Sinaxar 23 mai
📑 Cuprins:
- Cuviosul Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadiei
- Sfântul Mucenic Mihail Monahul
- Cuvioasa Eufrosina fecioara, egumena Mănăstirii Poloțca
- Sf. purtătoare de mir Maria lui Cleopa
- Sf. Mc. Salona Romanul
- Sf. Mc. Seluc care s-a săvârșit fiind tăiat cu ferăstrăul
🔊 Sinaxar audio:
🎬 Sinaxar video:
Cuviosul Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadiei
Acest sfânt Mihail, după cum s-a învrednicit a fi de un nume cu îngerul cel mare al puterilor cerești, tot astfel, și viața lui a fost îngerească, de vreme ce și-a luat asupră-și curăția cea feciorească și celelalte fapte bune. El s-a afierosit lui Dumnezeu din brațele maicii sale, și s-a arătat slujitor ales al Lui, primind din tinerețe viața monahicească, împreună cu Sfântul Teofilact al Nicomidiei, în zilele Prea sfințitului patriarh Tarasie. Acesta i-a trimis pe amândoi la o mănăstire, ce era zidită lângă gura Pontului Euxin – Marea Neagră de azi – unde, nevoindu-se, au sporit în faptele cele bune și au câștigat îndrăzneală către Dumnezeu prin rugăciunile lor.
Odată, pe vremea secerișului, fiind arșiță mare și neavând apă, au slăbit de multă sete, pentru aceasta s-a rugat lui Dumnezeu și un vas de aramă uscat l-au făcut să izvorască apă multă spre trebuință; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El și ascultă rugăciunile lor. Această minune a fost asemenea cu aceea care s-a făcut în pustie, când Dumnezeu a scos apă din piatră poporului Israel cel însetat, și cu alta, când Samson, murind de sete, a izvorât izvor de apă vie, din osul cel uscat al fălcii asinului. După aceasta, viața cea îmbunătățită a acestor cuvioși părinți, strălucind ca o rază de soare, prea sfințitul patriarh Tarasie i-a judecat a fi vrednici de treapta cea înaltă a arhieriei. Deci, pe fericitul Teofilact l-a pus mitropolit în Nicomidia; iar pe Sfântul Mihail, sfințindu-l episcop, l-a trimis în Sinad. El păștea bine turma lui Hristos cu cuvântul și cu felul vieții sale. Preasfințitul Tarasie, ducându-se din viața aceasta, a venit ca patriarh la scaunul Bisericii Constantinopolului, Nichifor. Atunci iarăși s-a ridicat viforul eresului luptărilor contra sfintelor icoane, care acum era blestemat de al șaptelea sinod al Sfinților Părinți. Aceasta s-a făcut fiindcă răucredinciosul împărat Leon Armeanul, vătămându-se de acel eres, a pornit prigoană împotriva Bisericii lui Hristos, numind sfintele icoane idoli; iar pe cei ce se închinau lor, îi muncea și îi pierdea în multe feluri de chinuri. El a izgonit pe prea sfințitul patriarh Nichifor și pe ceilalți credincioși arhierei de la scaunele lor; iar în locul acelora a ridicat pe ereticii cei de un gând cu el; și se vedea atunci urâciunea pustiirii șezând la locurile cele mai de cinste.
Atunci Sfântul Mihail s-a arătat că este vestit mărturisitor al dreptei credințe și mustrător al relei credințe a ereticilor. Pentru că, întărindu-se și înțelepțindu-se de darul Sfântului Duh, toată ura potrivnicilor lui Dumnezeu a împilat-o și a astupat gurile ereticilor care batjocoreau închipuirile cele dumnezeiești. Împăratul Leon cel cu nume de fiară, nesuferind limba lui cea aspră, care certa cu îndrăzneală rătăcirea ereticilor, a pus înainte pe arhiereul lui Hristos, la cercarea judecății celei nedrepte. Sfântul Mihail, netemându-se de îngrozire, nici slăbindu-se cu mintea, a strigat cu glas mare: „Cinstesc sfânta icoană a Mântuitorului meu Iisus Hristos și a Preacuratei Fecioare Maicii Lui, cum și ale celorlalți sfinți, și mă închin lor; iar de porunca ta nu mă îngrijesc și întru nimic o socotesc”. Iar Leon, înfruntându-se, s-a umplut de mânia cea de fiară și a osândit pe mărturisitorul lui Hristos la izgonire. Deci, Sfântul Mihail a răbdat multe și amare mâhniri și necazuri. El a fost gonit din loc în loc, până ce a ajuns în lărgimea cerească și acolo a câștigat odihna cea veșnică. Astfel, săvârșindu-se alergarea cea bună, s-a împodobit cu îndoită cunună și s-a adăugat lângă arhierei, ca un arhiereu, lângă mucenici, ca un mucenic, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru.
