Sinaxar 22 iunie
📑 Cuprins:
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Sfântul Sfințit Mucenic Evsevie, Episcopul Samosatelor
Sfântul Evsevie a fost episcop în cetatea Samosatelor, de sub stăpânirea patriarhiei Antiohiei. El era un bărbat dreptcredincios și plin de râvnă către Dumnezeu și s-a arătat într-acea vreme statornic, viteaz și neplecat în mărturisirea cea dreptcredincioasă. În acea vreme, eresul lui Arie se întărise și vătămase pe mulți, iar Biserica lui Hristos era tulburată de el întocmai ca o corabie în mijlocul mării înfuriate de valuri; pentru că, după moartea Sfântului și Marelui Împărat Constantin, împărăția Răsăritului a luat-o fiul său, Constanțiu, care primise eresul lui Arie. Acela ajuta foarte mult arienilor și se lupta pentru dânșii, făcând multă prigonire și răutate celor dreptcredincioși. Sfântul Evsevie din acea pricină a pătimit de la arieni multe supărări. Râvna lui pentru buna credință în Biserica lui Hristos a început a se cunoaște de aici.
După ce Eudoxie, patriarhul Antiohiei, ereticul cel de un gând cu arienii, a venit la scaunul patriarhiei Constantinopolului pentru bogăție, s-a făcut sinod în Antiohia de toți episcopii Siriei, pentru a alege alt patriarh în locul lui Eudoxie. Puțin însă era atunci numărul episcopilor și al creștinilor dreptcredincioși, căci mai mulți erau eretici arieni, urmând împăratului lor cel răucredincios. În acel sinod Sfântul Evsevie era unul dintre cei întâi-șezători. Deci, Sfântul Evsevie, știind bine pe Sfântul Meletie, episcopul Sevastiei din Armenia, cum că este dreptcredincios și ține întru totul la învățătura stabilită la Sinodul cel dintâi, care s-a ținut în Niceea, sfătuia pe toți să aleagă la patriarhie pe Meletie. Dar cei ce aveau socoteala arienilor, neștiind credința cea dreaptă a lui Meletie și socotindu-l că este de un gând cu dânșii, au ascultat cu înlesnire sfatul lui Evsevie și, alcătuind asupra lui judecata alegerii de obște, au întărit-o cu iscăliturile mâinilor lor și au încredințat-o Sfântului Evsevie. După aceea, trimițând rugăminte la Sfântul Meletie, cu împărătească voire l-au adus pe el în Antiohia cu mare cinste, ieșindu-i tot poporul în întâmpinare.
Sfântul Meletie, luând scaunul patriarhiei, învăța pe popor mai întâi viața cea îmbunătățită și obiceiurile cele bune, curățind calea cea greșită din inimile lor spre credința cea dreaptă. Sfântul se gândea că dacă va îndrepta mai întâi obiceiurile lor cele rele, smulgându-le ca pe niște spini și pălămidă din inimile lor, va putea mai cu înlesnire să semene întru dânșii sămânța dreptei credințe. Însă poporul dorea să știe cu dinadinsul ce fel de credință are patriarhul lor cel nou. Cu aceasta însă ei au supărat pe Sfântul Meletie, care a propovăduit în biserică cuvântul lui Dumnezeu către popor despre dreapta credință ce s-a întărit la întâiul Sinod a toată lumea din Niceea, că Fiul lui Dumnezeu este deoființă și de o fire cu Tatăl, născut din veci iar nu făcut”.
Sfântul, învățând poporul astfel, cu mare glas arienii s-au tulburat despre aceasta foarte mult, precum scrie pe larg în viața lui Meletie; iar dreptcredincioșii s-au veselit cu bucurie negrăită, văzând pe un arhiereu dreptcredincios șezând pe scaunul apostolesc. Arienii, mâniindu-se foarte mult, au izgonit din biserică pe arhiereul lui Dumnezeu, Meletie, după treizeci de zile de la primirea patriarhiei, și au început a-l huli pretutindeni, numindu-l eretic, îndemnând și pe împărat să-l osândească la surghiunie. Deci, sfântul a fost scos noaptea din Antiohia și trimis la surghiunie, iar în locul său au ales pe un oarecare Evzoie, episcop de credință arian. Atunci Sfântul Evsevie, episcopul Samosatelor, văzând că Biserica Antiohiei este tulburată de eretici și o răutate fără de vină ca aceea se face Sfântului Meletie, noul arhiepiscop, i-a fost mare jale de aceasta. Deci, sculându-se, a plecat din Antiohia, nespunând nimănui de aceasta, ducându-se astfel în cetatea sa.
