Sinaxar 1 noiembrie

📑 Cuprins:

• Sfinții doctori fără de argint Cosma și Damian
• Sfântul Mucenic Erminigheld
• Sfintele Mucenițe Chirienia și Iuliana

🔊 Sinaxar audio:

🎬 Sinaxar video:

Sfinții doctori fără de argint Cosma și Damian

Sfinții Cosma și Damian erau frați, de neam din Asia, având tată păgân și mamă creștină, anume Teodotia. Aceasta, după moartea bărbatului ei, a trăit în văduvie, având vreme liberă și fără piedici și a slujit cu sârguință lui Hristos, închinându-și toată viața lui Dumnezeu. Ea s-a făcut ca văduva aceea pe care o lăuda Apostolul, când zicea că văduva cea adevărată și singură nădăjduiește spre Dumnezeu și petrece în rugăciuni și în cereri, ziua și noaptea.

Deci, precum viețuia Teodotia, cu plăcere de Dumnezeu, așa îi învăța și pe iubiții săi fii, Cosma și Damian, căci i-a hrănit cu bună învățătură, în credința creștinească și cu dulceața dumnezeieștii Scripturi, povățuindu-i spre toată fapta bună. Iar ei, venind în vârstă desăvârșită, petrecând în legea Domnului și deprinzându-se în viața cea fără de prihană, s-au făcut ca doi luminători, strălucind pe pământ cu faptele cele bune. Pentru aceasta au și luat de la Dumnezeu darul tămăduirii, dând sănătate sufletelor și trupurilor, vindecând tot felul de boli, tămăduind toate neputințele și izgonind duhurile cele viclene.

Dar ajutau nu numai oamenilor, ci și dobitoacelor și nu primeau nimic pentru aceasta de la nimeni, căci toate acestea le făceau nu pentru avere, adică să se îmbogățească cu aur și cu argint, ci pentru Dumnezeu, ca să arate către El dragostea lor, prin dragostea cea către aproapele; nici nu doreau slava omenească prin aceste tămăduiri, ci slava lui Dumnezeu. Ei tămăduiau neputințele pentru slava numelui Domnului lor, Care le-a dăruit puterea de a tămădui. Dar nu cu buruieni, ci cu numele Domnului izbăveau de boli, fără plată și fără să aștepte mulțumire, împlinind porunca Celui ce a zis: În dar ați luat, în dar să dați. Pentru aceea au fost numiți de cei credincioși, doctori fără plată sau fără de arginți. Astfel, petrecându-se viața lor cu bună credință, în pace s-au sfârșit. Și nu numai în viața lor, ci și după moarte s-au preamărit prin felurite minuni, pentru care se cinstesc de Biserică cu pomenirea cea de peste an, ca niște calzi folositori și doctori, apărători ai sufletelor și trupurilor noastre.

Iar despre viața lor cea bună și despre tămăduirea cea fără de plată, există o astfel de povestire: O femeie oarecare, cu numele Paladia, zăcând pe patul durerii de mulți ani și neavând nici un ajutor de la doctori, a auzit de acești sfinți că tămăduiesc toate bolile, și a trimis la dânșii cu rugăminte ca să vină la ea, căci era aproape de moarte. Sfinții, ascultând rugămintea, au mers în casa ei și îndată femeia, după credința sa, a dobândit tămăduire, prin venirea la dânsa a Sfinților doctori și s-a făcut sănătoasă, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce a dăruit robilor Săi un dar al tămăduirii ca acesta. Fiind mulțumită de acea milă a doctorilor, a vrut să-i răsplătească cu daruri. Dar aceștia n-au vrut să ia, că niciodată nu luaseră nimic de la nimeni, fiindcă nu vindeau darul pe care îl aveau de la Dumnezeu.

Deci, femeia a cugetat ca măcar pe unul dintr-înșii să-l silească prin rugăminte, să primească de la dânsa cât de puțină răsplată; și, luând trei ouă, a venit în taină la Sfântul Damian, rugându-l să ia de la dânsa acele ouă în numele Sfintei Treimi. Iar Damian, auzind de numele lui Dumnezeu în Treime, a luat de la femeie acel mic dar, pentru jurământul ei cel mare, prin care l-a rugat.

