Sinaxar 28 mai
📑 Cuprins:
- Cuviosul Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului
- Sfânta Muceniță Eliconida
- Sfântul Ignatie, Episcopul Rostovului
- Sf. Mc. Eutihie cel din Melitina
- Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos
- Sf. Mc. Crescent, Pavel și Dioscorid
- Sf. Noul Mucenic Dimitrie, care s-a nevoit la anii 1794
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Cuviosul Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului
Cuviosul părintele nostru Nichita iubea din tinerețe pe Hristos. El s-a lepădat de lume și de toate cele din lume și, plăcând lui Dumnezeu prin viața îmbunătățită, a fost ridicat la scaunul arhieresc al Calcedonului. Ca arhiepiscop, stătea ca o făclie în sfeșnic, cu care a luminat lumea și a împodobit Biserica lui Hristos. Și era foarte milostiv spre săraci, că hrănea pe cei flămânzi, îmbrăca pe cei goi, primea și odihnea pe cei străini. El era tatăl sărmanilor, apărătorul văduvelor și izbăvitorul năpăstuiților.
În vremea eresului luptătorilor de icoane de pe vremea împărăției lui Leon Armeanul, Sfântul Ierarh Nichita s-a arătat mărturisitor al lui Hristos, de vreme ce s-a nevoit mult împotriva credinței celei rele, mustrând și lepădând dogmele cele necredincioase, apoi, învățând și sfătuind cu dreaptă credință a se închina icoanei lui Hristos, a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și a tuturor sfinților. El a pătimit mult pentru dreapta credință de la împăratul cel răucredincios și de la cei de un gând cu el, și astfel a suferit izgoniri, defăimări și chinuri.
După mulți ani și după multe osteneli de mărturisitor, a trecut cu pace la Dumnezeu, de la cele de aici. Dumnezeu l-a preamărit în cer înaintea îngerilor Săi, iar pe pământ înaintea oamenilor, de vreme ce la cinstitele lui moaște s-au făcut minuni care dau tămăduiri de toate bolile ca să se slăvească întru el Dumnezeu, Cel preamărit întru sfinții Săi. Amin.
Sfânta Muceniță Eliconida
Eliconida, mucenița lui Hristos a trăit pe vremea împărăției lui Gordian și a lui Filip, fiind născută și crescută în Tesalonic. Ura contra creștinilor din partea închinătorilor de idoli răspândindu-se pretutindeni, mucenița a mers la Corint. Și, văzând poporul aducând jertfe idolilor, a stat la un loc înalt și a strigat, zicând: „O, bărbați corinteni, nepricepuți și împietriți cu inima, vă văd că sunteți necredincioși. Ați lăsat pe Dumnezeul Cel veșnic și nestricăcios și v-ați întors către idolii cei pierzători de suflete. Vă rog, uitați-vă la înălțimea cerului și la lățimea pământului și socotiți cu mintea voastră, cine a întins cerul ca o piele pe deasupra capetelor noastre? Cine a întemeiat pământul peste adâncuri? Cine este puternic să alineze valurile cele furioase ale mării cu înfricoșatul și slăvitul Său nume? Cine a zidit din țărână pe om, și a suflat în el duh de viață? Acela este adevăratul Dumnezeu, Care ține în palmă toată făptura și Care petrece în ceruri. Iar zeii păgânilor sunt diavoli muți și nesimțitori, asemenea lor să fie toți cei ce se închină lor”.
Astfel grăind sfânta, cu libertate și cu glas mare, îndată au apucat-o păgânii și au dus-o la ighemonul lor, Perine. Ighemonul, căutând spre ea și văzând cinstea feței ei, a început a-i vorbi cu blândețe, zicând: „Bine să-ți fie ție, preafrumoasă fiică, căci socotesc, că tu crezi în zeii noștri cei ce petrec pururea și mă bucur de tine”. Sfânta a zis: „O, ighemoane, ce bucurie poate să fie păgânilor, de vreme ce bucuria ta se va întoarce în plângere, iar mândria în neputință? Eu cred în Dumnezeu, Care este peste toate și mă bucur că m-am învrednicit, pentru Dumnezeul meu a intra în această nevoință, pe care o aștept de mult, ca să câștig cununa biruinței”. Ighemonul a zis: „Nu fi cu limbuția ta asemenea cu femeile cele fără de minte, ci spune nouă cu blândețe și pe scurt cum te numești?”
