Sinaxar 21 aprilie
📑 Cuprins:
- Sfântul Ianuarie Episcopul
- Sfântul Mucenic Teodor, din Perga Pamfiliei
- Sfânta Muceniță Alexandra împărăteasa și a slugilor ei Apolo, Isachie și Codrat
- Sf. Maximian, Patriarhul Constantinopolului
- Cuv. Atanasie Sinaitul
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Sfântul Ianuarie Episcopul
Dioclețian și Maximian, păgânii împărați, mâniindu-se asupra creștinilor, Ianuarie episcopul a fost prins și dus înaintea ighemonului Campaniei, Timoteiu. Acesta, silindu-l în multe feluri spre închinarea la idoli, cu îmbunări amăgindu-l și cu îngroziri înfricoșându-l, după ce l-a văzut neclintit în credința creștină, rămânând ca un stâlp, a poruncit să-l arunce spre ardere, într-un cuptor încins. Și a fost sfântul nevătămat, ca altădată cei trei tineri în cuptorul Babilonului. Căci îngerul lui Dumnezeu pogorându-se la dânsul, puterea focului în răcoreală a prefăcut-o, iar sfântul dănțuind și cântând în mijlocul focului, slăvea pe Dumnezeu. După ce a ieșit din cuptor, au văzut toți, că nici de hainele lui nu s-a atins focul și se mirau foarte mult.
Iar ighemonului părându-i-se că episcopul creștinilor s-a păzit întreg de foc cu puterea vrăjilor, a poruncit ca atât de mult să-l întindă pe mucenic, încât să se dezlege încheieturile din alcătuirile lor, și așa întins să-l bată fără milă. Aceasta făcându-se, atât de mult l-au bătut, până ce tot trupul lui s-a sfărâmat, încât se vedeau oasele goale și pământul s-a umplut de sânge. La o înfricoșătoare priveliște ca aceasta au mers și doi clerici: Faust diaconul și Desiderie citețul, cum și mulțime de popor, privind la pătimirea sfântului episcop.
Și păgânii i-au cunoscut că sunt creștini, deoarece pe de o parte aceia se bucurau cu duhul de vitejeasca lui răbdare, iar pe de alta plângeau pentru chinurile cele cumplite ce i se dădeau, căci și vinele sfântului se vedeau curmate. Deci, păgânii i-au prins pe amândoi, pe Faust și pe Desiderie și, legându-i împreună cu Sfântul Mucenic Ianuarie episcopul, i-au dus după ighemon în cetatea Putiol; și acolo i-au aruncat în temniță. Și erau închiși pentru Hristos în temnița aceea Proclu și Sosie, diaconii cetății Putioli, cum și Eutihie și Acution, osândiți spre mâncarea fiarelor.
Apoi, în ziua următoare au fost scoși toți la vedere, împreună cu episcopul și au fost dați la fiare. Iar Dumnezeu, Care se preamărește în sfinții Săi, a astupat gurile fiarelor la acea priveliște, ca altădată în groapa în care a fost aruncat Daniil, încât nici una din fiare nu s-a atins de vreun mucenic. Ci toate, schimbându-și cruzimea cea firească în blândețe de oaie, au mers și au căzut la picioarele sfântului episcop. O minune ca aceea mai presus de fire, i-a adus pe toți cei ce priveau în mirare și spaimă.
Însă ighemonul, socotind și această dumnezeiască putere ca vrăjire creștinească, gândea cum să dea pierzării desăvârșite pe arhiereul lui Dumnezeu și pe cei împreună cu el. Astfel, tulburându-se cu mintea, deodată a orbit și cu ochii cei trupești și fiind orb de demult și cu ochii cei sufletești, căuta un povățuitor, pipăind pereții. Iar după ce arhiereul și mucenicul lui Hristos, Ianuarie, fiind fără răutate, s-a rugat pentru acel vrăjmaș al său, pentru ighemonul Timotei, acela îndată a văzut trupește dar nu și sufletește. Iar oamenii care priveau spre toate acele minuni, au crezut în Hristos, fiind la număr cam cinci mii. Însă nemulțumitorul și împietritul la inimă ighemon, care din orbire se luminase cu rugăciunile mucenicului, nu numai că n-a cunoscut adevărul, ci mai mult a înnebunit. Și în loc să aducă laudă adevăratului Dumnezeu, lui Hristos, Domnul nostru, el Îl hulea.
