Sinaxar 30 iunie
📑 Cuprins:
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Soborul Sfinților Apostoli
Sfântul Apostol Petru, cel fierbinte râvnitor după Domnul și slăvitul mărturisitor al numelui Său cel Sfânt, care a zis: Tu ești Hristos, Fiul Dumnezeului cel viu…, a fost frate cu Andrei cel întâi chemat, din Betsaida Galileei, fiul lui Iona, din seminția lui Simeon. El, fiind chemat de Domnul nostru Iisus Hristos de la mrejele pescărești la apostolie și de la vânarea peștilor la vânarea oamenilor, a câștigat Biserica în loc de corabie, iar în loc de vâslă, cheile Împărăției cerului. Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia mai întâi în Iudeea; apoi în Antiohia, în Pont, în Galatia, în Capadochia, în Asia, în Bitinia și în Iliric. S-a pogorât până la Roma și a binevestit Cuvântul lui Dumnezeu în toată Italia. Pe Simon vrăjitorul l-a biruit în mijlocul cetății Romei, cu puterea lui Hristos, surpându-l jos din înălțimea văzduhului. Iar mai pe urmă, Petru a fost spânzurat pe cruce cu capul în jos de împăratul Nero.
2. Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. El a mers în urma Mielului lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii, fiind frate al Sfântului Apostol Petru, pe care l-a și adus la Hristos. Andrei, după primirea Sfântului Duh, a propovăduit pe Hristos în Bitinia și în toate părțile de pe lângă Marea Neagră, în Herson și în Rusia. Ajungând aici, cu rânduiala lui Dumnezeu, a înfipt Crucea pe dealurile Kievului, vestind înainte încredințarea neamului aceluia din scaunul său cel apostolesc din Vizantia. Apoi, propovăduind în Sciția cea Mare, Sciția Mică (Dobrogea), în Sinopi și în Miotia, s-a întors în Tracia și s-a pogorât în Elada și în Pelopones, unde a fost răstignit de antipatul Egheat în cetatea Patras din Ahaia (Grecia).
3. Sfântul Apostol Iacov, fiul lui Zevedeu, cel numit de Domnul „fiul tunetului”, era fratele Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, care a văzut slava Schimbării la Față a Domnului în Muntele Tabor. După Înălțarea Domnului, a tunat ca un tunet până la marginile pământului; pentru că a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu, mai întâi la toată Iudeea și, după aceea, în Spania. Apoi, întorcându-se iarăși la Ierusalim, cu glas de tunet mustra pe necredincioșii evrei, arătându-le din dumnezeiasca Scriptură că Iisus Hristos este adevăratul Mesia. Acest lucru nesuferindu-l evreii, au întărâtat contra lui pe împăratul Irod, care se numea Agripa. Sfântul Apostol Iacov a băut paharul pătimirii pentru Hristos, pe care a făgăduit să-l bea, fiind ucis de Irod cu sabia.
4. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, a fost apostolul cel iubit Domnului, care s-a rezemat pe pieptul Lui și a stat lângă Sfânta Cruce cu Preasfânta Născă-toare de Dumnezeu. El s-a învrednicit a se numi fiu al ei, iar în vremea cinstitei adormiri a Maicii Domnului, Sfântul Apostol Ioan a dus stâlparea cea din Rai, dată de îngerul Gavriil, înaintea patului ei. El a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Efes și în toată Asia. Deci, fiind în insula ce se numește Patmos, s-a învrednicit de negrăite descoperiri care sunt scrise în Sfânta Scriptură. Întorcându-se în Efes și aducând la Hristos multe popoare din părțile Asiei, s-a odihnit în pace, fiind îngropat de viu.
5. Sfântul Apostol Filip era din aceeași cetate cu Petru și cu Andrei. El era știutor iscusit al cărților proorocești și al Legii celei vechi. Tot el a adus la Hristos pe Natanail, zicând: Am aflat pe Hristos, despre care au scris în Lege, Moise și proorocii. Vino și vezi. Sfântul Apostol Filip a propovăduit pe Hristos în părțile Asiei, împreună cu Sfântul Apostol Vartolomeu și cu Maria, sora sa. El a fost ucis de păgâni în Erapole, din Frigia, fiind răstignit cu capul în jos.
