Sinaxar 11 octombrie

📑 Cuprins:

• Sfântul Apostol Filip, unul din cei șapte diaconi
• Cuviosul Părinte Teofan Mărturisitorul, făcătorul de canoane
• Minunea ce s-a făcut de Icoana Domnului nostru Iisus Hristos

🔊 Sinaxar audio:

🎬 Sinaxar video:

Sfântul Apostol Filip, unul din cei șapte diaconi

Sfântul Apostol Filip era de loc din Cezareea Palestinei și, căsătorindu-se, a dobândit patru fiice proorocițe. Fiind ales diacon de către Sfinții Apostoli, a fost hirotonit împreună cu Sfântul întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan și slujea sfinților (creștinilor) cu toată osârdia, îngrijindu-se de săraci și de văduve. Iar după uciderea Sfântului Ștefan, pornindu-se prigoana împotriva Bisericii din Ierusalim, și toți risipindu-se prin țara Iudeei și a Samariei, afară de cei doisprezece apostoli, Sfântul Apostol Filip a mers în Samaria, unde propovăduia pe Hristos. Tot poporul, cu un suflet, lua aminte la cuvintele lui pentru că întărea propovăduirea lui cu multe minuni, tămăduind toate bd duhurile cele rele care, strigând cu glas mare, ieșeau din oameni. Și era bucurie mare în acea cetate pentru Filip, căci prin a lui venire se tămăduiau nu numai de suferințele trupești, ci și de cele sufletești toți cei ce primeau propovăduirea lui și credeau în adevăratul Mesia. Și era acolo Simon, un vrăjitor însemnat și vestit, de care se mira toată Samaria, pentru lucrurile sale vrăjitorești, și toți îl cinsteau pe el ca pe un mare om. Acesta, văzând minunile cele mari care se făceau acolo, minuni ale lui Dumnezeu, care se săvârșeau prin rugăciunile lui Filip, și auzind buna lui vestire pentru împărăția lui Dumnezeu și pentru numele lui Iisus Hristos, a crezut și s-a botezat împreună cu ceilalți.

Odată, i s-a arătat lui Filip îngerul Domnului care i-a poruncit ca să meargă spre miazăzi pe calea ce se coboară din Ierusalim la Gaza. Și mergând Filip acolo, a aflat pe un bărbat arap, famenul Candachiei, împărăteasa arapilor, care, venind pentru închinăciune la Ierusalim, se întorcea la Gaza pe care o stăpânea. Și șezând în căruță, citea cărțile proorocești. Pe acest famen l-a învățat apostolul Filip credința în Domnul nostru Iisus Hristos și l-a botezat. Iar după Sfântul Botez a fost răpit de înger și dus la Azot și acolo, umblând prin cetăți, propovăduia cuvântul lui Dumnezeu. După aceea Filip a venit iarăși în Cezareea, unde își avea casa, și a viețuit într-însa împreună cu cele patru fiice ale sale, care erau fecioare și proorocițe. Apoi iarăși s-a întors la Ierusalim, unde Sfinții Apostoli l-au hirotonit episcop și l-au trimis în Trallia Asiei să propovăduiască. Acolo pe mulți, întorcându-i la Hristos, i-a botezat și, făcând minuni mari, la adânci bătrâneți s-a dus către Domnul.

Cuviosul Părinte Teofan Mărturisitorul, făcătorul de canoane

Cuviosul Teofan s-a născut din părinți dreptcredincioși, care viețuiau în Palestina și se întreceau în iubirea pentru străini. Cuviosul Teofan îl avea frate pe Teodor, care mai pe urmă a fost însemnat în pătimirea pentru sfintele icoane. Deci, prin sârguința născătorilor, Teofan împreună cu fratele său Teodor s-au deprins la toată înțelepciunea cărților și au devenit iscusiți filozofi. Cunoscând nestatornicia și deșertăciunea acestei lumi, au lăsat toate și au mers în lavra Sfântului Sava și au intrat în viața monahicească, în care petreceau în post, în rugăciuni și în toate faptele bune. Teodor s-a învrednicit de rânduiala preoțească pentru bunătatea vieții lui. Apoi s-a pornit în acea vreme nelegiuita luptă împotriva icoanelor, care a tulburat toată Biserica lui Dumnezeu, vreme în care mulți erau prigoniți și schingiuiți pentru cinstirea sfintelor icoane.

