Sinaxar 16 iunie
📑 Cuprins:
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Sfântul Sfințit Tihon, Episcopul Amatundei
Sfântul Tihon se trăgea din orașul Amatunda, cetate în insula Cipru, din părinți binecredincioși și iubitori de Hristos. El a învățat din tinerețe a cunoaște pe Hristos Dumnezeu și sfintele Lui Scripturi. El s-a numărat în clerul Bisericii și s-a rânduit ca să citească poporului dumnezeieștile cuvinte în biserică. Apoi, pentru curăția vieții lui, a fost hirotonisit diacon de Sfântul Memnon, episcop al aceleiași cetăți Amatunda. Episcopul Memnon, ducându-se către Domnul, prin alegere, a fost ridicat la scaunul episcopal Sfântul Tihon și a fost sfințit arhiereu de marele Epifanie, arhiepiscopul Ciprului.
În acea vreme era încă în insula Cipru, mulțime de popor necredincios, care se ținea de rătăcirea închinării la idoli. Deci, multă osteneală a suferit Tihon, arhiereul lui Hristos, întorcând la credință pe oamenii care piereau în păgânătatea elinească, aducându-i de la înșelăciunea idolească la Hristos Dumnezeu. Domnul i-a ajutat în ostenelile lui, căci, scoțând turma cea cuvântătoare din dinții lupilor răpitori și drăcești, a adus-o în ograda Bisericii celei sobornicești și din capre a făcut oi ale lui Hristos. El a sfărâmat toți idolii care erau împrejurul Amatundei și drăceștile locuințe, iar capiștile lor le-a stricat.
Viețuind mulți ani, a îndreptat bine Biserica cea încredințată lui, fiind numit făcător de minuni, căci multe minuni a făcut în viața lui, asemenea și după moarte. Dar viața lui întreagă și istoria minunilor lui nu s-au putut afla; căci din cauza învechirii vremii și a războaielor agarenilor, precum multe sfinte biserici au fost pustiite, tot astfel au pierit și cărțile bisericești. Însă din multele minuni ale lui, două au venit la știrea noastră.
Iată prima minune: Pe când era încă tânăr în casa sa, petrecând lângă părinți, l-a pus tatăl său să vândă pâine; pentru că aceea era meseria tatălui său, ca din vânzarea pâinii să-și hrănească familia. Deci fericitul tânăr dădea pâinea la săraci fără plată. Tatăl lui, înștiințându-se de aceasta, a început a se supăra asupra lui și a-l ocărî. Iar tânărul, fiind insuflat de Dumnezeu, îi zicea: „O, tată, pentru ce te mâhnești, ca și cum ai suferi vreo pagubă? Pâinile le-am dat împrumut lui Dumnezeu și am zapisul Lui cel nemincinos, Care zice în sfintele cărți: Cel ce dă lui Dumnezeu, va primi însutit! Iar de nu crezi cele grăite, să mergem la hambar și vei vedea acolo, cum Dumnezeu dă datoria Sa, celor ce I-au dat Lui cu împrumut”. Aceasta zicând-o, a mers cu tatăl său la hambar, și, când a deschis ușa, a aflat cămara care era deșartă, plină de grâu curat. Tatăl său s-a mirat cu spaimă și, căzând, s-a închinat lui Dumnezeu, dându-I mulțumire. Dintr-acea vreme nu mai oprea pe fiul său să împartă pâini la săraci cât va voi.
A doua minune este aceasta: Lucrătorii, tăind vițele cele uscate dintr-o vie, le aruncau afară; iar Sfântul Tihon, adunând acele vițe uscate, le sădea în via sa și se ruga lui Dumnezeu să-i dea la via lui patru daruri: Cel dintâi, ca vițele cele uscate, sădite să primească umezeală și putere vie, ca ele să se înrădăcineze, să nască și să crească. Al doilea, ca acea vie a lui să fie îndestulată cu roadele sale. Al treilea, ca strugurii să fie dulci la gust și sănătoși. Al patrulea, ca strugurii din via lui să se coacă mai degrabă decât în toate viile.
Astfel rugându-se, a doua zi, mergând la acele vițe uscate pe care le sădise, le-a găsit pe toate răsărite și înverzite. Începând a crește, într-același an mai presus de obicei și de firea sa, a adus mare îndestulare de struguri, încât în celelalte vii strugurii erau verzi, iar în via Sfântul Tihon strugurii se copseseră mai degrabă decât la toți și erau foarte dulci la gust și foarte folositori sănătății omenești. Acea vie a fost lucrată mulți ani nu numai cât a trăit Sfântul Tihon, ci și după moartea lui, aducând rod cu îndestulare. Deci, în tot anul, mai înainte de vremea cea obișnuită a coacerii tuturor viilor, în 16 zile ale lunii iunie, la pomenirea Sfântului Tihon, se aduceau la biserica sfântului struguri copți din acea vie, iar cu vinul cel stors dintr-înșii, se săvârșea jertfa cea fără de sânge la Sfânta Liturghie.
