Sinaxar 17 octombrie

📑 Cuprins:

• Sfântul Prooroc Osea
• Sfântul Cuvios Mucenic Andrei
• Sfinții fără de arginți și frați buni, Cosma și Damian, și cei împreună cu dânșii

🔊 Sinaxar audio:

🎬 Sinaxar video:

Sfântul Prooroc Osea

Sfântul prooroc Osea era fiul lui Veriin de la Valemot, din seminția Isahar, bărbat temător de Dumnezeu. În acea vreme mulți din poporul lui Israel, abătându-se de la Dumnezeu și uitând facerile de bine și minunile Lui, se închinau idolilor, iar el slujea lui Dumnezeu, Celui ce a făcut cerul și pământul și Care a scos pe părinții lor din Egipt cu mâna tare; îi învăța pe oamenii cei rătăciți de la adevăr și îi întorcea prin sfaturile sale cele înțelepte la strămoșeasca dreaptă credință. Umplându-se de Duh Sfânt, mult a proorocit pentru Israel și pentru venirea lui Hristos și învierea Sa, precum se vede în cartea lui. Pentru că a scris prooroceștile sale cuvinte, însumând paisprezece capete care se socotesc în Sfânta Scriptură ca fiind grăite prin Sfântul Duh. Osea a viețuit ani îndelungați, cu 822 de ani înainte de nașterea lui Hristos. Iar numele lui se tâlcuiește: mântuitor, păzitor sau umbritor. A murit întru bătrânețe adânci și cinstite și a fost îngropat cu pace în pământul său.

Sfântul Cuvios Mucenic Andrei

După prigoanele cele multe în care s-a vărsat sângele sfinților mucenici pentru mărturisirea dumnezeirii și a întrupării lui Iisus Hristos, fiind urmăriți de împărații și de domnii cei necredincioși; când Biserica lui Dumnezeu, ca un pământ bine roditor, adăpându-se cu cinstitul sânge al robilor Domnului, se lățise în toate marginile pământului și acum se făcuse pace și unire în casa Domnului și înflorea dreapta credință; când se înmulțeau între popoare obiceiurile cele bune, se păzeau poruncile Domnului și credincioșii mergeau din putere în putere, aflându-se în toate bunătățile, atunci diavolul, zavistuindă aducă pe oameni spre lepădarea de Hristos – nu la vedere precum lucrase mai înainte, ci cu meșteșug, sub chipul râvnei pentru Dumnezeu, a ridicat lupta împotriva icoanelor, ca oamenii, lepădându-se de sfânta icoană a lui Hristos, pe Însuși Hristos să-L lepede, pentru că cinstea ce se face icoanei se urcă spre Acela a Cărui față este închipuită pe icoană.

Diavolul, potrivnic mântuirii omenești, împăratul Constantin – nu cel ce a fost asemenea cu apostolii și a luminat lumea cu credința lui Hristos, ci pe altul cu același nume, care a fost numit Copronim, pentru că a spurcat mai întâi scăldătoarea botezului său, iar după aceea Biserica lui Hristos, cu păgânescul său eres – pe acela l-a ridicat diavolul, zicându-i că nu se cade ca creștinii să se închine icoanelor și să le cinstească, căci aceasta este închinarea de idoli. Nechibzuitul n-a înțeles că unde este lucru rău, vătămător de suflet și oprit, acolo și icoana lucrului aceluia este rea, vătămătoare de suflet și oprită, iar unde este lucru bun, folositor și neoprit, acolo și icoana lucrului aceluia este bună, folositoare și neoprită. Răi sunt zeii păgânilor și vătămători de suflet și este oprit a-i cinsti pe ei, deci și icoanele lor sunt rele și vătămătoare de lui Dumnezeu a oprit a le cinsti pe ele. Bun este Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos și buni sunt robii Lui și ne sunt nouă foarte folositori de suflet și nu numai că nu ni se oprește, ci ni se poruncește să cinstim pe Dumnezeu și pe sfinții Lui, precum a zis David: „Iar mie îmi sunt foarte cinstiți prietenii Tăi, Dumnezeule”. Deci și icoanele Domnului și ale cinstiților Lui prieteni, către care a grăit: „voi sunteți prietenii Mei”, sunt bune și foarte folositoare de suflet și suntem datori a le cinsti, știind că cinstea cea adusă icoanelor trece asupra celui închipuit pe icoană.