Iar pentru întoarcerea către El a poporului cel atât de numeros, îndrăcindu-se de mânie, a poruncit ca să taie cu sabia pe sfinții mucenici. Și astfel, arhiereul lui Dumnezeu Ianuarie, sfințitul mucenic, împreună cu ai săi pătimitori: Faust, Proclu și Sosie diaconii, Desiderie citețul, Eutihie și Acution, au luat cunună mucenicească, fiind uciși cu sabia împreună cu dânșii, afară din cetatea Putioli. Iar trupurile sfinților le-au adunat câte unul, cetățile cele dimprejur, străduindu-se fiecare cetate, ca să aibă pe mijlocitorul său către Dumnezeu. Iar trupul Sfințitului Mucenic Ianuarie l-au luat napolitanii și, ducându-l cu cinste în cetate, l-au pus în biserica lor.
În acea vreme, când au luat trupul sfântului din cetatea Putioli, sângele lui care se închegase acolo, adunându-l de pe pământ, l-au pus într-un vas de sticlă și-l aveau în pază. Iar dacă îl puneau lângă capul mucenicului, îndată acel sânge închegat, fierbea ca din nou vărsat. Se făceau și minuni de multe feluri în cetatea Neapoli, cu rugăciunile Sfântului Mucenic Ianuarie. Iar mai ales acolo se slăvea prin această minune, când muntele ce se numea Vezuviu, a dat din lăuntrul său, din sânul pământului, o văpaie mare de foc, încât nu numai asupra cetăților celor de aproape, ci și celor de departe, mare frică și cutremur le-a adus. În acea înfricoșată vreme, alergând popoarele la mormântul Sfântului Mucenic Ianuarie și cu lacrimi strigând către el și cerând ajutor, îndată, cu rugăciunile lui, s-a ascuns acea văpaie de foc în muntele acela și a încetat frica. Astfel nu s-a făcut vătămare nici cetăților de departe, nici celor de aproape.
Și altă preaslăvită minune s-a făcut asupra unui prunc mort. O femeie văduvă, cu numele Maximila, avea un fiu abia născut și acela murind, ea plângea fără mângâiere. Iar după ce și-a venit puțin în sine din tânguire, a privit spre biserică și a văzut deasupra ușii bisericii o scândurică, ce avea pe sine închipuirea Sfântului Episcop Ianuarie. Și și-a adus aminte de minunea, care s-a făcut odată în Legea Veche, cum Sfântul prooroc Elisei a înviat pe fiul Sumanitencii.
Deci, pornindu-se cu mare nădejde femeia aceea spre Dumnezeu și spre plăcutul Lui, a făcut după asemănarea aceea. A luat icoana Sfântului Mucenic Ianuarie și a pus-o deasupra pruncului său mort, cu ochii spre ochi, gura către gură și pe cealaltă asemănare a trupului celui închipuit, către trupul celui mort. Apoi cu suspine și cu lacrimi fierbinți s-a rugat, zicând: „Robule al lui Dumnezeu, miluiește-mă și-mi potolește mâhnirea mea, înviind pe fiul meu, că unul născut îmi este”. Astfel rugându-se ea, îndată a înviat pruncul și s-a sculat sănătos. Și toți cei ce se adunaseră la îngroparea aceluia, văzând o minune preaslăvită ca aceea, s-au minunat, au preamărit și au mulțumit lui Dumnezeu, Care face minunate lucruri prin sfinții Săi. Iar pe Sfântul Mucenic Ianuarie, ca pe un grabnic ajutător, cu laude l-au preamărit.
Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să arate și spre noi Domnul mila Sa în veci. Amin.