Din aceste două minuni se poate vedea destul de bine că Sfântul Tihon a fost făcător de minuni și bineplăcut lui Dumnezeu. Se adeverește încă la slujba lui și aceasta, că vremea sfârșitului său a văzut-o mai înainte și a spus aceasta multor prieteni ai săi. Pentru sfințenia acestui făcător de minuni, să fie slăvit Dumnezeul nostru acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sfinții Mucenici Tigrie preotul și Eutropie citețul
Sfinții Tigrie și Eutropie au fost din clerul Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru care au și pătimit; pentru că au pus asupra lor pricina nedreaptă, pentru arderea ce s-a făcut în Constantinopol. Iată acea pricină: În ziua în care s-a izgonit la surghiun, marele luminător al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, s-a aprins un foc în biserica cea sobornicească ca un soare la apus, nu din vreo pricină omenească, ci din urgia lui Dumnezeu; și răspândindu-se prin toată biserica, a ieșit prin ferestrele cele mai de sus și a ajuns la acoperișul bisericii.
Văpaia a înconjurat biserica, nu numai înăuntru, ci și pe dinafară, încât au ars toate construcțiile cele de lemn ce erau aproape de piatră. Suflând un vânt puternic, acea văpaie a fost dusă pe sus prin aer de la biserică, a trecut târgul și s-a plecat la un pod deasupra palatului, în care se făceau sfaturile mai marilor, și l-a ars desăvârșit. Și se vedea o minune înspăimântătoare: Focul, ca un însuflețit, în chip de balaur, umblând împrejur, mistuia casele cele depărtate, mai ales ale vrăjmașilor Sfântului Ioan.
Casele ce erau aproape de biserică, acelea au rămas întregi. Iar cămările care erau cu cinstitele vase, focul nu le-a atins, ca dintr-aceasta să se înștiințeze toți, că nu după întâmplare s-a făcut o ardere ca aceasta, ci din urgia lui Dumnezeu, pentru ca toți să înțeleagă izgonirea cea nedreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur. În trei ceasuri, multe zidiri frumoase și de mulți ani, podoabe nespuse și bogății nenumărate s-au prefăcut în cenușă; însă n-a pierit nici un suflet de om din pârjolul cel înfricoșat, ci toți ziceau: „Dumnezeu pedepsește cetatea cu foc, pentru că fără de vină au izgonit pe Ioan Gură de Aur, plăcutul lui Dumnezeu”. Iar oamenii vrăjmași ai Sfântului Ioan, de aici au găsit pricină contra susținătorilor lui și ziceau: „Cei ce sunt de un gând cu Ioan au aprins biserica”.
Deci, îndată au ridicat prigoană cumplită asupra celor nevinovați robi ai lui Hristos Dumnezeu, episcopi, preoți, clerici și călugări, pe care, prinzându-i, pe unii îi munceau în Constantinopol, iar pe alții, legându-i, i-au trimis în Calcedon și îi chinuiau cu grele legături prin temnițe. Unii dintre cetățeni erau rânduiți să umble ca oamenii sălbatici prin cetate, să asculte vorbele din popor ce se grăiesc despre Ioan și, de auzeau pe cineva grăind bine de Ioan și jelind pentru izgonirea lui, îndată îl prindeau, îl duceau la închisoare și-l sileau să blesteme pe bărbatul cel sfânt; iar pe cei ce nu voiau, îi băteau cumplit, și de la alții jefuiau averile și-i surghiuneau prin diferite locuri; pentru că, păstorul fiind bătut, se cădea și oile să fie risipite.
Într-acea vreme, era eparh al cetății un anume Optat, cu credința elin, ținând de păgânătatea închinării de idoli; iar cu obiceiul aspru și nemilostiv. Acela, fiind vrăjmaș al creștinătății, se bucura în sine văzând tulburarea aceea care se făcea între creștini, unul contra celuilalt, năvălind deodată cu răutate. Primejdiile și strâmtorările care erau între creștini, acelea îi erau lui bucurie și veselie, că el ajuta pe acei care vrăjmășuiau contra Sfântului Ioan și contra iubitorilor lui. Deci, a început a face cercetare pentru focul ce se pusese, de unde și prin a cărui faptă s-a aprins. Și, prinzând pe mulți, îi muncea cumplit, ca și cum ei ar fi fost pricina focului, dar în fapt zavistuind contra creștinilor. Între alții au prins și pe cinstitul preot Tigrie, pe care, dezbrăcându-l și dându-l la munci, l-au bătut cumplit, peste tot trupul cu curele ude. Acest Tigrie era de neam barbar. El, fiind robit din copilăria sa și cumpărat de un stăpân bogat, acela scopindu-l, slujea ca un rob în casa stăpânului său.
