Sinaxar 31 mai
📑 Cuprins:
- Sfântul Apostol Erma, unul din cei șaptezeci
- Sfântul Mucenic Ermia din Comani
- Pomenirea vrăjitorului, care a dat otravă Sf. Ermie crezând în Mântuitorul Hristos și care de sabie s-a săvârșit
- Sf. Mc. Evsevie și Haralambie, care de foc s-au săvârșit
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Sfântul Apostol Erma, unul din cei șaptezeci
Sfântul Apostol Erma se pomenește în scrisoarea Sfântului Apostol Pavel către Romani, cu ceilalți șaptezeci de Apostoli, astfel: Închinați-vă lui Asindrit, lui Flegont, lui Erma, lui Patrova, lui Ermin și fraților celor ce sunt cu dânșii.
Deci, Sfântul Erma a fost episcop în Filipopoli, unde a arătat multe nevoințe și osteneli pentru buna vestire a lui Hristos, iar acum se îndulcește de odihnă întru bunătățile Domnului său. Amin.
Sfântul Mucenic Ermia din Comani
Păgânul Antonin, împăratul Romei, urând pe creștini, a trimis împotriva lor un ighemon oarecare, cu numele Sebastian, ca să-i muncească. Acela, pe când mergea de la Cilicia la Capadocia, a găsit în Comani pe un ostaș bătrân, anume Ermia, alb la păr și cu legea creștin, crezând într-Unul adevăratul Dumnezeu și Făcătorul a toate. Ighemonul i-a zis aceluia: „Am scrisoare de la Antonin, împăratul Romei, prin care îmi poruncește, ca toți creștinii să aducă jertfe zeilor romanilor; iar de nu vor voi, apoi cu mari și cumplite munci se vor pedepsi. Deci, și tu Ermie, jertfește zeilor și vei fi prieten împăratului și vei avea multă cinste; deci, ascultă-mă pe mine, ca să nu-ți muncesc trupul”. Răspuns-a nevoitorul lui Hristos, Ermie: „Eu sunt ostaș al lui Hristos, Împăratul Cel ceresc și fără de moarte, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit; pentru aceea nu mă supun împăratului celui muritor și păgân, a cărui împărăție este de puțină vreme. Împărăția Domnului nostru Iisus Hristos va petrece în veci și cel ce crede într-Însul va moșteni viața cea veșnică. Eu cred într-Acela și Aceluia în taină I-am slujit mai întâi, iar acum Îl slujesc pe față și nu mă va birui diavolul. Tu ai stăpânire peste trupul meu, și aceasta cu voința Dumnezeului meu; iar peste sufletul meu nimeni nu are putere, decât numai singur Dumnezeu, Cel ce poate să-mi dea răbdare și să mă păzească în veci”.
Ighemonul Sebastian, auzind acestea, a zis Sfântului Ermia: „Jertfește zeilor, ca să te îndulcești de bucuria vieții acesteia!” Sfântul a răspuns: „Ce bucurie îmi va fi, ce îndulcire și ce viață dacă, depărtându-mă de Ziditorul meu, mă voi închina idolilor? Aceasta nu este cu adevărat bucurie, ci mâhnire; nu este îndulcire, ci amărăciune; nu este viață, ci moarte veșnică”.
Grăit-a ighemonul: „Te văd că ești foarte înțelept”. Sfântul a răspuns: „Sunt înțelept întru Domnul Dumnezeul meu, crezând întru Dânsul și slujindu-I Lui din toată inima, pentru care doresc a muri și a pătimi cu bucurie”. Ighemonul a zis: „Văzând căruntețile tale și înțelegerea, te cruț și te miluiesc”. Sfântul a răspuns: „Nu-mi trebuie milă de la tine, eu caut mila lui Dumnezeu, Care mă va duce la Dânsul; Acela înțelepțește pe robii Săi cu Duhul Său cel Sfânt”. Ighemonul a zis: „Alegi mai bine a muri decât a trăi?” Sfântul a răspuns: „Această moarte nu este moarte, ci viață veșnică, dacă voi suferi cu răbdare muncile de la tine”. Atunci ighemonul a poruncit să-i sfărâme fălcile cu pietre, să-i zdrobească dinții și să-i jupoaie pielea de pe față. Pentru acestea sfântul a grăit: „Mulțumesc lui Dumnezeu, că darul Domnului meu Iisus Hristos petrece cu mine!” Ighemonul a zis: „Pentru ce nu-ți iei leafa, precum o iau ceilalți ostași?” Mucenicul a răspuns: „Deoarece jefuiți cu nedreptate pe cei săraci, de aceea nu iau lefurile voastre și nu mănânc dintr-însele; pentru că am hrană duhovnicească, care este de la Duhul Sfânt și nu voi flămânzi în veci”.
Atunci ighemonul, a poruncit să înfierbânte un cuptor foarte tare și a aruncat într-însul pe mucenicul lui Hristos. După trei zile, deschizând cuptorul, l-a găsit viu și întreg, cântând și preamărind pe Dumnezeu, de vreme ce nu s-a atins focul de el.