Sfântul Mucenic Teodor, din Perga Pamfiliei
Pe vremea împărăției lui Antonin, stăpânind Teodot ighemonul în Perga Pamfiliei, alegea la rânduiala ostășească pe tinerii cei mai frumoși și tari cu trupul, spre slujirea împărătească. Deci, împreună cu tinerii cei de neam bun, a luat și pe acest fericit Teodor, frumos la vedere și l-au dus la ighemonul Teodot, iar ighemonul a pus pe el, ca și celorlalți tineri, semnul ostășesc. Dar Sfântul Teodor a aruncat îndată semnul acela de la sine, zicând: „Eu sunt însemnat din pântecele maicii mele, cu Împăratul cel ceresc, cu Domnul nostru Iisus Hristos și nu voiesc să fiu ostaș la alt împărat!” Și l-a întrebat ighemonul: „Cărui împărat te-ai făcut ostaș?” Sfântul a răspuns: „M-am făcut ostaș Aceluia, Care a făcut cerul și pământul”. Și îndată ighemonul cunoscând că este creștin, a zis: „Au, nu vei aduce jertfe zeilor noștri?” Sfântul a răspuns: „Eu n-am adus jertfă niciodată necuraților diavoli”. Deci ighemonul a poruncit să-l bată. Și bătându-l foarte, iarăși l-au pus înainte la întrebare și i-a zis: „Acum oare te-ai plecat, ne vei răspunde mai cu blândețe și te vei închina zeilor?”
Sfântul răspunse: „De ai fi cunoscut pe Dumnezeu, Care te-a făcut, singur ai fi voit să te închini Lui”. Atunci ighemonul a poruncit să aprindă un foc, să aducă un cazan mare de fier, să topească smoală multă, pucioasă și ceară, apoi să-l pună pe mucenic în cazan și să toarne peste el cele topite. Și făcându-se aceasta, deodată Dumnezeu a făcut o minune preaslăvită. Pentru că, ridicându-se un vuiet mare și făcându-se cutremur, a crăpat pământul în acel loc, unde se afla focul și cazanul și a izvorât multă apă din crăpătura pământului, care a stins focul de la cazan, iar sfântul mucenic a rămas cu totul sănătos și a zis către ighemon: „Iată, vezi, că acest lucru nu este al puterii mele, ci al lui Hristos Dumnezeul meu, Căruia îi slujesc. Iar tu, de voiești să cunoști puterea zeilor tăi, aprinde focul și arde iarăși cazanul, apoi poruncește să întindă pe unul din ostașii tăi, în numele zeilor tăi, și atunci vei vedea puterea lor și vei cunoaște tăria cea mare și în toate a Dumnezeului meu”.
Auzind aceea ostașii care stăteau înainte, au zis către ighemon: „Nu, domnule, să nu ne faci aceasta, ci slujitorului zeilor să-i faci așa. Pentru că tot așa va asculta cazanul pe el, ca și pe Teodor și nu-l va arde”. Atunci ighemonul a poruncit să cheme îndată pe un slujitor și l-a întrebat: „Cum îți este numele?” El răspunse: „Dioscor îmi este numele”. Ighemonul zise către dânsul: „Cu ce fel de vrăji și buruieni se ung creștinii, căci intră în foc cu îndrăzneală și rămân nearși, precum și Teodor este nevătămat de foc”. Dioscor răspunse: „Creștinii nu sunt vrăjitori, ci numele lui Hristos este așa de puternic, încât unde se cheamă El, acolo toată buruiana și basmele cele vrăjitorești se strică și diavolii se cutremură”. Ighemonul zise: „Oare este mai tare Hristos decât Dia al nostru?”