6. Sfântul Apostol Vartolomeu, era de neam din Galaad. El mai întâi a propovăduit Evanghelia în Siria și în Asia de sus, uneori împreună cu Sfântul Filip, iar alteori, singur, ajutându-le lor câteodată și Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. După sfârșitul lui Filip, s-a dus în India, care se numește binenorocită, petrecând acolo multă vreme în bunăvestire, întorcând pe mulți la Hristos și tălmăcind Evanghelia scrisă de Sfântul Evanghelist Matei, în limba indiană. De acolo s-a dus în Armenia cea Mare și în Alvan, cetatea Armeniei. Acolo a fost răstignit pe cruce cu capul în jos, iar pielea trupului său a fost jupuită și, tăindu-i-se capul, s-a încununat. Trupul lui, punându-se în raclă de plumb și aruncându-se în mare, a plutit ușor pe apă ca o luntre, până a sosit la insula ce se numește Lipar.
7. Sfântul Apostol Toma, care s-a numit și „geamăn”, era din Paneida, cetatea Galileei. El a fost acela, care a pipăit rănile Domnului după învierea Lui. A propovăduit pe Hristos partenilor, midenilor, perșilor, ircanilor, bactrilor și brahmanilor, până la cele de pe urmă părți ale Indiei. Iar în părțile Calamidului, împungându-se cu sulițele, a murit pentru Hristos.
8. Sfântul Apostol Matei, fratele lui Iacov al lui Alfeu, a fost chemat la apostolie de la vamă. A fost întâiul scriitor al vieții lui Hristos, scriind Sfânta Evanghelie în limba evreiască. El a propovăduit pe Hristos în toată Etiopia și în părțile mâncătorilor de oameni, de unde, în cetatea ce se numea Mirmeni, a trecut mucenicește din viața aceasta.
9. Sfântul Iacov al lui Alfeu, Apostolul lui Hristos și fratele Evanghelistului Matei, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în diferite țări și la diferite popoare închinătoare de idoli. Deci, aducând la Hristos multe popoare, s-a făcut asemenea dascălului său, căci și-a săvârșit pătimirea fiind răstignit pe cruce.
10. Sfântul Apostol Iuda, fiul Sfântului Iosif din Nazaret, este numit de Luca fratele lui Iacov, întâiul episcop al Ierusalimului, și fratele Domnului. Iar de Matei și de Marcu a fost numit Levi și Tadeu. El a propovăduit pe Hristos în Iudeea, în Galileea, în Samaria, în Idumeea, în Arabia, în Siria și în Mesopotamia. Iar în părțile Araratului el a fost spânzurat pe o cruce de lemn, de către închinătorii de idoli și, fiind lovit cu săgeți, și-a dat sufletul său pentru Domnul.
11. Sfântul Apostol Simon, cel din Cana Galileei, la a cărui nuntă Iisus Hristos a prefăcut apa în vin, s-a numit Zilot, pentru râvna sa pentru Hristos Dumnezeul și a binevestit cuvântul lui Dumnezeu în Mauritania și în Africa. În Britania a fost răstignit de necredincioși și astfel și-a dat duhul său în mâinile lui Dumnezeu.
12. Sfântul Matia, care s-a numărat în rândul Sfinților Apostoli, în locul lui Iuda vânzătorul, a propovăduit pe Hristos în Etiopia cea de afară, și acolo suferind multe patimi, s-a sfârșit mucenicește.
13. Sfântul și Marele Apostol Pavel, care, mai târziu decât toți, a fost chemat de Domnul la apostolie, arătându-se vas ales al numelui lui Hristos, L-a propovăduit pe El înaintea neamurilor și împăraților, începând de la Ierusalim până la Roma, fiind învățător la multe popoare. El a fost ucis cu sabia de către împăratul Nero, și astfel și-a sfârșit nevoința alergării sale. Acest sfânt Apostol, împreună cu Sfântul Apostol Petru, se cinstesc de Biserică ca cei care s-au ostenit mai mult decât alții, pentru bunavestire a lui Hristos.
