Sinaxar 27 octombrie

📑 Cuprins:

• Sfântul Mucenic Nestor
• Cuviosul Părinte Nestor, cronicar al Rusiei
• Preacuviosul Părinte Dimitrie cel Nou, ale cărui Sfinte Moaște se află în București

🔊 Sinaxar audio:

🎬 Sinaxar video:

Sfântul Mucenic Nestor

Păgânul împărat Maximilian, care se mai numea și Gherculie, prieten al lui Dioclețian, mergând în cetatea Solunului și punând în temniță pe Sfântul Dimitrie, antipatul, pentru mărturisirea lui Hristos, se îndeletnicea cu jocuri publice și cu priveliști, lăudându-se cu luptătorul său, Lie, care era din neamul vandalilor, zicând că nimeni nu-l poate birui pe el. Acel Lie era ca un alt Goliat, cu trup mai mare decât alți oameni, înfricoșat la căutătură, cu chipul și năravul de fiară, cu glasul ca de leu ce răcnește, iar de căutătura și de glasul lui tremurau cei ce-l vedeau. Puterea lui era nespus de mare și nebiruită, căci în el locuiau duhuri necurate și nimeni nu-i putea sta împotrivă. Lie omorâse un însemnat număr de oameni viteji și puternici și era foarte iubit de împărat pentru tăria lui, căci împăratul, fiind nesățios de sânge omenesc, îl iubea pe acesta, fiindcă toată puterea lui trupească o întrebuința pentru vărsarea sângelui.

Acestui necurat Lie i-a pregătit împăratul în mijlocul cetății un loc pe stâlpi, înalt și larg, pe care el putea să-și desfășoare luptele sub privirea tuturor. Iar sub acest loc erau înfipte mulțime de sulițe cu ascuțișul în sus, ca astfel, pe cel care îl va birui Lie, îndată să-l arunce pe acele arme ascuțite și să-l omoare. Astfel luptându-se Lie cu oamenii, îi arunca sub pod în sulițe și-i omul, cu toată mulțimea oștilor sale, privea spre acea luptă cu bucurie și se mândrea cu luptătorul său. La aceste lupte asista și poporul Solunului, în care era mulțime de credincioși, care, văzând sângele omenesc vărsat de aceea fiară fără de omenie, suspina cu greu, pentru că ucisese mulți creștini, pe care necurații îi aduceau cu sila pe pod și îi puneau să se lupte cu Lie.

Atunci era în cetate un tânăr cu numele de Nestor, viteaz și frumos la față, abia ieșindu-i mustața și barba. Tânărul îi era cunoscut Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, de la care învățase sfânta credință: Acesta, văzându-i pe creștini că sunt uciși fără de milă, s-a aprins de mânie și a vrut să se lupte cu Lie.

Alergând la sfântul Dimitrie care era în temniță, i-a spus că Lie a ucis o mulțime de creștini, apoi i-a zis: „Roagă-te pentru mine, plăcutule al lui Dumnezeu, să-mi ajute pentru sfintele tale rugăciuni, ca, mergând să mă lupt cu acel potrivnic, să-l biruiesc pe el și să ridic ocara creștinilor”.

Iar Sfântul Dimitrie, făcând pe frunte și pe pieptul lui semnul crucii, l-a binecuvântat și i-a proorocit, zicând: „Pe Lie îl vei birui și pe Hristos vei mărturisi”. Sfântul Nestor, luând binecuvântare, a alergat degrabă la luptă și, aruncându-și hainele sale înaintea tutus a strigat: „Eu vreau să mă lupt cu Lie”. Iar împăratul, văzând îndrăzneala acelui tânăr, s-a mirat și, fiindu-i milă de tinerețea și de frumusețea lui, a zis căt nu ai văzut tu pe câți a biruit Lie, mai puternici și mai tari decât tine? Tu ești mic de stat și tânăr. Îndrăznești oare a merge împotriva aceluia cu care nu se aseamănă nimeni sub soare?” Iar el a zis: „Deși sunt mic și neputincios, însă mare și nebiruită este puterea Hristosului meu, spre Care nădăjduiesc și în numele Lui binevoiesc să mă lupt cu uriașul Lie”. Împăratul, auzind de numele lui Hristos și cunoscând că Nestor este creștin, s-a mâniat și a poruncit să meargă la pod, socotind că Nestor va fi omorât de Lie, cum au fost omorâți și ceilalți. Atunci Nestor s-a suit cu curaj la locul de luptă. Iar Lie, sărind, a năvălit asupra sfântului, care, dacă a văzut că se apropie Lie, și-a făcut semnul crucii și cu mare glas a strigat, zicând: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”

