Sinaxar 13 martie
📑 Cuprins:
- Aducerea moaștelor Sfântului Nichifor, Patriarhul Constantinopolului
- Sfântul Mucenic Urpasian
- Sf. Mc. African, Publiu și Terentiu
- Sf. Mc. Aviv cel din Ermupolis
- Sf. Mc. Cristina, cea din Persia
- Sf. Mc. Publiu, episcopul atenienilor
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Aducerea moaștelor Sfântului Nichifor, Patriarhul Constantinopolului
Marele arhiereu al lui Dumnezeu, Sfântul Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, pentru cinstirea cea dreptcredincioasă a sfintelor icoane a fost izgonit din scaunul său de răucredinciosul împărat Leon Armeanul (813-820), în insula Proconis. Și, petrecând acolo în strâmtorare și chinuire treisprezece ani, s-a mutat la Domnul și s-a îngropat lângă biserica Sfântului Mucenic Teodor, în mănăstirea cea zidită de dânsul.
După ce au trecut câțiva ani și au pierit cu sunet răucredincioșii împărați Leon Armeanul, iar după dânsul Mihail Valvos (820-829), apoi Teofil, fiul lui (829-842), a luat sceptrul împărăției grecești dreptcredincioasa Teodora, împreună cu fiul său Mihail, care era foarte tânăr; asemenea și mincinoșii patriarhi ai Constantinopolului, adică Teodot Casiter, după dânsul Teodor Spatarocandilat, apoi Antonie Casimat au pierit de pe pământul celor vii. După aceasta Ioan, ce se numea Annia, care a fost cu meseria vrăjitor, s-a gonit de pe scaun ca unul ce era fără rânduială ales. Și a luat scaunul Sfântul Metodie, când s-a întors buna credință și icoanele sfintelor biserici; atunci și cinstitele moaște ale Sfântului Nichifor, mărturisitorul lui Hristos, s-au întors de la surghiun în Constantinopol.
Pentru că, preasfințitul Patriarh Metodie a sfătuit pe drept-credincioasa împărăteasă Teodora: „Nu este cu cuviință ca Sfântul Nichifor, cel mai vestit între patriarhi pentru dreapta credință, să fie izgonit de pe scaun și până într-atâta uitat, deși este mort. Deci, se cade să se întoarcă sfântul lui trup la scaunul său, altfel nu vom scăpa de păcat. Iar dacă îl vom lăsa să fie în pedeapsă, vom arăta că împreună ne-am învoit la izgonirea lui și că a fost izgonit cu dreptate. Știm seminția lui Iosif, că s-a învrednicit binecuvântării pentru că oasele tatălui, după patru sute de ani, le-au adus fiii din Egipt în pământul Canaan.
Iar noi, fii ai binecuvântării fiind, oare să suferim mai mult ca să ne lipsim de venirea părintelui nostru, de care suntem hrăniți cu dumnezeieștile legi întru dreapta credință? Pentru că cetatea aceasta împărătească, care este cea mai vestită sub soare, dorește cinstitele moaște ale sfântului povățuitor și păstorului său, fiind gata a le păstra la sine cu bună credință. Veselească-se iarăși Sfânta Biserică de mirele său, de care s-a lipsit când era viu, fiind luat cu nedreaptă mână. Iar acum, trupul celui odihnit întru Domnul se întoarce cu porunca împărătesei iubitoare de oameni. Vezi, o, dreptcredincioasă împărăteasă, pe poporul cel împăcat prin tine cu dreapta credință, cum dorește să audă glasul păstorului său cel mort. Pentru că măcar numai umbra lui de o va vedea, îl va socoti ca însuflețit, și ca pe un viu îl va primi și-l va păzi ca pe o vistierie preabogată”.
Cu niște graiuri ca acestea ale preasfințitului Patriarh Metodie iubitoarea de Hristos, împărăteasa Teodora, îndată s-a învoit, zicând: „Va fi aceasta de folos sufletelor noastre și numele nostru va fi cinstit în vremurile cele de pe urmă”. Deci, nezăbovind, preasfințitul Patriarh a luat preoți și monahi și s-a dus în insula Proconis, urmându-i mulțime de popor, și, intrând în mănăstirea Sfântului Mucenic Teodor, a descoperit mormântul Sfântului Nichifor. Atunci au văzut toți cinstitul trup, după nouăsprezece ani, întreg cu totul, neavând nici urmă de stricăciune și dând bună mireasmă.
Făcând cântare de toată noaptea și săvârșind dumnezeiasca Liturghie, Sfântul Metodie a intrat în acel mormânt și, cuprinzând cinstitele moaște ale Sfântului Nichifor, grăia către dânsul ca și către un viu: „O, preafericitule bărbat, cel ce te-ai asemănat Sfântului Ioan Gură de Aur – căci după asemănarea aceluia ai luat asupra ta osteneala și ai răbdat nevoi -, și precum el, așa și tu, cu îndrăzneț cuvânt mustrând fărădelegea, ai suferit izgonire nedreaptă. Acum, după atâta surghiunie de treizeci de ani, în viață și după moarte, dă-te nouă fiilor tăi, celor ce te iubim, și, ieșind de aici, întoarce-te la ale tale, căci și acum poporul, ca și altă dată, are să te primească. Pentru că împăratul cel fără de Dumnezeu, care cu nelegiuire te-a izgonit din Biserică, și-a luat pedeapsa cea vrednică după faptele sale, lipsindu-se cu ticăloșie de împărăție și de viață. Iar acum împărați dreptcredincioși, ție, celui mort, ca unui viu îți dau a ta Biserică pe care, ca niște fii ai Evangheliei, împreună cu mine au curățat-o de necurățeniile ereticilor și au adus-o în același chip, precum ai împodobit-o tu mai înainte și ai lăsat-o frumoasă și fără de prihană. Caută și vezi pe fiii tăi adunați, care sunt veniți de prin cetățile cele de aproape, iar alții, fiind departe, cu dorință așteaptă întoarcerea ta la dânșii. Pe aceștia tu, ca pe cei sărmani și mâhniți, să nu voiești a-i trece cu vederea și a fi departe de dânșii. Cetatea ta să aibă ca pe un dar preascump sfintele tale moaște, prin care, împodobindu-se, mai mult să se mărească și să se proslăvească decât cu coroana cea împărătească”.
