Sinaxar 23 octombrie
📑 Cuprins:
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Sfântul Apostol Iacob, fratele Domnului după trup
Sfântul Iacov a fost fiul Sfântului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare. Din tinerețele sale, iubind viața aspră, niciodată n-a mâncat bucate sau untdelemn, ci numai pâine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decât numai apă. În baie n-a intrat și toată odihna trupească a lepădat-o, apoi pe trup avea întotdeauna o haină aspră de păr și toate nopțile le petrecea în rugăciuni, doin iar din pricina deselor plecări de genunchi se asprise pielea ca a cămilelor. Apoi a păzit curăția fecioriei sale fără de prihană, până la sfârșit. Pentru că el se numea fratele Domnului, iată ce se scrie: „Că Iosif, logodnicul fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, avea patru feciori cu femeia lui cea dintâi pe care o chema Salomeea, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia preotul, tatăl lui Ioan Botezătorul. Acești feciori erau: Iacov, Simion, Iuda și Iosi. Mai avea și trei fiice: Estir, Maria și Solomeea, care era femeia lui Zevedeu și mama apostolului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Murind Salomeea, femeia lui cea dintâi, Iosif trăia cu multă înțelepciune, crescându-și copiii săi în fricaru învățătura poruncilor Legii. Și lui Iosif, ca unui bătrân înțelept, preoții i-au logodit pe Fecioara Maria, din care S-a născut Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, mai presus de fire. Iosif ținea loc de tată Domnului nostru Iisus Hristos, cum era numit de mulți care nu știau taina întrupării Fiului lui Dumnezeu și care era socotit ca bărbat al pururea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Pentru aceasta iudeii, mirându-se, ziceau: „Nu este Acesta feciorul lui Iosif, teslarul? Oare nu se numește mama Lui Maria și frații Lui Iacob, Simon, Iuda și Iosi? Și surorile lui nu sunt toate trei la noi?”. Deci, Mântuitorul nostru este socotit ca unchi al apostolului Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, care era fiu al Salomeei, fiica lui Iosif, logodnicul. De aceea se numea Domnul fiul lui Iosif și frate după trup al fiilor acestuia, pentru că împreună cu eiru aceea și Iacov s-a numit fratele Domnului după trup. Iar când s-a întrupat Hristos Domnul și Preacurata Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu, a fugit cu dânsul în Egipt, atunci și Iacob a fugit cu dânșii, călătorind împreună cu Maica Domnului și cu Sfântul Iosif, tatăl lui.
Ajungând dumnezeiescul prunc Iisus Hristos la vârsta desăvârșită și învățând pe popoare Împărăția lui Dumnezeu, dovedind că El este adevăratul Mesia, Sfântul Iacov a crezut în El și, ascultând dumnezeieștile Lui cuvinte, mai mult s-a aprins cu inima spre dragostea lui Dumnezeu, începând a duce o viață mai aspră. Acum avea și dânsul de la Domnul său împrumutul dragostei, care a fost dovedită prin faptul că după patima cea de bunăvoie și învierea Domnului, S-a arătat întâi lui Iacov, iubitul Său frate, apoi celorlalți Apostoli. De acest lucru pomenește Pavel, zicând: „Iar după aceea s-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor”. De toți a fost numit Sfântul Iacov drept, căci toți vedeau viața lui cea bună și plăcută lui Dumnezeu, fiind numărat în ceata celor șaptezeci de apostoli. Apoi însuși Domnul nostru Iisus Hristos, așezându-l episcop, l-a învățat sfințita lucrare. Acestui întâi arhiereu și păstor i s-a încredințat biserica Ierusalimului cea din nou luminată. Acesta a al și a scris Liturghia, fiind povățuit de Sfântul Duh, Liturghie pe care, mai târziu Sfântul Vasile cel Mare, apoi Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru neputința omenească au scurtat-o.
Sfântul Iacob, păscând turma lui Hristos în Ierusalim, pe mulți evrei și elini i-a întors la Domnul prin învățătura sa și i-a povățuit la calea cea dreaptă. Apoi a scris soborniceasca epistolă către cele douăsprezece seminții ale lui Israel, pline de învățătură insuflată de Dumnezeu și foarte folositoare, cu care se laudă toată Biserica lui Hristos, îndemnându-se la credință și la fapte. Iar pentru viața sa cea îmbunătățită, Sfântul Iacob avea mare cinste de la toți, nu numai de la credincioși, ci și de la necredincioși, pentru că arhiereii evrei, cei ce intrau în Sfânta Sfintelor numai o dată într-un an când săvârșeau slujbe, pe Sfântul Iacov aeau să intre acolo și să se roage. Pentru că vedeau viața lui cea curată și neprihănită, de aceea i-au mai dat un nume nou Obli sau Ofli, adică îngrădire sau, întărire oamenilor, sau decât toți mai drept îl numeau pe el.