Apropiindu-se de Lie, a început a se lupta. Iar Dumnezeu, Cel ce a întărit odată pe David împotriva luiit și pe robul său, Nestor, asupra necuratului Lie, spre necazul împăratului și spre veselia credincioșilor săi. Căci Nestor cel mic, s-a arătat mai mare cu vitejia sa decât Lie cel puternic, pe care, apucându-l ca pe o pasăre, l-a aruncat de pe podul cel înalt în sulițele cele ascuțite, în care, căzând Lie ca un stejar, i-a ieșit ticălosul său suflet și a pierit pomenirea lui cu sunet; apoi s-a spulberat puterea lui cea mândră și deșarta laudă a lui Maximilian pentru luptătorul său. După aceea tot poporul Solunului, dar mai ales creștinii, văzând acea neașteptată și preaslăvită biruință, cu mare glas au strigat: „Mare este Dumnezeul lui Dimitrie”. Iar împăratul, sculându-se cu rușine, s-a dus în palatele sale, necăjindu-se și întristându-se foarte mult pentru iubitul său Lie. Mâniindu-se asupra lui Nestor, a poruncit să fie prins. Și aflând că marele Mucenic Dimitrie a fost pricinuitorul morții lui Lie, că el a întărit la luptă pe Nestor, proorocindu-i lui biruința, a poruncit să fie uciși amândoi. Sfântul Dimitrie a fost ucis cu sulițe, iar lui Nestor i s-a tăiat capul și amândoi au primit cununile biruinței de la Hristos, răsplătitorul de nevoințe întru împărăția cea cerească, căreia și noi să ne învrednicim cu rugăciunile sfinților răbdători de chinuri. Amin.

Cuviosul Părinte Nestor, cronicar al Rusiei

Toate lucrurile, dacă nu vor fi însemnate prin scris, cad în uitare și în neștiință. Crearea lumii, de la Adam începătorul nostru, dacă n-ar fi fost scrisă în cărțile sale de Moise, cel de Du și nu ne-ar fi fost lăsate nouă, pe toate acestea le-ar fi acoperit lungimea vremii ca un întuneric și le-ar fi adus întru neștiință. Însă Dumnezeu, făcând pomenire de minunile Sale, când El voiește, ne dă scriitori, ca cele însemnate de ei să fie citite și să folosească urmașilor. În acest chip, în anii mai de pe urmă, a arătat Domnul în pământul Rusiei, în sfânta mănăstire Pecerska, pe pururea pomenitul scriitor, Cuviosul părintele nostru Nestornat ochii spre folosul și spre mulțumirea lui. Dumnezeu, făcându-ne cunoscut începutul și întâia întemeiere a vieții duhovnicești a Rusiei. Nestor scrie despre întemeierea și îndreptarea după rânduială a vieții monahale în Rusia, rânduială sădită ca în Rai în sfânta mănăstire Pecerska. Nestor mai scrie și despre duhovnicescul întemeietor al vieții călugărești, Cuviosul Antonie cel cu adevărat sfânt și despre ceilalți, care i-au urmat lui, care au devenit cu duhul sfinți ai mănăstirii Pecerska. Printre aceștia a fost și acest scriitor vrednic de laudă, care a scris viața celor care au trăit cu sfântă cuviință și nu numai cu condeiul pe hârtie, ci și cu faptele, întocmai nevoitoare ca ale acelora, și le-a păstrat în neprihănitul său suflet. Drept aceea s-a scris pe sine în cărțile vieții veșnice, ca să audă și el: bucurați-vă, că numele vostru este pomenit în Cer.

