Sinaxar 29 mai
📑 Cuprins:
- Sfânta Muceniță Teodosia din Tir
- Cuvioasa Muceniță Teodosia, care a pătimit pentru Sfintele Icoane
- Cuv. Mc. Olvian, episcopul cetații Aneu
- Cuv. Alexandru, papă al Alexandriei
- Sf. Noul Mucenic Nan și Ioan Tesaloniceanul
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Sfânta Muceniță Teodosia din Tir
Despre Sfânta Teodosia, fecioara cea din Tir, Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei, martorul ocular, a scris astfel:
„Întinzându-se asupra noastră până la cinci ani prigoana de la păgânii închinători la idoli, în două zile ale lunii aprilie, chiar la praznicul Învierii Domnului, în cetatea Cezareea Palestinei o fecioară credincioasă și cinstită de neam din Tir, care nu avea încă optsprezece ani, s-a apropiat de cei care erau închiși în temniță, legați pentru Hristos, și le spunea cu îndrăzneală despre împărăția lui Dumnezeu.
Ea le-a urat de bine, rugându-i s-o pomenească înaintea Domnului când vor sta înaintea Lui, după sfârșitul nevoinței lor cei mucenicești. Văzând ostașii pe fecioară că vorbește cu cei legați pentru Hristos, au răpit-o ca și cum făcuse un mare rău și au adus-o la ighemonul Urban spre cercetare. Ighemonul, fiind plin de mânie și de sălbăticie cumplită de fiară, a muncit-o cu cumplite munci, strujindu-i până la oase coastele și sânii cu unghii de fier; dar ea, fiind cu fața luminoasă, pe toate le răbda cu curaj. Deci, a poruncit s-o înece în adâncul mării”.
Acestea le povestește Evsevie, care a fost martor ocular la toate muncile. În povestirea romanilor se mai adaugă: „Teodosia, această sfântă muceniță a lui Hristos, după înecarea sa în mare, a fost scoasă vie de îngeri din adânc la uscat și umbla purtând în mâini piatra care fusese legată de grumajii ei. Apoi, prinzând-o din nou și aducând-o la judecată, muncitorul a dat-o spre mâncarea fiarelor, dar n-a fost vătămată de ele. După aceea a poruncit s-o taie cu sabia. Și, când i-a tăiat capul, s-a văzut o porumbiță, zburând din gura ei, care strălucea mai mult decât aurul și s-a suit spre cer. Apoi, după ce a sosit noaptea, sfânta muceniță s-a arătat părinților săi în mijlocul sfintelor fecioare, îmbrăcată cu o haină mai albă decât zăpada, având o cruce de aur în mâini, purtând o cunună pe cap și zicând: „Iată cât de mare este slava și darul Hristosului meu de care ați vrut să mă lipsiți!”
Părinții ei, văzând în dânsa dorința de nevoință mucenicească, o opreau de la acea faptă; dar sfânta, ascunzându-se de dânșii, a alergat la cei legați pentru Hristos, s-a prins spre muncire, precum s-a zis și s-a încununat de Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce i-a rânduit o astfel de nevoință.
Cuvioasa Muceniță Teodosia, care a pătimit pentru Sfintele Icoane
Sfânta Teodosia, mireasa lui Hristos, s-a născut în Constantinopol, din părinți bogați, cinstiți, dreptcredincioși și împodobiți cu fapte bune. Aceștia, fiind mulți ani neroditori de prunci, erau foarte mâhniți. Ei totdeauna se rugau cu postire multă, alergau ziua și noaptea la biserica lui Dumnezeu și dădeau cu prisos milostenie la săraci. Odată, fiind ei în biserica Sfintei Mucenițe Anastasia, la cântarea cea de toată noaptea, pe când maica sa se ruga cu lacrimi mai cu dinadinsul pentru dezlegarea nerodirii sale, a adormit puțin și i s-a arătat în vis Sfânta Muceniță Anastasia și i-a zis: „Femeie, nu te mâhni, că vei zămisli și vei naște!” Ea, deșteptându-se, s-a bucurat și a spus aceasta bărbatului său. Și i-a zis bărbatul ei: „Viu este Domnul, că de ne va dezlega nerodirea noastră și vei naște parte bărbătească sau femeiască, îl vom aduce ca dar Stăpânului nostru, Hristos Dumnezeu!”
