Sinaxar 2 august
📑 Cuprins:
- Aducerea cinstitelor moaște ale Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan
- Aflarea moaștelor Sfinților Mucenici Maxim, Dada și Chindilian
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Aducerea cinstitelor moaște ale Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan
Sfântul Arhidiacon Ștefan fiind ucis cu pietre de către evrei, cinstitul lui trup a stat neîngropat două zile și o noapte, fiind aruncat spre mâncarea câinilor, fiarelor și a păsărilor; însă nimic nu s-a atins de dânsul, pentru că Domnul îl păzea pe el. În a doua noapte, Gamaliel, slăvitul învățător de lege al Ierusalimului, cel ce se pomenește în Faptele Apostolilor, începuse a se îndupleca spre dreapta credință în Hristos. El se arătase în taină prieten al Sfinților Apostoli, și a trimis bărbați cucernici ca să ia pe ascuns trupul întâiului mucenic, și l-au dus în satul său, care, după numele lui, se chema Cafargamala, adică satul lui Gamaliel.
Acel sat era departe de Ierusalim ca la douăzeci de stadii; deci, acolo i-au făcut Sfântului Ștefan cinstita îngropare, punându-l într-o peșteră, în mormântul lui cel nou. După aceea, Nicodim, boierul evreiesc care venise noaptea la Domnul Hristos, plângând deasupra mormântului Sfântului Ștefan, s-a mutat; și tot acolo aproape de mormântul mucenicului a fost îngropat de Gamaliel.
După aceasta și Gamaliel, primind Sfântul Botez împreună cu fiul său, Aviv, și viețuind câtăva vreme cu bună plăcere în dreapta credință creștinească, s-a sfârșit. Deci, în aceeași peșteră, lângă mormântul lui Ștefan și a lui Nicodim, i-au îngropat pe amândoi. Trecând mulți ani și pierind chinuitorii care mult au prigonit Biserica lui Hristos, a sosit împărăția creștinească, prin luminarea marelui Constantin; și, făcându-se alinare Bisericii și dreapta credință strălucind pretutindenea, s-au aflat prin dumnezeiască descoperire cinstitele moaște ale Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan și, lângă dânsul, moaștele bărbaților celor de Dumnezeu plăcuți, ale lui Nicodim, Gamaliel și Aviv. Deci, le-au aflat pe ele preotul satului acela, cu numele Luchian, după o arătare ce i s-a făcut lui în acest chip:
În noaptea unei vineri, în ceasul al treilea, odihnindu-se el, i s-a arătat în vedenia visului un bărbat bătrân, înalt la stat, bineîncuviințat și cu căruntețile înfrumusețat, având barbă lungă, îmbrăcat cu o haină albă, care era împestrițată cu picături în chipul aurului, închipuind asemănări de cruci prin sine, iar în mâna sa avea un toiag de aur, cu care îmboldind în coaste pe preot, l-a strigat de trei ori, chemându-l pe nume: „Luchiane, Luchiane, Luchiane”, și a început a grăi: „Mergi în peștera Ierusalimului și întreabă pe Sfântul Ioan arhiepiscopul, până când vom sta închiși și nu ne deschide nouă? Căci în vremea arhieriei lui ni se cade nouă să fim arătați! Deci, deschide mormântul nostru, nezăbovind, unde, din nebăgare de seamă, zac moaștele noastre; pe de o parte, umplându-se de ploi, iar pe de alta, fiind călcate de picioarele celor necredincioși! Deci, nu mă îngrijesc atâta de mine, pe cât de acei sfinți vrednici de mare cinste, care zac împreună cu mine. Deschide-le pe acelea, ca să deschidă Dumnezeu lumii ușile milostivirii Sale, fiindcă este cuprinsă de multe primejdii!”
Preotul Luchian, înspăimântându-se, a întrebat pe bărbatul ce i se arătase lui, zicându-i: „Cine ești tu și cine sunt cei ce zici că sunt cu tine?” Iar acela a răspuns: „Eu sunt Gamaliel, învățătorul lui Pavel, apostolul lui Hristos, și Ștefan arhidiaconul se odihnește împreună cu mine, cel ucis cu pietre de evrei și de arhiereii Ierusalimului, pentru credința lui în Hristos. El fiind aruncat spre mâncarea câinilor, a fiarelor și a păsărilor, l-am luat noaptea și, aducându-l în acest sat al meu, l-am pus în peștera mea în mormântul gătit mie, vrând să am parte cu dânsul întru învierea și în darul lui Dumnezeu. În alt mormânt, în aceeași peșteră, este pus Nicodim, cel ce de Domnul Hristos singur s-a învățat sfânta credință și a primit Sfântul Botez – după înălțarea Domnului -, de la apostoli. De al cărui botez și de credința sa cea întru Hristos aflând evreii, s-au umplut de mânie și voiau să-l ucidă pe dânsul, ca și pe Ștefan, însă n-au făcut aceasta pentru cinstea mea, fiindcă îmi era rudenie; ci au luat de la dânsul dregătoria, iar averea lui au adăugat-o la averile bisericești. Deci, blestemându-l, l-au izgonit din cetate cu multe ocări și cu necinste, iar eu l-am primit pe dânsul în satul meu și l-am hrănit până la sfârșitul lui.
