Sinaxar 18 septembrie

📑 Cuprins:

• Cuviosul Părintele nostru Eumenie, Episcopul Gortinei
• Sfânta Muceniță Ariadna

🔊 Sinaxar audio:

🎬 Sinaxar video:

Cuviosul Părintele nostru Eumenie, Episcopul Gortinei

Acest cuvios, părintele nostru Eumenie, prin îmbunătățita viață a plăcut lui Dumnezeu din tinerețe, pentru că a călătorit pe calea cea strâmtă care duce la cer, ascultând pe cela ce zice: „Nevoiți-vă a intra prin poarta cea strâmtă, prin care, ca să poată intra cineva, două sarcini grele are a lepăda: averea și trupul”; Eumenie a lepădat averea pentru că a împărțit-o la săraci, știind că bogatul cu greu va intra în împărăția lui Dumnezeu. Cine va putea să intre prin porțile cerești cele strâmte fiind încărcat cu sarcina bogăției?

După cum a sfătuit Domnul pe tânărul acela care a întrebat despre viața cea veșnică: „Vinde-ți – zice – averile și le împarte la săraci și vei avea comoară în cer” (Matei, 19,21). Pentru că cel ce slujește Mamonei nu poate să slujească și lui Dumnezeu. Și cel însărcinat cu mulțimea bogățiilor nu va trece prin ușile cerești cele strâmte, precum nici cămila prin urechea acului. Cel ce voiește să treacă prin strâmtoare, nu numai sarcina, ci și hainele le leapădă. Cel ce dorește ca să fie în cer următorul Domnului, nu numai ave-rile acelea care sunt de prisosit ca o netrebnică sarcină le leapădă, ci și pe acelea ce sunt de nevoie, care ca o haină pe neajungerea trupului o acopere, și pe acelea le împarte la săraci.

Unul ca acesta era Sfântul Eumenie. El pe toate le-a socotit a fi gunoaie, de toate s-a lepădat, pe toate le-a lăsat, ca să alerge după Hristos, și pentru ca să-L afle și să-L dobândească. Averea, dezbrăcând-o de pe sine ca pe o haină, pe cei săraci, pe cei goi și pe cei lipsiți i-a îmbrăcat, apoi el însuși, dezbrăcându-se de toată dulceața pământească, a trecut prin strâmtoarea sărăciei și a intrat prin poarta cea îngustă care duce la cereasca bogăție.

Acest cuvios a lepădat și altă grosime a trupului când cu ne-voințele, cu ostenelile, cu înfrânarea, cu postul și cu pribegirea și-a supus poftele sale și s-a făcut subțire, ferindu-se de toată plăcerea trupească și de iubirea dulceților lumești. Pentru că „cel ce se luptă – precum zice apostolul – se înfrânează de la toate” (I Corinteni 9,25). S-a înfrânat și el de toate acelea prin care trupul s-ar fi îngrășat și s-ar fi îngroșat poftele, născându-se patimile. Nu și-a dat ochilor săi somn, până ce sufletul și trupul, curățindu-se de patimi, s-a făcut locaș Sfântului Duh. Așa lepădând amândouă sarcinile cele groase: una de avere, iar alta a trupului mult pătimașului, s-a făcut ușor trecerea pe calea cea îngustă a porților celor strâmte care duc la viața veșnică. Iar când viața lui îmbunătățită strălucea ca o lu-mină și era de folos tuturor, atunci a fost ales și ridicat la scaunul episcopal al Bisericii Gortinei, unde ca o lumină stând în sfeșnic, a luminat păstoria sa și ca un soare a luminat Biserica lui Hristos cu lucrurile și cu cuvintele, pentru că așa se cade să fie lumina lumii, ca fapta să meargă înaintea cuvintelor, precum raza apucă înaintea luminii. Drept aceea și acest sfânt, șezând pe scaunul său de episcop, învăța pe fiii săi sufletești mai întâi cu fapta, chip și pildă făcându-se turmei cu viața cea curată și plăcută lui Dumnezeu, apoi îi învăța și cu cuvântul.