Apoi, după puțină vreme a zămislit și a născut prunc de parte femeiască. Pe această sfântă fecioară ei au numit-o Teodosia, adică dată de Dumnezeu, căci de la Dumnezeu li s-a dăruit, și au luminat-o cu Sfântul Botez. Apoi, după patruzeci de zile, maica, luând pe pruncă în mâini, a adus-o în biserica Sfintei Anastasia și, cu lacrimi de bucurie, a dat mulțumire Domnului și sfintei mucenițe, făgăduind ca, după ce va crește, s-o dea în numărul mireselor lui Hristos, care își păzesc fecioria în rânduiala monahicească. Deci, maica sa luând binecuvântare, s-a întors acasă și creștea pe prunca cea făgăduită lui Hristos cu toată luarea aminte, învățând-o citirea dumnezeieștilor cărți și frica de Dumnezeu, aprinzând astfel în inima ei focul dragostei celei dumnezeiești.
După ce au trecut șapte ani de la nașterea Sfintei Teodosia, tatăl ei a murit, iar maică-sa, luând-o, a adus-o la mănăstirea Sfintei Anastasia și a dat-o spre tundere în schima monahală. După trei ani a murit și ea, lăsând toată averea fiicei sale monahiei Teodosia. Ea, ajungând la vârsta cea desăvârșită și fiind plină de înțelegere și de dragoste către Dumnezeu, toată averea care rămăsese de la părinții săi n-a voit s-o aibă la sine, ci a dat-o lui Dumnezeu, Căruia s-a dat și pe sine spre jertfă vie. Deci, chemând un argintar, i-a dat aceluia mult aur și argint, pentru ca să îmbrace trei icoane: a Mântuitorului Hristos, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Sfintei Mucenițe Anastasia.
Acele icoane, care erau de câte trei coți, le-a pus în biserică; iar cealaltă avere a împărțit-o toată săracilor și scăpătaților, sărmanilor și văduvelor. După aceea, petrecând de bunăvoie în sărăcie monahicească, slujea Domnului ziua și noaptea, îmbogățindu-se cu duhovniceasca bogăție a darului lui Dumnezeu. Ea se înarma contra vrăjmașului celui nevăzut cu platoșe de rugăciuni, iar trupul omorându-și cu nevoințele pustnicești și cu ostenelile, se lupta împotriva diavolilor și astfel biruia pe vrăjmașul cel fără de trup, sfărâmând capul balaurului iadului și surpând pe mândrul veliar prin smerenie, prin blândețe, prin dragostea cea plăcută lui Dumnezeu, prin curăție, prin cucernicie, prin ascultare și prin alte fapte bune călugărești.
Odată, la miezul nopții, stând ea la rugăciune, a văzut înaintea ei pe diavol; și a zis către ea: „Și tu te-ai pornit asupra mea? Deci, mă voi porni și eu mai tare asupra ta! Și nu numai asupra ta, ci și asupra tuturor creștinilor, de vreme ce am aflat pe un om prin care voi putea ridica război contra Bisericii. Astfel, pe mulți îi voi întoarce de la închinarea icoanei lui Hristos și vor merge în urma mea, făcând voia mea”. Sfânta Teodosia, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, a zis: „Blestemat să fii tu, diavole, vrăjmaș al creștinilor, și toate meșteșugurile tale să fie deșarte cu puterea lui Hristos, Dumnezeul nostru”. La auzul acestora diavolul s-a stins; iar cuvioasa îngrădindu-se cu Sfânta Cruce, a început a cânta psalmii lui David: Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă din fața Lui cei ce-L urăsc pe El.
Această înfricoșată vedenie și cuvintele cele trufașe ale diavolului, fericita fecioară Teodosia le-a spus egumenei sale și o întreba: „De unde o să vie ispita contra creștinilor spre care vrăjmașul se laudă s-o aducă?” Iar egumena a zis către ea: „Fiindcă Sfântul Apostol zice că cei ce voiesc a viețui cu bună credință întru Iisus Hristos vor fi prigoniți, iar oamenii cei vicleni și fermecători vor spori spre mai rău, înșelându-se unii pe alții. Deci, de la oamenii cei răi, care socotesc cele eretice înșelându-se, pe aceia diavolul îi are ca pe niște unelte ale sale. De la aceia s-a tulburat turma lui Hristos. Precum au fost prigoniți din început prin multe ispite cei binecredincioși, tot astfel, și în zilele cele de pe urmă, va năvăli asupra Bisericii celei dreptcredincioase vreun lucru potrivnic și tulburător. Deci, tu petrece în acelea în care te-ai învățat, cum zice Sfântul Pavel, că știi din pruncie Sfintele Scripturi, care pot să te ducă la mântuire, prin credința cea întru Iisus Hristos.
După câțiva ani, s-a sculat contra dreptcredinciosului împărat Teodosie, care se numea Adramitin, un voievod al lui cu numele Leon, care se numea Conon, de neam din Isauria. Acela, luând lui Teodor puterea împărătească, a împărățit singur. La începutul împărăției sale se arăta a fi dreptcredincios, dar, după puțină vreme, s-a făcut un nou Baltazar, spurcând sfințenia bisericească și urând pe Hristos Dumnezeul, Cel Preaînalt și cinstita Lui icoană. El a introdus în Biserică otrava cea vătămătoare de suflet a eresului maniheilor, dar mai ales a iudeilor.