Murind el, l-am îngropat aproape de moaștele întâiului Mucenic Ștefan. Acolo am îngropat în al treilea mormânt și pe Aviv, prea iubitul meu fiu care, împreună cu mine, a primit sfântul Botez de la apostolii lui Hristos, când era în vârstă de douăzeci de ani. El murind înainte de mine, l-am îngropat în mormântul al treilea săpat în peretele peșterii, cu care împreună am pus să fie așezat și trupul meu când voi fi murit”. Preotul iarăși l-a întrebat, zicându-i: „Unde vă vom căuta pe voi?” Gamaliel a răspuns: „Caută-ne înaintea satului spre partea de miazăzi, la țarina care se numește de la Gravi, adică țarina bărbaților lui Dumnezeu”.
Zicând aceasta, s-a făcut nevăzut, iar preotul, deșteptându-se, a lăudat pe Dumnezeu și s-a rugat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, de este de la Tine arătarea aceasta, iar nu o înșelăciune, poruncește, ca și a doua oară și a treia oară să mi se facă aceeași arătare!” Luchian a început a posti cu mâncare uscată până la altă vineri, petrecând în rugăciune și nespunând cuiva de vedenia aceea.
În noaptea celeilalte vineri, în ceasul al treilea, Gamaliel iarăși s-a arătat lui Luchian preotul în același chip ca întâia oară, și i-a zis: „Pentru ce n-ai luat seamă ca să mergi și să spui Sfântului Ioan arhiepiscopul, precum ți-am zis?” Preotul i-a răspuns: „Iartă-mă, Domnul meu, că m-am temut să merg îndată după cea dintâi vedenie și să-i spun, ca să nu mă aflu mincinos; ci m-am rugat Domnului să te trimită a doua oară și a treia oară la mine, ca să mă pot încredința despre acest adevăr”. Iar el, făcându-i cu mâna, i-a zis: „Pace ție, preote, odihnește-te!” Și se vedea ca și cum ieșea văpăi din ochii preotului. Apoi iarăși, întorcându-se către dânsul, i-a zis: „Luchiane, de vreme ce te gândești cum vei afla și vei cunoaște moaștele fiecăruia din noi, caută, vezi și cunoaște cele ce se vor arăta ție!”
Zicând aceasta, cel ce se arătase a adus preotului patru coșnițe: trei de aur, iar a patra de argint. Drept aceea, una dintre acele coșnițe de aur era plină de flori roșii, a doua și a treia din cele de aur erau pline de flori albe, iar a patra coșniță, cea de argint, era plină de șofran galben binemirositor. Coșnița cea dintâi de aur, cu florile cele roșii, a pus-o de-a dreapta preotului, spre răsărit, pe cea de-a doua, cu florile cele albe, a pus-o în partea dinspre miazăzi, iar pe a treia și pe a patra, le-a pus împreună în partea dinspre apus, în dreptul celei dintâi ce era spre răsărit. Preotul a întrebat pe cel ce-i arăta lui acelea, zicându-i: „Ce sunt acestea, domnul meu?” El i-a răspuns: „Acestea sunt mormintele noastre, în care ne odihnim noi. Coșnița cea de aur cu flori roșii dinspre răsărit este mormântul Sfântului Ștefan, care s-a roșit cu sângele mucenicesc pentru Hristos. Cealaltă coșniță de aur, cu florile cele albe, care stă spre miazăzi, este mormântul Sfântului Nicodim. A treia coșniță, asemenea cu flori albe, care stă spre apus, este mormântul meu. Iar a patra coșniță, cea de argint, cu șofranul cel binemirositor, care stă împreună cu a mea, este mormântul fiului meu, Aviv, care a fost curat din pântecele maicii sale, cu trupul și cu sufletul, și s-a sfârșit în feciorie fără de prihană”.