Sfânta a răspuns: „Nu sunt nebună, ci înțeleaptă întru Hristos; iar de voiești să știi numele meu, mă numesc Eliconida”. Zis-a ighemonul: „Nu cu cuviință ți s-a dat numele Eliconida, căci pentru nerușinarea ta cea mare, vei primi peste trupul tău munci și bătăi”. Sfânta a răspuns: „Bine, mă numesc Eliconida, căci totdeauna este cu mine milostivirea Dumnezeului meu și arunc săgeți asupra diavolului, tatăl tău. Iar ție, Perine, nu ți s-a pus numele din întâmplare, căci necuratul și ticălosul tău trup, împreună cu spurcatul tău suflet, se va trage cu oști înfocate la pierzare”. Zis-a ighemonul: „Să ne spui curat, vei jertfi zeilor sau nu? Pentru că mă jur pe zeul meu, doctorul Asclipie, că nu te voi cruța, de nu vei asculta porunca împărătească și de nu te vei închina zeilor noștri”. Sfânta a răspuns: „Ascultă-mă, Perine! Eu sunt roabă a lui Hristos, iar pe Asclipie al tău nu știu cine este. Deci, fă ceea ce voiești”.
Atunci ighemonul, umplându-se de mânie, a început a munci pe sfânta. Deci, întâi a poruncit, s-o întindă la pământ și să-i zdrobească gleznele picioarelor ei și apoi s-o arunce într-o căldare plină cu smoală foarte înfierbântată. Dar, îngerul Domnului, arătându-se, a răcorit căldarea; iar smoala cea fiartă a prefăcut-o în rouă rece, încât ieșea din căldare, ca din niște aromate, o mireasmă plăcută. Lucrul acesta văzându-l ighemonul, a strigat, zicând: „O, cât de mare vrăjitor este acest Hristos, care poate să prefacă focul în apă!” Sfânta i-a zis: „Cât de mari ți se par ție acum, zeii tăi Die și Asclipie, pe care i-a umplut de rușine o femeie, fiind roabă a lui Hristos?” Din aceste cuvinte ale sfintei, muncitorul, umplându-se de mai multă mânie și numind-o pe ea fermecătoare, a poruncit, să-i smulgă perii capului ei cu piele cu tot și să-i ardă capul cel jupuit și pieptul cu lumânări aprinse. Însă mucenița răbda cu vitejie toate acele munci, ca și cum nu simțea nici o durere.
Atunci ighemonul, schimbându-și mânia în blândețe, a început a momi pe sfânta, zicând: „Preaiubită fiică, apropie-te și jertfește zeilor celor nebiruiți, mai ales Afroditei și Atenei. Pentru aceasta te voi face preoteasa marei Artemida, asemenea cu femeile senatorilor, și voi pune în mijlocul cetății întru numele tău un stâlp de aur. Despre aceasta voi înștiința pe împărați prin scrisori despre tine și vei fi ca o maică în toată această cetate”.
Sfânta Eliconida a zis: „De vei face precum zici, du-mă în capiștea zeilor tăi, ca să aduc jertfe”. Ighemonul, auzind acestea, s-a umplut de mare bucurie și îndată a poruncit propovăduitorilor și trâmbițelor să înștiințeze toată cetatea, ca să se adune și să ducă cu mare dănțuire pe sfânta în capiștea idolilor. Iar ea, intrând în capiște, a zis popilor: „Voiesc să fiu singură când aduc jertfe curate; deci, porunciți tuturor să iasă din capiște împreună cu voi și apoi să închideți ușile”. Popii au ascultat-o. Deci, încuind pe sfânta singură în capiște, ei înșiși stăteau afară înaintea ușilor, jucând și cântând din trâmbițe și timpane.