Arienii, aducându-și aminte că judecata alegerii la arhieria Sfântului Meletie este la dânsul spre păstrare și temându-se ca nu cumva să fie vreodată judecați de sobor, că ei singuri cu un glas l-au ales ca arhiepiscop și tot ei l-au izgonit, au rugat pe împărat, care tocmai se afla în Antiohia, să trimită după Evsevie și să le dea acel act încredințat lui. Deci, împăratul îndată a trimis un slujitor în urma sfântului, care, ajungându-l, i-a spus porunca împărătească. Iar episcopul i-a răspuns: „Judecata cea de obște care mi s-a încredințat mie, nu o voi da, decât numai când toți cei ce mi-au încredințat-o se vor aduna”. Trimisul împăratului întorcându-se cu acest răspuns, împăratul s-a supărat foarte tare și a trimis a doua oară, scriind în cartea sa cu asprime și poruncind, că de nu va voi să-i dea scrisoarea, să-i taie mâna dreaptă.
Acesta o scria numai ca să înfricoșeze pe sfântul episcop, iar trimisului nu i-a poruncit să facă un lucru ca acela. Ajungând trimisul împărătesc la Evsevie și dându-i îngrozitoarea scrisoare împărătească, Sfântul Evsevie a citit-o și îndată și-a întins amândouă mâinile spre tăiere, zicând: „Nu numai mâna dreaptă, ci și pe stânga să o tăiați; dar judecata alegerii lui Meletie nu o voi da!” Acest răspuns a arătat răutatea și fărădelegea arienilor și trimisul s-a întors iarăși în deșert. Împăratul, auzind acest răspuns al sfântului, s-a mirat foarte mult de neînfricoșata lui bărbăție și de statornicia lui cea tare, iar mai pe urmă îl lăuda pe el înaintea tuturor.
După câțiva ani, murind răucredinciosul împărat Constanțiu și după dânsul venind Iulian Paravatul, acesta a întors de la surghiunie în scaunul Antiohiei pe Sfântul Meletie, dar pe urmă iarăși l-a izgonit. Pe vremea împărăției aceluia, mare răutate a pătimit Biserica lui Hristos. Căci, pe lângă eresul arienilor care tulbura toată lumea creștină, s-a adăugat și o prigonire de la închinătorii de idoli; pentru că împăratul, lepădându-se de Hristos, a jertfit idolilor și a ridicat prigoană asupra creștinilor, și mai ales contra rânduielii bisericești.
Atunci multe biserici ale celor dreptcredincioși erau fără de slujitori și scaunele arhierești fără de arhierei. Din această pricină, unii erau uciși de arienii de pe vremea împărăției lui Constanțiu, iar alții erau uciși de închinătorii de idoli de sub stăpânirea lui Iulian. Deci, de n-ar fi scurtat Domnul viața și împărăția lui Iulian, nici o biserică cu slujitorii săi nu ar fi rămas întreagă. Într-o vreme cumplită ca aceea, Sfântul Evsevie, tăinuindu-și viața sa arhierească și îmbrăcându-se cu cea ostășească, a cutreierat Siria, Fenicia și Palestina, întărind pe creștini în sfânta credință. El, unde afla vreo biserică fără slujitori, punea preoți și diaconi și din ceilalți clerici; iar pe aiurea punea și episcopi, dintre aceia pe care-i afla că lepădaseră dogmele lui Arie și aveau înțelegere ortodoxă. O râvnă ca aceasta, o osteneală, o sârguință și o grijă avea pentru Biserica lui Hristos, Evsevie, acest mare arhiereu al lui Hristos.
După ce a pierit cu sunet păgânul Iulian, a venit după dânsul Iovinian, dreptcredinciosul și de Hristos iubitorul împărat. Deci Sfântul Meletie s-a întors la scaunul său, asemenea și Sfântul Evsevie; iar ceilalți arhierei dreptcredincioși au început fiecare la arătare a-și lua locul lor.