Nebunul și nelegiuitul împărat, neînțelegând aceasta, a trimis poruncă prin toate țările stăpânirii sale ca să fie aruncate icoanele din casele Domnului și să nu îndrăzneasacă cineva să țină în casa sa icoane. Si îi îngrozea cu înfricoșate chinuri și cu moarte pe toți cei se supună poruncii lui. Era mare necaz, mâhnire și strâmtorare în Biserica lui Dumnezeu. Mulți din cei credincioși, temându-se de amenințările cele înfricoșătoare ale împăratului, fugeau și se ascundeau, cetățile erau pustii și popoarele fugeau prin pustietăți, iar cei ce rămâneau, unii se supuneau poruncii împăratului și se lepădau de închinarea icoanelor, iar alții, ținându-se cu strășnicie de învățăturile Sfinților Părinți, se împotriveau cu îndrăzneală luptătorilor de icoane și erau în multe feluri chinuiți; puteai să vezi închisorile, temnițele și gropile cele adânci, pline, nu de tâlhari, nici de hoți, nici de alți făcători de rele, ci de episcopi, de preoți, de călugări și de alte popoare dreptcredincioase.

În acea vreme era în insula Creta, care acum se numește Candia, un oarecare om, cu numele de Andrei, care era încă din copilărie temător de Dumnezeu. El a părăsit lumea aceasta și slava ei, toate el le-a defăimat și nu le-a socotit și, luându-și crucea, petrecea o viață strâmtorată, care ducea spre cer și pe mulți îi atrăgea în această viață plăcută lui Dumnezeu. Auzind Andrei că în Constantinopol nelegiuitul Copronim chinuia pe mulți sfinți pentru noua învățătură eretică și hulitoare împotriva icoanelor, s-a aprins cu râvna credinței și a dragostei de Hristos și, sculându-se, a mers la Constantinopol, netemându-se de nimic. Acolo cu bărbăție și îndrăzneală mare învăța pe față poporul ca să nu se lase înșelat de cuvintele împăratului și de învățătura lui cea eretică. Pe cei ce rămâneau în credință, în mărturisirea cea adevărea chinurilor, îi deștepta.

Andrei, văzând că mărturisitorii lui Hristos sufereau chinuri pentru cinstirea sfintelor icoane – căci, după porunca împăratului, unii erau bătuți cumplit cu vâne de bou, alții erau arși cu foc, unora li se scotea ochii și li se tăia limba, iar altora li se tăiau mâinile și picioarele – și neputând să rabde mai mult, a alergat în biserica Sfântului Mucenic Mamant, unde era mândrul împărat cu toată mulțimea boierilor și curtenilor săi și, trecând printre oameni în adunarea cea mare a poporului, Andrei a ajuns la împărat. Stând înaintea lui cu inimă curajoasă, a strigat cu glas mare, zicând: „Pentru ce, o, împărate, te numești creștin și slugă a lui Hristos, iar icoanele Lui le calci îbilor Lui le faci multe răutăți?!”

