Sinaxar 21 martie
📑 Cuprins:
- Sfântul Toma, Patriarhul Constantinopolului, ucenicul Sf. Ioan Postitorul
- Cuviosul Iacob, Episcopul și Mărturisitorul
- Sfântul Chiril, Episcopul Catanei
- Sf. Mc. Filimon și Domnin romanii
- Sf. Viril, Ep. de Catania (Sicilia)
- Sf. Serapion Sidonitul
- Sf. Serapion, Ep. de Thmuis (Egipte)
- Sf. Lupicin din Lauconia
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Sfântul Toma, Patriarhul Constantinopolului, ucenicul Sf. Ioan Postitorul
Cel între sfinți, Părintele nostru Toma, pentru multe fapte bune și desăvârșită înțelegere și dreaptă credință, a fost diacon la biserica cea mare a Constantinopolului, pus de Cuviosul Părintele nostru, cel mare întru minuni, Patriarhul Ioan Pustnicul. Apoi a fost rânduit sachelar de dânsul, în vremea împărăției lui Mavrichie (582-602). Dar după moartea preasfințitului Ioan și a fericitului Chiriac, care a fost după dânsul patriarh, a fost ales patriarh al Bisericii Constantinopolului Sfântul Toma, în vremea împărăției tiranului Foca (602-610), și își îndrepta scaunul său bine, păstorind cu înțelepciune cuvântătoarea turmă a lui Hristos. În zilele patriarhiei lui s-a făcut o mare minune în partea Galatiei.
În unele cetăți de acolo, făcându-se umblare cu cruci și cu litanii, crucile cele mari ce se purtau atunci, singure de sine, cu o putere minunată și neoprită plecându-se una spre alta, se loveau și se sfărâmau. Despre acea minune străbătând vestea pretutindeni, preasfințitul Patriarh Toma al Constantinopolului a chemat din părțile acelea pe Sfântul Teodor Sicheotul, bărbat înainte văzător și făcător de minuni, și l-a întrebat de minunea aceea, ce ar însemna? Iar Sfântul Teodor îl încredință de minune că a fost cu adevărat, însă ce ar însemna nu voia să-i spună, zicând că nu știe acele taine. Atunci, preasfințitul Patriarh Toma i-a căzut la picioare cu rugă-minte și prin acea smerenie l-a silit pe bătrân ca mai înainte să-i spună cele ce vor fi.
Deci, bătrânul a zis că acea plecare a crucilor, lovirea și sfărâmarea lor, înseamnă multe primejdii și risipire în Biserica lui Dumnezeu și în împărăția grecească, primejdii care vor veni pe de o parte de la cei din afară, iar pe de alta, de la cei dinăuntru vrăjmași. Pentru că din afară o să fie grea năvălire a barbarilor, iar dinăuntru, oamenii cei numiți cu numele lui Hristos, despărțindu-se de credință, vor începe a se izgoni unul pe altul, a se sfărâma și a se pierde. Pentru aceasta, multe biserici ale lui Dumnezeu se vor pustii și se vor strica și toate acestea vor fi în curând.
Acestea auzindu-le patriarhul, s-a înspăimântat foarte și s-a rugat cuviosului să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul și să-i ia sufletul degrabă din trup, mai înainte de a veni risipirea cea mai înainte spusă ca să nu vadă el niște primejdii ca acestea, venind asupra Bisericii. După puțină vreme, îmbolnăvindu-se patriarhul, a trimis la Cuviosul Teodor, care mai zăbovise puțin în Constantinopol la biserica Sfântului Ștefan, spunându-i despre boala sa și rugându-l ca să-i ceară de la Dumnezeu sfârșit grabnic. Iar sfântul nevrând, fericitul Patriarh Toma a trimis iarăși la dânsul rugăminte, dorind ca mai înainte de năvălirea primejdiei asupra Bisericii să se dezlege de trup.