Gamaliel, zicând acestea, s-a făcut nevăzut împreună cu coșnițele. Preotul, după acea vedenie, a mulțumit lui Dumnezeu și se silea la rugăciune și la postire până în vinerea a treia, așteptând ca și a treia oară să se învrednicească de acea arătare. În noaptea vinerii a treia, Gamaliel, același bărbat cinstit și cu sfânta podoabă, a stat înaintea preotului în vedenie, zicându-i cu îngrozire: „Pentru ce nu ai luat seamă până acum, adică să mergi la arhiepiscop și să-i vestești lui cele arătate și cele zise ție? Oare nu vezi câtă secetă și mâhnire este în cele de sub cer? Dar tu nu te îngrijești! Oare nu sunt în pustietăți bărbați sfinți mai buni și mai vrednici de această descoperire decât tine? Iar noi, trecându-i pe aceia, am voit să fim arătați prin tine; deci, sculându-te, mergi și spune arhiepiscopului ca să deschidă locul în care ne odihnim și să facă o rugăciune, ca Domnul, cu rugăciunile noastre, să fie milostiv spre poporul Său”.
Deci, sculându-se preotul și mulțumind Domnului, a mers cu sârguință la Ierusalim și i-a spus sfântului arhiepiscop Ioan acea vedenie de trei ori. Arhiepiscopul, plângând de bucurie a zis: „Binecuvântat este Dumnezeu, iubitorul de oameni, Care voiește să ne arate nouă mila Sa, prin descoperirea sfinților Săi, pe care, de ne vom învrednici a-i afla, apoi mi se cade mie să aduc aici în cetate moaștele Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, care s-a nevoit împotriva iudeilor și a văzut cerurile deschise și pe Hristos stând în slava Sa. Iar tu, fiule – a zis către preot -, du-te la țarina aceea, caută locul unde zac sfinții, sapă până dai de mormintele lor, și vestește-mă când îi vei găsi pe ei!”
Preotul, întorcându-se de la cetate în satul său, a chemat niște bărbați cucernici, și a mers cu dânșii la țarina ce se numea „de la Gavri”. În mijlocul acelei țarine era o movilă. Deci, socotind că acolo se odihnesc moaștele sfinților, a voit să sape, dar mai întâi a făcut rugăciune de toată noaptea pe acea movilă. Într-acea noapte s-a arătat Sfântul Gamaliel unui monah ce locuia acolo pe aproape, cu numele Nughetie, zicându-i: „Du-te și spune preotului Luchian să nu se ostenească săpând acea movilă, căci noi nu zăcem acolo, ci să ne caute lângă valea din partea dinspre miazăzi, că acolo suntem îngropați. Sub acea movilă ne-a pus când ne aducea la îngropare și se făcea acolo deasupra noastră plângere, după obiceiul cel vechi. De aceea s-a făcut acea movilă, întru mărturia plânsului ce s-a făcut pentru noi. Deci, monahul acela, sculându-se, s-a dus și a găsit pe preotul Luchian cu mulți oameni, săpând la acea movilă și i-a spus lui ceea ce a văzut și a auzit. Atunci preotul a preamărit pe Dumnezeu, că a arătat și pe un alt martor al descoperirii.
Mergând spre vale, au găsit lângă ea o piatră, pe care era scris cu slove evreiești „Heliil”, care se tâlcuiește „Robii lui Dumnezeu”. Deci, săpând piatra aceea și luând-o de acolo, au găsit o intrare strâmtă în peșteră. Intrând în ea cu lumânare, au văzut în pereți săpate mormintele și într-însele moaștele sfinților. Intrarea în peșteră era dinspre miazăzi și în dreapta spre răsărit era mormântul Sfântului Arhidiacon Ștefan; în dreptul intrării dinspre miazănoapte era mormântul Sfântului Nicodim, iar în partea dinspre apus, în dreptul Sfântului Ștefan, se odihnea Sfântul Gamaliel cu fiul său, precum mai înainte se făcuse arătare preo-tului în vedenie prin coșnițe. Atunci îndată preotul a spus lui Ioan, arhiepiscopul Ierusalimului, despre aflarea sfinților.
