Sinaxar 6 august
📑 Cuprins:
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Schimbarea la față a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Domnul nostru Iisus Hristos, în anul treizeci și trei al nașterii Sale și în al treilea an, cel de pe urmă al propovăduirii sale, apropiindu-se spre patima cea de bună voie pentru mântuirea noastră, s-a dus în laturile Cezareei lui Filip, după cuvintele pe care i le-a zis Petru: Tu ești Hristos Fiul Dumnezeului celui viu…, și acolo a început a spune ucenicilor Săi că I se cade să meargă în Ierusalim, să pătimească mult de la bătrâni, de la arhierei și de la cărturari, și să fie ucis. Din această pricină El a văzut pe ucenicii Săi mâhnindu-se, dar mai ales pe Petru, care Îl oprea pe El, zicându-I: „Doamne, să-Ți fie milă de Tine și nu-Ți fă Ție aceasta”. Atunci, ridicându-le mâhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dânșii că, după puține zile, are să le arate lor slava Sa, zicând: „Sunt unii dintre cei care stau aici și care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea pe Fiul Omului stând întru slava Împărăției Lui”.
Deci, trecând șase zile de la ziua aceea în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a plecat din latura Cezareei lui Filip, în hotarele Galileei și a venit la Muntele Taborului, care este în Galileea, venind după el ucenicii și mult popor. Dar de vreme ce obiceiul Domnului nostru Iisus Hristos era ca rugăciunile cele către Dumnezeu Tatăl să le facă singur, îndeosebi de ucenicii Săi, de aceea a lăsat sub munte poporul și pe ucenicii Săi și a luat numai pe trei din ei: pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, și s-a suit cu dânșii în munte să se roage.
Acolo, depărtându-se puțin de cei trei ucenici la un loc înalt, se ruga; iar cei trei ucenici, ostenindu-se, pe de o parte de suirea muntelui înalt, iar pe de alta, de lungimea rugăciunii, au adormit, precum zice evanghelistul Luca: Iar Petru și cei ce erau cu dânsul, se îngreuiaseră de somn. Deci, dormind ei, Iisus Hristos S-a schimbat la față, strălucind cu slava dumnezeirii Sale și, din porunca Lui, I-au stat înainte doi prooroci, Moise și Ilie, care grăiau cu Dânsul despre ieșirea Lui din trup și despre ceea ce avea să se săvârșească în Ierusalim. Din această pricină, apostolii, deșteptându-se, au văzut slava Lui cea negrăită, fața cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada și doi bărbați stând și grăind cu dânsul întru slava aceea, și s-au înspăimântat; și au cunoscut – Duhul Sfânt descoperindu-le lor -, pe bărbații aceea că erau Moise și Ilie, și au înțeles vorba lor pentru patima lui Hristos cea de bună voie. Deci, stăteau cu cutremur, ascultând cele ce se grăia.
Îndulcindu-se de vederea slavei celei dumnezeiești, pe care au văzut-o pe cât putea să îngăduie vederea ochilor trupești, atât le-a arătat lor și Domnul, pe cât putea firea omenească. Căci este cu neputință omului muritor să vadă dumnezeirea cea fără de moarte și nevăzută, precum de mult Moise, care se ruga Lui, să-i arate slava feței Sale celei dumnezeiești în vederea ochilor. Dumnezeu i-a răspuns: Omul nu poate vedea fața Mea și să fie viu. Deci, sfârșindu-se vorbirea lui Hristos cu Moise și Ilie și ducerea lor cunoscându-se prin duh de către apostoli, i-a fost jale lui Petru, că proorocii vor să se ducă de la vederea lor. Ei doreau neîncetat acea slavă a lui Hristos, ca să se îndulcească de vederea sfinților prooroci. Deci, Petru a luat îndrăzneală și a zis: Doamne, bine este nouă să fim aici și să facem trei colibe: una Ție, una lui Moise și una lui Ilie. Acestea grăindu-le Petru, un nor luminos, care a pus înaintea lui Hristos pe amândoi proorocii, tot același nor, prin voia Lui cea dumnezeiască, vrând să-i ia pe dânșii și să ducă pe fiecare la locul său, a umbrit pe apostoli, înconjurând vârful muntelui aceluia. Atunci apostolii mai mult s-au temut, căci, apropiindu-se de Hristos, au intrat în nor, și întru acel ceas s-a auzit glas din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care bine am voit, pe Acesta să-L ascultați! Un glas ca acesta venind de sus, de spaima cea mare n-a mai rămas putere în apostoli, pentru că s-au temut foarte mult și au căzut cu fețele la pământ. Deci, căzând ei, slava Domnului s-a luat de la vederea lor și proorocii s-au dus la locurile lor; iar Domnul, apropiindu-Se, S-a atins de ucenicii care zăceau la pământ, zicându-le: Sculați-vă și nu vă temeți! Ucenicii, ridicându-și ochii, nu au văzut pe nimeni decât numai pe Iisus Hristos singur.
Pogorându-se ei din munte, Domnul le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui despre vedenia aceea, până ce, după primirea patimilor și a morții, va învia a treia zi din mormânt. Deci dânșii au tăcut și întru acele zile nu au spus nimănui nimic din cele ce au văzut.