Sinaxar 10 mai

  1. /
  2. Sinaxar
  3. /
  4. Mai
  5. /
  6. Sinaxar 10 mai

📑 Cuprins:


🔊 Sinaxar audio:

*Voce : părintele arhidiacon Adrian Maziliţa, sursa: sinaxar.ro

🎬 Sinaxar video:


Sfântul Apostol Simon Zilotul

Acest sfânt Apostol era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos și Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Când Simon a avut nunta cea legiuită, a fost chemat și Iisus cu ucenicii acolo, unde, neajungându-le vinul, Domnul a prefăcut apa în vin. Mirele, văzând o minune ca aceea, îndată a crezut că Domnul este adevăratul Dumnezeu și, lăsându-și nunta și casa, i-a urmat Lui cu osârdie, pentru care s-a numit „Zilotul”, adică râvnitor. Deci s-a aprins cu atât de mare dragoste dumnezeiască către Hristos, încât și mireasa sa și pe toate cele lumești le-a trecut cu vederea pentru dragostea lui Dumnezeu, și și-a făcut sufletul său mireasă Mirelui Celui fără de moarte, numărându-se în ceata ucenicilor lui Hristos, unul din cei doisprezece Apostoli.

După ce a primit cu ceilalți Sfinți Apostoli, Sfântul Duh, Cel ce S-a pogorât în chip de limbi de foc, a trecut în Mauritania și în Africa, propovăduind pe Hristos și răbdând pentru El cu râvnă înfocată. După aceea, fiind în Britania și luminând pe mulți prin cuvântul Evangheliei, a fost răstignit de cei necredincioși și s-a sfârșit prin pătimirea cea de un chip cu a lui Hristos.

Cuvioasa Isidora, ce s-a făcut nebună pentru Hristos

În mănăstirea de fecioare a Tabenisiotencelor, care este în Tebaida Egiptului, a fost o fecioară cu numele Isidora, care se prefăcea că este nebună pentru Dumnezeu, ca și cum ar fi fost îndrăcită. Ea era într-atâta defăimare din partea surorilor, încât nici una nu voia să guste hrană împreună cu ea, ci era de toate defăimată, ocărâtă și necăjită. Dar ea răbda toate acelea cu tăcere și cu mulțumire; și totdeauna se ostenea la bucătărie și în celelalte ascultări mănăstirești, slujind și nescârbindu-se de lucrurile cele mai necurate din mănăstire; pentru că curăța locurile cele spurcate și era întocmai ca un burete în mănăstire, curățind și spălând toată necurățenia. Astfel de osteneli le suferea neîncetat, încât nici un ceas nu și-a petrecut în zadar, ci de dimineață până în seară, în orice lucru se afla, își folosea trupul.

Uneori se făcea că este îndrăcită, tăinuindu-și cu înțelepciune fapta cea bună dinaintea celor ce o vedeau. În ea se împlinea cuvântul acesta al Apostolului: Dacă se pare cuiva că este înțelept între voi în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înțelept. În acea mănăstire erau 300 fecioare călugărițe; deci, toate acele fecioare purtau pe cap, după rânduiala monahicească, culion; iar ea își acoperea capul cu un petic prost și urât; și n-a fost văzută de nimeni mâncând vreo bucată de pâine sau șezând la masă, ci în tot timpul vieții sale s-a hrănit numai din rămășițele și fărâmiturile adunate de pe masă; iar în loc de fiertură sorbea spălături, cu care spăla oalele și căldările. Ea nu făcea nimănui nici o mâhnire, nici ea nu s-a mâniat sau s-a necăjit vreodată și nu s-a certat pentru ceva; ci, totdeauna, tăcea nerăspunzând nimănui vreun cuvânt, nici la vreo ocară mică sau mare, deși adeseori era bătută de toate și totdeauna era urâtă și batjocorită.

În această viață aspră petrecând multă vreme fericita Isidora, s-a făcut descoperire despre ea Cuviosului Pitirun, bărbat sfânt și foarte îmbunătățit, care petrecea în pustiul ce se numea Porfirit. Aceluia, stându-i în față îngerul Domnului, i-a zis: „Pentru ce te trudești cu mintea pentru viața ta îmbunătățită, în care ți se pare că ești mare, șezând în acest loc pustiu? Voiești să vezi o femeie mai îmbunătățită și mai plăcută lui Dumnezeu decât tine? Scoală-te și mergi la mănăstirea de femei cea din Tabenisiot și vei găsi acolo pe una ce poartă pe capul ei un petic urât. Aceea este mai bună înaintea lui Dumnezeu decât tine, deoarece petrece într-atâta sobor și de-a pururea slujind tuturor și fiind de toate batjocorită, niciodată nu s-a depărtat cu inima de Dumnezeu, ci totdeauna mintea ei este adâncită către Dumnezeu. Iar tu, petrecând aici în singurătate și neieșind niciodată cu trupul, toate cetățile le cuprinzi cu mintea ta”.