El s-a năpustit cu glas ca un leu răcnind și scoțând cuvinte de hulă ereticești contra sfintelor icoane, numindu-le idoli; iar pe cei ce se închină lor numindu-i închinători de idoli. Deci, a dat poruncă în toată împărăția sa să se lepede și să se scoată afară din biserici sfintele icoane. În acea vreme, scaunul patriarhiei Constantino-polului era ocupat de Preasfințitul Gherman. Acesta, cu ceilalți arhierei credincioși, s-au împotrivit poruncii împăratului, nevoind a se supune la ereticeasca lui poruncă pe care o dăduse spre lepădarea sfintelor icoane; deci, grăia către hulitorul acela: „Întrupându-se Stăpânul Mântuitorul nostru din preacuratele sângiuiri ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și săvârșind pentru noi toată dumnezeiasca Sa rânduială, a zdrobit toată idoleasca slujbă și toate chipurile idolești s-au dat focului și întunericului.
De la viețile apostolești și de la învățăturile lor cele mântuitoare de lume a trecut mai mult de șapte sute de ani până în zilele noastre; deci, în vremile acelora erau atât de mulți sfinți drepți și cuvioși părinți, încât niciunul din dânșii n-au hulit sfintele icoane, nici a auzit cineva vreodată o socoteală mai rea ca aceasta, pe care voi o purtați acum, lepădând cinstirea icoanelor, care este făcută din vremile cele vechi, cu vrednică datorie. Sfânta Biserică din început a primit închipuirea sfintelor icoane și cinstirea acelora, începând de la chipul cel nefăcut, pe care Mântuitorul singur l-a trimis pe mahramă lui Avgar, stăpânitorul Edesei. Apoi, după înălțarea lui Hristos, femeia aceea ce-i curgea sânge, care prin atingerea de marginea hainelor lui Hristos s-a tămăduit, a făcut dintr-o piatră chipul lui Iisus Hristos. După aceasta, Sfântul Evanghelist Luca, a zugrăvit icoana Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu și de atunci s-a început acea dreptcredincioasă zugrăvire a sfintelor icoane și împodobirea bisericilor Domnului și a dreptcredincioșilor creștini. Acest lucru nici cele șase sfinte Sinoade a toată lumea, care au fost mai înainte de noi, nu le-au lepădat, ci mai ales a poruncit să ne închinăm închipuirilor sfinților, iar nu să le lepădăm pe acelea.
Deci să știi, o, împărate că eu pentru cinstirea sfintelor icoane sunt gata, nu numai a pătimi ceva rău, ci a și muri. Căci chipul lui Hristos poartă numele Însuși al lui Hristos, Care S-a întrupat din Fecioara cea fără de prihană și a petrecut pe pământ cu oamenii. Deci se cade fiecărui dreptcredincios creștin a muri atât pentru numele lui Hristos, cât și pentru chipul Lui, de vreme ce cel ce nu-I cinstește chipul, nu cinstește nici pe cel închipuit”.
Auzind împăratul acestea, s-a umplut de mânie și, răcnind ca un leu, a început mai cumplit a se înrăi, prigonind și muncind pe cei dreptcredincioși, iar pe cei ce se împotriveau lui îi dădea morții. Deci, mai întâi a trimis ostașii săi cu arme, de au izgonit de la patriarhie pe Sfântul Gherman cu ocări și cu bătăi, iar în locul lui a pus pe mincinosul patriarh, ereticul Anastasie, cel de un gând cu el. După aceea toate cărțile dumnezeiești și pe învățătorii cei înțelepțiți de Dumnezeu i-a dat focului; de vreme ce lângă biserica Sfintei Sofia era o bibliotecă, având mai mult de trei sute de mii de cărți, iar lângă aceea erau douăsprezece școli și tot atâți înțelepți dascăli, peste care era unul mai mare, înțeleptul Ghimnasiarh, care luase acea cinste de la împăratul. Deci, toți aceștia erau, cu binecuvântarea patriarhului, potrivnici păgânătății acelui împărat.
Acel împărat fără de lege, a poruncit ca acea bibliotecă, cu toate școlile, cu dascălii și cu ucenicii care s-au aflat în ele la acea vreme, să le înconjoare cu oaste, să le pună foc și să le ardă, astfel încât nici unul n-a scăpat din foc și nici o carte n-a rămas nearsă. Atunci puteai să vezi toată cetatea Constantinopolului în întristare și în mare supărare, toți plângând și suspinând, unii pentru nedreapta izgonire a Preasfințitului patriarh Gherman, alții pentru arderea atâtor cărți renumite și dascăli iscusiți, iar alții pentru necinstirea cea mare ce se aducea sfintelor icoane, de vreme ce pretutindeni erau sfărâmate, aruncate în noroi, călcate în picioare și arse cu foc. Deci, noul patriarh Anastasie, fiind eretic, stând ca o urâciune a pustiirii la locul cel mai de cinste și făcându-se bine primit de împărat și ajutând la eresul acelui luptător de icoane, îndată a poruncit ca să dea afară din biserică cinstitele icoane.