Drept aceea, sfântul intra în Sfânta Sfintelor nu numai ziua, ci și noaptea și, căzând cu fața la pământ, aducea rugăciuni cu plângere lui Dumnezeu, pentru toată lumea. El era iubit de tot poporul pentru sfințenia sa, încât mulți iudei dintre cei mai bătrâni au crezut învățătura lui și toți cu plăcere îl ascultau și se adunau la dânsul, unii ca să asculte cuvintele lui, iar alții dorind să se atingă de marginea hainelor lui. În acea vreme era arhiereu Anan. Văzând fariseii și cărturarii că tot poporul ascultă învățătura lui Iacov și că mulți se întorc la Hristos, au început din invidie a se înfuria împotriva sfântului și gândeau rău despre dânsul, vrând ca să-l ucidă. Deci, s-au sfătuit să-l roage ca să întoarcă poporul de la Hristos și dacă n-ar vrea să facă aceasta, atunci să-l ucidă.
Sosind praznicul Paștelui, când poporul din toate cetățile și laturile s-au adunat în Ierusalim – iar Fest, care a izbăvit pe Pavel din mâinile iudeilor și l-a trimis la Roma, murise și încă nu venise de la Roma alt stăpânitor în locul lui – atunci cărturarii și fariseii au înconjurat pe Sfântul Iacov în biserică, zicându-i: „Rugămu-ne ție, dreptule, ca în ziua aceasta de praznic, în care s-a adunat de pretutindeni mulțime de popor, să faci o învățătură către toțpe ei de la credința în Iisus, prin care s-au înșelat mulți, numindu-L pe Dânsul Fiul lui Dumnezeu și să-i înveți pe ei să nu se rătăcească, căci noi toți te cinstim pe tine și cu tot poporul te ascultăm și mărturisim pentru tine cum că tu iubești adevărul și nu cauți în față; deci, să sfătuiești pe popor, ca să nu se înșele cu Iisus Cel răstignit. Rugămu-ne ție, ridică-te pe aripa cea înaltă a bisericii, ca toți să te poată vedea și auzi, căci precum vezi este multă lume, adunată din toate părțile”.
Acestea zicându-le, au suit pe Iacob pe aripa bisericii, iar ei au strigat către dânsul cu mare glas: „Prea dreptule bărbat, noi toți se asculta, spune-ne nouă adevărul, cum înțelegi tu învățătura lui Iisus Cel răstignit, căci popoarele noastre rătăcesc în urma Lui”. Iar sfântul cu glas mare a zis: „Ce mă întrebați pentru Fiul Omului, Care de voie a pătimit, S-a răstignit, S-a îngropat și a treia zi S-a sculat din mormânt? Iată, El acum șade în ceruri, de-a dreapta Puterii celei preaînalte și iarăși va veni pe norii cerului, ca să judece viii și morții”. Aceste cuvinte auzindu-le popoarele, s-au bucurat foarte mult de mărturia lui Iacov, care a spus-o pentru Iisus Hristos și au strigat într-un glas: „Mărire lui Dumnezeu! Osana Fiului lui David!”. Iar fariseii și cărturarii au zis: „Rău am făcut dându-i voie lui Iacov să grăiască pentru Iisus, căci iată, popoarele mai mult s-au tulburat”. Evreii, umplându-se de răutate, l-au aruncat de pe aripa bisericii, pentru înului, ca să se teamă și să nu creadă cuvintele lui Iacob. Apoi au răcnit foarte tare, zicând: „Oh! Oh! dreptul s-a înșelat!”
Sfântul Iacob, căzând de la înălțime, s-a rănit greu, dar încă era viu, și, ridicându-se în genunchi, și-a înălțat mâinile sale și se ruga, zicând: „Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, că nu știu ce fac”. Iar ei au aruncat cu pietre asupra lui și îl răniră și mai mult. Apoi un preot din fiii lui Rahav a strigat: „Încetați, ticăloșilor, ce faceți? Dreptul se roagă pentru voi, iar voi îl ucideți pe el?” Atunci îndată un om, alergând cu un lemn, s-a repezit la sfânt și, lovindu-l cu toată puterea în cap, l-a zdrobit, încât i-au ieșit creierii. Și întru această mucenicească pătimire și-a dat duhul. Iar sfântul său trup a fost îngropat acolo, aproape de biserică. Credincioșii l-au plâns mult pe dânsul, căci a fost episcop în Ierusalim treizeci de ani, iar la șaizeci și șase de ani ai vieții sale a pătimit pentru Hristos Domnul, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinste și slavă, în vecii vecilor. Amin.