Mai întâi fiind lumină pentru sine, a luminat și pe alții. Întâi cugetând el la legea Domnului ziua și noaptea și pe alții după aceea i-a învățat. Întâi el a viețuit cu sfințenie și apoi i-a sfințit pe alții. Întâi a câștigat știința sa curată și apoi a curățit științele altora. Era încă și foarte milostiv și după numele său Eumenie, care se tâlcuiește milostiv, avea viața plină de lucruri bune. Era tată al sărmanilor, bogăție a săracilor, dătător celor ce cer, mângâietor, pătimitor celor ce pătimesc și făcător de minuni prea minunat.

O dată a omorât cu rugăciunea un șarpe mare ce se repezise asupra lui, dar mai mare minune a făcut că pe șarpele iadului, pe diavolul l-a călcat, pășind peste dânsul prin rugăciune și l-a alungat pe el de la turma lui Hristos cea încredințată lui. Și nu numai în Gortina, ci și în Roma asupra diavolilor s-a înarmat pentru că, ajungând la Roma, prin semne și minuni, pe mulți i-a făcut a se mira; pe duhurile cele viclene le-a alungat din oameni, bolnavii a tămăduit, era făcător de pace în mijlocul vrajbelor și al mâniilor. Ajungând la Tebaida în vreme de secetă, a pogorât ploaie din cer cu rugăciunea și acolo sfârșindu-se cu pace, a început după viața cea vremelnică viața cea veșnică și nesfârșită. Iar sfântul lui trup a fost mutat în Gortina, la scaunul lui, și acolo l-au îngropat cu cinste.

Sfânta Muceniță Ariadna

Această sfântă muceniță, Ariadna, a pătimit pentru Hristos pe vremea împărăției lui Adrian (117-138), fiind roabă la oarecare Tertill, mai mare al cetății Promisia, din țara Frigiei. Acel Tertill a făcut praznic în capiștea idolească la nașterea unui prunc al său, jertfind și închinându-se zeilor și dănțuind cu toți casnicii și cu prietenii și megiașii săi. Sfânta Ariadna a rămas acasă și n-a vrut să intre în capiștea idolească și să prăznuiască împreună cu stăpânul său. Deci mâniindu-se stăpânul ei, a bătut-o fără milă, apoi, spânzurând-o, a strujit-o cu unghii de fier, după aceasta a aruncat-o în temniță și a chinuit-o cu foamea multă vreme, ca să se lepede de Hristos și să se închine idolilor neînsuflețiți. Apoi, i-a dat drumul din temniță și ea s-a dus din cetate. Dar stăpânul ei, căindu-se că a liberat-o, a alergat după dânsa cu slujitorii săi, iar ea uitându-se înapoi și văzând pe urmăritorii săi, a fugit și, apropiindu-se de o oarecare piatră, s-a rugat lui Dumnezeu ca să o izbăvească pe ea din mâinile vrăjmașilor. Și îndată, cu dumnezeiască putere, s-a desfăcut piatra și a intrat sfânta înlăuntru, iar piatra s-a strâns la loc cum a fost, pentru că îngerul Domnului, arătându-se acolo, a făcut această minune. Deci, prigonitorii s-au tulburat de frică și, hărțuindu-se cu sulițele lor, singuri s-au împuns pe ei și au pierit.

Așa a izbăvit Domnul pe roaba sa din mâinile lor, ca pe o pasăre din cursa vânătorilor. Cu ale cărei rugăciuni să ne izbăvească Domnul și pe noi de vrăjmașii noștri și cu aceeași sfântă să ne învrednicească și pe noi a dănțui în bucuria cea cerească în veci. Amin.

 

În această zi, Sfintele femei Mucenițe Sofia și Irina și Sfântul Mucenic Castor.

Tot în această zi la Prolog este pus Sfântul Simeon, episcopul Ierusalimului, dar pomenirea lui se cinstește la aprilie, în 27 de zile.