După îndemnul Sfântului Evsevie, Sfântul Meletie a adunat în Antiohia un sinod, la care au luat parte douăzeci și șapte de episcopi, între care Evsevie era întâi după Meletie. La acel sinod a fost și Sfântul Pelaghie, episcopul Laodiceei, despre a cărui curată și sfântă viață se scrie astfel: El în tinerețile sale a fost silit de părinții săi spre nuntă. Deci fiind dus în cămară, a sfătuit pe mireasa sa la păzirea cea neîntinată a fecioriei. Astfel el petrecea cu ea în feciorie curată sub chipul însoțirii, ca un frate cu sora sa. El era bogat și în multe alte fapte bune, pentru care a fost cinstit cu rânduiala arhierească de la Dumnezeu și de la oameni. Acesta avea mare dragoste atât către Sfântul Meletie, cât și către Sfântul Evsevie și le era prieten de un gând, luptând împreună cu ei, pentru răspândirea dreptei credințe. La acel sinod din Antiohia, sfinții părinți au poruncit tuturor ca să mărturisească și să creadă că Fiul este de o ființă și de o fire cu Tatăl, după cum a stabilit Sinodul cel dintâi din Niceea.
La aceasta s-au învoit și arienii, care au iscălit cu mâinile lor, însă cu fățărnicie, deoarece prin aceasta făceau voia împăratului celui credincios și dreptcredincioșilor sfinți arhierei Meletie, Evsevie și Pelaghie, temându-se astfel de îndrăzneala cea mare, pe care o aveau aceștia înaintea împăratului. Împăratul iubea foarte mult pe acești stâlpi ai Bisericii, pentru credința lor cea dreaptă și pentru sfințenia lor și îi cinstea foarte mult, ascultându-i în toate. Pentru aceea, ei erau înfricoșați ereticilor și, de frica lor, ei au trecut la Biserica celor dreptcredincioși. Însă după moartea dreptcredinciosului împărat Iovinian și după ce Valent a fost pus împărat în locul lui, ereticii iarăși s-au întors la credința lor de mai înainte, întocmai precum câinii la vomitările lor, aducând și pe împăratul la credința ariană, prin soția lui, Domnica. Astfel, Biserica celor dreptcredincioși era chinuită și păstorii ei izgoniți. Deci Sfântul Meletie iarăși a fost surghiunit în Armenia, iar Sfântul Pelaghie, în Arabia. Asemenea și Sfântul Evsevie a fost condamnat la surghiunie în Tracia.
După ce s-a dat nedreapta judecată a împăratului, adică izgonirea lui Evsevie, acea judecată a fost adusă la Samosata spre seară. Sfântul Evsevie, înștiințându-se despre aceasta, a chemat la sine pe acel om împărătesc care a venit la sine cu hotărârea împărătească și i-a zis: „Taci acum și nu spune nimănui pricina venirii tale, pentru că, de se va înștiința poporul, îndată se va umple de râvnă, se va tulbura și te va ucide; iar eu mă voi afla pricinuitor al morții tale”. Aceasta zicând, după săvârșirea cântării celei de seară, a spus taina și gândul său uneia din credincioasele sale slugi. Deci, sculându-se după somnul cel dântâi, a ieșit din casă cu o slugă, care a luat numai o pernă și o carte, și pe acelea le ducea după el.
Mergând la râul Eufratului, care curgea pe lângă zidul cetății, s-a urcat într-o luntre ca să plece spre cetatea Zeugma; și a poruncit vâslașilor să pornească, ostenindu-se toată noaptea aceea și, făcându-se ziuă, a ajuns la cetatea dorită. Samosatenii, înștiințându-se de plecarea sfântului lor arhiereu de la ei, s-au umplut de mare plângere și tânguire, și întrebau în ce parte s-a dus. Unul din cei ce văzuseră cum sfântul a șezut în luntre și a poruncit să-l ducă la cetatea Zeugma, a spus poporului încotro s-a dus arhiereul. Deci, mulți urcându-se în multe luntre, au alergat degrabă după el și l-au ajuns la Zeugma; apoi, ridicând glasurile lor către el, se tânguiau cu mare glas și se sârguiau să-l întoarcă în cetatea lor, dar sfântul n-a voit. Astfel poporul făcea fel de fel de rugăciuni și cu fel de fel de cuvinte îl ruga, căzând la picioarele lui și udându-le cu lacrimi, să se întoarcă cu ei la scaunul său. Sfântul Evsevie le aducea aminte de cuvântul Apostolului care zice: „Tot sufletul să se supună stăpânirilor celor mai înalte, pentru că nu este stăpânire orânduită decât numai de la Dumnezeu; deci, toate stăpânirile sunt orânduite de Dumnezeu. Drept aceea, cine se împotrivește stăpânirilor își ia pedeapsa sa. Acest cuvânt al apostolului spunându-le sfântul, le zicea: „Nu-mi este cu putință să fiu potrivnic poruncii împărătești. Asemenea și vouă nu fără de primejdie vă este a vă împotrivi voii împăratului”.
