Sinaxar 15 martie
📑 Cuprins:
- Sfinții Mucenici Agapie, Plisie, Timolau, Romil și cei împreună cu dânșii
- Sfântul Mucenic Alexandru, preotul din Sida
- Sfântul Mucenic Nicandru
- Sfântul Mucenic Menign Nălbitorul
- Sf. Ap. Aristobul, episcop de Cornwall în Marea Britanie, fratele Sf. Ap. Barnaba
- Sf. Mc. Nicandru, cel din Egipt
- Sf. noul Mc. Manuil Criteanul, care a mărturisit în Hios la anul 1792
- Sf. Nicandru din Gorodno
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Sfinții Mucenici Agapie, Plisie, Timolau, Romil și cei împreună cu dânșii
Acești sfinți mucenici, multpătimitori, au fost pe vremea împărăției lui Dioclețian (284-305); Agapie era din cetatea Gazei, Timolau din Pontul Euxinului, cei doi Dionisie din Tripoli – Fenicia, Romil din Diospole, unde era ipodiacon la biserică, iar Plisie și cei doi Alexandri erau din Egipt. Și au pătimit în Cezareea Palestinei, de la ighemonul Urban, întru al doilea an al prigonirii de atunci.
Dându-se păgână poruncă împărătească prin toate țările și cetățile, ca toți creștinii să fie siliți la închinarea la idoli și la necuratele lor jertfe, atunci, săvârșindu-se un oarecare praznic de Dumnezeu urât în cetatea Cezareei și popor fără număr adunându-se din satele cele de primprejur, s-a pregătit priveliștea la care creștinii cei ținuți în legături aveau să fie munciți. Tot poporul elinesc cel fără de număr s-a adunat la acea priveliște, unde mai întâi Sfântul Mucenic Timotei – care se prăznuiește în nouăsprezece zile ale lunii august -, a fost ars, după multe munci.
După aceea, Sfinții Mucenici Agapie și Tecla au fost dați spre mâncare fiarelor. Însă nu acest Agapie, care acum se cinstește, ci altul cu același nume, care a pătimit mai înainte de acesta, împreună cu Sfânta Tecla și cu cel mai sus amintit, cu Sfântul Mucenic Timotei, care se pomenește în august. O priveliște ca aceasta plină de sânge săvârșindu-se, acești șase tineri viteji, creștini cu credința, care acum se cinstesc, adică mucenicii: Plisie, Timolau, Romil, doi Alexandru și un Dionisie, aprinzându-se cu râvna după Hristos și-au legat singuri mâinile înapoi, în semn că fără teamă doresc să pătimească pentru Hristos și sunt gata să se dea ori în foc, ori la mâncarea fiarelor pentru dragostea lui Hristos.
Apoi degrabă alergând în mijlocul priveliștii, înaintea ighemonului Urban cu mare glas au strigat: „Suntem creștini!”
Ighemonul, văzându-i tineri cu trupul, nu voia să-i piardă îndată. Ci, mai întâi i-a sfătuit mult cu amăgiri ca să se închine idolilor și să nu se piardă singuri, fiind într-o frumusețe ca aceea a tinereții. După aceea, a poruncit să-i arunce în temniță. După câteva zile s-a scris în numărul legaților lui Hristos, Sfântul Agapie, bărbat cinstit între creștini și slăvit pentru nevoința sa cea purtătoare de chinuri. Căci mai înainte de multe ori arătase mare îndrăznire întru mărturisirea numelui lui Hristos și suferise multe munci. Într-acea vreme iarăși fiind prins, împreună cu sluga lui, Dionisie Egipteanul, s-a aruncat lângă cei șase tineri, făcându-se opt la număr. De multe ori ispitindu-i și în multe feluri muncindu-i, deoarece nu s-au lepădat de Hristos și toate muncile le-au răbdat cu vitejie, au fost osândiți la tăiere.
Și toți în această zi și-au pus capetele pentru Capul Bisericii, Hristos Domnul, în ale Cărui mâini și-au dat sfintele lor suflete; și au luat de la El cununile biruinței, în Biserica ce se bucură în ceruri.