Sfântul Mucenic Mihail Monahul
Sfântul Mucenic Mihail a fost din cetatea Edesa, fiu din părinți binecredincioși, după al căror sfârșit a împărțit averile sale săracilor și s-a dus la Ierusalim, ca să vadă Sfintele Locuri. Pe vremea aceea, Ierusalimul era stăpânit de agareni, deci el închinându-se Sfintelor Locuri, s-a dus la lavra Sfântului Sava și s-a făcut monah. După o vreme oarecare, a fost trimis de învățătorul său la Ierusalim, să vândă lucrul mâinilor. Pe drum l-a întâmpinat un scopit al Seidii, împărăteasa agarenilor și, luându-l, l-a dus la împărăteasa sa, că avea vase foarte frumoase lucrate de mâinile lui. Împărăteasa, văzând pe monah tânăr cu vârsta, frumos la față și uscat de post, s-a îndrăgostit de el, și a început a-l amăgi spre fărădelegi, zicându-i: „Împlinește pofta mea și, de ești bolnav, te voi vindeca”. Fericitul Mihail a răspuns: „Sunt bolnav pentru păcatele mele, însă sunt rob al Domnului meu Iisus Hristos și nu mă supun ție”.
Dar împărăteasa îl silea la lucrul cel fărădelege, precum odată în Egipt femeia lui Putifar a silit pe Iosif cel prea frumos. Deci, înțeleptul Mihail se lepăda, zicând: „Nu-mi este cu putință a face aceasta, deoarece sunt monah și m-am făgăduit ca până la moarte să păzesc lui Dumnezeu curăția trupului meu, fără de prihană.
Văzând acea spurcată femeie pe monahul cel curat, că nu voiește nicidecum să-i împlinească pofta păcatului, s-a umplut de rușine și de mânie și a poruncit să-l bată. După aceea, fiindcă nu era departe de Ierusalim, a trimis pe monah legat la împăratul lor, pârându-l ca pe un hulitor al credinței lor. Împăratul, cercetând cele despre dânsul, l-a dezlegat și-l ruga să fie părtaș al credinței lui Mahomed. Mihail a răspuns: „Să nu-mi fie mie aceasta, ca să las pe Dumnezeul meu și să urmez diavolului”. Împăratul a zis: „Voiește a împărăți cu mine și cere ce voiești de la mine”. Sfântul Mihail a răspuns: „Din trei, un lucru cer de la tine: Ori eliberea-ză-mă la starețul meu, ori bate-mă în numele Dumnezeului meu, ori prin sabie ta trimite-mă către Hristosul meu”.
Împăratul a poruncit să-l adape cu otravă dătătoare de moarte; iar el, bând otrava, a rămas nevătămat după cuvântul lui Hristos din Evanghelie, care zice: Măcar de ați bea și ceva de moarte, nu vă va vătăma. Împăratul, rușinându-se de acestea, a poruncit ca pe robul lui Hristos, să-l taie cu sabia în mijlocul Ierusalimului. Iar monahii locașului Sfântului Sava, luând trupul lui, l-au adus în lavra lor și l-au pus cu cinste împreună cu Sfinții părinți pe mucenicul lui Hristos, Mihail, slăvind pe Hristos Dumnezeu. Amin.