Poporul, văzând că nu poate să-l întoarcă, îi dădea lui de cale, unul aur, altul argint, altul haine, iar altul îi dădea slugile sale ca unuia ce se duce în laturi depărtate. Dar sfântul, luând foarte puțin de la ei și învățându-i dreapta credință pe toți și soborniceștile dogme, s-a rugat pentru toți. Deci, binecuvântându-i pe ei, a pornit pe cale către latura Traciei, unde era osândit la izgonire. Pe când el era în Istru, a venit de veste, că țara Traciei este foarte bătută și pustiită de goți. De aceea nu s-a mai dus departe, în Tracia, ci a rămas în Istru și a petrecut acolo până la moartea lui Valent răucredinciosul împărat.
În cetatea Samosatelor, în locul Sfântului Evsevie a fost trimis de arieni un episcop cu numele Evnomie care cugeta cele arienești. Acela venind în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se dădea unui episcop; pentru că n-a ieșit întru întâmpinarea lui nici un om, nici bogat, nici sărac, nici meșter, nici lucrător de pământ, nici bărbat, nici femeie, nici bătrân, nici tânăr, nici măcar un copil, deoarece toți cetățenii erau dreptcredincioși și nu voiau să cinstească pe episcopul cel răucredincios, nici să se binecuvânteze de el și nici să-l vadă.
Deci, Evnomie a intrat în episcopie și a luat biserica sobornicească cu stăpânire împărătească. Oamenii, văzând aceasta, nu se duceau la biserica aceea, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu și nimeni nu mergea la el nici în casă, nici în biserică, nici la locuința arhierească. Astfel Evnomie nu ședea în episcopie decât numai cu cei care veniseră cu el. De el se povestește că, deși cu credința era rău credincios, însă la obicei era bun, blând, răbdător, smerit și iubit de toți. Despre obiceiul lui cel bun se grăiește aceasta: Odată a intrat, după obiceiul acelei țări, în baia cea de obște ca să se spele. Slugile au închis ușa după el, ca să nu intre alți oameni acolo, unde se spăla episcopul. El, înțelegând că mulți stăteau înaintea ușii, vrând să se spele, a poruncit slugilor să deschidă ușa și să dea voie tuturor celor ce voiau să intre în baie să se spele împreună cu el.
Deci au intrat mulți, dar, văzând pe episcop șezând în scăldătoarea cea caldă, stăteau înaintea lui pentru cinste, iar el îndemna pe cine voiește să intre în aceeași scăldătoare, ei însă nu îndrăzneau. Evnomie, cunoscând că pentru cinstea lui nu îndrăzneau să se spele, pentru aceea s-a mâhnit și a ieșit degrabă din baie, ca cel ce nu voia să se necinstească. Atunci oamenii care ieșiseră din baie, îndată au vărsat acea apă din scăldătoare ca fiind spurcată prin spălarea ereticului. Ei au spălat bine vasul, de spălarea ereticului și, încălzind altă apă, și-au făcut altă scăldătoare. Evnomie, aflând de aceea și văzând că nu poate să tragă la el nicidecum pe oamenii din Samosata, a lăsat episcopia și a plecat într-ale sale.
După plecarea lui Evnomie, arienii au trimis la Samosata alt episcop anume Luchie, vrăjmaș al oilor lui Hristos. Dar cetățenii i-au făcut și aceluia ca celui dintâi, adică nu l-au primit cu cinste. Deci, el petrecea în episcopie numai cu ai săi, neducându-se nimeni din oameni la dânsul, pentru că oile lui Hristos, deși erau fără păstor, însă, aducându-și aminte bine de învățătura lui, păzeau sfânta credință fără de prihană. Ei se îngrețoșau de acel episcop eretic și aceasta o putem vedea din cele ce urmează. Într-o vreme mulți copii jucându-se pe uliță după obiceiul lor, aruncau cu mingea unul în altul. Episcopul Luchie, trecând din întâmplare pe acolo, a căzut mingea între cai și a trecut pe sub careta episcopului; atunci copiii îndată au început a striga cu glas mare: „Mingea s-a spurcat cu ereticia, mingea s-a spurcat cu ereticia!” Episcopul, auzind aceasta, a lăsat pe unul din slugile sale să vadă ce fac copiii și pentru ce strigă astfel. El a văzut cum copiii, au aprins un foc și cum aruncau mingea prin văpaie încoace și încolo, ca prin ardere să se curețe de ereticie.