Sfântul Mucenic Alexandru, preotul din Sida
Împărățind Aurelian (270-275) și fiind prigonire asupra creștinilor, era în țara Pamfiliei un ighemon, anume Antonin. Acela, mergând în Sida, cetatea Pamfiliei, a prins pe Alexandru, preotul cetății, și, punându-l înaintea judecății sale, cu multe întrebări și munci chinuia pe slujitorul lui Hristos. Pe acesta l-a întrebat mai întâi cine este. Iar sfântul i-a răspuns: „Sunt creștin, preot cu rânduiala, păstor al turmei lui Hristos”. Ighemonul l-a întrebat iarăși: „Unde este turma lui Hristos?” Sfântul a răspuns: „În toată partea cea de sub cer, pe toți oamenii care sunt, i-a creat Hristos Dumnezeu. Între aceștia, cei ce cred în El sunt oi ale pășunii Lui, iar cei ce au căzut de la Ziditorul lor și slujesc făpturii și lucrului celui de mâini omenești, adică idolilor celor fără de suflet, ca și voi, aceia sunt înstrăinați de turma Lui cea mântuită și se vor pune cu caprele, de-a stânga, în ziua judecății celei înfricoșate a lui Dumnezeu”.
A zis ighemonul: „Pentru două pricini voiesc să te muncesc: ca să-mi arăți pe cei ce cred în Hristos și ca să aduci zeilor noștri jertfe cu închinăciune”. Apoi Antonin ighemonul a întrebat iarăși pe Sfântul Alexandru: „Cine este Hristos?” Răspuns-a sfântul: „Hristos este Mântuitorul lumii, lumina și viața celor ce nădăjduiesc spre El”. Zis-a ighemonul: „Cum poate Acela, Care a fost răstignit pe lemn și cu amar a murit, să fie Mântuitorul?” Grăit-a Alexandru: „Aceasta este de mirare, că a suferit Crucea și moartea cu trupul, precum Însuși a voit, iar cu dumnezeirea a biruit iadul și prin El Însuși a dezlegat din legături pe cei legați, omorând moartea, iar El a înviat din mormânt. Dar nu numai singur S-a sculat din morți, ci și pe alți morți i-a înviat; pentru că multe trupuri ale sfinților celor adormiți s-au sculat și, după Învierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate a Ierusalimului. Și tot neamul omenesc împreună cu El l-a înviat și l-a ridicat”. Zis-a ighemonul: „Bârfești, nebunule! Căci cum a putut să ajute altora Acela, Care nu și-a ajutat Sieși, fiind muncit de iudei?” Sfântul a zis: „Tu ești nebun, având ochii sufletului tău orbiți și neputând privi spre taina mântuirii noastre, cea lucrată prin Hristos, Domnul”.
Atunci, ighemonul a poruncit să muncească pe Sfântul Alexandru. Mai întâi a fost bătut cu vine de bou și întins pe roată, aruncat în căldarea ce fierbea cu smoală și cu untdelemn și ars într-un cuptor de foc. Însă în toate muncile acelea a fost păzit nevătămat, cu darul lui Hristos. Când păgânii l-au aruncat în cuptorul cel înfocat, s-au văzut în văpaia focului alți doi tineri minunați, dănțuind cu Sfântul Mucenic; și aceia erau îngerii lui Dumnezeu, care îi răcoreau sfântului văpaia cuptorului. Deci, se mira poporul că unul se aruncase în cuptor și într-însul se vedeau trei. Iar ighemonul și cei împreună cu el au socotit vrăjitorie aceste slăvite minuni, căci n-au crezut într-acea atotputernică tărie a lui Hristos, Dumnezeul nostru. Numai unul din slugile muncitorului crezând, căzu închinându-se de departe sfântului și se ruga să fie primit de Hristos. Și îndată ighemonul a ucis pe sluga aceea cu sabia. Sfântul Alexandru, ieșind din cuptor nevătămat, a poruncit să-l spânzure și cu unghii de fier să-l strujescă; și atât de mult l-au strujit, până ce tot trupul lui se făcuse o rană. Cei din priveliște se mirau, zicând cu spaimă: „Cum rabdă acesta atâtea munci, căci acum se văd numai oasele goale?”
După aceea a fost ars din nou într-un foc mare și nu s-a vătămat. Apoi, cu niște undițe de fier împungându-i pântecele, îi trăgeau afară cele dinlăuntru ale lui. Încă și fiarelor spre mâncare a fost dat sfântul; dar nici fiarele nu s-au atins de el. Și cu alte cumplite munci au chinuit pe pătimitorul lui Hristos, dar în toate muncile a fost nebiruit, încât toți se umpleau de mirare, privind la pătimirile lui, și se minunau de puterea atât de mare a răbdării ce o avea sfântul, căci covârșea firea și mintea omenească. Apoi, la sfârșit, i s-a tăiat capul sfințitului mucenic al lui Hristos, Alexandru. Iar ighemonul Antonin, în acel ceas șezând încă la judecată, a fost lovit de boală și se muncea de diavoleștii săi zei, cărora le slujea. Apoi l-au dus slugile în casă, strigând cu amar. Dar neajungând la casa sa, rău și-a lepădat ticălosul său suflet. Pe când Sfântul Alexandru s-a sălășluit întru cele cerești cu Hristos Domnul și cu sfinții Lui îngeri, ighemonul în munca cea veșnică s-a aruncat, cu satana și cu slujitorii întunericului.