Cuvioasa Eufrosina fecioara, egumena Mănăstirii Poloțca
În cetatea Poloțca era un boier, anume Vseslav. El a avut un fiu cu numele Gheorghe, din care se trage această sfântă odraslă, fericita Eufrosina. Aceasta mai înainte de a se boteza s-a numit Predislava, după numele cel boieresc, și învățase din copilărie dumnezeiasca Scriptură. Ea se sârguia la citirea sfintelor cărți și astfel s-a deprins din acelea cu frica și cu dragostea osârdnică către Dumnezeu, Ziditorul ei. Ea era frumoasă și, ajungând la vârsta de doisprezece ani, mulți boieri slăviți trimiteau la tatăl ei, sârguindu-se fiecare ca fiul său s-o ia în căsătorie. Dar, fecioara nu voia nicidecum să se însoțească cu bărbat pământesc și muritor, fiind rănită de dorința lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mirele cel ceresc și fără de moarte, deoarece toată mintea sa o avea îndreptată spre dragostea cea dumnezeiască. Tatăl ei, voind s-o logodească cu un tânăr frumos, fiu al unui boier oarecare, ea n-a voit; și, ascunzându-se de toți, s-a dus într-o mănăstire de fecioare la cuvioasa doamnă Romana egumena, și cerea să fie tunsă în schima monahală. Cuvioasa Romana, văzând tinerețile fecioarei, și temându-se de tatăl ei, a ținut-o multă vreme, sfătuind-o la viața mirenească, ca pe o fată tânără și preafrumoasă. Dar, cunoscându-i fierbințeala cea mare a inimii ei către Dumnezeu și dorința neschimbată de a păzi fecioria pentru împărăția cerului, a poruncit preotului ce era acolo s-o tundă și s-o îmbrace în sfântul și îngerescul chip monahicesc și i-a pus numele Eufrosina.
Tatăl și maica ei, înștiințându-se de acest lucru, s-au umplut de negrăită mâhnire și de jale; deci, alergând la mănăstire și, văzând pe fiica lor în chipul monahicesc, au plâns și s-au tânguit, iar fericita fecioară nu băga în seamă lacrimile părinților, ci îi îndemna să se veselească de aceasta, că au fiica logodită cu Împăratul ceresc. Eufrosina petrecea ca celelalte monahii în posturi și rugăciuni, supunându-se tuturor cu mare smerenie în toate ostenelile mănăstirești.
După câtăva vreme, a rugat pe Ilie, episcopul Poloțchii, să-i poruncească să petreacă lângă biserica cea mare, Sfânta Sofia, într-o cămară deosebită. Prin aceasta ea voia să urmeze fecioarelor celor de demult din Ierusalim, între care a fost și Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, care viețuia lângă biserica lui Solomon – Sfânta Sfinților -, în cămară deosebită, ce era făcută pentru aceea lângă zidul bisericii. Episcopul, înștiințându-i de viața ei cea asemenea îngerilor și dragostea ei către Dumnezeu, n-a oprit-o să fie după buna dorință a inimii ei. Astfel, sfânta petrecea ca îngerul lui Dumnezeu, închizându-se într-o cămară lângă biserică și, rugându-se totdeauna ziua și noaptea, preamărea pe Dumnezeu; iar în vremea ce îi prisosea de la rugăciuni, scria cărți cu mâinile sale și le dădea spre vânzare, iar ceea ce lua pe dânsele, împărțea săracilor.
Petrecând ea astfel multă vreme lângă Sfânta Sofia, a văzut într-o noapte în vedenia somnului pe îngerul lui Dumnezeu care, luând-o, a dus-o afară din cetate la un loc ce se numea Selțe, unde era mijlocul Sfintei Sofia și o biserică mică de lemn. Și a zis îngerul către Eufrosina: „Ți se cade să petreci aici, pentru că Dumnezeu voiește ca în acest loc, multe femei să se povățuiască la mântuire prin tine”. Această vedenie a văzut-o Cuvioasa Eufrosina, nu odată, ci de două și de trei ori; deci, sfânta se minuna de acea vedenie și mulțumea lui Dumnezeu Cel ce a învrednicit-o vedeniei îngerești.