Mireasa lui Hristos, fiind singură înăuntru, a apucat pe idolul Afroditei și l-a sfărâmat în trei bucăți, apoi pe idolul Atenei, pe care, aruncându-l la pământ, l-a zdrobit cu totul, și, după aceea, luându-l și pe al lui Asclipie din altarul lui, i-a tăiat mâinile, picioa-rele și capul. Același lucru a făcut și idolului Die. Pe când se făcea acea sfărâmare a zeilor, n-au auzit nici slujitorii, nici poporul, de vreme ce glasul trâmbițelor și al timpanelor covârșea zgomotul din capiște. Astfel, ei au stat multă vreme afară, așteptând până ce fecioara își va săvârși rugăciunile și jertfele. Dar, după multă vreme, slujitorii, pierzând răbdarea, s-au plecat să privească în capiște. Acolo au văzut pe zeii lor sfărâmați și aruncați la pământ, iar pe sfânta, șezând în altar și lăudând pe Hristos Dumnezeul ei. Deci, au sărit înăuntru, rupându-și hainele lor și apucând pe mucenița cu mânie, strigau către ighemon: „Pierde pe această fermecătoare”. Din această pricină s-a făcut gâlceavă și strigare în poporul cel mânios pentru sfărâmarea idolilor; pentru că toți răcneau, zicând: „O, ighemoane, pierde îndată pe această fermecătoare”. Atunci ighemonul a poruncit să-i taie sânii sfintei mucenițe și s-o arunce în temniță, până ce va socoti cu ce fel de moarte cumplită s-o piardă; deci, sfânta a petrecut în temniță cinci zile.
În acea vreme, a venit în Corint alt ighemon în locul lui Perine, cu numele Iustin. Aceluia i-au vestit despre mucenița Eliconida, despre muncirea ei și despre sfărâmarea zeilor lor. Iustin, auzind acestea și fiind un râvnitor desăvârșit către zei, s-a umplut de mânie contra Eliconidei, pentru sfărâmarea acelora. Deci, a poruncit să încingă un cuptor foarte mult. După ce a ars acel cuptor trei zile, au aruncat în el pe sfânta. Ea, însă, dănțuia în mijlocul cuptorului, cântând și binecuvântând pe Domnul, ca altădată cei trei tineri în Babilon, căci focul îi era ei ca o rouă, iar văpaia focului ca un duh răcoros. În acea vreme a ieșit o văpaie mare din cuptor și s-a îndreptat asupra celor ce stăteau împrejur; deci, a ars ca la șaptezeci de bărbați.
După câtăva vreme, Sfânta Eliconida a ieșit din foc nevătămată. Atunci ighemonul a zis către ea: „O, necurată femeie, spune nouă cu ce vrăji, ai putut birui puterea focului?” Sfânta a răspuns: „Venind Hristos, Domnul meu, pe Care tu nu l-ai văzut și nici nu poți să-L vezi, a potolit puterea focului”. Ighemonul necrezând, a poruncit să aducă înaintea lui un pat de aramă înroșit în foc și acolo, înaintea ochilor lui, să pună pe sfânta dezbrăcată. Iar dedesubt să aprindă cărbuni de foc, pentru că zicea: „Acum voi vedea de va veni Hristos să-i ajute ei”. Sfânta, muncindu-se astfel, a ieșit din trupul ei atât de mult sânge, încât a stins tot focul și a răcorit patul. Deci, luând-o de pe pat, au dus-o în temniță unde, zăcând la pământ, se ruga, zicând: „Iisuse, puterea și întărirea noastră! Iisuse slava noastră! O, Hristoase, nădejdea noastră, fii ajutorul și doctorul, Care să tămăduiești rănile mele, Cel ce mântuiești cu bunătatea Ta pe cei ce nădăjduiesc spre Tine!”