Fericitul părintele nostru Nestor – după ce Cuviosul Antonie s-a liniștit în peșteră, iar Fericitul Teodosie a rânduit o mănăstire – a mers la dânșii, dorind sfântul și îngerescul chip monahicesc, având vârsta numai de șaptesprezece ani. Atunci, nefiind încă monah, s-a deprins spre toată fapta bună cea călugărească, adică: curăția trupului și a sufletului, sărăcia de bunăvoie, adânca smerenie, ascultarea cea fără de împotrivire, postirea multă, rugăciunea neîncetată, privegherea de toată noaptea și celelalte osteneli, întocmai ca îngerii și prin acestea era cu totul următor vieții Sfinților Antonie și Teodosie ai mănăstirii Pecerska, cei dintâi începători. De la acea sfântă doime primea tânărul Nestor orice poruncă cu dragoste, precum pruncul primește laptele din pieptul maicii sale și ca cerbul însetat de apa din două izvoare curgătoare, între dealuri și peșteri, precum arată el în scrisoarea sa, că avea mare dragoste pentru acei cuvioși întemeietori, nu cu cuvântul, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul, căci preamărea pe Dumnezeu în trupul și în sufletul său, văzând faptele cele bune și luminate ale ceinători ai pământului rusesc.

După cinstita moarte a celor doi cuvioși părinți, fericitul părintele nostru Nestor nu numai că a lăsat lumeștile lucruri, dar a și luat îngerescul chip monahal, de la cuviosul Ștefan, egumenul mănăstirii Pecerska, iar după aceea a fost ridicat la treapta diaconiei. Învrednicindu-se de îndoita treaptă îngerească, cea monahală și cea duhovnicească, din zi în zi își îndoia faptele bune, înăbușindu-și patimile trupești și iubind adevărul, ca să nu fie nicidecum trupesc, ci cu totul duhovnicesc și adevărat rob și închinăzeu, cunoscând bine ceea ce a zis Domnul: „Că Duh este Dumnezeu, și cei ce se închină Lui, cu duhul și cu adevărul se cade să I se închine”. Iar pe duhul cel supărător, în care nu este adevăr și care nu se închină Domnului, îl biruia întotdeauna, mai ales prin smerenie nespusă, căci, pretutindeni smerindu-se pe sine, se socotea nevrednic și plin de o mulțime de păcate.

Frații, fiind îndemnați de Dumnezeu, au făcut sfat ca să dezgroape moaștele Cuviosului Teodosie și să le mute din peșteră în sfânta biserică a mănăstirii Pecerska și la această ascultare primul era fericitul Nestor. Și cu mare credință și cu rugăciune de toată noaptea ostenindu-se, pe acest mărgăritar de mult preț al sfintei mănăstiri Pecerska, adică cinstitele moaște ale Cuviosului Teodosie le-au dezgropat și le-au scos înaintea peșterii. Nestor a fost singur văzător al minunilor celor mari, precum el însuși a mărturisit.