Ea, supunându-se bunăvoinței Domnului, zicea: „Dumnezeule, inima mea este gata.” Și s-a arătat îngerul în vedenie și episcopului, zicându-i: „Pe roaba lui Dumnezeu Eufrosina să o duci la biserica Probejeniei cea din Selțe și s-o sălășluiești lângă acea biserică, ca să fie acolo mănăstire de fecioare sfințite lui Dumnezeu, pe care voiește să le mântuiască prin această roabă a Sa, a cărei rugăciune se suie la Dumnezeu ca mirul. Ca o coroană pe capul împăratului, așa se odihnește peste ea Sfântul Duh. Precum strălucește soarele prin lume, așa a strălucit viața ei înaintea îngerilor lui Dumnezeu”.
Episcopul, deșteptând-se din somn, a mers la Cuvioasa Eufrosina și i-a spus voia Domnului; iar ea a spus episcopului vedenia sa, mulțumind lui Dumnezeu pentru acestea. Drept aceea, episcopul, chemând pe voievodul Boris, unchiul ei, pe voievodul Gheorghe, tatăl ei, boieri și bărbați cinstiți și, spunându-le voia lui Dumnezeu, a zis: „Iată, spun înaintea stăpâniei voastre: Locul sfintei mănăstiri a Probejeniei de la Selțe, îl dau Cuvioasei Eufrosina, ca să fie acolo mănăstire de fecioare; și nimeni din cei mai de pe urmă să nu aibă a judeca dania aceasta, pe care am făcut-o ei”.
Toți s-au învoit cu episcopul și, ducând acolo pe Sfânta Eufrosina, a sălășluit-o lângă biserica mănăstirii Probejeniei. Acolo a întemeiat mănăstirea fecioarelor celor ce voiau să slujească lui Hristos în curăție. Cuvioasa Eufrosina a fost povățuitoarea multor fecioare și femei, care se lepădau de lume și veneau la călugărie. Ea era la multe conducătoarea spre mântuire, deoarece era destul ca cineva să se uite la viața ei îmbunătățită și astfel se folosea și se îndemna foarte mult spre nevoințele cele plăcute lui Dumnezeu.
După o vreme, Cuvioasa Eufrosina a trimis la tatăl său, zicând: „Tată, trimite pe sora mea, Gradislava, ca s-o învăț sfintele cărți”; iar el i-a îndeplinit dorința ei. Sfânta Eufrosina, învățând citirea cărților pe sora sa cea mai tânără, a îndemnat-o cu multe cuvinte spre mântuirea sufletului și păzirea fecioriei; deci, a făcut-o mireasa lui Hristos, căci a adus-o în rânduiala monahicească și a chemat-o cu numele Evdochia. După un timp, tatăl ei a trimis la cuvioasa, zicându-i: „Trimite la noi pe sora ta”. Atunci Eufrosina a răspuns: „Lăsați-o să mai petreacă cu mine, de vreme ce încă nu s-a deprins bine cu Sfânta Scriptură”. Dar, înștiințându-se degrabă tatăl său și maica sa de tunderea celeilalte fiice a lor, s-a umplut de îndoit necaz; și, mergând la mănăstire, striga cu mânie și cu durere în inimă către Sfânta Eufrosina, zicându-i: „O, fiică, de ce ne-ai făcut aceasta? Ne-ai adăugat tânguire peste tânguire și întristare peste întristare! Au nu-ți ajungea, ca să ne lași tu singură, ci ai luat cu înșelăciune și altă iubită fiică a noastră? Pentru aceasta v-am născut eu pe voi? Pentru aceasta v-am crescut, ca mai înainte de moarte, să vă închideți viața în mormânt, îmbrăcate în haine negre și în închisoare mănăstirească? Aceasta este mângâierea cea așteptată de la voi?” Deci, Cuvioasa Eufrosina, grăind din dumnezeieștile cărți cuvinte mântuitoare de suflet, i-a mângâiat puțin, și ei s-au întors acasă, amestecându-și fireasca și părinteasca lor mâhnire cu duhovniceștile bucurii.
După aceasta, a venit la Cuvioasa Eufrosina o domniță spre rânduiala monahicească, rudenie a ei, fiica unchiului său, Boris, care se numea Zvenislava. Aceea a adus toate hainele sale cele scumpe și podoabele cele pregătite spre nuntă și a zis către fericita Eufrosina: „Doamnă și sora mea, toate cele frumoase ale acestei lumi le socotesc întru nimic, iar aceste podoabe de nuntă le dăruiesc mănăstirii și voiesc singură, ca prin nuntă duhovnicească să mă însoțesc cu Acela și să-mi plec capul sub jugul Lui cel bun și ușor”. Cuvioasa Eufrosina a primit-o cu bucurie și a poruncit ca s-o tundă, punându-i numele Eupraxia. Deci, ea petrecea împreună în post și în rugăciuni de toată noaptea, slujind Domnului cu multă cuvioșie și dragoste.