După ce a terminat de grăit, împăratul a poruncit să fie prins și îndată, repezindu-se slujitorii, l-au apucat cu mâinile lor ucigașe, unii de cap, alții de mâini, iar alții de umeri și de haine și, aruncându-l la pământ, l-au bătut, târându-l și călcându-l cu picioarele. Împăratul, vrând să se arate milostiv, a poruncit să înceteze de a-l mai bate. Și, ieșind din biserică, l-au dus pe Andrei la împărat și acesta a început a grăi cu el : „De unde, îi zise, ai îndrăzneala aceasta, căci fără rușine ai venit să-mi grăiești de rău în față? Oare din nebunie, oare din vreo părere, sau pentru aceea ca să fii știut de mine?” Iar Andrei a răspuns: „Nu din nebunie fac aceasta, nici din părere, nici pentru o slavă deșartă te caut, pentru că toate acestea pe care tu le ai în lume eu ca pe un vis le-am defăimat și ca fumul le-am socotit. Eu am auzit de învățătura ta cea rea, cum că surpi cinstea sfintelor icoane și prigonești Biserica lui Dumnezeu dreptcredincioasă și pentru aceasta râvna casei lui Dumnezeu m-a mâncat pe mine și rte aici să te sfătuiesc pe tine, sau să mor pentru Hristos. Căci dacă însuși Dumnezeul meu a murit pentru mine, apoi eu, chipul Lui fiind, oare nu pot să mor pentru icoane?” Iar împăratul i-a zis: „La voi este acea îndrăcire și nebunie a minții voastre deșarte ca să dați lemnului, vopselelor și pietrei slava veșnicului Dumnezeu și nu ascultați ceea ce a poruncit El prin Moise: de a nu face chip cioplit, nici orice altă asemănare. De unde, dar, crește în voi această nebunie, că vă împotriviți adevărului, pe care singuri îl vedeți și singuri pe voi vă dați pierzării? Să mă crezi că nu pentru adevăr, nici pentru Hristos, ci numai pentru îndrăzneala și împotrivirea cea fără de rușine te voi chinui”. Iar Sfântul Andrei, neputând suferi hula aceasta, i-a zis: „O, cap sec, oare nu pentru Hristos pătimește cel ce pătimește pentru icoanele Lui? Oare necinstea pe care o faci icoanelor, nu trece la acela a cărui este icoana? Pentru ce voi pedepsiți cu moarte cumplită pe cei ce nu cinstesc stâlpii și chipurile voastre cele împărătești? Iar voi, care sunteți azi și mâine pieriți caă fiți cinstiți întru chipurile voastre, apoi nu este mai mare păcat să vă porniți împotriva chipului lui Hristos? Căci necinstea făcută chipului lui Hristos este necinstea făcută însuși lui Hristos, pe al Cărui chip îl reprezintă!”

Când voia Sfântul Andrei să-i tâlcuiască ce chipuri a poruncit Dumnezeu prin Moise să nu se facă – pe care omul le-ar fi avut în loc de Dumnezeu – nu l-a lăsat împăratul să mai grăiască, zicându-i: „Dacă împărații se mânie pe chipurile lor, cu mult mai mult pentru aceea, dacă cineva de față ar îndrăzni să grăiască asupra lor cu limbă așa de rea”. Și îndată a poruncit ca să fie dezbrăcat și bătut fără milă. Iar când sfântul răbda bătaia cu bărbăție, a început împăratul să-l amăgească cu momeli, ca să se supună păgâneștii porunci. Dar Sfântul Andrei, ridicându-și ochii spre cer, a zis: „Dumnezeule, scapă-mă, să nu mă lepăd de Hristos, Care este zugrăvit pe sfânta Lui icoană. Mai de folos îți era ție, împărate, ca să te îndeletnicești cu lucruri ostăuiești poporul, decât să gonești pe Hristos și pe robii Lui”. Împăratul, mânios, a poruncit ca iarăși să fie bătut, încât se înroșea pământul cu sângele lui. Unii, care se asemănau împăratului, aruncau pietre asupra lui Andrei, încât i-au spart gura și i-au sfărâmat coastele. Apoi, după ce l-au chinuit multă vreme, l-au aruncat pe sfânt în temniță, unde, stând câtva vreme, întărea în dreapta credință pe credincioșii care veneau la dânsul. După aceasta împăratul a poruncit ca iarăși să fie scos și să fie chinuit, înnoindu-i rănile cele dintâi; și făcându-se aceasta, cădea carnea de pe el. Iar mai pe urmă, legându-l de picioare, a poruncit chinuitorilor ca să-l târască prin cetate, până la locul unde se pedepseau făcătorii de rele și apoi să-l ucidă acolo. Pe când sfântul era târât astfel prin târg, un oarecare om dintre eretici, care adusese în târg pește de vânzare, fiind înștiințat de pricina răbdării lui și fiind îndemnat de diavol, a apucat securea și degrabă a tăiat picioarele mucenicului și în felul acesta i s-a scurtat mult chinuita lui alergare, pentru că îndată a murit din pricina acelei dureri. Iar trupul lui a fost aruncat în prăpastie între trupurile tâlharilor și a zăcut acolo mai mult de douăsprezece săptămâni. Prin porunca lui Dumnezeu, adunându-se din diferite părți cei chinuiți de duhuri necurate, au scos trupul sfântului din prăpastie și dintre stârvuri, punându-l la loc sfințit și îndată, drept răsplătire, au câștigat tămăduire. Mulți alții s-au vindecat la mormântul sfântului cu, pentru că are îndrăzneală către Dumnezeu și se roagă pentru noi toți, stând cu sfinții înaintea scaunului Domnului, în veci. Amin.

