Sinaxar 8 august

📑 Cuprins:

• Sfântul Sfințit Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului
• Sfântul Sfințit Miron, Episcopul Cretei, făcătorul de minuni
• Arătarea Icoanei făcătoare de minuni, a Maicii Domnului, numită Tolgsca

🔊 Sinaxar audio:

🎬 Sinaxar video:

Sfântul Sfințit Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului

Emilian, mărturisitorul lui Hristos, a trăit pe vremea împărăției lui Leon Armeanul, luptător împotriva icoanelor. Fiind el episcop al Cizicului, de multe ori a fost silit să se lepede de închinarea sfintelor icoane, dar nu s-a supus, ci petrecea neclintit întru isprăvile Sfinților Părinți. Pentru aceea, a suferit foarte multe chinuri și supărări de la eretici și pe toate le răbda cu bucurie. El avea nădejdea că pentru necazurile cele vremelnice va dobândi bunătățile cele veșnice; și astfel, prin grele pătimiri și prin rele chinuri fiind strâmtorat, în surghiun a adormit întru Domnul și s-a încununat cu cununa mărturisirii.

Sfântul Sfințit Miron, Episcopul Cretei, făcătorul de minuni

Sfântul Miron s-a născut și a crescut în insula Creta. El, la începutul vieții sale, a luat femeie și lucra pământul, mâncându-și pâinea sa din sudoarea feței sale și hrănind și pe alții; pentru că din roadele care îi creșteau împărțea săracilor, și astfel ostenelile lui se făceau binecuvântate de Dumnezeu. Pe cât dădea el din roade, pe atât ele se înmulțeau, și el era milostiv mai mult decât ceilalți oameni. Odată a găsit în aria sa pe niște tâlhari, care își umpluseră sacii lor de grâu și nu puteau să-i ridice de pe pământ. Iar el, în loc să le dea lor bătăi sau să le facă vreun rău, le-a ridicat sarcinile, le-a pus pe umerii acelora cu mâinile sale și le-a poruncit să nu spună la nimeni lucrul acela.

Pentru o viață îmbunătățită ca aceasta a fost pus preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu. El învăța popoarele sfânta credință și le întărea spre nevoințele cele mucenicești, fiind atunci prigonire a păgânului împărat Deciu. După moartea lui Deciu și după încetarea prigonirii, a fost ridicat la scaunul episcopiei. El cinstea pomenirile sfinților mucenici care au pătimit pentru Hristos în vremea prigonirii, și făcea minuni și puteri. A oprit curgerea unui râu; căci râul umflându-se, și un bărbat slăvit, anume Triton, având mare nevoie să treacă râul, sfântul episcop a oprit repejunea râului și nu l-a lăsat să curgă până ce acel bărbat, trecând dincolo, s-a întors iarăși înapoi.

După ce s-a întors acela, Sfântul Miron a trimis toiagul său, poruncind râului ca iarăși să curgă în calea sa. Ajungând trimișii, au tulburat apa cu toiagul sfântului, spunându-i ei porunca arhiereului, și îndată a curs râul cu mare pornire și s-a îndreptat în curgerea sa ca mai înainte. Acest mare plăcut al lui Dumnezeu, făcând și alte minuni ca acestea și petrecând toată viața lui cu iubire de Dumnezeu și cu cuvioșie, s-a mutat la Domnul, având vârsta de 100 de ani.

Arătarea Icoanei făcătoare de minuni, a Maicii Domnului, numită Tolgsca

În anul de la facerea lumii 6822, iar de la Hristos, 1314, în zilele Sfântului Petru, mitropolitul Kievului și a toată Rusia, domnea în Iaroslav binecredinciosul domn David Teodorovici. Prohor, episcopul Rostovului și al Iaroslavului, care de alții era numit Trifon, cercetându-și păstoria sa, s-a dus și în mânăstirea Cuviosului Chiril Biloezeski și de acolo a plecat cu luntrea pe apă în josul râului Șecsna, care curge în Volga; deci, plutind pe râul Volga, făcea călătorie spre cetatea Iaroslav. Când era aproape la șase stadii de Iaroslav, s-a plecat ziua spre noapte, și atunci s-a oprit la malul cel de sub deal, în partea aceea în care este cetatea și, suindu-se în deal, și-a întins cortul.