Fericitul Petru din Rostov
Fericitul Petru era de neam de împărat tătăresc și nepot de frate al împăratului Bercae. El a venit la credința creștinească întru acest chip: Chiril, episcopul Rostovului, a mers odată în țara tătărească la împăratul Bercae, pentru o trebuință bisericească, în acel timp domnia Rostovului fiind sub stăpânirea împăraților tătari. Episcopul, fiind primit cu cinste de împărat, a vorbit cu dânsul despre credința creștină, spunând multe din tainele cele sfinte. El spunea cum Rostovul s-a luminat cu credința în Hristos, în zilele marelui Vladimir, domnul Kievului, de către Sfântul Episcop Leontie, care a fost adus din pământul grecesc. De asemenea, spunea cum, după moartea acelui plăcut al lui Dumnezeu, se făceau minuni la mormântul lui, tămăduindu-se toate neputințele omenești cu rugăciunile lui, iar împăratul Bercae asculta acelea cu luare aminte, mirându-se și făcând mare cinste episcopului Chiril.
În timpul acelei vorbiri, se afla acolo și acesta despre care ne este nouă vorba, adică fericitul Petru, fiul fratelui împăratului. El era copil tânăr și asculta cu plăcere cele grăite de episcop; deci, umplându-se cu inima, gândea în sine la creștineasca credință. De aceea împăratul, făcând daruri episcopului și împlinind toate cererile, l-a eliberat cu pace. Tânărul acela, auzind cuvintele episcopului despre sfânta credință și primindu-le în inima sa ca niște semințe bune aruncate pe pământ bun, nu înceta a se gândi la dreapta credință. Deci, umilindu-se cu sufletul, ieșea la câmp în singurătate și acolo se gândea, vărsând lacrimi din ochi, și zicea în sine: „Cum cred împărații noștri, și pentru ce se închină soarelui, lunii, stelelor și focului. Oare aceia sunt dumnezei? Pentru ce nu se săvârșesc minuni și de zeii noștri, precum se săvârșesc în bisericile creștine? Care este Dumnezeul cel adevărat?” Astfel gândind, el dorea foarte mult să cunoască desăvârșit credința creștinească.
Într-același an s-a întâmplat episcopului Chiril, după rânduiala lui Dumnezeu, a merge în țara tătărească, pentru o pricină ca aceasta: Fiul împăratului Bercae se îmbolnăvise foarte greu, și mergând mulți doctori, nici un folos nu a luat. De aceea, împăratul era în mare mâhnire pentru el, deoarece era singurul lui copil. Deci ei, aducându-și aminte de Chiril, episcopul Rostovului, și de cele grăite de dânsul despre minunatele tămăduiri care se făceau la mormântul Sfântului Leontie, a trimis degrabă la episcop în Rostov, rugându-l și făgăduindu-i multe daruri, ca să vină și să tămăduiască pe fiul său. Atunci episcopul a poruncit să se săvârșească cântări de rugăciuni pe la toate bisericile din Rostov; și a făcut singur multe rugăciuni cu lacrimi către Dumnezeu și către Preacurata Lui Maică, ca să dea tămăduire fiului împăratului, pentru slava numelui lui Iisus Hristos, și să nu se hulească credința creștină de necredincioșii agareni. Rugându-se din destul la mormântul făcătorului de minuni, Leontie, și luând de la dânsul binecuvântare pentru acest lucru, cum și sfânta apă, pe care singur a sfințit-o, și a plecat spre țara tătărească. Ajungând la împărat, a făcut rugăciune către Domnul pentru fiul cel bolnav al împăratului și, stropindu-l cu apă sfințită, l-a făcut sănătos în numele lui Iisus Hristos. Împăratul, văzând aceasta, s-a bucurat foarte mult cu toată casa sa și cu toți domnii săi și l-a cinstit pe el foarte mult, făcând ospăț mare multe zile. Iar Chiril, episcopul lui Hristos, vorbea mult despre puterea lui Iisus Hristos, și despre legile sfintei credințe, înspăimântând mințile necredincioșilor.