Sfântul Cosma, înștiințându-se de aceasta, s-a mâhnit foarte mult. Apoi, sosind mutarea din viață a Sfântului Cosma, acesta a poruncit, aproape de ieșirea sufletului din trup, să nu fie pus Damian lângă dânsul, când se va sfârși, pentru că a călcat porunca Domnului și a luat plată de la femeie pentru tămăduire. Deci, odihnindu-se în Domnul, Sfântul Cosma, după câtăva vreme a venit și ceasul sfârșitului lui Damian, mutându-se din viața aceasta vremelnică la cea veșnică. Iar oamenii chibzuiau unde să-l îngroape, că știau porunca Sfântului Cosma și nu îndrăzneau să pună pe Damian lângă fratele său. Și fiind ei în nepricepere, a alergat îndată acolo o cămilă, care fusese mai înainte îndrăcită, și pe care o tămăduiseră sfinții. Aceea a grăit cu glas omenesc că, fără îndoială, să-l pună pe Damian aproape de Cosma, de vreme ce nu pentru plată a luat de la femeie acele trei ouă, ci pentru numele lui Dumnezeu. Și așa cinstitele lor moaște au fost puse împreună, la locul numit Firaman.

Odinioară, un bărbat oarecare din acele locuri, în vremea secerișului, a ieșit să-și secere holda și, slăbit de arșița soarelui, a mers sub un stejar să se odihnească și, culcându-se, a adormit greu. Ținând gura deschisă, venind un șarpe, i-a intrat în gură și în pântece. Apoi, deșteptându-se omul, nu știa ce i se întâmplase și, mergând în țarină, a secerat până seara, apoi a venit la casa sa și, după cină, s-a culcat. În timp ce se odihnea, șarpele a început a mușca cele dinlăuntrul lui. Iar el striga de durere și, deșteptându-se toți și alergând la dânsul, îl pipăiau și nu pricepeau de unde vine acea durere. Iar el a strigat cu glas mare, zicând: „Sfinților doctori, Cosma și Damian, ajutați-mă!” Și îndată ce au sosit sfinții, l-au adormit, încât șarpele să iasă pe aceeași cale pe unde a intrat. Dormind omul iarăși cu gura deschisă, prin rugăciunile Sfinților Cosma și Damian, cu puterea lui Dumnezeu au scos șarpele din om și, ieșind acesta din gura lui, toți cei care se aflau acolo s-au înspăimântat de acea minune înfricoșătoare. Apoi, ieșind șarpele, îndată s-a deșteptat omul acela și s-a făcut sănătos desăvârșit, cu ajutorul sfinților celor fără de arginți.

În același loc era un alt bărbat, pe nume Malh, ce locuia aproape de biserica Sfinților doctori Cosma și Damian, care era în Firaman. Vrând el să plece la drum lung, a dus-o pe femeia sa la biserică și i-a zis: „Iată, eu mă duc departe, iar pe tine te las în seama Sfinților Cosma și Damian, spre pază; șezi în casa ta, până când îți voi trimite semn de la mine, pe care îl vei cunoaște că este al meu și, când va voi Dumnezeu, îți voi trimite semnul acela și te voi lua la mine”. Malh, încredințând sfinților pe femeia sa, a plecat la drum.

Trecând câteva zile, diavolul a luat chipul unui om cunoscut și, venind la femeia lui Malh, i-a arătat un semn ca acela despre care zisese bărbatul ei. Diavolul arătându-i semnul, îi poruncea să meargă la bărbatul ei, zicând: „pe mine m-a trimis bărbatul tău ca să te duc la dânsul”. Iar femeia a zis: „Semnul acesta îl cunosc, dar nu voi merge, că sunt încredințată Sfinților fără de arginți, Cosma și Damian; iar dacă voiești să merg cu tine la bărbatul meu, vino împreună cu mine în biserica sfinților și jură-te mie, înaintea altarului, că nu-mi vei face nici un rău pe drum”. Iar diavolul a făgăduit așa; și, mergând cu dânsa în biserică, înaintea altarului, s-a jurat, zicând: „Așa mă jur pe puterea lui Cosma și Damian, că nu-ți voi face nici un rău pe drum, ci te voi duce la bărbatul tău”.

