Sinaxar 8 aprilie
📑 Cuprins:
- Pomenirea Sfinților Apostoli Irodion, Agav, Ruf, Asincrit, Falegont și Ermie, din numărul celor șaptezeci
- Cuviosul Nifon, Episcopul Novgorodului
- Cuv. Celestin papă al Romei
- Sf. Pavsilip
- Sf. Noul Mucenic Ioan Corabierul, care a suferit mucenicia în ostrovul Cos
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Pomenirea Sfinților Apostoli Irodion, Agav, Ruf, Asincrit, Falegont și Ermie, din numărul celor șaptezeci
Sfântul Apostol Irodion era de neam din Tarsul Ciliciei, ruda Sfântului Apostol Pavel și slujitor al Sfinților Apostoli în toate. El a fost pus episcop de dânșii al Neopatarelor și pe mulți din elini i-a întors prin sfânta lui învățătură la Hristos. Pentru acest lucru pizmuindu-l evreii, au năvălit asupra lui împreună cu slujitorii de idoli și l-au muncit tare, căci unii îl băteau pe Sfântul Irodion, unii cu pietre îi sfărâmau gura, iar alții cu lemne îl loveau peste cap. După aceea cu un cuțit a fost lovit, fiind ca și mort scăldat în sânge. Socotind că a murit, l-au lăsat și s-au dus, dar Sfântul Apostol, cu darul lui Dumnezeu rămânând viu, a propovăduit după aceea Cuvântul Domnului în Roma, împreună cu Sfântul Apostol Petru.
Sfântul Apostol Pavel, scriind de la Corint Epistola către romani, a pomenit despre Sfântul Irodion, care era pe atunci în Roma lângă Sfântul Petru, zicând: Închinați-vă lui Irodion, ruda mea. Când Sfântul Petru a fost răstignit, atunci Sfântul Irodion, după mărturia lui Metafrast, a fost tăiat împreună cu Sfântul Olimp și cu mulțime de credincioși.
Sfântul Apostol Agav, a fost plin de proorocescul dar. Despre el vorbesc Faptele Apostolilor astfel: S-au pogorât din Ierusalim prooroci în Antiohia și, sculându-se unul dintre dânșii cu numele Agav, arăta cu duhul, că avea să fie foamete mare în toată lumea, care a și fost pe vremea lui Claudie Cezarul. Și iarăși în Cezareea Sfântul Agav a spus mai dinainte Sfântului Apostol Pavel, pătimirile cele ce avea să le aibă în Ierusalim. Luând brâul lui Pavel și legându-și mâinile și picioarele sale, a zis: Așa grăiește Duhul Sfânt: pe bărbatul al căruia este brâul acesta, așa îl vor lega în Ierusalim iudeii și-l vor da în mâinile neamurilor. Sfântul Agav a propovăduit pe Hristos în părțile ce i se orânduiseră lui și pe mulți a întors la Hristos Dumnezeu.
Sfântul Apostol Ruf, despre care grăiește Sfântul Pavel, în Epistola către Romani, zicând: Închinați-vă lui Ruf celui ales întru Domnul, a fost episcop în Teba din Elada.
Sfântul Apostol Asincrit se pomenește în aceeași Epistolă a lui Pavel către Romani, că a fost episcop în Iraclea, în părțile Asiei.
Despre Sfântul Apostol Falegont se pomenește în aceeași epistolă că a fost episcop în Maratoni, cetatea Frachiei.
Despre Sfântul Apostol Ermie se pomenește în aceiași epistolă, că a fost episcop în Dalmația.
Toți acești apostoli din numărul celor 70 au propovăduit în lume bunavestire a lui Hristos, aducând pe cei necredincioși la adevărata credință și munciți fiind în multe feluri de către iudei și de elini, s-au sfârșit.