Într-acest timp, nepotul împăratului asculta cu luare aminte toate cuvintele cuviosului și le punea în inima sa, pentru că dorea să se bucure de ele și de venirea cuviosului. De aceea, s-a gândit să meargă cu dânsul în Rostov ca să vadă Biserica creștină și minunile ce se făceau și să primească sfânta credință. Murind tatăl său, și maica sa rămânând văduvă, îi păstra lui multe bogății, dar el luându-le pe acelea, le împărțea săracilor celor de credință tătărească, pentru că le socotea pe toate întru nimic. Avea numai o singură dorință în sufletul său: să se unească cu Hristos și să fie robul Lui. El știa cu adevărat, că scopul său era cel bun, dar dragostea maicii și puterea împărătească îi vor face împiedicare, iar ducerea lui la episcop se va opri. De aceea s-a gândit ca, tăinuindu-se de toți, să meargă unde l-ar duce dorința inimii lui. După câteva zile, episcopul Chiril plecând de la împărat cu multe daruri, împăratul a dat poruncă către voievozii Rostovului și Iaroslavului să dea dăjdii împărătești peste ani, la casa Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și la episcopia Rostovului.
Plecând episcopul de la tătari, tânărul a ieșit în taină, lăsând pe maica sa, rudele și averile, ca Avraam cel de demult și, ajungând pe episcop pe drum, îl ruga cu lacrimi să-l ia cu dânsul în pământul cel sfânt al Rusiei și să-l facă creștin. Atunci episcopul, văzând lacrimile tânărului și văzând osârdia cea fierbinte către Hristos Dumnezeu, l-a luat pe el, precum păstorul cel bun a luat oaia cea rătăcită pe umărul său, și l-a dus în Rostov, bucurându-se și slăvind pe Dumnezeu.
Tânărul, ducându-se în Rostov și văzând biserica împodobită, rânduiala bunei credințe și cântarea bisericească, s-a bucurat cu duhul. În soborniceasca biserică a Rostovului se cânta în strana stângă grecește, iar în cea dreaptă, rusește. Deci, tânărul a iubit credința creștinească foarte mult și cerea Sfântul Botez. Arhiereul, socotind că va fi vreo încercare de la împărat, cu acel tânăr, rudenie cu el, întârzia botezul. Dar Dumnezeu, voind să mântuiască sufletul celui ce-L iubea, a rânduit să fie vremea lesnicioasă de botez. Căci, împăratul Bercae murind după puțină vreme, se făcuse tulburare între tătari și nu era timp pentru căutarea acestui tânăr. Atunci, episcopul l-a botezat și i-a pus numele Petru. Și îl învăța în toate zilele cuvinte insuflate de Dumnezeu, întărindu-l în credință și povățuindu-l la viață îmbunătățită, care se cuvine adevăratului creștin. Petru învățase și carte rusească și petrecea totdeauna în citire și în rugăciuni, stând în casa lui Dumnezeu ziua și noaptea, nelăsând niciodată obișnuita pravilă bisericească. El era foarte bun la obicei, blând, smerit, fără de răutate, cu bună cuviință și iubit de toți, cu postul și cu înfrânarea curată păzind întreaga înțelepciune tinerească și având locuința în casa arhierească. Nu după multă vreme fericitul episcop Chiril, săvârșindu-și viața sa cea plăcută lui Dumnezeu, s-a mutat către Domnul, luând scaunul după dânsul Sfântul Ignatie. Petru nevoindu-se în curtea arhierească pe lângă Ignatie, ca și mai înainte, avea obicei de a ieși uneori la câmp să se mângâie și să vâneze păsări pe lângă lacul Rostovului.
Odată, întârziind până seara târziu, a stat să se odihnească lângă lac. Acolo i s-au arătat în vedenie Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pe care văzându-i în vis, s-a deșteptat de spaimă. El îi vedea la arătare, stând deasupra lui și strălucind în chip de soare. Deci, sculându-se degrabă de unde stătea și, tremurând, a căzut la pământ. Iar ei l-au luat de mână și l-au ridicat, zicându-i: „Nu te teme, Petre! Noi suntem trimiși la tine de Dumnezeu, în Care ai crezut și te-ai botezat, ca să te mângâiem și să crezi că este adevărată arătarea noastră la tine, iar nu nălucire. Deci, voim ca în acest loc unde te-ai odihnit, să se zidească o biserică în numele nostru. Să te duci dimineață în cetate și să iei trei icoane: icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul cel mai înainte de veci, icoana Sfântului Arhiereu Nicolae și icoana Sfântului Dimitrie, Marele Mucenic. Aceste icoane să le duci la episcop și să-i spui: Petru și Pavel, Apostolii lui Hristos, m-au trimis la tine, poruncindu-ți să zidești o biserică lângă lac, în locul unde mi s-a arătat și mi-au spus aceasta!
