Sinaxar 26 mai

  1. /
  2. Sinaxar
  3. /
  4. Mai
  5. /
  6. Sinaxar 26 mai

📑 Cuprins:


🔊 Sinaxar audio:

*Voce : părintele arhidiacon Adrian Maziliţa, sursa: sinaxar.ro

🎬 Sinaxar video:


Sfântul Apostol Carp, unul din cei șaptezeci

Sfântul Apostol Carp a fost unul din cei șaptezeci de apostoli, următor și slujitor al Sfântului Apostol Pavel, fiindcă ducea scrisorile lui la cei ce le trimitea. El, nevoindu-se împreună cu dânsul multă vreme în propovăduirea cuvântului lui Hristos, a suferit multe ispite; apoi a fost pus de dânsul episcop în Veria Traciei. El s-a mai ostenit cu propovăduirea cuvântului și în Crit, unde a primit în casa sa pe Sfântul Dionisie Areopagitul. El a văzut în vedenie pe Domnul arătându-i-se lui, pe când se ruga, ca să pedepsească pe cei doi păcătoși; deci, l-a auzit pe Acela, zicându-i: „Bate-mă cât poți, căci sunt gata iarăși să mă răstignesc, pentru mărturisirea omenească”.

Sfântul Dionisie mai mărturisește de Sfântul Carp și aceasta: El nu începea a săvârși Preacuratele și de viață făcătoarele Taine, mai înainte până ce nu vedea din cer, arătându-i-se vreo vedenie dumnezeiască. Fiind arhiereu în Veria, pe mulți elini i-a întors de la închinarea de idoli la Hristos Dumnezeu. Asemenea, pe iudei, mustrându-i, i-a învățat să creadă că Hristos Cel răstignit de dânșii este Dumnezeu adevărat și făcătorul tuturor. După aceea, a fost ucis cu sălbăticie și cu nemilostivire de ceilalți iudei ce nu crezuseră, dându-și sfântul său suflet în mâinile Domnului. Iar cinstitele lui moaște s-au pus în aceeași cetate, de bărbați credincioși și temători de Dumnezeu. De la cuviincioasele lui moaște se dau multe tămăduiri bolnavilor, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

 

Notă – Despre vedenia Sfântului Carp, unde se amintește de cei doi păcătoși, caută povestirea Sfântului Dionisie Ariopagitul de la trei octombrie; căci acolo o puteți citi.

Sfântul Mucenic Gheorghe cel Nou

Fericitul Gheorghe a fost fiul unui bărbat dreptcredincios, cu numele Ioan, un boier de frunte al cetății Sredța, iar pe maica sa o chema Maria. Ei avuseră acest copil în urma rugăciunilor ce le-au înălțat către Dumnezeu, de vreme ce îmbătrâniseră fără de fii, ca și Avraam și Sarra. Astfel, ei s-au rugat neîncetat lui Dumnezeu, Preacuratei Maicii Lui și Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe cel din Capadocia; și, mergând în toate zilele în biserica lui și, făcând multe milostenii la săraci, cerea să se dezlege nerodirea de prunci.

Rugăciunile lor au fost auzite, de vreme ce le-a dat lor la bătrânețe rod de parte bărbătească, pe care, aducându-l în biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, l-a botezat în numele Preasfintei Treimi, punându-i numele de Gheorghe din Sfântul Botez. Pruncul, creștea în bună învățătură, în frica lui Dumnezeu și în deprinderea cărții, din care, degrabă, a învățat dumnezeiasca Scriptură și a întrecut cu înțelepciunea pe bătrânii săi. Ajungând în vârsta cea desăvârșită, se asemăna cu frumusețea și cu curățenia lui Iosif, fiul lui Iacov. Turcii, stăpânind țara bulgărească, pe când fericitul Gheorghe avea două zeci și cinci de ani de la nașterea sa, au început a-l amăgi spre păgânătatea lor, zicându-i: „Gheorghe, lasă credința creștinească și te apropie de credința noastră. Ascultă pe Mahomed, trimisul lui Dumnezeu, și primește legea lui”.

Deci, ei au început a pune cealma pe cinstitul cap al sfântului – iar cealmaua, păgânii o purtau pe capete și, astfel, intrau în geamie. Sfântul a răspuns împotriva lor, zicând: „Nu ni se cade nouă, creștinilor, să luăm parte la obiceiurile voastre păgânești și să purtăm cealmale pe capetele noastre. Nouă nu ni se cade să ne despărțim de Hristos, Dumnezeul cel adevărat, Făcătorul cerului și al pământului și să lepădăm Sfântul Botez. Cui să cred eu? Lui Mahomed, care nu este trimis nici de Dumnezeu, nici de proorocii Lui, nici de apostoli, ci s-a arătat povățuitor sârguincios al satanei, având steagurile diavolului? Deci, voi singuri nu știți cui credeți, rătăcind astfel din calea cea adevărată”.

Sfântul Gheorghe, astfel certându-i pe ei, a început a mărturisi cu mare glas pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, Ziditorul celor de sus și celor de jos, al tuturor făpturilor celor văzute și nevăzute și, scuipându-i în față și numindu-i fără de Dumnezeu, a aruncat cealmaua la pământ, călcând-o cu picioarele. Apoi a zis către sineși: „O, Gheorghe, pentru ce stai? Hristos te cheamă pe tine!”