După tăierea Sfântului Alexandru, un oarecare Eustație, bărbat cinstit, creștin cu credința, a luat mult pătimitorul trup al mucenicului și l-a îngropat cu cinste, slăvind pe Dumnezeu.
Sfântul Mucenic Nicandru
Sfântul Nicandru a trăit în țara Egiptului, pe timpul împărăției lui Dioclețian (284-305), fiind bărbat plăcut lui Dumnezeu și cu meșteșugul doctor. Acesta îi era lucrul lui, adică să cerceteze totdeauna pe sfinții mucenici munciți pentru Hristos în legături, ca să le tămăduiască rănile lor și să le dea hrana cea de nevoie, iar trupurile sfinților le îngropa. Odată, văzând trupurile mucenicilor după ucidere, aruncate în câmp spre mâncarea câinilor, fiarelor și a păsărilor, nu îndrăznea să se apropie de dânșii ziua, ca nu cumva să fie prins; pentru că se temea de cumplitele munci, fiind om neputincios, până ce n-a fost pentru aceea chemat și întărit de Dumnezeu.
Deci, sosind noaptea, s-a dus singur la trupurile sfinților și, luând unul câte unul pe umeri, le punea la un loc ascuns și, învelindu-le în pânze curate, le îngropa în pământ. Deci, văzându-l un oarecare închinător de idoli, s-a dus și l-a pârât la boier. Atunci Sfântul Nicandru a fost prins și muncit mult timp, fără să se lepede de Hristos. Căci de care munci mai întâi se temea, pe acelea cu bărbăție și cu bucurie le răbda pentru Domnul său, întărindu-se de sus și mai mult dorea a fi muncit.
După aceea muncitorul, văzându-l neclintit în credința sa ca pe un stâlp nemișcat și munte neclintit, a poruncit ca de viu să-l jupoaie de piele și să-i taie capul; și așa Sfântul Mucenic dezbrăcându-se de omul cel vechi, pământesc, s-a îmbrăcat în cel nou, ceresc. Iar după tăierea capului său, s-a împreunat cu Capul cel mai cinstit, cu Hristos, Domnul său, ca un mădular cinstit și cu Acela, după pătimirea sa cea vremelnică, împreună împărățește veșnic, cu cetele sfinților mucenici, slăvind pe Sfânta Treime.
Sfântul Mucenic Menign Nălbitorul
Pe vremea împărăției lui Deciu (249-251) a fost mare prigoană contra creștinilor. Atunci cel ce ocârmuia eparhia Asiei era cu totul pierzător și cu socoteala de fiară. Deci, acela s-a pogorât în latura de lângă mare și pe câți creștini găsea, pe toți îi bătea și, cu lanțuri legându-i, îi închidea în temnițe. Sosind noaptea, toți într-un singur glas au strigat către Dumnezeu, zicând: „Stăpâne, Doamne, Cel ce pe ucenicul Tău Petru altădată prin înger l-ai dezlegat din lanțuri și din temniță l-ai scos fără zgomot, trimite și acum la noi ajutorul Tău și ne scoate din această temniță întunecată, ca să cunoască și aceștia, care leapădă numele Tău cel sfânt, că Tu ești singur Dumnezeu și Împărat veșnic”.
Astfel rugându-se ei, degrabă a sosit Domnul izbăvirii și, luminând temnița cu lumină de jur împrejur, a gonit întunericul, zicând: „Îndrăzniți și nu vă temeți că Eu sunt cu voi”. Atunci, deodată legăturile tuturor s-au dezlegat și temnița singură s-a deschis. Apoi Domnul a adăugat: „Duceți-vă de aici și propovăduiți pretutindeni puterea Mea!” Deci Domnul s-a suit în ceruri, iar ei au ieșit din temniță. A doua zi, venind toți slujitorii și văzând pecețile temniței întregi, iar înăuntru negăsind pe nimeni, s-au înspăimântat și, ieșind afară, au strigat: „O, ce silnicie! Hristos Nazarineanul, venind noaptea, a furat pe cei legați!” și se minunau de lucrul cel făcut, iar creștinii care fuseseră închiși râdeau de străjeri.