Cuviosul Nifon, Episcopul Novgorodului
Fericitul Nifon s-a făcut monah al sfintei Mănăstiri Pecersca, în zilele egumenului Timotei. Și râvnea preamult vieții cuvioșilor și marilor părinți, ostenindu-se cu dumnezeiască plăcere în rugăciune, priveghere, post și în toate obiceiurile cele îmbunătățite. Iar când fericitul Ioan, episcopul Novgorodului, s-a lăsat de bunăvoie de scaunul său, unde s-a ostenit douăzeci de ani, fiind slăbit, s-a retras la liniște în mănăstire. Atunci fericitul Nifon, strălucind cu razele bunătăților sale cele multe și în părțile cele mai depărtate, prin voia lui Dumnezeu, a fost ales de toți cu un glas la scaunul episcopiei Novgorodului; și s-a sfințit în Kiev de preasfințitul mitropolit Mihail al doilea.
Astfel, venind la scaunul său și fiind ca o făclie pusă în sfeșnic, cu mult mai luminos a strălucit cu râvna cea mare pentru ocârmuirea cea cu bună rânduială a dreptei credințe, sârguindu-se foarte mult spre înmulțirea slavei lui Dumnezeu și spre paza vieții celei vremelnice și a celei veșnice, a oilor sale cuvântătoare. Căci mai înainte de toate, înmulțind slava lui Dumnezeu prin sârguința sa a zidit o biserică de piatră, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în mijlocul Novgorodului și cu dumnezeiescul ajutor a terminat-o în puțin timp. Iar biserica Sfintei Sofia din acea cetate, a înfrumusețat-o cu zugrăvire de icoane până la pridvor și cu plumb a acoperit-o pe deasupra.
Păzind cu credință viața oilor cuvântătoare, se afla acest bun păstor într-o bunătate ca aceasta. De se întâmpla cândva război între ei, el se sârguia cu totul să-i împace. Așa a auzit odată că stăteau împotrivă kievenii și cernigovenii, cu mulțime de ostași, voind să facă război. De aceea luând cu sine pe dregătorii Novgorodului, s-a dus la cei ce se pregăteau de război și, Dumnezeu ajutându-i, i-a împăcat. Asemenea și în alte războaie binecuvânta poporul Domnului cu pace, păzindu-le vremelnica lor viață. Dar mai mult se îngrijea de păzirea vieții veșnice a oilor celor cuvântătoare și la aceasta își aducea aminte de cuvintele Domnului cele grăite pentru Dumnezeu Tatăl. „Știu, zice, că porunca Lui este viața veșnică”, și de aceea sfătuia cu toată puterea pe credincioși, să nu se depărteze de poruncile Domnului și de învățăturile cele de pravilă ale Bisericii Lui, ca să nu se depărteze de veșnica viață. Iar pe cei ce se depărtau și făceau călcare de lege, îi mustra, propovăduindu-le deschis că vor pieri pentru fărădelegea lor, stându-le asupra în bună vreme și fără de vreme, mustrându-i, certându-i și rugându-i cu toată îndelunga răbdare precum a poruncit Apostolul.
În zilele acestui fericit, izgonind novgorodenii pe voievodul lor Vsevolod Mstislavici, a venit la dânșii spre domnie, fiind chemat, Sviatoslav Olgovici și s-a însurat cu o femeie care după învățătura pravilei nu i se cădea. Atunci acest fericit arhiereu nu numai că nu a voit să-l cunune, dar pe tot clerul său l-a oprit, ca să nu-i vadă nici cununia, ca unui fărădelege, când s-a cununat de preoții care veniseră cu dânșii, și mustra pe voievod cu îndrăzneală pentru călcarea lui de lege, urmând psalmului ce zice: Grăit-am mărturiile Tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat.
Acest bărbat râvnitor, a scos din călcarea de lege Biserica Rusiei, ce era împotriva pravilei, în acest fel. A ajuns sfârșitul fericit al lui Mihail, preasfințitul mitropolit al Kievului, nu al celui dintâi care de mult se pristăvise, ci al altuia mai din urmă, de la care acest sfânt episcop Nifon a primit sfințirea. Iar marele voievod al Kievului Iziaslav Mstislavici a ales în locul lui la arhierescul scaun al mitropoliei Kievului, pe unul Clima filozoful, care era călugărit în schimă și a voit să fie sfințit, netrimițând, pentru oarecare împiedicare, ca să ia binecuvântare de la preasfințitul scaun la Patriarhia Constantinopolului.