Femeia, auzind jurământul, a crezut diavolului celui mincinos, care se arătase în chip de om cunoscut și a pornit cu dânsul la drum. Iar înșelătorul, luând-o pe ea, a dus-o în loc pustiu și neumblat voind să-i facă rău și s-o omoare. Dar ea, văzându-se în cea mai de pe urmă nevoie, și-a ridicat ochii la cer și a strigat din inimă către Dumnezeu, zicând: „Dumnezeule, ajută-mi cu rugăciunile Sfinților Cosma și Damian și grăbește de mă izbăvește din mâinile acestui ucigaș”. Și îndată s-au arătat grabnicii ajutători, Sfinții cei fără de arginți, Cosma și Damian, strigând asupra diavolului. Iar el, văzându-i pe dânșii, a lăsat femeia și a fugit și, alergând la o râpă înaltă, a căzut în prăpastie și a pierit.

Sfinții, luând pe femeie, au dus-o la casa ei. Și a zis femeia, închinându-se lor: „Mulțumesc vouă, stăpânii mei, că m-ați izbăvit de groaznica pierzare; deci, rogu-vă, spuneți-mi cine sunteți, ca să știu cui să dau mulțumire până la sfârșitul vieții mele”. Iar ei au zis către dânsa: „Noi suntem Cosma și Damian, robii lui Hristos, cărora te-a încredințat bărbatul tău, când a plecat la drum; și pentru aceea ne-am sârguit a grăbi spre ajutorul tău și te-am izbăvit pe tine de diavol, cu darul lui Dumnezeu”.

Atunci femeia, auzind aceasta, a căzut la pământ de frică și de bucurie, iar ei s-au făcut nevăzuți. Apoi femeia striga, lăudând și mulțumind lui Dumnezeu și slugilor lui, Sfinților Cosma și Damian. Și, cu lacrimi alergând la biserică, a căzut înaintea icoanei sfinților, spunând tuturor ceea ce se făcuse, cum și-a făcut Domnul milă de dânsa, cu rugăciunile plăcuților Săi. Și grăia în rugăciune cuvintele acestea: „Dumnezeul părinților noștri, al lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacov și al seminției lor celei drepte, Care ai stins cuptorul cel cu foc celor trei tineri și Care ai ajutat roabei tale Tecla, în priveliște, Îți mulțumesc că și pe mine, păcătoasa, m-ai izbăvit de lanțurile diavolului, prin plăcuții Tăi, Cosma și Damian. Mă închin Ție, Care faci minuni mari și preaslăvite și Te măresc pe Tine, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, în veci. Amin”.

Sfântul Mucenic Erminigheld

Erminigheld, fiul împăratului goților, Luvighild, a fost întors de la eresul arienesc la dreapta credință de către Leandru, episcopul Ispalitaniei, pentru care s-a mâhnit Luvighild, fiind arian, pentru că fiul său a părăsit credința ariană. Și se sârguia a-l întoarce de la dreapta credință iarăși la eres. Deci îl momea pe el cu cuvinte de iubire, ca un părinte, rugându-l și sfătuindu-l să lase soborniceasca credință și să creadă la fel cu dânșii, ca și mai înainte. Însă, dacă l-a văzut neînduplecat, îl înfricoșa cu amenințări și îl înspăimânta cu tot felul de chinuri și răni. Iar el, petrecând ca un stâlp neclintit în credință, nu lua în seamă momirile și înfricoșările părintești.

Deci, mâniindu-se foarte tare, tatăl său mai întâi l-a depărtat pe fiul său de la scaunul împărătesc și din împărăție și l-a lipsit de toată averea și moștenirea. După aceea, văzându-l neschimbat cu mintea, i-a ferecat grumajii, mâinile și picioarele cu obezi de fier și l-a aruncat într-o temniță întunecoasă și strâmtă. Fericitul Erminigheld, deși era tânăr cu anii, era însă bătrân cu înțelepciunea, disprețuind împărăția pământească și căutând cu toată dorința pe cea cerească. Deci, zăcând în temniță legat, se ruga către Atotputernicul Dumnezeu să-l întărească în acea pătimire.