Sfinții Apostoli, zicând acestea fericitului Petru, i-au dat două pungi, una plină cu aur, iar alta cu argint și apoi s-au făcut nevăzuți. Fericitul Petru, luând pungile ce i s-au dat, s-a închinat lui Dumnezeu în locul unde a văzut pe Sfinții Apostoli și a rămas acolo rugându-se, până s-a luminat de ziuă. Deci, făcându-se ziuă, s-a rugat și s-a dus în cetate. După dumnezeiasca rânduială, a aflat în târg un zugrav cu icoanele pomenite mai sus, zugrăvite minunat, cerând prețul de nouă arginți, iar al zecelea, un galben. Petru, dând prețul acela din pungile apostolești, a luat sfintele icoane și s-a dus în casa arhierească.
În aceeași noapte și arhiereului Ignatie i s-au arătat aceiași Sfinți Apostoli, poruncindu-i să zidească o biserică în numele lor. Arhiereul s-a înspăimântat de acea vedenie. Deci, când s-a făcut ziuă, a chemat la el pe voievod și i-a spus arătarea și porunca Sfinților Apostoli Petru și Pavel, zicându-i: „M-a înfricoșat foarte mult vedenia și vorba lor și nu știu ce voi face, că nu pricep în ce loc voi zidi biserica”. Voievodul i-a zis: „Stăpâne, te văd înspăimântat și ți se cade cu adevărat să împlinești toate cele ce ți s-au poruncit de Sfinții Apostoli!” Ei vorbind astfel, voievodul a văzut prin fereastră pe Petru venind la episcop cu sfintele icoane de la biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar lumina ce strălucea din icoană, se suia mai sus decât biserica, ca o văpaie de foc spre înălțime.
Înspăimântându-se voievodul, a zis: „O, stăpâne, ce este acest foc? Oare nu s-a aprins vreo zidire?” Uitându-se și episcopul, a văzut același lucru și s-a înspăimântat. Nimeni altul nu putea să vadă acea lumină în chip de văpaie, care ieșea din sfintele icoane. Petru, intrând cu acele icoane în palat înaintea episcopului și a voievodului, le-a pus la loc cinstit, apoi s-a închinat lor și le-a spus arătarea și toate cuvintele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care i se făcuseră lui într-acea noapte. Iar spre încredințare adevărată, le-a arătat acele două pungi cu aur și argint, ce i se dăduse de Sfinții Apostoli. Episcopul și voievodul s-au închinat sfintelor icoane, care străluceau în tot palatul cu o lumină minunată, și au întrebat pe fericitul Petru unde a găsit acele sfinte icoane? El le-a spus că le-a cumpărat din târg. Voievodul și episcopul se mirau, știind bine că în cetatea lor nu este un așa zugrav. Deci, cercetând, nu l-au găsit.
Fiind ceasul Sfintei Liturghii, s-au dus cu acele sfinte icoane în sfânta sobornicească biserică și, după săvârșirea Liturghiei, cântând rugăciuni, au mers afară de cetate, la acel loc unde se odihnise Petru și i se făcuse apostoleasca arătare, aducând și acele sfinte icoane, cărora le urma tot poporul cetății. Sosind la acel loc, au făcut cântare de rugăciune Sfinților mai marilor Apostoli Petru și Pavel și în același ceas au zidit un locaș de rugăciune și au pus icoanele într-însul.