Atunci, acești preaînțelepți învățători și apărători ai dreptei credințe au fost trimiși de Patriarhul Ierusalimului la împăratul Leon, ca niște mielușei înaintea unui lup, ca să-l mustre pentru păgânătatea lui. Iar ei, ducându-se, au stat înaintea celui potrivnic lui Dumnezeu și cu îndrăzneală l-au mustrat pentru păgânătatea lui. Pentru acest lucru au pătimit mult nu numai de la împăratul acela, ci și de la alți împărați care i-au urmat, adică de la Mihail Valvul și de la Teofil, răbdând tot felul de chinuri, bătăi și temniță, foame și sete, i și numeroase suferințe. Peuăzeci de ani au fost prigoniți și munciți de luptătorii de icoane, începând cu anul opt sute șaptesprezece până în anul opt sute patruzeci și doi, după Hristos. Și în acele suferințe, Sfântul Teofil s-a sfârșit. Deci facem pomenirea lui în ziua a douăzeci și șaptea a lunii decembrie. Iar Teofan a ajuns împii, pentru că Mihail, fiul lui Teofil, luând sceptrul împărăției grecești, împreună cu maica sa Teodora, au adus sfintele icoane în Biserica lui Dumnezeu și, închinându-se la ele, au întors pe toți sfinții din surghiun și i-au cinstit foarte mult. Atunci și Sfântul Teofan s-a întors și a fost așezatisericii din Niceea, fiind hirotonit de patriarhul Metodie, care a surpat eresul luptătorilor de icoane. Sfântul Teofan a alcătuit Canon (cântări) pentru cinstirea sfintelor icoane. Lăsând alte multe canoane și cântări folositoare Bisericii lui Hristos, a trecut din viața de aici către Domnul și după multe și dureroase osteneli se sălășluiește în cereasca odihnă.

Minunea ce s-a făcut de Icoana Domnului nostru Iisus Hristos

În cetatea Viritului locuia un creștin într-o casă, aproape de școala evreiască, și avea o icoană pe care era zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Iar după o vreme a vândut casa aceea și a cumpărat altă casă, luându-și toate lucrurile afară numai de icoana Domnului, care a rămas acolo. Și aceasta s-a făcut după rânduiala lui Dumnezeu. În acea casă unde era icoana Domnului s-a sălășluit un evreu și, aducându-și lucrurile sale, locuia acolo, dar n-a văzut că icoana Domnului era în casă.

După câtăva vreme a chemat la ospăț pe alt evreu, prieten al său, și, ospătând amândoi, evreul cel venit în vizită a privit spre peretele casei și a văzut icoana Domnului, apoi a zis celui ce-l chemase: „Cum tu, fiind evreu, ții în casă această icoană?”. Iar evreul care locuia acolo a început a se jura și a se blestema, zicând că până acum n-a văzut icoana acolo. Plecând acel evreu, a clevetit la preoții lor, spunând că prietenul său aa lui Iisus Nazarineanul. Și toți s-au umplut de mânie, dar au tăcut atunci pentru că se făcuse seară.

A doua zi s-a adunat mult popor și împreună cu arhierei și bătrâni au mers la casa unde era icoana Domnului. Și intrând înăuntru au găsit icoana pe care au scos-o afară și au pus-o în mijlocul lor, zicând: „Precum părinții noștri au batjocorit pe Iisus, așa și noi să facem cu această icoană”. Și au început a scuipa icoana și a lovi chipul lui Iisus Hristos de o parte și de alta. După aceea au zis: „Am auzit că părinții noștri pe lemn L-au răstignit pe Iisus, deci să facem și noi la fel cu această icoană”. Și luând piroane, le-au bătut în chipul Lui, în mâinile și picioarele Lui și punând în trestie un burete de oțet l-au lipit de gura Domnului. După aceasta au adus o suliță și au poruncit unuia ca să împungă coasta Domnului.