Astfel, rugându-se ea, i s-a arătat în lumină mare, Hristos Mântuitorul lumii cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și, stând aproape de ea, i-a dat mâna Sa, zicând: „Scoală-te și stai în picioare, de te întărește, că Eu sunt cu tine. Căutând spre nevoința ta și, milostivindu-mă spre tine, îți voi ușura durerile și îți voi tămădui rănile cu puterea Mea cea dumnezeiască”. Deci, mucenița sculându-se în picioare, a căzut înaintea Domnului cu fața la pământ și s-a închinat, zicând: „Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, vindecă-mă pe mine, roaba Ta, și-mi dă mie biruință asupra potrivnicului ca, biruindu-l, să intru în cămara Ta cea sfântă, cu cântări și cu glas de bucurie!” Atunci, Mântuitorul a zis către ea: „Îndrăznește! Eu te vindec pe tine și îți gătesc cununa cea fără de moarte întru împărăția Mea”. Zicând Domnul acestea, S-a dus la cer”.
Sfinții îngeri i-au dat ei pâine curată și luminoasă ca soarele din care, gustând, s-a făcut sănătoasă cu tot trupul. Fața ei s-a luminat ca soarele, iar trupul s-a făcut alb ca zăpada; și astfel, mulțumind lui Dumnezeu, a stat până la ziuă, cântând și binecuvântând. Sosind ziua, ighemonul, a poruncit să o scoată la judecată; deci, a aruncat-o în cușca fiarelor spre mâncare. După aceea a dat drumul la doi lei flămânzi și chinuiți de foame de trei zile. Venind leii către sfânta, s-au plecat înaintea ei și îi lingeau picioarele. Poporul, văzând aceasta, și-a ridicat glasul, zicând: „Femeia aceasta este cu adevărat fermecătoare și necurată, de vreme ce a fermecat și fiarele, încât nu pot să se atingă de ea; deci, pierde-o pe aceasta, ighemoane, degrabă”.
Pe când poporul clevetea astfel, de la acea cușcă s-au sfărâmat ușile, cu puterea lui Dumnezeu, și s-au deschis; iar leii au sărit cu mânie către popor, răcnind și mugind, încât poporul s-a pornit la fugă; și au fugit în curte împreună cu ighemonul. Leii, izgonind pe cei ce fugeau, au ucis o sută douăzeci de oameni din popor. Atunci ighemonul, neștiind ce să mai facă muceniței, a poruncit ca s-o taie cu sabia.
Deci, scoțând pe sfânta afară din cetate la locul de tăiere și-a ridicat mâinile spre cer și se ruga, zicând: „Hristoase, Dumnezeul meu, vino acum și stai de față roabei Tale în ceasul acesta, împlinindu-Ți făgăduința Ta cea adevărată, du-mă pe mine în ograda Ta cea sfântă și mă rânduiește cu binecuvântatele Tale oi. Numără-mă pe mine cu femeile cele ce Ți-au plăcut Ție: Cu Sarra, Reveica, Rahila, Lia, Susana și cu Maica Ta cea fără de prihană, Curata și pururea Fecioara Maria; asemenea și cu Marta și Maria surorile lui Lazăr, cu Ana proorocița, care a ieșit întru întâmpinarea Ta, cu Sfântul Simeon, primitorul de Dumnezeu ce a mărturisit pentru Tine, Elisabeta maica Mergătorului Înainte și cu întâia Muceniță Tecla. Scrie-mă în numărul lor și-mi dă mie ca să mă odihnesc cu dânsele în veci”. Astfel rugându-se, s-a auzit un glas de sus, zicând: „Vino, fiică, că îți este gata cununa și scaunul; iar cetele îngerești încep cântări de dănțuire la intrarea ta în cer”.