După aceasta voievodul, făcând glumă sau ispitindu-l, a zis lui Petru: „Episcopul îți va zidi biserica, dar, dacă eu nu-ți voi da loc împrejurul bisericii, ce vei face?” Petru a răspuns: „Dumnezeu de va voi și episcopul de va porunci, vom cumpăra pământ de la tine”. Atunci Petru s-a dus la episcop și i-a spus acel cuvânt al voievodului. Episcopul a zis lui Petru: „Fiule, crede purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru tine și nădăjduiește în rugăciunile Sfinților Apostoli Petru și Pavel, că pungile cu aur și argint care ți le-au dat, nu se vor împuțina, nici vor scădea, precum s-a întâmplat odată prin rugăciunile Sfântului Prooroc Ilie, în Sarepta Sidonului, la femeia cea văduvă, căreia nu i-a lipsit vadra de făină și ulciorul cu untdelemn nu s-a împuținat. Deci, du-te la voievod și-l întreabă cât cere pe pământul dimprejurul bisericii”. Petru, ducându-se și întrebându-l, voievodul i-a zis: „Precum ai dat pentru icoane nouă arginți, iar al zecelea un galben, așa voiesc ca pentru pământul pe care voiești să-l ai împrejurul bisericii, să-mi dai câte nouă arginți, iar al zecelea să fie galbenul.
Atunci Petru, nădăjduind spre Dumnezeu și spre Sfinții Apostoli, s-a învoit cu cuvântul voievodului. Și mergând la locul acela, Petru a început să scoată din pungile date de Apostoli, nouă arginți și un galben, punându-i pe rând pe pământ, începând de la iezer. Astfel a cuprins mult loc împrejurul bisericii, ca să fie mănăstirea largă iar pungile nu i s-au împuținat, după proorocia arhiereului lui Dumnezeu, Ignatie. Voievodul, văzând mulțimea de argint și de aur, iar pungile lui Petru fiind pline și nelipsite, s-a mirat foarte mult și a zis: „Cu adevărat de mirare este această minune, căci Petru a aflat mare dar de la Dumnezeu și de la Sfinții Apostoli!”
Deci, voievodul a luat aurul și argintul acela ca o binecuvântare apostolească, iar bisericii apostolești cea din nou zidită, i-a dăruit sate cu moșii îndestulate, cu ape și păduri, pe care le-a întărit cu scrisori. Astfel s-a zidit biserică aleasă, în numele sfinților mai marilor Apostoli Petru și Pavel și s-a așezat o mănăstire lângă ea care este și până acum, cu darul lui Hristos. Dar fericitul iubea tăcerea și la față nu se arăta vesel, avându-și mintea adâncită în dumnezeieștile cuvinte. Pentru aceea a zis voievodul către episcop: „Oare nu se tânguiește neamul lui Petru pentru patrie și oare nu se gândește să se întoarcă la tătărie?” El de s-ar duce acolo, fiind fiu de împărat, îi este frică să nu facă vreo împiedicare cetății noastre. Iar arhiereul, luând aminte la cuvintele voievodului, a făcut cu dânsul sfat și au socotit să-l însoțească cu nunta, căci, având soție și feciori, să nu mai gândească la neamul său. Însă el niciodată nu se gândea la căsătorie.
Deci, chemând arhiereul și voievodul la ei pe Petru, i-au zis: „Voiești să te însoțim pe tine cu femeie?” Iar Petru a răspuns: „Stăpânii mei, eu am iubit credința aceasta sfântă și pentru ea am lăsat toate și m-am lăsat în voia lui Hristos Dumnezeul nostru, să fie și acum voia Domnului și a voastră”. Atunci, voievodul, îndată i-a căutat lui o mireasă frumoasă din boieri și l-a cununat cu ea singur arhiereul în soborniceasca biserică. Iar voievodul a numit pe Petru frate al său și avea către el mare dragoste, atât el cât și feciorii lui. Petru a viețuit în legiuită însoțire cu cinste mulți ani și s-a făcut tată de fii. Dar și tuturor săracilor și scăpătaților le era tată, hrănind pe flămânzi, îmbrăcând pe cei goi și ca un alt drept Iov, fiind ochiul orbilor și piciorul șchiopilor. El plăcea Domnului cu dinadinsul prin păzirea sfintelor lui porunci, ferindu-se de tot răul și toată fapta bună sârguindu-se a o împlini.
