Sinaxar 29 ianuarie
📑 Cuprins:
- Aducerea moaștelor Sfântului Mucenic Ignatie Teoforul
- Cuviosul Lavrentie din Pecersca
- Sf. 7 Mc. din Samosata: Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacob și Parigorie
- Sf. Mc. Silvan episcopul, Luca diaconul și Mochie citetul
- Sf. Mc. Sarvil și Vevea sora lui, care au pătimit în Edesa
- Sf. Mc. Varsemeu, episcopul Edesei
- Cuv. Afraat
- Cuv. Achepsima
- Sf. nou Mc. Dimitrie Hiotul, care a pătimit la anul 1802
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Aducerea moaștelor Sfântului Mucenic Ignatie Teoforul
Sfântul Ignatie de Dumnezeu purtătorul sau Teoforul, fiind dus în Roma, din porunca împăratului Traian (98-117), precum se scrie în viața lui, și de fiare fiind mâncat pentru Hristos, au rămas oarecare oase ale lui, care credincioșii, cei ce erau atunci acolo, mai întâi le-au pus cu cinste în Roma, la un loc însemnat; apoi, în vremea împărăției aceluiași Traian, le-au adus în Antiohia, spre apărarea cetății, spre tămăduirea bolnavilor, spre veselia a toată turma lui, și spre slava lui Hristos Dumnezeu, pentru Care a pătimit cu osârdie. Despre care, cel ce va voi ca să știe toate, să caute în viața lui, în 20 de zile ale lunii decembrie.
Cuviosul Lavrentie din Pecersca
După ispitirea cuvioșilor închiși din Pecersca, Isac și Nichita, s-a aflat nevoindu-se în aceeași sfântă mânăstire, fericitul Lavrentie, care asemenea a îndrăznit, ca un bun ostaș al lui Hristos, a se lupta cu vrăjmașul cel de suflet pierzător, ce se ostășea; și dorea foarte mult ca în închisoare să se roage lui Dumnezeu, gândind de-a pururea că pentru acea viață grăiește Dumnezeu: Iar tu, când te rogi, intră în cămara ta, și închizându-ți ușa ta, roagă-te Tatălui tău în ascuns și Tatăl tău Cel ce vede în ascuns, îți va da ție la arătare.
Însă cuvioșii părinți îl opreau cu totul de a face aceasta în Sfânta Mânăstire Pecersca, care mai mult decât altele suferea război de la înșelătorul vrăjmaș; căci îi aduceau aminte, cum acolo a biruit vrăjmașul pe Isac și pe Nichita, care s-au luptat cu dânsul în singurătate, și pe care abia prin multe rugăciuni ajutătoare i-au ridicat.
Atunci Lavrentie, cerându-și iertăciune, s-a dus în mânăstirea Sfântului marelui Mucenic Dimitrie, care se zidise de Domnul Iziaslav, și acolo se nevoia monahicește în închisoare. Deci, a început a viețui cu nevoință și de mântuirea sa avea multă sârguință, tinzând în toate zilele spre mai mari osteneli, omorându-și toate patimile cu înfrânarea și tăindu-le cu sabia cea duhovnicească, adică cu graiul rugăciunii. Apoi, toate săgețile viclene cele aprinse stingându-le, cu apa lacrimilor, cu darul lui Dumnezeu, nu numai că era străin de rănirea diavolească, ci a luat dar de la El a tămădui cu minuni felurite răni și neputințe între oameni, cum și a izgoni diavolii.
Deci, la acest fericit între alții, a fost adus din Kiev spre tămăduire, un om cuprins de un diavol foarte cumplit, fiind purtat de zece oameni. Iar fericitul dorind ca să fie proslăvită patria sa cea duhovnicească, adică sfânta Mânăstire Pecersca, a poruncit ca să ducă pe acel om acolo. Atunci îndrăcitul a început a striga: „La cine mă trimiți? Căci eu nici nu îndrăznesc a mă apropia de peșteră, pentru sfinții ce sunt într-însa; iar în mânăstire sunt 30 de monahi locuitori, de care mă tem, și cu ceilalți am război”.
Acestea mărturisindu-le cel îndrăcit pentru darul sfintei Mânăstiri Pecersca, a poruncit iarăși fericitul, ca să-l ducă acolo cu sila, ca de cele grăite dânșii mai mult să se încredințeze. Deci, cei ce-l duceau, știind că niciodată îndrăcitul nu fusese într-o mânăstire și pe nimeni nu știa într-însa, îl întrebară: „Care sunt aceia de care te temi tu?”. Pentru că atunci erau 118 toți frații din Mânăstirea Pecersca; iar îndrăcitul a numărat pe nume 30 și a zis: „Aceștia toți cu un cuvânt pot să mă izgonească”. Și iarăși îi ziseră cei ce-l aduceau: „Noi voim ca în peșteră să te închidem”.
Iar el le-a răspuns: „Ce folos îmi este ca să mă lupt cu morții? Pentru că aceia acum au mai multă îndrăzneală către Dumnezeu, a se ruga pentru monahi și pentru cei ce merg la dânșii; dar de voiți să vedeți războiul meu, duceți-mă în mânăstire; căci afară de acei 30, precum v-am spus, cu toți ceilalți mă pot lupta”. Și a început a arăta puterea sa, grăind evreiește și după aceea latinește, apoi grecește și, cu un cuvânt, în toate limbile, pe care niciodată nu le auzise omul acela, încât se temeau foarte mult cei ce-l duceau, mirându-se de schimbarea limbii și de felul vorbirii lui.
Dar, mai înainte de a intra în mânăstire, a fugit din om necuratul duh și a început cel tămăduit a înțelege bine; iar cei ce erau cu el, s-au bucurat și intrară cu acela în sfânta biserică, cea făcătoare de minuni a Pecerscăi, pentru ca să dea laudă lui Dumnezeu. De care lucru înștiințându-se egumenul, a mers cu toți frații acolo în biserică, iar cel tămăduit nu știa pe egumen, nici pe vreunul din cei 30, pe care îi numise. Atunci l-a întrebat: „Cine te-a tămăduit?” Iar el căutând spre icoana cea făcătoare de minuni a Preasfințitei Născătoare de Dumnezeu, a zis: „Cu aceea m-au întâmpinat cei 30 sfinți părinți și astfel m-am tămăduit”. Deci, numele tuturor acelora le pomenea, deși în față nu cunoștea pe nici unul. Atunci toți împreună au dat slavă lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii Lui, cum și fericiților plăcuților Lui.
Astfel s-a preamărit acest sfânt loc, prin iconomia lui Dumnezeu cea vestită, prin Sfântul Lavrentie cel închis; care despărțindu-se de frații Pecerscăi, ca Barnaba de Pavel, mai mult rod și mai multe fapte bune a făcut, asemenea cu îngerii, în multe chipuri, în Mânăstirea Iziaslavului.
Apoi s-a întors iarăși în sfânta Mânăstire Pecersca, unde, după sfârșitul său cel plăcut lui Dumnezeu, ca ceilalți închiși de mai înainte – care au intrat prin poarta cea strâmtă în viața cea veșnică -, este pus cu cinste în peștera în care până acum sunt nestricate moaștele lui cele făcătoare de minuni, întru cinstea Celui ce vede în taină și răsplătește la arătare, adică a lui Dumnezeu Celui lăudat în Treime, Căruia se cuvine slava, în veci. Amin.