Dioscor răspunse: „Dia și ceilalți zei sunt idoli și nesimțitori; dar te rog nu mă sili să intru în cazan, ci de voiești să știi puterea lui Dia, pe el singur să-l pui pe foc”. Ighemonul zise: „Cine poate să facă aceasta, pentru că cine va îndrăzni să pună pe zeu în foc?” Dioscor zise: „Poruncește-mi și eu voi face aceasta și de mi se va împotrivi Dia, atunci îl voi crede că este zeu și poate să se apere de foc!” Ighemonul zise: „De acum cu adevărat nu mai ești slujitor, deoarece grăiești unele ca acestea asupra zeilor”. Dioscor răspunse: „Am fost slujitor asemenea ție în credința păgânească; însă văzând acum pe fericitul Teodor nebiruit de muncile ce i se dau de către tine și este nears de foc, am cunoscut puterea lui Hristos, am înțeles neputința mincinoșilor zei, m-am întărit în credința lui Hristos și astăzi voiesc să mă fac ostaș împreună cu Teodor”.
Ighemonul zise către dânsul: „Dacă grăiești așa, Dioscore, apoi suie-te în cazan ca și Teodor”. Atunci Dioscor, căzând înaintea mucenicului lui Hristos, a zis: „Teodore, robule al lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, roagă-te pentru mine!” Și s-a rugat sfântul pentru Dioscor. Apoi a dezbrăcat pe Dioscor și băgându-l în cazanul cel înfocat, a strigat tare: „Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul lui Teodor; căci mă rânduiești cu robii Tăi; deci primește cu pace sufletul meu”. Și zicând aceasta și-a dat duhul. Și a luat într-un ceas cununa muceniciei, ca și tâlharul Raiul, când era pe Cruce.
După moartea fericitului Dioscor, pe Sfântul Teodor l-au aruncat în temniță. După aceea, în altă zi, împiedicându-l de picioare și legându-l de un cal sălbatic, îl târa pe ulițele cetății și alergând foarte tare calul, care fugea fără rânduială și căzând în prăpăstii, s-a sfărâmat și a pierit. Iar mucenicul fiind păzit cu puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu și dezlegându-se, a rămas întreg și fără vătămare, mirându-se toți, de o minune ca aceea. Iar doi din ostași, Socrat și Dionisie, cei care legaseră pe sfânt de cal, povesteau o vedenie minunată. Pe când era fugărit calul, au văzut o căruță de foc pogorându-se din cer la mucenic și, luându-l într-însa, l-a tras și l-a dus întreg în divan. Spunând aceasta la toți, cei doi ostași au strigat: „Mare este Dumnezeul creștinilor”.
Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit să-i închidă în temniță și pe ei împreună cu Sfântul Teodor. Apoi a ars un cuptor cu foc mare trei zile. După aceea a aruncat în cuptorul acela pe mucenic și pe amândoi ostașii care crezuseră în Hristos, pe Socrat și Dionisie. Și îndată s-a coborât din cer ploaie dumnezeiască și i-a plouat, așa încât a răcorit văpaia. Iar sfinții ședeau în mijlocul cuptorului ca în mijlocul unui vânt răcoros, vorbind unul cu altul.
Atunci Sfântul Teodor și-a adus aminte de fericita sa maică, care a fost robită mai înainte cu trei ani de cei de alt neam și o duseseră cu mulți alții în țară străină. Și s-a rugat lui Dumnezeu pentru dânsa, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule al minunilor, arată-mi pe maica mea precum știi Tu, cu puterea Ta dumnezeiască, pentru că doresc s-o văd. La Tine sunt toate cu putință, arată-mi-o pe dânsa, ca și ceilalți să cunoască măririle Tale”. Astfel rugându-se sfântul, se stingea văpaia încet, cu rugăciunile mucenicului și cuptorul se răcorise, așa încât sfinții se plecau spre somn, că era noapte. Și stând îngerul în vis înaintea Sfântului Teodor, i-a zis: „Nu te mâhni, Teodore, pentru maica ta, că o vei vedea”. Deșteptându-se sfântul din somn, a spus prietenilor săi vedenia din vis. Iar pe când spunea aceea, s-a arătat în mijlocul cuptorului maica sfântului, care se numea Filipia și, văzând pe fiul său cel iubit, s-a bucurat și l-a sărutat cu dragoste, cum și pe ostașii care erau împreună cu dânșii. Apoi le-a spus cum și de unde a venit, purtată de mână nevăzută. Iar Sfântul Mucenic Teodor, ridicându-și mâinile la cer, a dat lui Dumnezeu mulțumirea cea cuviincioasă. A doua zi ighemonul sculându-se din somn, a zis către ai săi: „Mi se pare că n-a rămas nici un os în cuptor de al lui Teodor și de ale ostașilor aruncați împreună cu dânsul”.