El a viețuit ani îndelungați, ostenindu-se cu lucrul scrierii de ani și, de anii cei veșnici aducându-și aminte, a bine plăcut Stăpânului anilor. Apoi s-a mutat la veșnicie către Dumnezeu, după ani vremelnici îndelungați, și este așezat în peșteră, unde și pân său trup se odihnește în făcătoarea de minuni nestricăciune, mărturisind că acest cuvios scriitor al vieților sfinților părinți și al anilor și-a scris lui lăcaș de veci în ceruri și este binecuvântat, căci a primit cununa lui Dumnezeu. Fie ca rugăciunile acestui cuviincios scriitor să ne ajute și nouă a fi scriși în cărțile vieții lui Dumnezeu, ai Cărui ani nu se vor împuțina și Căruia, cu Dumnezeul Tatăl și cu făcătorul de viață Duh, I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preacuviosul Părinte Dimitrie cel Nou, ale cărui Sfinte Moaște se află în București

Acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioșilor împărați româno-bulgari și era dintr-un sat care se numește Basarabov,arginea apei Lomului. La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieșit din satul Basarabov și s-a sălășluit mai întâi într-o peșteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peșterie spune ostenelile, postul, ivegherile pe care le făcea și prin care s-a învrednicit și de darul facerii de minuni? EI și-a cunoscut și vremea ieșirii sufletului din trup când, cul a două pietre, și-a dat u suflet în mâna lui Dumnezeu.

După multă vreme apa Lomului a venit mare încât a luat și lemnele și pietrele dimprejurul ei și atunci au căzut în apă și cele două pietre, care erau în apropierea peșterii, împreună cu moaștele sfântului, și multă vreme au rămas acolo. Vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile, fiica unui om drept-credincios, copilă care pătimea de duh necurat, și i-a zis: „Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă – și i-a arăt voi tămădui pe tine”. Sculându-se dimineață copila, a spus părinților săi visul pe care l-a avut.

Adunându-se mulți oameni și preoți, s-au dus toți împreună la locul cel arătat de copilă, unde de multe ori se arăta o lumină și cei care o vedeau socoteau că acolo este ascunsă o comoară de bani. Căutând cu tot dinadinsul, au aflat în apă sfintele moaște ale Cuviosului Dimitrie, care erau pline de mâl și de prundiș, și le-au scos întregi, strălucind ca aurul. Luându-le de acolo, le-au dus în satul Basarabov. Și străbătând vestea prin toate părțile dimprejur despre aflarea sfintelor moaște ale lui Dimitrie, a ajuns și la urechile domnului de la București, care îndată a trimis preoți și boieri ca să aducă moaștele Sfântului Dimitrie în Valahia și să le așeze în biserica domnească. Deci, mergând trimișii Domnului în satul Basarabov, au luat moaștele sfântului și au purces cu ele ca să le aducă în Valahia. Ajungând cu dânsele până aproape decheamă Ruși, au stat sfintele moaște la o fântână și de acolo sfântul n-a mai vrut a merge mai departe. Văzând preoții și boierii acea minune și nedumerindu-se ce să fie, s-au sfătuit să facă ceea ce au făcut cei de altă seminție cu sicriul mărturiei Domnului. Și au înjugat doi juncani tineri neînvățați la carul cu moaștele sfântului și l-au lăsat să meargă unde vor voi ei, căci din aceasta se va ști și voia sfântului. Atunci juncanii s-au întors îndată la Basarabov cu moaștele sfântului și au stat în mijlocul satului. Iar preoții și boierii, întorcându-se fără nici o ispravă, au spus celui care i-a trimis despre toate acestea. Domnul Valahiei a trimis boieri cu bani și au făcut o biserică cu numele cuviosului Dimitrie în satul Basarabov, în care au așezat moaștele sfântului. Și multe minuni făceau acele moașredință năzuiau la el, dintre care vom consemna câteva de la oameni vrednici de credință, care le-au văzut cu ochii lor și care le-au scris pentru popor, spre încredințarea și adeverirea celorlalte minuni.