Cum a lovit acela cu sulița în icoană, îndată a început a curge sânge și apă. Și frică mare i-a cuprins pe toți evreii care au văzut acea preamărită minune și au umplut un vas din sângele și apa care au curs. Apoi au făcut sfat, zm șchiopi, orbi și îndrăciți și să-i stropim cu sângele acesta și de se vor vindeca toți, vom crede și noi în Cel răstignit, pentru că ne-a cuprins frica de minunea aceasta”. Au adus mai întâi un olog din naștere și, cum l-au stropit cu sângele cel curs din icoana lui Iisus Hristos, îndată a sărit ologul acela și s-a făcut cu totul sănătos. După aceasta au adus niște orbi pe care, stropindu-i cu sângele lui Hristos, aceștia îndată au văzut. Apoi au adus o mulțime de îndrăciți care s-au vindecat tot prin stropirea cu acel sânge. Despre aceasta s-a dus vestea în toată cetatea și toți au alergat să vadă minunea, aducând pe bolnavii lor; pe cei slăbănogi și uscați, pe cei care se târau și toți luau tămăduire de bolile lor. Atunci tot poporul evreiesc care era acolo a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și, căzând înaintea icoanei Domnului, au strigat cu lacrimi, zicând: „Mărire Ție, Hri Dumnezeu, că faci minuni ca acestea. Mărire Ție, Hristoase Dumnezeule, că deși părinții noștri Te-au răstignit, noi credem în Tine și primește-ne pe noi care credem în Tine, Stăpâne”.

Toți evreii din cetatea aceea, bărbați, femei și copii, venind la episcop, l-au rugat cu tot dinadinsul să-i lumineze cu Sfântul Botez. Și i-au arătat episcopului icoana Domnului precum și sângele și apa care au curs din ea, spunând toate batjocurile care au fost făcute acelei sfinte icoane. Iar episcopul, văzându-i că s-au pocăit cu adevărat, i-a primit cu bucurie și, învățându-i sfânta credință, i-a botezat pe toți, cu femei și copii, iar școala lor a făcut-o Biserică Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci a fost mare bucurie în cetatea aceea, nu numai pentru neputincioșii care au fost tămăduiți, ci și pentru necredincioșii evrei care s-au botezat, căci au primit sfânta credință pentru minunea care s-a făcut de icoana Domnului. Pentru aceasta, toți, cu credință și cu dragoste, să facă închinăciune sfintelor icoane, întru cinstirea și mărirea chipului Ipostasului lui Dumnezeu, care s-a aflat în chipul omenesc al Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Dumnezeu Tatăl și cu Sfântul Duh, I se cuvine de la toți închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.

 

În această zi mai facem pomenire și pentru Sfintele Mucenițe Zenaida și Filonida, rudeniile Sfântului Apostol Pavel, care, lăsându-și averile lor și lepădându-se de cele lumești, au mers la cetatea Dimitriadului și și-au petrecut viața lor într-o peșteră, tămăduind cu ajutorul puterii lui Hristos cei care Îl propovăduiau, toate bolile oamenilor care veneau la ele, încât pe mulți i-au adus la. Și pornindu-se cu mânie necurații închinători de idoli au năvălit noaptea la ele și le-au ucis cu pietre. Și astfel au adormit cu fericitul somn.

 

Tot în această zi mai facem și pomenirea Sinodului al șaptelea ecumenic, care a avut loc în vremea împăratului Constantin, și a maicii lui Irina, și în vremea lui Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, adică Sinodului celor trei sute șaizeci și șapte de sfinți părinți care s-au adunat în Niceea pentru a doua oară, contra icoane, pe care i-au și blestemat, apoi au învățat ca sfintele icoane să fie cinstite și să li se dea cuviincioasa închinăciune.