răscumpăra, te voi face slăvit și stăpân peste toată casa mea. Eu voiesc să te am de bărbat, numai să faci voia mea. Pentru că nu pot suferi să văd frumusețile tale care se pierd fără de rânduială”. Fericitul Moise a zis către dânsa: „Să știi bine că nu voi face voia ta, nici nu voi pofti stăpâniile și bogățiile tale. Decât toate acestea, mie îmi este mai bună curăția cea trupească și sufletească. Deci, să nu-mi fie mie a-mi pierde ostenelile mele cele de cinci ani, pe care mi le-a dăruit Domnul a le răbda în legăturile acestea, fiind nevinovat de niște munci ca acestea; pentru care nădăjduiesc a fi izbăvit din veșnicile munci”.

Femeia, văzându-se lipsită de niște frumuseți ca acelea, s-a gândit la alt sfat diavolesc, adică să-l răscumpere și atunci se va supune, chiar dacă nu va voi el. A trimis la cel care îl robise, spunându-i că va da cât va voi, numai să-l vândă pe Moise. Acela, găsind prilej de a câștiga o bogăție oarecare, a luat o mie de galbeni de la dânsa și i-a vândut ei pe Moise. Femeia, luându-l în stăpânire, îl trăgea fără de rușine la păcat. Pentru că, dezlegându-l din legături, l-a îmbrăcat în haine de mare preț și îl hrănea cu bucate gustoase; apoi, îmbrățișându-l cu dragoste, îl silea la pofta trupească. Fericitul Moise, văzând nebunia acelei femei, se silea mai mult la rugăciune și la post, dorind pentru Dumnezeu pâine uscată și apă, în curăție, decât bucatele cele de mare preț și vin gustos. Atunci el îndată s-a dezbrăcat de podoaba hainelor, precum a făcut Iosif și a scăpat de păcat, nesocotind pentru nimic viața lumii acesteia.

Deci, femeia, rușinându-se, s-a pornit spre mânie și s-a gândit să omoare cu foame pe fericitul Moise, ducându-l în temniță. Dar Dumnezeu, Care dă hrană tuturor, Care a hrănit în pustiu pe Ilie, pe Pavel Tebeul și pe mulți alți robi ai Săi ce au nădăjduit spre Dânsul, n-a lăsat nici pe acest fericit, fiindcă a plecat spre milă pe o slugă a acelei femei, care în taină îi dădea lui hrană. Alții îl sfătuiau, zicându-i: „Frate Moise, de ce te împiedici și nu te însori cu această văduvă, care a trăit numai un an cu bărbatul ei, că ești încă tânăr? Ea este mai frumoasă decât alte femei, are bogăție nenumărată și putere mare în acest pământ leșesc; că de ar voi, nici mai-marele cetății nu s-ar atinge de dânsa. Iar tu, fiind sărac și rob, nu voiești să-i fii stăpân? Dar poate vei zice: „Nu pot să calc poruncile lui Hristos”. Oare nu zice El în Evanghelie: Pentru aceasta omul va lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup… Asemenea zice și Apostolul: Mai bine este a se însura, decât a se aprinde. Același lucru zice și despre văduve: Vreau ca văduvele tinere să se mărite.

Iar tu, nefiind legat de rânduiala călugărească, pentru ce te dai la muncile cele rele și amare, pătimind astfel? De ți se va întâmpla să mori în primejdia aceasta, ce laudă vei avea? Pentru că cine din drepții cei dintâi s-au scârbit de femei, precum a fost Avraam, Isaac și Iacov, nimeni din ei, decât numai monahii aceștia de acum? Iosif numai puțin a fugit de femei, dar mai pe urmă și el a luat femeie. Tu, de vei ieși cu viață de la femeia aceasta, mi se pare că mai pe urmă vei căuta singur femeie. Deci, cine nu va râde de nebunia ta? Mai bine este a te supune acestei femei și să fii liber și stăpân în casa ei”.