Apoi, dezlegându-se de însoțirea trupească, s-a însoțit Domnului prin Duhul, întru rânduiala monahicească; căci a luat pe sine îngerescul chip al monahilor și în acela s-a mutat către Domnul, fiind la bătrânețe adânci. Astfel, Petru, fiul de împărat, a murit la Rostov. Deci, cinstitul lui trup s-a pus în biserica Sfinților Apostoli, cea zidită de el, preamărind Dumnezeu pe plăcutul Său, prin darul tămăduirii bolilor, ce se săvârșeau la mormântul fericitului Petru. Și chiar până acum se dau tămăduire celor ce cu credință se apropie de moaște lui, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, Celui împreună slăvit cu Tatăl și cu Sfântul Duh, Căruia de la toți să-i fie cinste, închinăciune și mulțumire în veci. Amin.
Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț
Sfântul Ierarh Ghelasie s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni și, apoi, ca egumen al Mănăstirii Râmeț din județul Alba, având o viață duhovnicească îmbunătățită și învrednicindu-se încă din tinerețe cu darul facerii de minuni. Era originar din partea locului. Luând din tinerețe jugul lui Hristos, a deprins de la cei mai iscusiți eremiți meșteșugul luptei duhovnicești. Apoi, curățindu-și mintea de cugetele cele rele și învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborât în obște și a ajuns vestit povățuitor de suflete, întemeind o obște de monahi aleși.
În tradiția locului se spune despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga și postea, săvârșind sfintele slujbe cu mare osârdie și frică de Dumnezeu. În toată săptămâna, Cuviosul Ghelasie nu primea mâncare, îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere și săvârșea Sfânta Liturghie. Numai sâmbăta și Duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstiri.
Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaștrilor din Munții Râmeț, precum și al sătenilor din Țara Moților. În posturi cerceta pe toți sihaștrii ce se nevoiau în peșteri de piatră și el însuși se ostenea la rugăciune împreună cu dânșii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl așteptau credincioșii și mocanii de prin munți. La fericitul Ghelasie veneau și mulți bolnavi, mai ales cei stăpâniți de duhuri rele, și cu rugăciunile lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu.
Odată, fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii, numită Hopați și fiind mare arșiță, încât toți sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune și îndată a aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre și se cheamă Izvorul Cuviosului Ghelasie. Mulți săteni iau apă din el pentru sănătate și binecuvântare.
Odată, urcând Sfântul Ierarh Ghelasie în poiană cu asinul său la adunat fân, și-a cunoscut dinainte sfârșitul. Deci, rugându-se mult, și-a chemat ucenicii, poruncindu-le să trăiască în desăvârșită dragoste, să iubească Biserica și să fugă de beție, desfrâu și de tot păcatul. Apoi, sărutându-i pe toți, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.
În tradiția mănăstirii se spune că, în ceasul când cobora asinul de pe munte cu trupul Sfântului Ghelasie au început clopotele de prin sate să sune singure. Apoi, fiind plâns de ucenici, a fost îngropat lângă zidul bisericii și mulți bolnavi se vindecau la mormântul lui.
În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat, prin bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu, în jurul mănăstirii, bucăți din sfintele sale moaște, prin care se fac nenumărate minuni în rândul credincioșilor veniți la mănăstire pentru rugăciune și închinare.
Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negrești-Oaș, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstirea Râmeț, să se roage și să se atingă de moaștele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis și s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, din Albina – Timiș, i-a fost vindecată mâna bolnavă prin neîncetate rugăciuni și lacrimi la moaștele Sfântului Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credință, din Cocora – Alba, și care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare prin neîncetatele sale rugăciuni și ale părinților la Moaștele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa trupește și sufletește, asemenea paraliticului din Evanghelie.
Ceea ce s-a transmis prin tradiția locului, de generații întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica mănăstirii o inscripție de mare însemnătate pentru Biserica și neamul românesc, mai ales din părțile Transilvaniei, și care consemnează numele „Arhiepiscopului Ghelasie”, al zugravului „Mihul de la Crișul Alb”, precum și anul 1337. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătățitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinstește ca sfânt.
Deci, fără îndoială, Sfântul Ghelasie a fost Arhiepiscop și păstor sufletesc al credincioșilor din centrul Transilvaniei și din Munții Apuseni în secolele XIV-XV, retrăgându-se la bătrânețe în mănăstirea de metanie, Râmeț.
Iar viețuitorii sfintei mănăstiri îi cinstesc cu venerație părți din sfintele moaște, știind că, prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli și suferințe. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.