Grăind el aceasta, unul din străjeri, care păzea cuptorul, a venit la ighemon și i-a spus că sunt vii mucenicii în cuptor și focul s-a stins de o ploaie, care s-a vărsat de sus peste el. Iar maica lui Teodor, venind din robie fără de veste, șade în cuptor ca într-o cămară, vorbind cu fiul său și cu cei doi ostași despre Dumnezeul lor. Auzind acestea, ighemonul s-a spăimântat și sculându-se, singur a mers la cuptor, apoi chemând pe fericita Filipia, a zis către dânsa: „Oare tu ești maica lui Teodor?” Răspuns-a fericita: „Eu sunt”. Ighemonul a zis: „Învață pe fiul tău să se închine zeilor, ca nu singur să piară rău și pe tine să te lase fără fiu”. Iar ea a răspuns: „Fiul meu, precum am primit despre dânsul înștiințare de la Domnul meu, mai înainte de zămislirea lui, va fi răstignit de tine și va jertfi lui Dumnezeu jertfă de laudă!” Zis-a ighemonul: „Deoarece tu singură ai hotărât fiului tău moarte de cruce, apoi așa să fie”. Și îndată a poruncit să-l răstignească pe Sfântul Teodor, iar Sfintei Filipia să-i taie capul cu sabia, și pe cei doi ostași, Socrat și Dionisie să-i împungă cu sulițele.
Și așa sfinții mucenici și-au luat cununa, iar Sfântul Teodor după ce a stat trei zile spânzurat, s-a dus către Domnul. Atunci unul din cei dreptcredincioși, luând trupurile sfinților, le-au învelit cu cinstite giulgiuri și cu aromate și le-au pus la un loc însemnat cu cinste, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime slăvit în veci. Amin.
Sfânta Muceniță Alexandra împărăteasa și a slugilor ei Apolo, Isachie și Codrat
Alexandra, mucenița lui Hristos Dumnezeu, era soția împăratului Dioclețian. Deci văzând ea că Sfântul Gheorghe era chinuit în felurite chipuri spre moarte, dar că în chip minunat rămâne viu și sănătos s-a înfățișat înaintea împăratului, în vreme ce aducea el jertfă idolilor, și s-a mărturisit pe sine creștină; pentru aceea a fost pusă în închisoare. După ce a fost închisă, s-a dat hotărâre ca să fie tăiați cei doi, Gheorghe și Alexandra. Aflând ea această hotărâre a împăratului, în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu și și-a dat sufletul.
Iar Apolo, Isachie și Codrat, fiind din slugile împărătesei Alexandra, și văzând-o pe ea că a disprețuit vremelniceasca și stricăcioasa împărăție și pe muncitorul împărat, și că, crezând în Hristos, a și murit pentru El, au crezut și ei în Hristos. Deci, înfățișându-se cu îndrăznire au mustrat pe împărat, numindu-l călcător de lege și sălbatic, și că nu i-a fost milă de însăși femeia sa, cu care a făcut copii.
Mâniindu-se împăratul pentru aceasta, a poruncit ca să-i pună la închisoare, și aceasta făcându-se, gândea el toată noaptea cu ce moarte îi va pierde. Dimineața, scoțându-i din temniță, pentru Codrat a poruncit să fie tăiat, iar Apolo și Isachie, iarăși să fie puși la închisoare, și să fie uciși cu foamea. După câteva zile, fiind istoviți de foame, și-au dat sufletele lor în mâna Domnului.