Fericitul Moise le-a răspuns: „Așa este, fraților și bunilor mei prieteni; bine mă sfătuiți. Eu cunosc că mai cumplite cuvinte îmi puneți înainte, decât șoptirile șarpelui către Eva. Voi mă siliți să mă plec acestei femei, dar nicidecum nu voi primi sfatul vostru; căci, chiar dacă mi s-ar întâmpla să mor în legăturile acestea și în muncile cele amare, aștept să iau milă de la Dumnezeu cu totul. Dacă mulți drepți s-au mântuit prin femei, eu unul sunt păcătos și nu pot să mă mântuiesc prin femeie. Dacă Iosif s-ar fi supus mai întâi femeii lui Putifar, apoi n-ar fi împărățit după aceea când și-a luat femeia sa în Egipt. Dar Dumnezeu, văzând răbdarea lui dinainte, i-a dăruit împărăția Egiptului. De aceea este lăudat și între neamuri ca un înțelept întreg, deși a avut fii.

Eu nu doresc împărăția Egiptului, nici să stăpânesc cu putere sau să fiu mare în acest pământ leșesc; ci să mă arăt cinstit, departe în tot pământul Rusiei, că am defăimat toate acestea pentru împărăția de sus. De aceea, de voi ieși cu viață din mâinile acestei femei, nu voi căuta altă femeie, ci, voind Dumnezeu, mă voi face monah. Căci, iată ce zice Hristos în Evanghelie: Tot cel ce-și va lăsa casa, frații, surorile, pe tată sau pe maică, pe femeie, pe fii sau satul unde s-a născut pentru numele Meu, va lua însutit și va moșteni viața veșnică… Deci, pe voi să vă ascult? Sau pe Hristos? Apostolul zice: Cel neînsurat se îngrijește de ale Domnului, cum îi va plăcea; iar cel însurat se îngrijește de ale lumii și cum va plăcea femeii. Deci, vă întreb acum: Cui se cade a sluji mai mult? Domnului sau femeii? Știu că scrie și aceasta: „Slugilor, ascultați pe stăpânii voștri, dar la bine, nu la rău„. Deci, să înțelegeți voi, cei ce mă țineți, că niciodată nu mă va înșela frumusețea femeiască, nici nu mă va despărți de dragostea lui Hristos!”

Femeia auzind acestea, i-a venit în cugetul său alt gând viclean și a poruncit să pună pe fericitul pe cal și cu multe slugi să-l poarte prin moșiile sale și prin sate, zicându-i: „Toate acestea sunt ale tale, dacă îți plac, și cu toate să faci precum voiești”. Apoi zicea și către popor: „Iată, stăpânul vostru și bărbatul meu; deci, toți, când îl veți întâlni, să vă închinați lui!” Fericitul, râzând de nebunia ei, i-a zis: „În zadar te ostenești, că nu vei putea să mă amăgești cu lucrurile cele stricăcioase ale lumii acesteia, nici să-mi furi duhovniceasca și nestricăcioasa mea bogăție. Deci, înțelege și nu te osteni în deșert”. Femeia i-a zis cu mânie: „Oare nu știi că ești vândut mie? Deci, cine te va scoate din mâinile mele? Eu nu te voi libera nicidecum viu, ci te voi da la moarte după multe munci”. Fericitul i-a răspuns cu îndrăzneală: „Nu mă tem de nici un rău, că Domnul este cu mine, Căruia de acum, după voința Lui, doresc să-I slujesc în viața monahicească”.

În acea vreme, povățuindu-l Dumnezeu, a venit de la Sfântul Munte la fericitul Moise un monah oarecare, preot cu rânduiala, și l-a îmbrăcat în sfântul chip îngeresc, adică monahicesc. Acel monah l-a învățat cum să trăiască în curăție, spunându-i să nu-și dea spatele său vrăjmașului și să nu se teamă de acea necurată femeie. După ce a plecat, a fost căutat pretutindeni, dar n-a putut fi aflat. Atunci femeia, deznădăjduindu-se de nădejdea sa, a făcut răni mari pe trupul Cuviosului monah Moise, căci, întinzându-l la pământ, a poruncit să-l bată cu toiege, încât și pământul s-a umplut de sângele lui. Cei care-l băteau, îi ziceau: „Pleacă-te stăpânei tale și fă voia ei; iar de nu vei asculta, trupul tău îl vom sfărâma în bucăți și după multe munci îți vei da sufletul tău cu amar. Deci, miluiește-te singur, leapădă aceste rupturi călugărești și îmbracă-te în haine scumpe boierești și numai astfel te vei izbăvi de muncile care te așteaptă”.