Păgânii, umplându-se de mânie din această pricină, au prins pe sfânt și l-au adus cu ocară mare înaintea ighemonului și au început a cleveti contra lui, zicând: „Acesta batjocorește și ocărăște credința și legea noastră!” Deci, ighemonul s-a mirat de mărimea și de frumusețea lui și a început cu momeli a grăi către sfântul: „Dacă te vei lepăda de Iisus Hristos, pe Care Îl numiți Fiul lui Dumnezeu, și te vei supune singur poruncii stăpânitorului Selim, căruia i se supun multe împărății, și vei face voia lui, apoi vei lua de la împărat daruri și cinstiri; și, astfel, vei fi mai mare peste voievozii din această cetate, Sredța”.

Dar, mucenicul lui Hristos din nou a mărturisit pe Domnul său înaintea poporului, iar credința turcilor a defăimat-o și a scuipat-o. Atunci tiranul, aprinzându-se de mânie, a poruncit să-l dezbrace și, astfel, să-l bată fără milă cu toiege. Deci, sfântul pătimitor a fost muncit cumplit, încât, pe când îl băteau cu toiegele, carnea sărea în văzduh, iar sângele curgea ca pâraiele din răni; deci, sfântul n-a voit cu nici un chip să se supună poruncii împăratului lor.

După aceea, ighemonul a poruncit să-l taie adânc cu cuțitele peste tot trupul, de la cap până la picioare și să-i bage făclii aprinse în tăieturi. Ei au aprins foc de lumânări, încât nu se vedea trupul mucenicului din văpaie și a început a se topi trupul lui ca ceara de foc; iar pătimitorul răbda cu vitejie toate acestea, chemând și mărturisind numele lui Iisus Hristos. După acea, tiranul a poruncit ca să poarte pe mucenic prin cetate și să-l bată peste față, batjocorindu-l și zicându-i: „Nu huli pe Mahomed, trimisul lui Dumnezeu, și nu ocărî poruncile cele pentru credința turcilor”.

Dar, sfântul se ruga lui Hristos Dumnezeu și învăța pe turci să creadă în Iisus Hristos. După aceea, păgânii au aprins un foc mare în mijlocul cetății, vrând acolo să ardă pe sfânt. Deci, au adus pe Gheorghe, mucenicul lui Hristos, la locul hotărât spre ardere. Dar el, fiind slăbit de răni, a căzut la pământ fără glas și, mișcând numai buzele, chema pe Dumnezeu în ajutor. Deci turcii, luând pe pătimitorul lui Hristos, fiind încă viu, l-au aruncat în foc. Astfel, Sfântul Gheorghe și-a sfârșit nevoința pătimirii pentru Hristos. După aceea, păgânii au aruncat în foc o mulțime de câini peste trupul sfântului, ca să nu fie cunoscute de creștini moaștele lui. Dar Dumnezeu a preamărit pe plăcutul Său, de vreme ce deodată a căzut o ploaie mare, cu fulgere și cu tunete înfricoșate, încât a stins focul cu desăvârșire, nemairămânând nici miros de fum.

Atunci turcii, înfricoșându-se foarte mult de acea mare minune, au fugit, iar ploaia cea mare cu fulgere și cu tunete a ținut până seara. Și, sosind noaptea, în locul unde a fost ars trupul mucenicului s-a arătat o lumină mare deasupra moaștelor lui, strălucind tot locul acela. Atunci, protopopul bisericii celei sobornicești a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Capadocianul, s-a dus cu creștinii la judecător, le-a umplut mâinile de arginți și le-a cerut să le dea voie a lua moaștele mucenicului, ca să le dea obișnuitei îngropări.

Judecătorii, nevoind să împlinească dorința lui, protopopul s-a dus la mitropolitul Ieremia și i-a spus tot ce s-a întâmplat cu sfântul mucenic. Atunci, mitropolitul a mers cu mare sârguință și cu credință la moaștele sfântului, cu tot sfințitul sobor și cu tot poporul iubitor de Hristos, cântând psalmi și cântări, având lumânări și tămâie. Deci, răscolind cenușa deasupra locului unde se arătase lumina, au găsit cinstitele moaște ale Sfântului Mucenic Gheorghe cel Nou, nevătămate de foc; iar oasele câinilor toate se prefăcuseră în praf și cenușă. Pe unde a fost purtat mucenicul prin cetate și pe unde a picat sângele pe pământ, acolo noaptea se arăta lumină, ca din niște lumânări aprinse și aceea se vedea de toți credincioșii. Deci, mitropolitul, luând moaștele sfântului, le-a pus cu cinste în raclă și le-a adus în biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cel din Capadocia. Acolo zac și până acum moaștele acestui nou Sfânt Mucenic Gheorghe și cu darul lui Hristos dăruiesc multe tămăduiri celor ce vin la ele cu credință.

Sfântul și biruitorul noul răbdător de chinuri Gheorghe, precum s-a zis, a fost în această cetate bulgărească, Sredța, unde a și fost crescut de părinții săi. El și-a sfârșit nevoința pătimirii sale în anul de la facerea lumii 7022, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul în anul 1514, în 26 zile ale lunii mai, stăpânind peste toți Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slavă în veci, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Amin.

Sf. Apostol Alfeu și a sfinților mucenici Averchie și Elena

Sf. Noul Mucenic Alexandru Tesaloniceanul, care a mărturisit în Smirna