Deci a adunat pentru aceasta sobor din episcopii pământului Rusiei, între care s-au adunat: Onufrie al Cernigovului, Teodor al Belgorodului, Eftimie al Periaslavului, Damian al Iorbevului, Teodor al Vladimirului, sfântul acesta al Novgorodului, Manuil al Smolenscului, Ioachim al Turovii și Cosma al Poloniei. La acest sobor Sfântul Nifon, episcopul Novgorodului, nu voia nicidecum ca episcopii Rusiei să îndrăznească a-și sfinți mitropolit fără binecuvântarea celui a toată lumea Patriarh al Constantinopolului, pentru că mărturisea cu vrednică credință și cu tărie, că acest lucru este potrivnic învățăturii sfintei Biserici a Răsăritului, care prin Sfântul Botez s-au luminat fiii Rusiei de la scaunul Constantinopolului făcându-se fii ai Ortodoxiei, adică ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu, Care ne-a cercetat de sus. Căci de acolo și pe Mihail, întâiul Mitropolit al Kievului l-a dat și cu putere a întărit ca să fie mitropolit în Kiev cu binecuvântarea Patriarhului Constantinopolului.
Grăind acestea viteazul mărturisitor, îngrozea pe fiii Rusiei cu bărbăția, ca nu cumva prin împotrivire să cadă din alegerea de fii ai Răsăritului, cu voia lui Dumnezeu, pentru că zicea: „Vine mânia lui Dumnezeu peste fiii cei nesupuși”. Și se țineau de mărturisirea lui cinci episcopi ai Rusiei, Cosma al Poloschiei, Ioachim al Turovchiei, Manuil de Smolensc, Eftimie al Periaslaviei, Teodor al Belgorodiei. Însă ca să nu fie rușinat pentru a sa nedreaptă voință, n-a ascultat pe fericitul Nifon, ci ceea ce a voit, aceea a și făcut cu ceilalți episcopi plecați lui. Și așa cu porunca voievodului, Clima cel care avea capul Sfântului Clement Papa al Romei, pe care marele Sfânt Vladimir când a primit Sfântul Botez, l-a adus din Herson, dându-i-se lui în dar de episcopul Hersonului spre binecuvântare, a fost sfințit aici, în loc de binecuvântarea ce se cădea să aibă de la Patriarhul Constantinopolului, după sfatul lui Onufrie episcopul Cernigovului. Și n-a fost după pravilă pe scaunul arhieresc al Mitropoliei Kievului.
Apoi i s-a întâmplat a avea trebuință de acest fericit Episcop Nifon, ca să slujească cu dânsul dumnezeiasca Liturghie. Dar Sfântul Nifon, râvnitorul dreptei credințe, îi zicea: „Deoarece n-ai luat binecuvântare de la Patriarhul Constantinopolului, cel a toată lumea, precum nu ne-am învoit la sfințirea ta, așa și acum nu mi se cade a sluji cu tine”. Atunci Clima, mâniindu-se pe fericitul, îndemna pe voievodul Iziaslav asupra lui și pe ajutătorii săi ca să-l trimită în surghiun. Iar voievodul Iziaslav, pentru aceea, nu îl lăsa pe fericitul în Novgorod la scaunul episcopiei, ci îl ținea în Mănăstirea Pecersca în surghiun. Dar fericitul petrecea acolo, foarte mult bucurându-se, și mulțumea lui Dumnezeu că s-a întors la liniștita sa viață cu sfinții.