Pe vreme aceea, la Constantinopol, era o poartă care se numea „Poarta de aramă”, ce ducea la palatul împărătesc. Acea poartă era zidită din zilele marelui împărat Constantin, iar deasupra acelei porți era chipul Mântuitorului făcut din aramă, care stătea acolo de mai bine de patru sute de ani.
Pe acel chip al Mântuitorului, patriarhul Anastasie vrând să-l lepede la pământ și să-L dea focului, ca un luptător de icoane ce era, a trimis ostași cu tesle la acel lucru; și, când un ostaș oarecare cu dregătoria spătar s-a suit cu tesla pe scară spre a lua chipul lui Hristos și a îndeplini lucrul său cel potrivnic lui Dumnezeu, atunci l-au văzut niște femei dreptcredincioase, care se întâmplaseră acolo, între acelea fiind și Cuvioasa Teodosia. Acelea s-au aprins cu râvnă după icoana lui Hristos, îndemnate fiind de Cuvioasa Teodosia, care avea mai multă râvnă și osârdie spre Domnul și, fiind insuflate de sfătuirile cele de Dumnezeu și pline de vitejeasca îndrăzneală către Dumnezeu, au alergat la scară, au răsturnat-o la pământ împreună cu ostașul acela, care căzând de sus, a fost ucis, iar ele, trăgându-l și bătându-l, îl batjocoreau pentru acea nelegiuire.
Apoi, ducându-se cu sârguință la patriarhul Anastasie, îl defăimau pentru păgânătatea lui și îl ocărau cu vorbe ce i se cuveneau, numindu-l lup răpitor, eretic și vrăjmaș al Bisericii lui Hristos, aruncând astfel cu pietre asupra lui. Deci, patriarhul Anastasie, umplându-se de rușine și temându-se ca să nu se scoale cu mare tulburare poporul întreg contra lui, a alergat la împărat și i-a spus de necinstea cu care l-au înconjurat acele femei și de uciderea spătarului lângă porțile cele de aramă. Din această pricină, împăratul s-a umplut de mânie și de iuțime contra dreptcredincioaselor. Deci, a trimis îndată pe ostașii săi cu săbiile scoase, ca să răzbune necinstea adusă patriarhului și pentru moartea spătarului.
Astfel, au tăiat pe acele sfinte femei, care au arătat atâta râvnă pentru buna credință; iar pe aceea care a mărturisit mai cu îndrăzneală buna credință și a fost pricinuitoarea lucrului făcut, tiranul a poruncit ca, prinzând-o, s-o arunce în temniță și să-i dea ei în fiecare zi câte o sută de bice. Deci, Sfânta Teodosia a fost muncită șapte zile, iar în ziua a opta împăratul a poruncit ca, purtând pe muceniță fără de cinste prin toată cetatea, s-o bată cu nemilostivire.
Atunci, fiind dusă mucenița printr-un loc care se numea târgul boilor, unde se vindeau și se junghiau dobitoacele, un ostaș sălbatic și fără de omenie, din întâmplare, a călcat cu piciorul peste un corn mare de capră și s-a rănit puțin la picior. Deci, umplându-se de mânie, a apucat acel corn și a bătut pe muceniță peste grumaz. După aceea a lovit-o cu cornul acela în gâtlej și a străpuns-o atât de adânc, încât Sfânta Cuvioasă Muceniță, fecioara Teodosia, sfințita mireasă a lui Hristos, și-a dat cinstitul și sfântul său suflet în mâinile Mirelui său Celui fără de moarte și astfel s-a dus în cămara Lui cea cerească, încoronată cu îndoită cunună a fecioriei și a muceniciei.
Iar multpătimitorul ei trup, fiind aruncat pe pământ și luat fiind de niște oameni cucernici, l-au pus la un loc însemnat, de unde se dau tămăduiri bolnavilor ca sfintele ei moaște, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Care împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh este slăvit, acum și pururea și în veci vecilor. Amin.
Notă – În această zi mai facem și pomenirea întâiului sobor a toată lumea, care s-a ținut la Niceea la anul 325 și la care au luat parte trei sute optsprezece Sfinți Părinți care au propovăduit pe Fiul că este deoființă cu Tatăl și au lepădat pe răucredinciosul Arie, începătorul de eresuri.