Sfinții fără de arginți și frați buni, Cosma și Damian, și cei împreună cu dânșii

Trei sunt perechile de sfinți fără de arginți, cu același nume Cosma și Damian, având meșteșugul de doctori. Unii au fost fiii Teodotiei, femeia cea dreptcredincioasă, care cu pace au adormit și au fost așezați la locul Feriman; alții petreceau în Roma, având un dascăl războinic, care cu vicleșug i-a suit în munte ca să adune ierburi și i-a ucis cu pietre; apoi sunt aceștia a căror pomenire se cinstește astăzi. Ei erau din părțile Arabiei și cunoșteau meșteșugul doctoricesc. Iar după ce au crezut în Hristos, tămăduiau fără plată mulțime de bolnavi, nu cu ierburi, nici cu doctorii, ci cu puterea lui Hristos. Trecând prin cetăți și prin sate, propovăduiau pe Hristos și în numele Lui dădeau tuturor tămăduiri.

După ce s-au preamărit pr prin minunile lor pretutindeni, au fost prinși de ighemonul din vremea împărăției lui Dioclețian și Maximilian, împărați păgâni, chinuitorii și prigonitorii creștinilor. Sfinții mucenici doctori Cosma și Damian, fiind duși în cetatea Ciliciei, au stat înaintea ighemonului Lisie, care i-a întrebat pe ei ce nume au, ce patrie au și de ce credință sunt. Aflându-le pe toate, i-a silit să aducă jertfă idolilor. Fiindcă ei nu au vrut și au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, judecătorul a poruncit mai întâi ca să-i bată fără milă, apoi i-a legat și i-a aruncat în fundul mării. Iar ei, cu ajutorul puterii dumnezeiești, au scăpat de la înec, pentru că îngerul Domnului a dezlegat legăturile lor și i-a scos sănătoși la uscat.

Văzând judecătorul acest lucru, a poruncit să-i aducă la dânsul și i-a întrebat, zicând: „Spuneți-mi mie care sunt acele farmece ale voastre cu care v-mare, pentru că și eu vreau să urmez învățăturii voastre”. Iar ei au răspuns: „Suntem creștini și nici un fel de farmece nu știm și nici nu ne trebuiesc acestea, pentru că avem puterea lui Hristos, Care ne izbăvește pe noi din toate primejdiile și mântuiește tot omul care cheamă numele Lui cel preasfânt”. Și au dus atunci pe sfinți în temniță, iar a doua zi, scoțându-i, chinuitorul a poruncit ca să-i arunce într-un foc mare. Dar și din foc au ieșit întregi, căci focul și-a pierdut puterea sa firească și nu s-a atins de ei, nici nu i-a vătămat. Mâniindu-se foarte tare, ighemonul a poruncit să-i spânzure și să-i chinuiască. Slujitorii, după porunca judecătorului, au aruncat cu pietre asupra lor ca să-i ucidă, dar pietrele, sărind de pe trupurile lor ca de pe nișu asupra celor ce le aruncau și pe aceia îi ucideau. După aceasta au aruncat cu săgeți asupra sfinților, dar și săgețile, la fel ca și pietrele, nu au vătămat trupurile lor, ci îi răneau numai pe săgetători.

La sfârșit, ighemonul văzându-i nebiruiți pe pătimitori, i-a condamnat la tăiere de sabie. Au fost tăiați pentru Hristos Sfinții fără de arginți Cosma și Damian, împreună cu alți trei credincioși: Leontie, Antim și Eutropie și i-au îngropat împreună. Dar nu numai în viața lor, ci și după moarte li s-a dat lor darul de a face multe minuni, arătându-se bolnavilor și dându-le tămăduire. Cu ale căror rugăciuni să câștigăm și noi tămăduirea de bolile noastre cele sufletești și trupești. Amin.

 

În această zi mai pomenim și mutarea cinstitelor moaște ale Sfântului și dreptului Lazăr, prietenul lui Hristos, cel mort de patru zile și înviat, episcopul Chitiei, ale cărui moaște au fost mutate din insula Cipru în Constantinopol.