Iar când iubitorul de Hristos domnul Gheorghe Monomahovici, a biruit pe Iziaslav Mstislavici și a luat domnia Kievului, atunci a liberat pe sfântul la scaunul lui din Novgorod cu mare cinste. Iar novgorodenii cei ce erau tulburați și lepădați ca oile ce n-au păstor, l-au primit cu bucurie negrăită. Apoi patriarhul Constantinopolului cel a toată lumea, auzind despre fericitul toate acestea, arătând bărbăție pentru învățăturile părintești, a trimis scrisoare la dânsul, fericindu-l pentru mărimea înțelegerii și a tăriei și numărându-l cu cei de demult sfinți părinți, care s-au luptat cu tărie pentru dreapta credință. Iar el, citind patriarhiceasca binecuvântare, se întărea cu mai multă râvnă. De aceea nu a fost lipsit de plata cea vrednică a ostenelilor sale de la Iisus Începătorul păstorilor, precum ne-a arătat fericitul lui sfârșit, de care vom spune aici.
După câtăva vreme de la întoarcerea sa pe scaunul lui din Novgorod, fericitul episcop Nifon a auzit, că de la patriarhul a toată lumea din Constantinopol se aduce în Rusia un mitropolit Constantin, ca pe Clima mitropolitul Kievului, cel nesfințit după pravilă și care a tulburat pe credincioși, să-l pogoare de pe scaun și să se suie el. Atunci, umplându-se de bucurie duhovnicească, a gândit în sine, ca să le împlinească pe amândouă odată, și de la acest arhiereu să ia binecuvântare și să se închine în sfânta Mănăstire Pecersca, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Cuvioșilor Părinți. Pentru acea pricină a venit iarăși în cetatea Kievului și aștepta venirea mitropolitului, care de curând ieșise din Constantinopol, precum cu încredințare se înștiințase.
Și viețuind în sfânta Mănăstire Pecersca, avea mare dragoste către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și către Sfinții Părinți. Dar nu după multă vreme a venit acolo o boală cumplită, care a adus moartea cuviosului acesta. Atunci a spus fraților o minunată vedenie, pe care a văzut-o, cu trei zile mai înainte de a se îmbolnăvi. „Venind eu în chilie, zicea el, după cântarea Utreniei, aveam nevoie de puțină odihnă și îndată un somn ușor mi-a venit și iată m-am aflat în biserica aceasta a sfintei Mănăstiri Pecersca, la locul lui Nicolae Sviatoșa și mă rugam mult cu lacrimi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că doar așa aș vedea pe bunul egumen, care și după moarte are sârguință pentru înmulțirea faptelor bune în locașul său, adică pe Cuviosul Teodosie”.
Apoi ducându-se în biserică frați mulți, și unul dintr-înșii apropiindu-se de mine, mi-a zis: „Oare voiești ca să vezi pe Cuviosul Părintele nostru Teodosie?” Iar eu văzându-l pe dânsul și alergând de bucurie, am căzut la picioarele lui și m-am închinat până la pământ. Iar el, ridicându-mă, m-a binecuvântat și mi-a zis: „Bine ai venit, frate și fiule Nifone! De acum vei fi nedespărțit de noi”. Și ținea în mâinile sale o carte, pe care, dacă am cerut-o, mi-a dat-o; iar eu, desfăcând-o, am citit-o. Această vedenie făcându-mi-se – zice fericitul Nifon -, îndată mi-am venit în simțiri și acum știu, că această boală îmi este încercare de la Dumnezeu”.
Bolind astfel treisprezece zile, a adormit cu pace întru Domnul, în opt zile ale lunii Aprilie, sâmbătă în Săptămâna cea Luminată și s-a pus trupul lui cu cinste, în peștera Cuviosului Teodosie. Iar cu duhul stă împreună cu Cuviosul cel cu numele darului, înaintea scaunului Stăpânului Hristos, unde, îndulcindu-se de cereștile frumuseți cele negrăite, se roagă și pentru noi fiii săi, zicând: „Iată noi și pruncii pe care ni i-a dat Dumnezeu!” Căruia, în Treimea cea nedespărțită, adică Tatălui, împreună și Fiului și Sfântului Duh, I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în nesfârșiții veci. Amin.