Acestea auzindu-le fericitul Menign, s-a umplut de credință și de dragoste. Căci, fiind înălbitor și spălând întinăciunea hainelor în râu, a auzit un glas, zicându-i: „Vino, Menigne, și-ți voi da mare dar”. Iar el, fiind înfricoșat și tulburat, după puțin plecându-se, iarăși își făcea lucrul său. Dar iarăși s-a auzit glas către dânsul, zicând: „Menigne, vino la Mine, ca să vezi bunătățile cele nenumărate pentru cei ce iubesc numele Meu”. Menign, nemaiașteptând să audă și alt glas, s-a dus și a dat toate hainele străine câte le avea la dânsul pentru înălbire; iar el aștepta pe ighemon.
După câteva zile, venind ighemonul la locul acela și șezând la un loc înalt, ca să-l audă toți cei ce se adunaseră, a citit porunca împăratului pentru voia și poruncirea lui. Atunci dumnezeiescul Menign, umplându-se de îndrăzneală și de râvnă dumnezeiască, venind în mijloc și luând scrisorile împăratului din mâinile ighemonului și rupându-le în bucăți, le-a călcat cu picioarele, zicând: „În numele lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, peste aspidă și peste vasilisc voi călca, și poruncile cele fărădelege ale lui Deciu le voi lepăda”.
Acestea dacă le-au auzit și văzut slujitorii cei fărădelege, trântindu-l, îl călcau cu picioarele, bătându-l fără de cruțare. După ce l-au bătut foarte aspru și aproape l-au lăsat mort, ridicându-l ighemonul, a zis către dânsul: „O, rău cap, cui te-ai bizuit de ai făcut lucrul acesta?” Sfântul a zis: „Lui Hristos al meu”. Iar ighemonul a zis: „Pe nebunul acesta și semețul cu inima și obraznicul, pe un lemn spânzurându-l, strujiți-i cărnurile lui și vom vedea de va veni Hristos al lui să-l mântuiască!” Și atâta l-au strujit cu unghii de fier nelegiuiții, încât toate măruntaiele lui cele dinlăuntru, prin coastele lui se vedeau de cei de primprejur. Ighemonul, întru toate acestea, se lupta cu Dumnezeu și-L hulea întru răbdarea mucenicului. Iar sfântul răbda, rugându-se lui Dumnezeu și ocărând pe tiranul. Atunci ighemonul, îndrăcindu-se de mânie, a zis către slujitori: „Poruncesc să se taie degetele lui, cele ce au rupt porunca împăratului”. Și îndată i-au tăiat degetele mâinilor lui, din încheieturile lor; dar a ieșit lapte în loc de sânge.
După aceasta, l-au închis în temniță; iar a doua zi iarăși l-au pus la întrebare. Iar sfântul, mărturisind pe Dumnezeul cel adevărat înaintea tuturor, iar pe împărat anatematizându-l și pe ighemon ocărându-l, a înspăimântat pe toți. Pentru aceasta ighemonul a poruncit să i se taie capul cu sabia.
Mergând el la locul de tăiere, îi urma femeia sa și popor mult. Și ajungând sfântul la locul acela, a stat la un loc înalt, învățând pe popor și întru purtarea de grijă a epitropilor dând pe femeia sa, i s-a tăiat sfântul cap. Apoi s-a arătat celor ce erau de față o minune mare, căci au văzut sufletul lui cel sfânt, ca o turturică curată, ieșind din gura sfântului și zburând la cer. De aceasta s-au înspăimântat toți, zicând: „Cu adevărat este mare Dumnezeul lui Menign”. Și din strigarea poporului s-a cutremurat toată cetatea, încât și antipatul s-a temut. Iar după ce s-a înștiințat despre pricina strigării, a poruncit, zicând: „Lăsați-l pe el neîngropat și vom vedea de-l va îngropa Dumnezeul lui”. Și a pus aproape străjeri, ca să păzească sfintele moaște.
După ce s-a făcut noapte, dormind toți străjerii, au venit frații lui și au luat sfântul lui trup. Și ajungând la locul pe care l-a dorit sfântul, s-au culcat și au adormit; iar sfântul s-a arătat unuia din frații lui, zicând: „Capul meu, prin care am mărturisit pe Hristos, nu l-ați luat; pentru aceea, întorceți-vă și-l luați”. Deci, deșteptându-se, a spus celor ce erau cu dânsul despre cele grăite de Sfântul Menign. Întorcându-se singur, cel căruia i s-a arătat sfântul în somn, nu se dumerea ce va face, fiind întuneric adânc. Și, ajungând la locul acela, s-a văzut o stea strălucind deasupra capului mucenicului. Deci, luând capul, s-a întors cu bucurie la frații săi.
Și vrând ei a se merge mai departe, mucenicul a dat de știre fraților lui, ca în locul acela să se așeze cinstitul lui trup, întru slava adevăratului nostru Dumnezeu, Căruia se cuvine închinăciune în veci. Amin.