Sosind praznicul cel mare al Sfintelor Paști, Luvighild împăratul, chemând pe un episcop dintre cei de credința sa cea rătăcită, l-a trimis noaptea la fiul său în temniță, ca Erminigheld să primească eretica împărtășire ariană din mâna episcopului aceluia. Și, dacă se va împărtăși cu aceasta, să fie întors iarăși în cea dintâi dragoste părintească și în cinstea cea de mai înainte. Iar sfântul, răbdătorul de chinuri, îngrețoșându-se de episcopul arian și mustrând aspru credința lui cea rea, l-a izgonit de la sine, neprimind împărtășirea cea eretică; și s-a împărtășit cu preacinstitele și de viață făcătoarele Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos, de un preot dreptcredincios, care a fost trimis la dânsul, în taină, de Sfântul Leandru, episcopul.

Întorcându-se episcopul arian rușinat la împărat, i-a spus toate cele ce a auzit de la fiul său. Atunci împăratul, umplându-se de negrăită mânie și scrâșnind din dinți, îndată a trimis din sfetnicii săi, poruncindu-le să ucidă în temniță pe fiul său, Erminigheld. Deci, mergând aceia, i-au tăiat cinstitul cap cu securea și au fost auzite deasupra sfântului său trup cântări dulci, ale sfinților îngeri, și se vedeau noaptea arzând făclii. Acest lucru privindu-l credincioșii, se bucurau și mulțumeau lui Dumnezeu, Care a preamărit cu acest fel de minuni pe sfântul și dreptcredinciosul Său rob, după sfârșitul ce a avut prin pătimire; iar cei necredincioși se rușinau și se înfricoșau.

Apoi, tatăl cel ucigaș de fiu, căindu-se de nevinovata ucidere pe care o făcuse, de mâhnire a căzut în boală; apoi voia să se lepede de arieni și să primească credința cea dreaptă; dar se temea de neamul lui cel răucredincios și nu s-a învrednicit a fi rânduit cu cei dreptcredincioși. Iar apropiindu-se sfârșitul lui, a chemat la sine cu cinste, pe fericitul episcop Leandru, pe care mai înainte foarte mult îl ura și-l prigonea, și l-a rugat să-l povățuiască la dreapta credință pe Rehader, fiul său cel mai tânăr, pe care îl făcuse moștenitor împărăției sale, și să-l lumineze cu învățătura sa cea de Dumnezeu insuflată, precum făcuse și cu Erminigheld.

Murind Luvighild împăratul și venind la împărăție Rehader, îndată a primit dreapta credință, prin povățuirea Sfântului Leandru episcopul. Și tot poporul goților, care era învecinat cu eresul lui Arie, l-a adus la buna credință. Iar trupul Sfântului Erminigheld, fratele său cel mai mare, l-a slăvit cu cinstea ce se cuvenea unui mucenic al lui Hristos, împlinindu-se astfel cuvântul Evangheliei, care zice: Dacă grăuntele de grâu, căzând pe pământ, nu va muri, apoi singur rămâne; iar de va muri, multă roadă va da. Așa și răbdătorul de chinuri al lui Hristos, ca un grăunte de grâu, singur în pământul goților a murit pentru Hristos și a făcut rod al credinței celei drepte pentru tot poporul pământului aceluia. Căci toți au început cu dreaptă credință a crede în Hristos Dumnezeu Cel de o ființă și de o cinste cu Tatăl și cu Sfântul Duh, a Cărui slavă este în veci. Amin.

Sfintele Mucenițe Chirienia și Iuliana

Chirienia era din cetatea Tarsul, a eparhiei Ciliciei, iar Iuliana, din cetatea Rosana. Pe acestea prinzându-le Marcian ighemonul, în vremea împărăției lui Maximian, le silea să se lepede de Hristos, dar ele nu s-au supus. Atunci, a poruncit ca să i se tundă părul și sprâncenele Chirieniei și s-o poarte goală prin toată cetatea Tarsului, spre râs și batjocură. Apoi, ducând-o împreună cu Iuliana în cetatea Rosanei, le-a dat foc; și așa s-au săvârșit.