Deci, chiar nevrând, Cuviosul Teodor a făcut voia preasfințitului Patriarh Toma, s-a rugat lui Dumnezeu pentru sfârșitul lui și a trimis la dânsul, zicând: „Poruncești ca să vin la tine, sau acolo ne vom vedea amândoi înaintea lui Dumnezeu?” Iar Sfântul Toma a răspuns prin trimis: „Să nu-ți pierzi, părinte, liniștea ta; destul îmi este că ai zis: „acolo ne vom vedea înaintea lui Dumnezeu””. Și în aceeași zi, preasfințitul Patriarh Toma, înainte de vremea Vecerniei, bucurându-se, s-a despărțit de trup și s-a dus către Domnul, în vremea împărăției aceluiași Foca.
După moartea Sfântului Toma, a luat scaunul Serghie, diaco-nul de la aceeași mare biserică. Acesta la început era dreptcredincios, iar mai pe urmă s-a îndrăcit și s-a făcut capul eresului monoteliților, adică al celor ce cu nedreaptă credință mărturisesc a fi o singură voie în Hristos Domnul, despre care lucru este scris mai luminat în viața Cuviosului Maxim Mărturisitorul. După aceea au sosit și primejdiile asupra Bisericii: despărțirile, risipirile, muncile și prigonirile ereticilor asupra dreptcredincioșilor. Pe lângă acestea, războaiele cele grele cu perșii slobozite de Dumnezeu din pricina înmulțirii eresurilor. Aceștia robeau și pustiau stăpânirile grecești cu foc și cu sabie. Ierusalimul a fost luat de perși, iar cinstitul lemn al Sfintei Cruci a fost robit și dus în Persia.
Toate cele cumplite se împlineau, care mai înainte se însemnaseră prin minunea cea mai sus-zisă a sfărâmării crucilor și care, prin proorocia Sfântului Teodor Sicheotul, mai înainte s-au vestit. Iar ca să nu le vadă cu ochii săi, preasfințitul Patriarh Toma a voit mai bine să moară, decât să fie între cei vii. Și a câștigat după cererea sa, mai înainte de acea cumplită vreme, sfârșit fericit. El a păstorit Biserica lui Hristos trei ani și două luni și mult s-a nevoit împotriva ereticilor, ținând credincioasele învățături și cu bună credință cinstind pe Hristos Dumnezeul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, I se cuvine slavă, în veci. Amin.
Cuviosul Iacob, Episcopul și Mărturisitorul
Cuviosul Iacob, din tinerețe iubind viața pustnicească, s-a făcut monah și se nevoia cu postiri, cu privegheri și cu multe osteneli. Apoi s-a învrednicit de treapta episcopiei; iar în timpul luptătorilor de icoane, sub împăratul Constantin Copronim (740-775), a fost silit să se lepede de închinarea cinstitelor icoane. Dar, nesupunându-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori, nespuse primejdii, foame, sete și alte multe feluri de cumplite munci. Apoi și-a dat fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, pentru Care, până la moarte, s-a nevoit și de la Care a luat Împărăția cerului, în veci bucurându-se.
Sfântul Chiril, Episcopul Catanei
Acesta a fost de neam din Antiohia, ucenic al Sfântului Apostol Petru, și de dânsul a fost pus episcop al Catanei, în Sicilia. Deci, în dragoste dumnezeiască și-a păscut turma sa, aducând pe cei necredincioși la credința în Hristos și multe minuni făcând. Din acestea să pomenim una: Era un izvor în locul acela, având apă amară. Iar arhiereul lui Dumnezeu, Chiril, rugându-se lui Dumnezeu, a prefăcut amărăciunea izvorului aceluia în dulceață, lucru pe care văzându-l mai marele slujitor de idoli elinesc, a crezut în Hristos și cu dânsul și alți mulți au crezut.
După aceasta, ajungând la adânci bătrâneți, cu somnul cel de moarte s-a odihnit și a fost așezat în insula aceea cu cinste. Apoi dădea multe tămăduiri la cei ce cu credință alergau la moaștele lui.