Arhiepiscopul luând pe cei doi episcopi care se întâmplaseră acolo, pe Elefterie al Sevastiei și pe un alt Elefterie al Ierihonului, a mers cu sârguință la locul acela unde erau moaștele sfinților și, săpând intrarea peșterii largă, au intrat înăuntru. Dar când au deschis mormântul Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, îndată s-a cutremurat pământul și s-a auzit de cei vrednici glasul îngerilor care cântau: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace… Și atât de bună mireasmă mirositoare a ieșit din moaștele sfântului, încât nimeni din oameni nu a mirosit cândva mai înainte. Tuturor li se părea că stau ca în rai, umplându-se văzduhul de acea bună mireasmă, încât până la zece stadii se simțea mirosul acela. Împreună cu arhiepiscopul venise de la Ierusalim și din satele de primprejur mult popor, între care erau și mulți cuprinși de felurite boli; unii orbi, alții șchiopi, alții pătimeau cu neputințe dinlăuntru, alții erau munciți de diavoli, iar alții pătimeau diferite boli. Deci, în acel ceas toți au primit tămăduiri, iar numărul celor care se tămăduiseră era șaptezeci și trei. Luând moaștele acestor patru sfinți, le-au scos cu cântări de psalmi pe movilă, iar poporul le săruta cu cucernicie. După aceasta, arhiepiscopul a zidit degrabă pe locul acela o biserică în numele sfinților celor aflați, și a pus într-însa pe Nicodim, pe Gamaliel și pe Aviv, iar moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan le-au dus cu cinste în Ierusalim și le-au pus în biserica din Sfântul Sion.
În aceeași vreme, un oarecare bărbat din suita împărătească, cu numele Alexandru, împreună cu femeia sa, Iuliana, au plecat de la Constantinopol la Ierusalim spre închinarea la Sfintele Locuri. Văzând ei minunile Sfântului Întâiului Mucenic Ștefan, au zidit în cetate o biserică de piatră în numele lui și au rugat foarte mult pe arhiereu să mute moaștele Sfântului Ștefan în biserica cea nou zidită. Arhiereul, fiind silit de rugămintea cea cu dinadinsul a femeii, a făcut ceea ce cerea. Dar, după câtva timp, Alexandru s-a îmbolnăvit de moarte în Ierusalim și a poruncit femeii sale cu jurământ, să-i facă o raclă asemenea cu racla întâiului mucenic și în ea să-l pună pe el lângă moaștele Sfântului Ștefan. Aceasta poruncindu-i, a murit.
Femeia, făcând după porunca bărbatului său o raclă asemenea cu racla sfântului, a pus în ea cu slăvită îngropare trupul bărbatului ei lângă racla sfântului. Ea a stat în Ierusalim lângă biserica aceea, nevrând să se despartă de bărbatul său, măcar că el murise, deoarece credea că el este viu întru Domnul. Dar, de vreme ce Iuliana, soția lui Alexandru, era tânără, frumoasă și bogată, mulți din cei de neam bun o sileau să o ia în a doua nuntă; însă ea, fiind înțeleaptă, nicidecum nu voia să se însoțească după alt bărbat, păzind neschimbată credința însoțirii cu bărbatul cel dintâi, cu care aștepta să aibă parte la înviere în rânduiala drepților.
Însă, când un oarecare din puternicii stăpânitori o supăra pe ea foarte mult, vrând să o ia de soție, dânsa, ca să scape de el, s-a gândit să ia trupul bărbatului său și să se întoarcă la Constantinopol în patria sa, mai cu seamă că trecuseră opt ani de la moartea lui. Deci, a rugat pe arhiepiscopul Ierusalimului să n-o oprească să ia trupul bărbatului său, dar el n-a voit. Atunci ea a scris degrabă o scrisoare tatălui său, care trăia în Constantinopol, rugându-l să mijlocească pe lângă împăratul Constantin cel Mare, care împărățea pe atunci, ca să poată fără de oprire să ia din Ierusalim trupul bărbatului său și să vină la Constantinopol. Astfel că nu după lungă vreme a venit poruncă de la împărat, după cum o cerea ea și a arătat-o arhiepiscopului.
Arhiepiscopul, văzând scrisoarea împărătească, nimic nu mai putea să răspundă împotrivă și o binecuvântă să fie după dorința ei. Atunci Iuliana, cu binecuvântare descoperind pământul în care erau amândouă raclele, a Sfântului Mucenic Ștefan și a bărbatului ei, Alexandru, a luat din greșeală racla cu moaștele sfântului, în loc de aceea a bărbatului, voind Dumnezeu așa, și Întâiul Mucenic astfel dorind. Deci, punând-o în carul tras de catâri, a plecat în cale. Când a pornit din Ierusalim era seară și în aceeași noapte, deasupra moaștelor pe care le duceau, s-a auzit din văzduh glasul îngerilor care cântau doxologia și o bună mireasmă ieșea din raclă ca din niște mir mult vărsat și se auzeau de departe și glasuri diavolești, strigând: „Amar nouă, că Ștefan trece și ne bate pe noi!” Slugile Iulianei, auzind unele ca acestea, s-au cutremurat și au zis către dânsa: „Ce este aceasta, doamnă, că se aud felurite glasuri, care spun de numele lui Ștefan? Oare nu cumva ducem noi racla Întâiului Mucenic în loc de aceea a domnului nostru Alexandru?” Iar ea, lăcrimând, cu bucurie a zis: „Tăceți, fiilor, că așa este, precum a voit Dumnezeu și precum a dorit sfântul, robul Său”.