Sfântul și fericitul Iacob de la Borovițchi
Patria cea de jos a fericitului Iacob și nașterea sa, unde și din cine s-a născut, nu se știe de noi, tăinuindu-se prin dumnezeiască voire; pentru aceea, ca să știm cu încredințare că sfinții lui Dumnezeu nu caută patria cea de jos, ci pe cea de sus, nu cu seminția neamului pământesc se laudă, ci se sârguiesc a fi într-o ceată cu locuitorii cei cerești, se laudă nu cu tatăl cel trupesc, ci cu cel duhovnicesc, cu Bunul Dumnezeu Care este pretutindeni. Știm că acest vrednic făcător de minuni, deși a avut naștere trupească, a petrecut cu viață duhovnicească, arzând cu duhul și slujind Domnului; deși în trup material a fost, a avut mintea celor spirituali, adică a avut pe sfinții îngeri împreună-viețuitori și împreunăvorbitori; deși a locuit pe pământ, însă prin dumnezeiască vedenie stă înaintea lui Dumnezeu Care petrece în ceruri, făcându-se întru toateca o slugă a lui Dumnezeu, fiind credincios în răbdare multă, în necazuri, în primejdii, în nevoi, în ostenelii, în privegheri și în posturi.
Sfârșindu-și alergarea vremelnicei vieți, celei cu multetul lui cel drept, împodobit ca o mireasmă, a fost dus de îngerii lui Dumnezeu în cămara Mântuitorului. Iar trupul cel cinstit creștinește a fost pus în raclă și, sosind vremea preamăririi sfântului, racla cu cinstitele lui moaște au fost duse îgorodului, în apropiere de satul care se numea Borovițchi, fiind purtate pe o bucată de gheață pe râul ce curgea pe acolo, care se numea Nistea, plutind împotriva curentului apei către țărmul Borovițchiului. Aceasta s-a întâmplat cu dumnezeiască voie, în marțea săptămânii celei luminate. Oamenii care locuiau acolo, fiind cuprinși au primit de la început moaștele făcătoare de minuni ale multplăcutului lui Dumnezeu, ci, nesuferindu-le și legându-le cu funia, le-au dat înapoi pe râu. Însă moaștele făcătoare de minuni iarăși s-au întors la cei ce le-au lepădat, plutind către același loc. Dar nici așa nu au putut oamenii care locuiau acolo să vină la cunoștința minunii care se făcuse, căci racla plutea cu moaștele împotriva curgerii râului și iarăși au lepădat-o. Deci, s-au lipsit de comoara cea dată de Dumnezeu și pe care ei n-o primeau. De vreme ce poporul care locuia acolo era simplu și, nu din răutate, ci din neștiință făcea toate acestea, lesne li s-a iertat lor ceea ce făcuseră. Pentru aceasta, a treia oară plutind sfintele moaște la locul ce s-a zis mai înainte, fericitul făcător de minuni s-a arătat în vis unor cinstiți și cucernici bărbați, zicându-le: „Pentru ce, dreptcredincioșilor, iubitori ai creștinătății, nu mă primiți pe mine care sunt creștin în Hristos cu dreaptă credință? Oare pentru neștiința numelui meu? Dacă vă trebuie să-l știți pe acesta, aflați că eu mă numesc Iacov, primitorul numelui lui Iacov, fratele Domnului”.
Aceste cuvinte auzindu-le în vedenie din fericita gură a cuviosului, îndată ce s-au sculat din somn, s-au umilit și, spunându-le celorlalți oameni, îndată au alergat cu mult popor la locul unde târâse cu îndrăzneală sfintele moaște ale cuviosului Iacov, căutându-le cu dinadinsul iar când le-au aflat, s-au veselit. Apoi l-au scos cu cucernicie din apă la marginea râului și, punându-le în aceeași raclă cu cinste, au așezat împrejurul ei copaci și s-au dus de acolo.
Preabunul Dumnezeu, preamărind pe plăcutul Său, a dat putere sfintelor lui moaște de a face minuni, tămăduind multe neputințe, lucrul pe care văzându-l oamenii, au dat mulțumire Preamilostivului Dumnezeu, Cel ce le-a trimis un doctor ca acesta, fără de plată. Iar pe cuviosul făcător de minuni și tămăduitor de boli l-au cinstit și, vrând să-l pună la loc de cinste, au mers la Prea Sfințitul Teodosie, arhiepiscopul marelui Novgorod, și i-au spus toate minunile care se făceau cu vrednică încredințare. Iar el îndată a înștiințat prin scrisoare pe Înalt Prea Sfințitul Macarie, mitropolitul a toată Rusia și, luând sfat bun de la dânsul, degrabă a cercetat cu dinadinsul minunila cei ce câștigaseră tămăduiri de neputințele lor. Dovedindu-se toate adevărate și nemincinoase, a trimis pe Constantin, egumenul de la mănăstirea Nașterii Maicii Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, cu preoți și diaconi, în satul Borovițchi, și au mutat cu evlavie cinstitele și de minuni făcătoarele moaște ale sfântului și dreptului Iacob, în biserica cea nouă a Pogorârii Sfântului.
Moaștele au fos așezate la ușa dinspre miazăzi a bisericii, în anul de la zidirea lumii 7053 (sau în anul 1545 după Hristos), în ziua a douăzeci și treia a lunii octombrie. În acestă zi s-a hotărât să se prăznuiască pomenirea cea de peste an a fericitului de minuni făcător, întru slava Celui preamărit între sfinți, a lui Iisus Hristos Dumnezeul, în veci. Amin.