Viteazul Moise le-a răspuns: „Fraților, faceți-vă porunca voastră, căci mie nu-mi este cu putință să mă lepăd de călugărie și de dragostea lui Dumnezeu. Nici un fel de muncă, nici focul, nici sabia, nici bătăile nu pot să mă despartă pe mine de Dumnezeu și de acest mare chip îngeresc. Iar acestei femei fără de rușine și întunecată, care și-a arătat pe față nerușinarea sa, defăimând cu totul nu numai frica lui Dumnezeu, ci și rușinea cea omenească, silindu-mă pe mine fără de rușine la necurăție și la desfrânare, nu mă voi pleca, nici nu voi face voia ei!”

Femeia aceea, având multă grijă cum ar putea să-și izbândească rușinea sa, a scris în urmă domnului Voleslav o scrisoare ca aceasta: „Știi singur că bărbatul meu a fost ucis în războiul ce a fost cu tine, iar tu mi-ai dat voie să iau de bărbat pe care voi dori. Eu am iubit pe un tânăr din cei robiți de tine. Acela fiind frumos, l-am răscumpărat și l-am luat în casa mea. I-am dat tot ceea ce a fost în casa mea, aur și argint, și i-am încredințat lui toată puterea, numai să voiască să-mi fie bărbat; iar el toate acestea le-a socotit întru nimic. De aceea, de multe ori l-am chinuit cu foame și cu bătăi, dar nimic n-am sporit. Nu i-a fost destul a fi ferecat cinci ani de cel care îl robise și, iată, acum este al șaselea an de când a petrecut la mine. El a fost mult muncit de mine pentru neascultare. Toate acestea singur și le-a atras asupra sa, pentru învârtoșarea inimii sale; iar acum încă este și călugărit de un monah. Deci, tu ce poruncești să fac cu dânsul?”

Atunci domnul Voleslav a poruncit să vină acea femeie la dânsul și să aducă și pe Moise. Deci, ea a făcut după porunca lui. Voleslav, când a văzut pe cuviosul, îl silea mult să ia pe femeia aceea de soție, dar nu l-a putut îndupleca. La urmă, a zis către dânsul: „Cine este atât de nesimțitor ca tine, de a se lipsi de multe bunătăți și de cinste și a se da la munci amare? Să știi că de acum îți stă înainte viața sau moartea. Ori faci voia stăpânei tale, ca să fii cinstit de noi și să ai stăpânire mare, ori, neascultând-o, după multe și cumplite munci ai să primești moartea!” Apoi a zis și către femeie: „Cu nici un preț să nu liberezi pe acest rob, ci ca o stăpână să faci cu el orice voiești, ca să nu îndrăznească nici ceilalți a nu asculta pe stăpânul lor”. Cuviosul Părintele nostru Moise, i-a răspuns: „Ce folos va fi omului – zice Domnul – de ar câștiga toată lumea și își va pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul lui? Tu îmi făgăduiești slava și cinstea, din care tu însuți vei cădea degrabă, iar mormântul te va primi, neavând nimic. Asemenea și această femeie ticăloasă va pieri rău!”

Lucrul acela s-a și împlinit după proorocia cuviosului. Deci, acea femeie, luând mai multă stăpânire asupra lui, îl îndemna cu mai multă nerușinare spre păcat, încât a poruncit cu sila să-l pună în patul ei, sărutându-l și îmbrățișându-l. Dar n-a putut nici cu această înșelăciune să-l atragă spre dorirea sa. Cuviosul a zis către ea: „O, femeie, în zadar este osteneala ta, căci să nu socotești că nu fac acest păcat ca un nebun oarecare sau ca și cum n-aș putea, ci pentru frica lui Dumnezeu mă îngrețoșez de tine, ca una ce ești necurată”. Femeia, auzind acestea, a poruncit ca în fiecare zi să-i dea o sută de lovituri. Iar în urmă a poruncit să-i taie și mădularele trupești.

Deci, Cuviosul Moise, zăcea ca un mort din cauza curgerii sângelui și abia avea în sine puțină suflare. Voleslav, învoindu-se la aceasta și vrând să facă cele plăcute acelei femei, pentru mărimea neamului ei și pentru dragostea ce o avea către dânsa, a ridicat prigonire mare împotriva monahilor și i-a izgonit pe toți din stăpânirea sa. Atunci Dumnezeu a făcut îndată izbândire pentru robii săi. Căci, într-o noapte, Voleslav a murit și din această pricină s-a făcut mare tulburare în tot pământul leșesc. Deci, popoarele, sculându-se, au ucis pe episcopi și pe boierii lor, între care și pe acea femeie fără de rușine.