Auzind sfânta acest glas, s-a umplut de bucurie negrăită și, cu veselie și-a plecat capul sub sabie, și astfel i l-a tăiat. Din rănile ei în loc de sânge a curs lapte; acesta era semnul curăției ei. După aceasta, credincioșii, luând trupul ei cel sfânt, l-au îngropat cu bună cucernicie, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia și de la noi să-I fie cinste, slavă și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Ignatie, Episcopul Rostovului
Cuviosul Ignatie s-a născut din părinți dreptcredincioși și a crescut în adevărata învățătură și în săvârșirea faptelor bune. Cunoscând deșertăciunea vieții acesteia, s-a lepădat de lume și s-a făcut monah. Pentru multa lui bunătate, a fost pus mai întâi arhimandrit, apoi episcop al cetății Rostovului. Deci, luând conducerea Bisericii lui Dumnezeu, păștea bine turma încredințată lui. Petrecând în arhierie douăzeci și șase de ani și îngrijind bine de Biserica lui Hristos, s-a mutat la Dumnezeu, în anul de la facerea lumii 6796, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul în anul 1288, în 28 de zile ale lunii mai, într-o vineri după Vecernie.
Auzind de aceasta cetățenii Rostovului, s-au adunat împreună cu mulțime nenumărată de popor și au făcut plângere nemângâiată, că i-a lăsat păstorul și învățătorul, ajutătorul și izbăvitorul celor din nevoi și necazuri, folositorul văduvelor și al sărmanilor, hrănitorul săracilor și scăpătaților, povățuitorul rânduielii preoțești și monahicești, învățătorul domnilor și arătător al dregătorilor.
Luând cinstitul lui trup l-au adus în biserică; iar din pricina mulțimii poporului n-au putut să-l aducă înăuntru ci, punându-l înaintea bisericii, acolo au cântat rânduiala pentru cei morți. În acea vreme au venit călugărițe cucernice, din care una cu numele Teodosia. Aceasta a fost soția lui Pavel, întâiul diacon al arhiereului care, de când se luase cu bărbatul său cu nuntă legiuită, a voit să petreacă pentru Dumnezeu, viața feciorească și cinstită; deci, a petrecut toată viața sa în rugăciuni și în postiri, și mărturisită era curăția vieții lor de toți.
După moartea fericitului Pavel, ea s-a învrednicit de chipul monahicesc. Aceasta, auzind de moartea arhiereului, a mers la sfintele lui moaște împreună cu o altă călugăriță, anume Xenia, fiind și aceea plăcută lui Dumnezeu și având viața îmbunătățită. Amândouă aceste călugărițe și mulți alții din cei plăcuți lui Dumnezeu, cărora li s-au descoperit, au văzut această minune: Când duceau trupul sfântului la biserică, s-a sculat arhiereul lui Dumnezeu Ignatie în veșmintele sale arhierești de pe patul în care era purtat și, umblând prin văzduh, a stat deasupra bisericii și a binecuvântat poporul și toată cetatea.
După aceasta, s-a pogorât în cămara de jos, care era lângă altar, unde îi gătise mormântul, pentru punerea cinstitului său trup. Aceasta a descoperit-o Dumnezeu acelor cuvioase călugărițe și altor credincioși vrednici, spre mărturisirea plăcutului său și pentru încredințarea sfințeniei lui, că a câștigat milă de la Domnul și s-a învrednicit în partea sfinților.
În același ceas s-a făcut și altă minune, care este aceasta: Arhimandritul Ștefan avea din naștere un deget de la mână strâmb, spre palmă și, când s-a atins de cinstitul trup al sfântului, îndată degetul cel strâmb s-a dat la loc și s-a făcut ca și celelalte. A doua zi, adunându-se toți, au dus pe sfântul în biserică și au făcut obișnuita slujbă și cântare deasupra gropii; dar când l-au pus în mormânt și când îi dădeau scrisorile în mână, în care erau scrise numele acelora pe care îi sfințise preoți și diaconi în viața sa, deodată și-a întins mâna ca și cum ar fi fost viu și a luat acele scrisori. Atunci toți, văzând acea minune, s-au înspăimântat și s-au bucurat, slăvind pe Dumnezeu. Deci, cu rugăciunile lui Ignatie, acest plăcut arhiereu al lui Dumnezeu, să ne învrednicim și noi cu dânsul, a fi părtași bunătăților celor veșnice, în Iisus Hristos Domnul nostru, căruia se cuvine slava în veci. Amin.