După mulți ani, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, câștigând libertatea, s-a lipit de slujitorii bisericești și, pentru viața lui cea îmbunătățită, l-au cinstit cu rânduiala de preot. El era cu adevărat bărbat plin de toate bunătățile și de plăcerea lui Dumnezeu: blând, smerit, milostiv, iubitor de străini, folositor celorlalți cu cuvântul și cu lucrul.
Pe acesta, eparhul cel nemilostiv muncindu-l mult, l-a surghiunit în Mesopotamia unde s-a și sfârșit ca un pătimitor în strâmtorarea legăturilor. După aceasta, a prins și pe Eutropie citețul, fiindcă a fost pârât ca un pricinuitor al focului. Sfântul Eutropie era feciorelnic, din pântecele maicii sale, tânăr cu anii și cu nici un rău amestecat, cu mâinile ca un nevinovat și curat la inimă. Pe acesta dându-l la muncire, întâi l-au bătut cu vine de bou, apoi, bătându-l cu bețe și vergi groase, i-au sfărâmat oasele. După aceea, cu unghii de fier i-au strujit nu numai coastele, ci și fața, fruntea și tot trupul lui până la oase. După aceasta, i-au ars cu lumânări părțile cele ascunse ale trupului său. În tot timpul acelor munci, îl întrebau de focul ce se aprinsese și, după ce sfântul mucenic nu s-a supus, a poruncit ca să-l ia de la muncire și să-l arunce în temniță.
În acea vreme, un episcop, cu numele Sisinie, dormind, i s-a făcut o vedenie ca aceasta: I se părea că este în biserica Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan și a văzut pe un bărbat cinstit cu fața în chip de înger, fiind strălucit ca unul din sfinții cei mari. Acela stătea în fața dumnezeiescului altar, ca și cum se minuna și se întrista, și l-a auzit zicând astfel: „Pe toată cetatea am înconjurat-o căutând bărbați îmbunătățiți și, dintr-atâta mulțime de oameni, pe nici unul nu am putut afla bărbat bun decât numai pe fericitul Eutropie”.
Sisinie episcopul, văzând aceasta în vis și deșteptându-se, a chemat îndată pe un preot ce era lângă el și i-a spus cele văzute și auzite. Deci, i-a poruncit ca să meargă prin toată cetatea, căutând și întrebând cine este Eutropie. Preotul, ducându-se și căutând pe Eutropie, i s-a spus că, nu demult, muncindu-l pe el și dându-l la judecată în priveliște ca pe un făcător de rele, l-au aruncat în temniță. Deci, acel preot, alergând și aflând pe mucenic în temniță, a căzut la dânsul cu lacrimi și a vorbit cu dânsul, și l-a rugat pe el ca pe un mare plăcut al lui Dumnezeu și răbdător de chinuri al lui Hristos să se roage Domnului pentru dânsul. Deci, preotul, întorcându-se la episcopul său, i-a spus cine este Eutropie și unde se află. Sfântul Eutropie, zăcând în temniță foarte bolnav de muncile cele cumplite ce pătimise, au început a putrezi rănile trupului său și suferea dureri cumplite.
După o vreme, scoțându-l iarăși la muncire și spânzurându-l la muncă, și-a dat sufletul său în mâinile Domnului, lăsându-și celor ce-l munciseră pe el, trupul său mort și plin de răni. Muncitorul, înștiințându-se că el este mort, a poruncit să-l arunce afară spre îngropare, pentru mâncarea dobitoacelor. Acel trup pătimitor a stat până noaptea, când, pe o vreme întunecată cu vifor și vărsare de ploaie, au venit niște cucernici preoți în taină, au luat trupul mucenicului și, în aceeași noapte, l-au îngropat la un loc cinstit. În timpul îngropării, au auzit în văzduh glasuri de cântări îngerești preadulci și negrăite. Prin acestea, s-a adeverit sfințenia fericitului Eutropie și astfel au început a-l cinsti pe acela ca pe un mare mucenic al lui Hristos.
Iar noi, acestor doi sfinți mucenici, Tigrie preotul și Eutropie citețul, cinstindu-le pomenirea cu dreaptă credință și nădăjduindu-ne spre sfintele lor rugăciuni, slăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeul nostru în veci. Amin.