Deci, marele Pitirun, sculându-se îndată, s-a dus la Tabenisiot, unde, ajungând la mănăstirea de bărbați, a rugat pe egumen ca să poruncească slujitorilor să-l ducă la mănăstirea de fecioare. Deoarece acel cuvios părinte era slăvit între părinți și foarte cinstit pentru sfințenia vieții și pentru bătrânețile lui, cu sârguință l-au trecut peste râul care curgea înaintea mănăstirii și l-au dus până la mănăstirea de fecioare, unde, intrând și făcând obișnuita rugăciune, s-a rugat ca toate surorile să vină înaintea lui să le vadă. Deci, adunându-se toate înaintea lui, cuviosul n-a văzut pe aceea despre care a fost înștiințat de înger și pentru care venise. Deci, le-a zis: „Să aduceți la mine toate surorile, căci precum socotesc, una nu este aici”. Călugărițele îi ziseră: „Toate suntem de față, înaintea cinstitei tale fețe”.

Starețul a zis: „Lipsește una, despre care mi-a spus îngerul Domnului”. Acelea au răspuns: „Toate suntem aici, părinte, decât numai una a rămas în bucătărie, neavând minte, pentru că este îndrăcită”. Părintele le-a zis: „S-o aduceți și pe aceea la mine, ca s-o văd, căci pentru ea am venit aici”. Deci, s-au dus după ea și au chemat-o, dar ea nu voia să meargă, pentru că înțelesese cu duhul de descoperirea care se făcuse starețului pentru dânsa. Și, luând-o călugărițele, o trăgeau cu sila, zicându-i: „Marele părinte Pitirun te cheamă pe tine!” După ce au adus-o înaintea starețului, el, văzând-o și cunoscând că este aceea de care îi spusese îngerul, pentru că vedea darul lui Dumnezeu peste ea, a căzut la picioarele ei, zicând: „Binecuvântează-mă, maică!” Iar ea asemenea a căzut înaintea lui, zicând: „Tu pe mine binecuvântează-mă, părinte și stăpânul meu!”

Văzând acest lucru toate celelalte, s-au minunat și au zis către el: „Să nu-ți fie ție această necinste, o, părinte, căci este îndrăcită aceasta”. Cuviosul Pitirun le-a răspuns: „Voi sunteți îndrăcite, iar aceasta este mai mare înaintea Domnului decât mine și decât voi toate și ne este maică nouă tuturor; și rog pe Dumnezeu, ca să mă învrednicească părții ei, în ziua judecății”. Auzind aceasta, toate fecioarele au căzut la picioarele starețului, plângând și mărturisind toate relele care făcuseră fericitei Isidora, supărând-o și necăjind-o în toate ceasurile. Una zicea: „Eu totdeauna o ocăram pe Isidora!” Alta: „Eu turnam lături peste ea”. Alta: „Eu o loveam cu călcâiul”. Alta: „Eu o băteam cu bățul”. Iar altele mărturiseau relele ce-i făceau ei și, căzând la picioarele fericitei, își cereau iertare. Deci, marele stareț împreună cu Cuvioasa Isidora, au făcut cu dinadinsul rugăciune către Dumnezeu pentru surori, ca să li se ierte greșelile lor.

După aceea, Cuviosul Pitirun, învățând mult pe surori și vorbind mult pentru folosul sufletului, le-a dat pace și s-a întors la locul său, slăvind pe Dumnezeu, Care l-a învrednicit a vedea pe roaba Sa cea ascunsă. Iar Cuvioasa Isidora, după plecarea starețului, nesuferind să fie cinstită de surori, a ieșit în taină din mănăstire și s-a ascuns în locuri neștiute, până la mutarea sa cea către Dumnezeu. Astfel a fost viața plăcutei lui Dumnezeu, care, sub chipul nebuniei, a slujit Domnului în taină ca sub un acoperământ; iar acum arătat își ia plata de la Dânsul, înaintea tuturor cetățenilor cerești, cu care sălășluindu-se, slăvește pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu în Treime. Amin.

Fericita Taisia

Unei fecioare creștine, anume Taisia, din părțile Egiptului, murindu-i părinții, a rămas orfană. Deci, voind să trăiască în feciorie, și-a împărțit averile sale săracilor și casa sa a făcut-o primitoare de monahi schiteni. Și a petrecut multă vreme, primind și odihnind pe sfinții părinți. După un timp, isprăvindu-se averile ei, a început a suferi în sărăcie. După îndemnul diavolului s-au lipit de ea niște oameni iubitori de păcate, îndărătnicind-o și abătând-o de la calea lui Dumnezeu. Deci, a început a trăi rău, tăvălindu-se în necurăția desfrânării. Auzind părinții schitului de viața ei îndărătnică s-au mâhnit și, sfătuindu-se, au chemat pe părintele Ioan Colov și i-au zis: „Am auzit de acea soră că petrece rău și când putea ea, ne-a arătat multă dragoste prin facere de bine. Deci și noi să arătăm către dânsa duhovnicească dragoste împrumut și s-o ajutăm, îngrijindu-ne de mântuirea ei. Ostenește-te, părinte, și mergi la dânsa și, după înțelepciunea cea dăruită ție de la Dumnezeu, sfătuiește-o spre pocăință și mântuiește sufletul ei cel pierdut; iar noi vom face rugăciuni cu postiri, ca să-ți ajute Domnul”.