Starea lui era în dreptul acelui loc unde, în cealaltă parte de Volga, este un pârâu ce se numește Tolga, și care se varsă în Volga. În partea aceea a Volgăi era o pădure mare. Episcopul, rămânând noaptea acolo, s-a deșteptat la miezul nopții și a văzut lumină în cortul său. Deci, sculându-se în grabă și ieșind din cort, a văzut pe toți ce erau cu dânsul dormind – preoți, clerici, slugi și păzitori -, iar lumina cea mare strălucea partea aceea. Întorcându-se el spre râu a văzut în partea cealaltă a râului un stâlp de foc prealuminos, strălucind negrăit, și vedea pod peste Volga până la stâlpul acela; deci, episcopul se mira cu spaimă de vedenia aceea. Apoi, rugându-se lui Dumnezeu, și-a luat toiagul lui cel arhieresc, a ieșit din cort și a mers la râu, nedeșteptând pe nimeni. Deci, suindu-se pe podul cel văzut, mergea pe apă ca pe lemne; căci niciodată nu a fost pod acolo, ci prin dumnezeiasca poruncă i se închegase lui apa și se făcuse ca un pod sub picioarele lui. Trecând în partea cealaltă și apropiindu-se de stâlp, a văzut chipul Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ținând în brațe pe Domnul nostru Iisus Hristos, nu stând pe lemn, ci în văzduh, la înălțime de la pământ mai mult de cinci coți. Deci, episcopul a început a se ruga cu căldură, închinându-se la chipul acela și curgându-i lacrimi din ochi, și, rugându-se din destul, s-a întors înapoi, uitându-și toiagul în locul în care se rugase. După aceea, trecând podul cel văzut peste râu, a intrat în cortul său, toți dormind și neștiind nimeni de umblarea sa peste râul Volga, și s-a odihnit până dimineață.

Făcându-se ziuă și toți sculându-se din somn, au cântat Utrenia după obicei. Dar când era vremea ca episcopul să meargă în luntre, slugile au început a căuta toiagul arhieresc, dar nu l-au găsit, și au spus arhiereului, că aseară puseseră în cort toiagul și nu se știe ce s-a făcut. Atunci arhiereul, aducându-și aminte că uitase toiagul în partea cealaltă de râu și înțelegând că Dumnezeu voiește ca minunea aceea să vină la arătare, a arătat cu degetul peste Volga, căci nu putea de lacrimi să grăiască ceva cu limba; apoi, abia grăind, le-a spus pe rând ce a văzut și cum a trecut peste Volga; deci, le-a poruncit să treacă râul Volga și să ia toiagul din locul ce le-a arătat lor cu degetul.

Slugile, trecând râul Volga, căutau toiagul arhieresc și astfel au găsit în pădure icoana aceea a Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, nu în văzduh, ci pe pământ stând între copaci, și aproape de ea era toiagul arhieresc. Deci, închinându-se icoanei, au luat toiagul și s-au întors la arhiereu și i-au spus de icoana Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu. Atunci arhiereul, lăsând calea ce ducea spre cetate, a trecut râul Volga cu toți oamenii ce erau cu dânsul și, văzând chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cunoscut că este acela pe care l-a văzut noaptea în văzduh, strălucind ca stâlpul cel de foc și, căzând, a început a se închina cu osârdie, a face rugăciuni cu lacrimi, și a o săruta cu dragoste; deci, bucurându-se el și veselindu-se cu duhul, se bucurau și cei ce erau cu dânsul și vărsau lacrimi de bucurie, și astfel făceau multe închinăciuni și rugăciuni.

Această minunată arătare a chipului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a făcut în opt zile ale lunii august, în care se cinstește pomenirea Sfântului Emilian, episcopul Cizicului. Apoi, episcopul a început în același ceas a tăia pădurea cu mâinile sale, și a pregătit lemne de biserică. Același lucru făceau toți cu osârdie și au croit în aceeași zi o biserică mică pe care au și întemeiat-o până la amiază. Despre acest lucru toți s-au înștiințat din cetatea Iaroslavului, și mulțime multă de oameni a alergat la episcop în acel loc: clerici, mireni, bătrâni, tineri, bogați, săraci, sănătoși și neputincioși, care, văzând icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, negrăit s-au bucurat și se închinau la ea cu osârdie, ajutând la lucrul ce se făcea, tăind lemne și ajutând meșterilor.