Două femei surori, Aspra șa Ecaterina, din satul care se numește Cernavodă, au făcut o preafrumoasă bisericmul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și s-au sfătuit între ele cum ar putea face ca să poată lua o părticică din moaștele Sfântului Dimitrie și s-o aducă în biserica lor, căci a le lua cu totul socoteau că nu va voi sfântul, precum a și fost. Deci, venind cu smerenie și cu evlavie și închinându-se sfântului, au mică părticică din moaștele lui și vrând să plece cu căruțele lor, caii nicidecum nu s-au putut mișca din locul acela, cu toate că vizitiii îi băteau mereu. Iar ele, cunoscând pricina, s-au coborât din căruțe și cu lacrimi au alergat și au căzut la moaștele sfântului și punând părticica la locul ei, s-au rugat sfântului să le ierte greșeala. Astfel, izbăvindu-se de nevăzuta oprire, s-au întors cu pace în satul lor.

Altădată a venit prea sfințitul mitropolit Nichifor al Târnovului, împreună cu sinodul lui, ca să se închine sfintelor moaște ale cuviosului Dimitrie. Închinându-se mai întâi mitropolitul și sărutând sfintele moaște, s-a depărtat puțin și s-a așezat pe un scaun. După aceea, mergând pe rând toți ceilalți din sinodul său și sărutând sfintele moaște, un oarecare monah Lavrentie, în vreme ce săruta moaștele, s-a ispitit ca să rupă cu gura o mică parte din moaștele sfântului și a rămas cu gura căscată. Toți, uitându-se la dânsul și văzându-l cu gura căscată, nu pricepeau ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a poruncit ca să se dea la o parte ca să se poată închina și ceilalți. Dar el, fiind fără glas, abia s-a depărtat puțin de la sicriul sfântului, cerându-și iertare, și astfel i s-a dezlegat limba și a grăit ca mai înainte. După aceeropolitul la gazdă și atunci i-a povestit toate cele ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a zis: „O, păcătosule, cum de n-ai socotit că de-ar fi fost să se împartă sfintele moaște la toți cei care vin să se închine, până acum n-ar mai fi rămas nimic? Deci de acum pocăiește-te, că ai greșit lui Dumnezeu și sfântului”.

Un iubitor de Dumnezeu, episcopul Ioanichie al Preslaviei, căzând într-o boală foarte grea și neputându-se vindeca, l-au purtat patru oameni la biserica Sfântului Dimitrie. Acolo l-au pus cu așternutul în biserică și, slujindu-se Sfânta Liturghie, după trei ceasuri s-a sculat sănătos și umbla pe picioarele sale, mulțumind lui Dumnezeu și lăudându-l pe sfânt.

Acestea și multe alte minuni a făcut Sfântul Dimitrie, care însă n-au fost scrise.

Între anii 1769 și 1774, fiind război între Rusia și Poarta otomană și cuprinzând și pe ofițerii țării noastre, generalul Petru Salticov a trecut Dunărea și a pornit război împotriva Rusciucului și a trecut și prin satul Basarabov, unde se aflau moaștele sfântului. Generalul a luat aceste moaște pe care voia să le trimită în Rusia. Iar creștinul Hagi Dimitrie, fiind în acea vreme lângă general, s-a rugat ca să nu înstrăineze sfintele moaște, ci să le dăruiască țării noastre pentru prăzile și jafurile ce le-a pătimit din pricina războiului și s-o mângâie cu acest dar, adică cu sfintele moaște. Generalul, înduplecându-se, le-a dăruit Țării Românești. Și primiul, cu mare cinste le-a așezat în biserica cea mare a Mitropoliei Ungrovlahiei, în zilele preasfințitului mitropolit Grigorie. Și îndată a simțit tot poporul ocrotirea și sprijinul sfântului, căci nu numai că a încetat războiul dintre muscali și turci, ci a contenit și ciuma cea înfricoșată. Mult ajutor și mare folos câștigă toți cei ce cu credință năzuiesc către moaștele sfântului. Pentru ale cărui rugăciuni, Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi toți, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

În această zi mai facem pomenirea Sfintelor Mucenițe Capitolina și Erotiida, ucenița ei, care au pătimit în vremea împărăției lui Dioclețian.

 

Tot astăzi mai este pomenit și Sfântul Mucenic Marco și cei împreună cu dânsul.