Părintele Ioan Colov, ascultând porunca sfinților părinți, s-a dus în cetate la Taisia, rugându-se în sine lui Dumnezeu, Ajutătorul său, Care dorește mântuirea tuturor. Și, venind la casa ei, a bătut în poartă, zicând bătrânei ce păzea: „Spune-i stăpânei tale de mine, că am venit să vorbesc cu dânsa”. Portărița a răspuns către dânsul cu mânie: „Voi monahii i-ați mâncat averile ei de la început”. Grăit-a starețul către ea: „Spune-i de mine, că are să ia de la mine un mare lucru!” Ducându-se portărița, a spus Taisiei; iar ea a zis: „Monahii aceia totdeauna umblă pe lângă Marea Roșie și găsesc mărgăritare, deci, adu-l la mine”. După ce a intrat starețul în casă la Taisia, a șezut aproape de ea și, uitându-se la fața ei, a suspinat cu greu și, plecând capul, a început a plânge. Ea a zis către dânsul: „De ce plângi, părinte?”

Iar starețul a zis: „Văd că pe fața ta joacă satana! Deci, cum nu voi plânge? Ce lucru nu ți-a fost ție plăcut întru Domnul nostru Iisus Hristos, Mirele Cel preacinstit și fără de moarte, că ai trecut cu vederea cămara Lui și te-ai lipit de satana și de toate lucrurile lui cele spurcate?” Auzind ea acestea s-a umilit, pentru că cuvintele starețului i s-au părut că sunt ca niște săgeți de foc, pătrunzându-i inima. Și îndată i s-a făcut urâtă viața ei cea spurcată și singură s-a ocărât și se rușina de lucrurile sale cele rele. Și a zis către stareț: „O, părinte, oare mai este pocăință păcătoșilor?” Zis-a starețul: „Cu adevărat este! Și Mântuitorul așteaptă făgăduința ta, vrând să te primească cu brațe părintești, pentru că nu voiește moartea păcătosului, ci întoarcerea spre viață. Iar eu voi fi chezaș pentru tine, că dacă te vei pocăi cu adevărat și cu toată inima te vei întoarce la Dânsul, El iarăși te va iubi ca pe o mireasă a Lui și, curățindu-te de toate spurcăciunile păcatelor, te va duce în nestricăcioasa Sa cămară cerească, unde se vor bucura de tine toate cetele îngerești; pentru că ei au bucurie de păcătosul ce se pocăiește”. Iar Taisia a zis către el: „O, părinte, fie voia Domnului! Ia-mă pe mine de aici și du-mă unde știi tu, unde mi-ar fi loc bun pentru pocăință”. Zis-a starețul: „Deci să mergem!” Și, sculându-se, au ieșit din casă.

Deci, sculându-se, ea a plecat cu starețul, nerânduind nimic pentru casa sa și nici n-a poruncit cuiva, ci toate le-a lăsat pentru Dumnezeu. Văzând părintele Ioan că n-a rânduit nimic pentru casa sa, s-a minunat de acea grabnică schimbare a ei și de dragostea cea către Dumnezeu și, mulțumind Domnului, mergea pe cale. Iar ea de departe urma lui, până ce au ajuns într-o pustie, unde i-a apucat noaptea. Făcând starețul pe pământ un căpătâi de nisip, a zis către Taisia: „Odihnește-te aici și dormi, acoperindu-te cu darul lui Dumnezeu”. Și, îngrădind-o cu semnul Sfintei Cruci, s-a depărtat puțin de la ea, pentru a-și face obișnuitele sale rugăciuni; apoi s-a culcat pe pământ și a adormit.

Deșteptându-se la miezul nopții, a văzut o strălucire din cer și, ridicându-și ochii spre cer, a văzut o cale prealuminoasă, ajungând până la fecioara ce dormea și s-a înspăimântat. Uitându-se el spre dânsa, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu înălțând spre cer pe acea cale sufletul Taisiei. Și privea spre ea, până ce s-a ascuns acea minunată vedenie de la ochii lui. Sculându-se, s-a dus la dânsa și, clătinând-o, a găsit-o moartă. Atunci starețul s-a aruncat cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu; pentru că-l cuprinse frică și cutremur și un glas de sus i-a zis: „Pocăința ei, cea făcută într-un ceas, a fost mai primită lui Dumnezeu, decât a acelora ce de multă vreme se pocăiesc; iar o căldură ca aceasta către Dumnezeu n-o arată toți întru inimile lor”. Și a petrecut starețul în rugăciune până ce s-a luminat de ziuă și a îngropat cinstitul trup al fericitei Taisia.

Mergând la schit a spus sfinților părinți toate cele ce se făcuseră. Auzind toți aceasta, cu mirare au preamărit pe Dumnezeu, mulțumind milostivirii celei mari a lui Hristos Dumnezeu, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

Sf. Mucenici și frați: Alfiu, Filadelf și Ciprian

Sf. Cuv. Isihie Mărturisitorul

Sf. Cuv. Lavrentie