Pentru această mânie a lui Dumnezeu, care a fost după izgonirea monahilor, pentru călugăria Cuviosului Moise, după mulți ani își aducea aminte doamna marelui domn al Kievului, Iziaslav, fiica lui Voleslav, rugându-l cu învățătură să nu gonească din stăpânirea sa pe Cuviosul Antonie și pe frații lui, din cauza tunderii Fericitului Varlaam și a lui Efrem famenul. Dar noi să vorbim despre ce ne stă înainte. Cuviosul Părintele nostru Moise, întărindu-se puțin, s-a dus la peștera Cuviosului Antonie, purtând pe sine rănile mucenicești, ca un ostaș viteaz al lui Hristos și viețuia acolo cu dumnezeiască plăcere, nevoindu-se în rugăciuni, în post, în privegheri și în toate faptele bune monahicești, prin care a biruit desăvârșit toate meșteșugirile necuratului vrăjmaș.

Deci, pentru multe biruințe ale patimilor celor necurate, care au năvălit împotriva acestui cuvios, Domnul i-a dăruit putere să biruiască aceleași patimi, care se luptă și împotriva celorlalți. Căci, un frate se lupta cu patima desfrânării și, ducându-se la cuviosul acela, îl ruga să-l ajute, zicându-i: „Orice îmi vei porunci, mă făgăduiesc că voi păzi până la moarte”. Cuviosul i-a zis: „Niciodată în viața ta să nu vorbești cu femeie”. Deci, el s-a făgăduit cu osârdie, că va păzi această poruncă. Apoi sfântul, urmând celui dintâi Moise, care a făcut minuni cu toiagul său, s-a atins cu toiagul – fără de care nu putea să umble – de sânul fratelui și cu durerea rănilor, pe care le suferise mai înainte, îndată s-au omorât patimile cele necurate din trupul acelui frate și de atunci n-a mai avut nici o supărare.

Acest bun ostaș al lui Hristos a ajuns în pătimirea și nevoința sa cea plăcută lui Dumnezeu până la șaisprezece ani, fiindcă cinci ani muncindu-se în legături de cel ce-l robise cu nevinovăție, a răbdat cu mulțumire răbdarea lui Iov, pătimind cu bărbăție mai mult decât Iosif. Apoi, petrecând liniștea de zece ani, asemenea cu îngerii din Muntele Athos, a strălucit mai mult decât alții, ca cel dintâi Moise, prin cele zece porunci date prin rânduirea îngerului din Muntele Sinai. De aceea și acest Cuvios Moise, s-a învrednicit cu adevărat a fi văzător de Dumnezeu, pentru că s-a aflat vrednic fericirii celor curați cu inima. El s-a mutat să vadă pe Dumnezeu față către față în ziua de 26 iulie, fiind încă viu Cuviosul Antonie. În peștera aceea zac și până acum făcătoarele de minuni moaște ale acestui sfânt bărbat, care nu și-a întinat curăția.

Deci, Sfântul Moise și după moarte biruiește patimile cele trupești cu moaștele sale, precum a adeverit Sfântul Ioan Mult-pătimitorul. Acela, fiind luptat de patima desfrânării, s-a închis în peștera cu moaștele Cuviosului Moise; și, îngropându-se până la umeri, se ruga lui Dumnezeu. După ce a pătimit mult, mai pe urmă a auzit glasul Domnului, zicându-i să se roage la moaștele sfântului. După ce Ioan Multpătimitorul s-a rugat Cuviosului Moise, îndată s-a izbăvit de războiul cel dinlăuntru și a biruit patima desfrânării.

Asemenea și pe alt frate, pătimaș de aceeași supărare, l-a izbăvit același Sfânt Ioan, când i-a dat un os din moaștele Cuviosului Moise, ca să-l lipească de trupul său, precum se scrie în viața Cuviosului Ioan Multpătimitorul. Deci, să ne fie și nouă povățuitor spre a ne izbăvi din toate necurățiile, Cuviosul acesta, Moise, care îndreaptă prin rugăciunile sale la calea mântuirii și cu dânsul să ne închinăm feței lui Dumnezeu Celui închinat în Treime, Căruia I se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.