Ajungând la Ascalon, cetate lângă mare, au aflat o corabie mergând spre Constantinopol. Dând plată cârmaciului, au stat în corabie cu moaștele sfântului, și astfel au pornit în cale. Dar când erau ei în mijlocul mării, s-a ridicat o furtună mare, încât și corabia se acoperea cu valuri, iar cei din corabie se temeau de învăluirea cea cumplită. Dar iată că li s-au arătat lor în vederea ochilor Sfântul Întâiul Mucenic Ștefan, și le-a zis: „Eu sunt cu voi, nu vă temeți!” Aceasta zicând-o, s-a făcut nevăzut. Deci, îndată marea s-a schimbat într-o alinare, și au mers de acolo fără de primejdie, iar noaptea se arăta lumină deasupra moaștelor sfântului și multă bună mireasmă ieșea din sicriu și cântări îngerești se auzeau în văzduh.
Sosind la Calcedon, au rămas acolo cinci zile și au făcut înștiințare cetățenilor despre moaștele Sfântului Ștefan. Deci, mulți veneau la corabie, unde aduceau pe neputincioșii lor, și toți câți erau bolnavi au câștigat tămăduire prin vederea întâiului mucenic; iar diavolii s-au izgonit din oameni și, fugind, strigau: „Ștefan cel ucis de evrei cu pietre a venit și ne muncește pe noi cumplit și de pretutindeni ne izgonește și de pe pământ și de pe mare”.
După aceasta, corabia, plecând de la Calcedon și mergând cu bine, a ajuns la Constantinopol. Dreptcredincioasa femeie Iuliana, s-a dus la tatăl său și a spus amănunțit toate despre moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan. Atunci, tatăl său împreună cu dânsa, s-au dus și au spus împăratului și patriarhului acestea și s-au umplut de mare bucurie. Deci, patriarhul, clerul și tot poporul au mers la malul mării, întru întâmpinarea moaștelor Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, și, scoțând din corabie racla cu moaștele sfântului, au pus-o în carul împărătesc și au petrecut-o cu cinste și cu cântări de psalmi. Apoi au dus carul în palatele împărătești, pentru că așa poruncise împăratul.
Multele minuni ce s-au făcut în acea vreme de la sfintele moaște, nu este cu putință a le spune. Toți, câți erau cuprinși de orice neputințe și de boli, primeau tămăduiri. Petrecându-le ei cu acest fel de cinste, au ajuns la locul care se numea „Băile lui Constantin”. Acolo, catârii, care trăgeau carul împărătesc în care erau moaștele, au stat, iar slugile îi băteau, silindu-i să meargă, dar ei nu puteau să miște pașii din loc nicidecum. Atunci un catâr, prin dumnezeiasca poruncă, luând glas omenesc, a grăit astfel: „Pentru ce ne bateți în zadar, că în acest loc a voit Întâiul Sfânt Mucenic Ștefan să i se pună moaștele?”
Toți, auzind un glas ca acesta, s-au mirat foarte mult și s-au înspăimântat; deci, au preamărit pe Dumnezeu cu glasuri de cântări. Împăratul a poruncit ca îndată să se zidească o biserică de piatră în acel loc; deci, în scurtă vreme s-a zidit o biserică foarte frumoasă în numele Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan și a pus în ea cinstitele lui moaște întru slava și lauda Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel slăvit împreună cu Tatăl și Sfântul Duh, Căruia și de la noi păcătoșii să-I fie cinste și slavă, închinăciune și mulțumire, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Aflarea moaștelor Sfinților Mucenici Maxim, Dada și Chindilian
Aceștia au trăit pe vremea împăratului Maximian, în orașul Rodostolul, în latura cea a doua a Misiei. Stând ei de față înaintea lui Tarchinie ipatul și nevrând să jertfească, au fost bătuți; și aducându-se la același loc, ce se numește Ozovia, li s-au tăiat capetele în douăzeci și opt ale lui aprilie.
Mulți ani fiind neștiuți, s-au descoperit printr-un înger cinstitele lor moaște, în două zile ale lui august. Acestea și acum se află în locașul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, la locul ce se zice al lui Viglentie.