Săvârșindu-se acea mică biserică, episcopul a sfințit-o în aceeași zi spre seară, ducând în ea acel chip făcător de minuni. Deci, slujind în ea, a numit-o în numele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei ei intrări în biserică; iar prăznuirea arătării icoanei a săvârșit-o și a arătat-o în opt zile ale lunii august. Câți din popor erau bolnavi atunci, au luat tămăduire cu darul Preasfintei Fecioare Maica Domnului. Arhiereul a poruncit ca lângă această biserică să fie o mânăstire și un egumen, pe care l-a și pus în aceeași zi. De atunci s-a așezat acolo un locaș, întâi mic, apoi, după o vreme, s-a făcut mai mare. Acel locaș este și acum, păzindu-se de Dumnezeu. El se numește Tolgsca, de la râul Tolga, care se varsă în Volga. De ziua arătării acelei icoane făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, au început multe minuni a se săvârși, prin care cele mai alese de pomenit sunt acestea:

În anul 6900 (1392 de la Hristos), în ziua de 16 septembrie, pe vremea egumenului Ghermano, cântând frații în biserică Utrenia, la a noua pesnă, când preotul a zis: „Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii întru cântări, cinstindu-o, să o mărim”, îndată din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a curs mir, din mână dreaptă; biserica s-a umplut de mare și bună mireasmă, și toți priveau acea minune cu mirare și cu spaimă. Pentru aceia ei au preamărit pe Dumnezeu și pe Preacurata Lui Maică. După Utrenie au cântat paraclisul și după ce l-au sfârșit, au cântat: „Stăpână, primește rugăciunea robilor…”. Atunci, de la Pruncul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, din piciorul Lui cel stâng a curs mir; astfel că din acea icoană se vedeau curgând două izvoare de mir, unul din mâna dreaptă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și altul din piciorul stâng al Domnului nostru Iisus Hristos. Egumenul și frații, văzând acestea, se veseleau cu duhul de acea preaslăvită minune, și cu lacrimi cădeau la preacurata icoană, primind binecuvântare din sfântul mir pe tâmplele lor. Acel mir era dătător de tămăduiri, căci câți se ungeau cu el, fiind cuprinși de orice neputință, îndată câștigau sănătate.

Trecând câtăva vreme, un bărbat cinstit cu numele Nichita, din Moscova, dinspre părțile Iezerului Alb, a fost trimis de stăpânitor în cetatea Iaroslav. Venind el cu femeia și cu oamenii săi, a șezut în luntre, ca să călătorească pe apa râului în sus. Acel Nichita avea un fiu născut, copil mic, care nu avea decât patru ani de la naștere și care era bolnav. Pe drum a murit și l-a adus mort la mânăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Tolga, vrând să-l îngroape acolo. Deci, tatăl și mama copilului plângeau în fața icoanei cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului și se tânguiau nemângâiați, căci nu mai aveau alt fiu. Ei se îngrijeau de trupul mortului și găteau groapa și pe cele de îngropare; astfel că vremea s-a lungit de la întâiul ceas la al nouălea; și, cântându-se rugăciunea și obișnuita rânduială deasupra gropii, a înviat pruncul cel mort și a vorbit. Atunci toți s-au înspăimântat și s-au bucurat, dar mai ales părinții s-au umplut de mare bucurie, deoarece și-au luat copilul viu și sănătos; deci, au dat mulțumire lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii Lui.

După câțiva ani, cu voința lui Dumnezeu, s-a întâmplat un foc mare în mânăstire, și văpaia a cuprins repede întreaga biserică, încât frații nu au putut să deschidă ușile bisericii, și să scoată câte ceva de acolo. Biserica a ars cu toate lucrurile ce erau în ea și toți credeau că a ars și icoana cea făcătoare de minuni, pentru care erau triști. Însă după acel foc au găsit sfânta icoană din biserică, în dumbravă, stând pe un copac, fiind scoasă din foc de mâini îngerești, nu de mâini omenești, și acolo strălucea cu lumină.

Apoi iarăși au luat-o cu bucurie și îndată au zidit o biserică mai frumoasă decât cea dintâi, înfrumusețând-o cu toate podoabele. Acum se vedea biserica și mânăstirea zidită din piatră aleasă. Iar darul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu nu încetează și acum a face minuni, curgând mir ca din izvor din sfânta icoană, dând tămăduiri la toate neputințele și izgonind duhurile viclene din oameni.

Despre acele minuni se scrie pe larg în locașul acela, iar noi, din cele multe, pentru că nu ne ajunge vremea, am povestit puține, ca să preamărim pe Dumnezeu, pe Preasfânta Fecioară Maria care L-a născut pe Hristos, și să cinstim preacinstita ei icoană cu dreaptă închinăciune, pe care toate neamurile creștine sunt datoare să o cinstească, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.