Zicând unele ca acestea, preasfințitul Patriarh Metodie a ridicat de la pământ moaștele sfântului și, punându-le în racla cea nouă, le-a luat pe umeri împreună cu sfințitul sobor și cu cântări de psalmi le-a dus în corabie. Apoi, ridicând pânzele, a ajuns degrabă la împărăteasca cetate. Dreptcredincioasa Teodora, cu fiul său Mihail, cu toată suita și toată mulțimea poporului, cu lumânări, cu tămâieri, cu cântări și cu negrăită bucurie și veselie dănțuind, au ieșit la limanul corăbiei, în întâmpinarea cinstitelor moaște ale Sfântului Nichifor, patriarhul lor.
Deci, luându-le, le-au dus mai întâi în soborniceasca biserică a Sfintei Sofia, din care a fost izgonit odată. Și s-a săvârșit acea întoarcere a sfintelor moaște în treisprezece zile ale lunii martie, în care mai înainte a fost izgonit Sfântul Nichifor de către răucredinciosul împărat; adică în care zi a fost izgonit, în aceeași zi s-a și întors. După ce s-a plecat ziua aceea în care s-a săvârșit întoarcerea, s-a făcut cântarea de toată noaptea în biserica Sfintei Sofia, deasupra cinstitelor moaște. A doua zi le-au dus din Sfânta Sofia în biserica Sfinților Apostoli și le-au pus acolo cu cinste. Acolo și soborul lui s-a rânduit a se săvârși întru cinstea și pomenirea Sfântului Nichifor Mărturisitorul și întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.
Sfântul Mucenic Urpasian
Luând de curând Maximian împărăția (286-305), el tiraniza latura Nicomidiei, făcându-se înfocat răzbunător al idolilor. Odată, mânia acestuia s-a aprins ca o văpaie mare împotriva creștinilor, de către cei de un cuget cu el și de sfetnicii lui. Atunci, aducând pe toți cei mari de sub împărăția lui, ca și cu un tunet i-a înfricoșat: „Dacă cineva din voi a primit legea creștinilor și nu voiește să se plece către milostivii zei, să-și dezlege brâul înaintea tuturor și să se depărteze de palat și de cetatea noastră. Pentru că cetatea aceasta a învățat de la strămoși a sluji zeilor, iar nu unui Dumnezeu răstignit”.
Atunci a cuprins frică pe toți cei ce credeau în Hristos. Și cu adevărat se vedea buna credință întru cei ce iubeau pe Hristos. Pentru că unii se ascundeau, iar alții se plecau idolilor. Și câți purtau dragoste curată pentru Dumnezeu, trecând cu vederea acestea și râzând de tiranul, aruncau brâiele și fugeau de la dânsul. Atunci Urpasian, marele cugetător și cu sufletul de diamant, fiind și el din suită, a aruncat hlamida și brâul, zicând cu glas tare către împărat: „Împărate, pentru că astăzi mă ostășesc cerescului Împărat, Domnului meu Iisus Hristos, ia-mi viața, cinstea și slava, pentru că sunt vremelnice și nefolositoare”.
Auzind acestea de la Urpasian, împăratul Maximian pe neașteptate s-a schimbat cu mintea și mult timp a fost fără glas. Apoi, frecându-și fața și uitându-se urât către mucenic, a răcnit ca o fiară neîmblânzită, zicând: „Pe vicleanul acesta spânzurați-l și carnea lui cu vine de bou băteți-o!” Făcându-se aceasta cu multă grabă și sfântul mucenic cu vine de bou fără de milă zdrobindu-se, el avea ochii spre cer rugându-se. Apoi, pogorându-l tiranul de la muncire, zise către cei de față: „În temniță neluminoasă și fără purtare de grijă zdrobiți-l pe acesta, până voi socoti eu cu ce moarte îl voi pierde”. Sfântul Mucenic Urpasian bucurându-se și veselindu-se în temniță vreo câteva zile și rugăciunile sale dându-le Domnului, păgânul împărat a făcut o cușcă de fier.
Deci, scoțând pe sfântul din temniță, a poruncit să-l pună într-însa spre a fi spânzurat. Aceasta făcând și îmbrăcându-l cu cușca cea de fier peste tot trupul, ticălosul a poruncit a se aprinde făclii și a-l arde împrejur fără milă. Atunci sfântul mucenic al lui Hristos, fiind înăuntru spânzurat și rugându-se, atât de mult a fost ars, până când toate cărnurile lui s-au topit ca ceara, mistuindu-se și amestecându-se cu pământul, iar oasele lui s-au făcut ca niște țărână de pe arie. Astfel, sfântul mucenic al lui Hristos rugându-se și topindu-se de văpaie, văzduhul s-a umplut de bun miros ca de niște mir și s-a suit ca o stea luminoasă la Domnul, după cum unii din credincioși s-au învrednicit a vedea. Iar ticălosul și de Dumnezeu urâtorul împărat, rămânând încă în nebunie, țărâna în care au curs cărnurile Sfântului Urpasian, cum și cenușa oaselor alegând-o cu grijă, a poruncit a se risipi în mare, înaintea sa. Acestea s-au făcut în cetatea Nicomidia.