Atunci, ighemonul, a chemat pe un fermecător și i-a poruncit să omoare pe Ermia cu otravă. Iar sfântul, rugându-se lui Dumnezeu, a luat otrava și n-a pătimit nimic, după cuvântul Domnului care a zis: Chiar de veți bea ceva de moarte, tot nu vă va vătăma. Deci fermecătorul, pregătind o otravă mai puternică, a dat-o mucenicului, zicându-i: „Dacă și de această otravă nu vei avea nimic, apoi și eu voi lăsa farmecele mele și voi crede în Dumnezeul Cel răstignit, Căruia tu Îi slujești”. Atunci Sfântul Ermia, luând și acea otravă cumplită și bând-o pe toată, n-a pătimit nici un rău, ci a rămas întreg și sănătos. Atunci fermecătorul a strigat: „Ai biruit, Ermie, ai dovedit și ai rămas rob al lui Hristos; ai mântuit din iad sufletul meu cel pierit și m-ai făcut să viețuiesc lui Dumnezeu. Pentru că, precum un chip vechi săpat se preface și se înnoiește, așa și eu, îmbătrânit în păcate și în răutăți, mă înnoiesc cu sufletul, întorcându-mă spre Dumnezeul cel viu, Care petrece totdeauna în veci. O, Dumnezeule cel ceresc, Unule adevărat, Cel ce m-ai izbăvit de înșelăciunea cea diavolească și de spurcăciunile idolești, prin robul Tău Ermia, prin care Te-am cunoscut, primește-mă pe mine păcătosul, care mă întorc la Tine și mă miluiește pe mine, cel ce Te mărturisesc pe Tine!” Astfel strigând el, ighemonul s-a umplut de mânie și a poruncit ca îndată să-i taie capul.
Deci, tăind pe fermecătorul acela, s-a botezat în sângele său; și un nou creștin și mucenic al lui Hristos s-a dus la Dumnezeu, pentru care și-a pus sufletul Său. Iar pe Ermia a poruncit ighemonul să-l muncească, smulgându-i venele lui din tot trupul. Astfel, sfântul, fiind muncit cumplit, zicea către muncitor: „Nu simt în trupul meu dureri din muncile acestea, căci, precum cuțitașul doctorului, tăind venele, scoate sângele cel nesănătos și face trupul sănătos, tot astfel și eu, suferind smulgerea venelor mele, mai sănătos sunt întru credința lui Hristos!”
După aceasta, muncitorul a aruncat pe mucenic într-o căldare cu untdelemnul foarte încins și îndată s-a răcit căldarea, iar untdelemnul s-a făcut ca o rouă de dimineață, și mucenicul a strigat: „O, tiranule, nu simt muncile și voia ta nu o voi face, însă voi face voia Tatălui meu ceresc și Aceluia mă aduc pe mine jertfă fără de prihană. Acela este Stăpânul sufletelor și trupurilor noastre”. Sfântul, grăind acestea, tiranul a poruncit ca să-i toarne pe gâtlej niște oțet tare amestecat cu fiere; dar, mucenicul a zis: „Amărăciunea asta îmi este mie ca un fagure de miere de la Dumnezeul meu, pentru Care rabd acestea”.
Apoi a poruncit ighemonul ca să-i scoată ochii. Auzind acestea, sfântul a zis către dânsul: „Dacă ai trebuință de ochii mei cei trupești care văd deșertăciunea lumii acesteia, ia-ți-i ție. Eu am ochii inimii, cu care văd curat lumina cea adevărată”. Astfel i-au scos ochii sfântului. După aceasta l-au spânzurat cu capul în jos și, ținându-l astfel trei zile, a curs mult sânge din nările lui. După trei zile au mers oarecare să-l vadă pe el, socotind că a murit. Dar s-au înspăimântat, aflându-l viu și slăvind pe Dumnezeu. Deci, pentru necredința lor a căzut pe ochii lor oarecare negură și au orbit. Ei atunci au început a striga: „Miluiește-ne pe noi, robul lui Dumnezeu cel adevărat, căci iată suntem loviți de urâciune”. Atunci sfântul a zis: „Apropiați-vă către mine”. Iar ei, apropiindu-se, el și-a pus mâinile sale peste ei și le-a zis: „Întru numele Domnului meu Iisus Hristos, vă zic să vedeți”. Și au văzut îndată. Deci, întorcându-se, au spus ighemonului cele ce li s-au întâmplat lor. Iar ighemonul, aprinzându-se de mânie, a poruncit să jupoaie pielea de pe tot trupul mucenicului. Atunci sfântul batjocorea pe ighemon și ocăra pe zeii cei necurați, pornind astfel spre mai mare mânie pe tiranul, care a poruncit să-i taie capul.
Astfel s-a sfârșit mucenicul lui Hristos, Sfântul Ermia, iar cinstitul lui trup s-a luat în taină de niște creștini și l-au dus în Capadocia, la un loc ce se numea Coman. Acolo s-au săvârșit multe minuni de la cinstitele lui moaște, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinste și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.