Astfel că, nu numai oamenii cei în vârstă, dar și copiii cei mici se îngrețoșau de acel episcop eretic, care ca o urâciune a pustiirii ajunsese în locul cel de cinste. Luchie, aflând de aceasta, n-a urmat blândeților lui Evnomie, ci, umplându-se de mânie, pe mulți din dregătoria cea sfințită și care apărau dogmele cele dreptcredincioase i-a trimis în surghiuniri depărtate. Pe fericitul Antioh, nepotul Sfântului Evsevie, bărbat ales între preoți, plăcut lui Dumnezeu, insuflat de Duhul Sfânt și iscusit în înțelepciunea cărților, l-a surghiunit la hotarele Armeniei, iar pe diaconul Evolghie, cel asemenea vestit între slujitorii Domnului, l-a gonit în pustia Oasimului, pentru care faptă n-a fost puțină mâhnire și scârbă în cetatea Samosatelor.
După moartea răului împărat Valent, a urmat la împărăție dreptcredinciosul împărat Grațian. Acela, îndată pe toți arhiereii și alte sfințite fețe, care erau în izgoniri pentru dreapta credință, i-a eliberat de la surghiunie și le-a poruncit să-și ia scaunele lor. Atunci s-au întors și Sfântul Meletie, în Antiohia, Sfântul Pelaghie în Laodiceea, iar Sfântul Evsevie în Samosata. Asemenea și preotul Antioh în Armenia, diaconul Evolghie în Oasim și ceilalți care fuseseră izgoniți de arianul Luchie au venit într-ale lor; și a fost bucurie mare dreptcredincioșilor și rușinare celor rău credincioși.
După luarea scaunul său, Sfântul Evsevie, îngrijindu-se cu ceilalți arhierei de buna rânduială bisericească și, văzând că oarecare scaune bisericești erau deșarte după scoaterea arienilor, s-a sârguit, cu sfatul și cu învoirea Sfântului Meletie, să aleagă bărbați vrednici și tari în dreapta credință, pe care, sfințindu-i în dregătoriile arhierești, i-a așezat în scaune. Pe cinstitul Acachie l-a pus episcop în Beria, pe îmbunătățitul Teodot în Ierapole, pe Evsevie cel de un nume cu el, în Halchida, pe Isidor în Cir și în Edesa; iar după mutarea Sfântului Arhiereu Vursa, a ridicat la scaun pe Evloghie Mărturisitorul.
Dar când au ales pe cei mai de pe urmă episcopi, adică pe plăcutul lui Dumnezeu Marin, ca episcop în cetatea ce se numea Dolin, care era plină de credința lui Arie, s-a dus singur cu Marin în cetatea aceea, voind ca, după ce va curăța Biserica de eresuri, să așeze pe scaun, pe arhiereul cel dreptcredincios. Intrând el în cetatea aceea, o oarecare femeie ariană a aruncat de pe acoperământ cu o cărămidă asupra lui, l-a lovit în cap și l-a rănit foarte rău și, din acea rană îmbolnăvindu-se, Sfântul Evsevie s-a mutat către Domnul. Când el trăgea să moară, a jurat pe toți cei ce erau cu dânsul să nu facă nici un fel de răzbunare acelei femei pentru că el prin aceasta urma Stăpânului său, Care se ruga pentru cei ce L-au răstignit, zicând: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac! Asemenea urma și Sfântului Ștefan, care se ruga pentru cei ce l-au ucis cu pietre. Astfel s-a sfârșit mucenicește Evsevie, marele plăcut al lui Dumnezeu, pătimind din pricina arienilor, pentru Fiul lui Dumnezeu Cel de o ființă cu Tatăl. Apoi sfântul lui trup a fost întors la Samosata, cetatea lui, și s-a îngropat cu cinste și cu multă jale și tânguire din partea poporului creștinesc.
După aceea s-a ales ca episcop în locul lui, Antioh fericitul, cel mai sus pomenit, care era fiul surorii Sfântul Evsevie. Pe vremea aceluia înflorea Biserica Samosatelor în dreapta credință, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe unul Dumnezeu în Treime, Căruia și de la noi să-I fie cinste, slavă, mulțumire și închinăciune acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.