Cuvioasa Eufrosina, văzând că din zi în zi se înmulțeau numărul surorilor și se lărgea mănăstirea, a gândit să zidească o biserică de piatră în numele Mântuitorului. Deci, punând stăruință la aceea, cu dumnezeiescul ajutor s-a început lucrul, care s-a și săvârșit degrabă, pentru că într-un an s-a zidit o biserică de piatră foarte frumoasă. La zidirea acelei biserici ajuta un bărbat însemnat, anume Ioan. Acela, odihnindu-se, mai înainte de răsăritul soarelui, de multe ori auzea un glas, zicându-i: „Ioane, scoală-te și mergi la lucrul bisericii Atotțiitorului”. El, supărându-se într-o zi de glasul acela, a mers la Cuvioasa Eufrosina, zicându-i: „Stăpână, tu trimiți să mă silească la lucru?” Iar ea, înțelegând că acel glas nu este omenesc, ci dumnezeiesc, a zis lui Ioan: „Deși nu poruncesc eu să te deștepte și să te silească la lucru, însă tu ascultă glasul ce l-ai auzit chemându-te la lucru și fă porunca îndată, căci lucrul acesta este al lui Dumnezeu”. Biserica fiind aproape de terminare și neajungând cărămizi spre săvârșire, Cuvioasa s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Slavă Ție Stăpâne, iubitorul de oameni, Atotputernice Dumnezeule, care ne-ai dăruit cele mai mari, mă rog bunătății Tale, dă-ne și cele mai mici cu care să săvârșim biserica cea zidită întru slava preasfântului Tău nume”.
A doua zi, prin lucrarea puterii lui Dumnezeu, s-a aflat un cuptor plin de cărămizi arse, foarte tari; pentru că erau lucrate cu mână nevăzută în puțină vreme, căci numai într-o noapte s-a făcut acest minunat lucru. Pentru aceasta, Cuvioasa s-a umplut de bucurie și toți au preamărit pe Dumnezeu cu mirare, că s-a terminat zidirea bisericii. După aceea a venit episcopul cu clerul și cu voievozii să sfințească biserica, și tot poporul cetății s-a adunat și au prăznuit cu bucurie sfințirea bisericii. Cuvioasa, căzând cu fața la pământ în biserică, grăia cu lacrimi către Dumnezeu: „Tu Doamne, știutorule de inimi, Dumnezeule Atotțiitorule, caută spre această biserică zidită în numele Tău, ca altădată spre a lui Solomon, caută și spre turma Ta cea cuvântătoare adunată lângă biserica Ta, fii milostiv nouă, celor ce-ți slujim și dă-ne ajutor să purtăm jugul Tău cel pus pe noi și să mergem în turma Ta, Mirele nostru. Tu singur păzește curtea aceasta a cuvântătoarelor tale oi, fii nouă păstor, portar și păzitor, ca nici una din noi să nu fie răpită de diavolul, lupul cel pierzător. Tu, Doamne, fii nouă armă și zid, ca să nu vină răul asupra noastră, nici să se apropie rană de trupurile noastre și să nu ne pierzi după fărădelegile noastre, căci spre Tine mi-am pus nădejdea. Tu ești Dumnezeu îndurat și milostiv, celor ce Te cunosc și Ție înălțăm rugăciuni până la suflarea noastră cea mai de pe urmă”.
Cuvioasa învăța pe surorile sale, zicându-le: „Iată, v-am adunat pentru Domnul, ca găina pe pui sub aripile sale și ca pe oile lui Dumnezeu la pășunea cea dumnezeiască; deci, păziți-vă în poruncile Domnului și creșteți cu fapte bune din putere în putere, ca și eu să mă îngrijesc de mântuirea voastră cu bucurie și, nesuspinând, să vă învăț și să mă veselesc cu duhul, văzând roadele cele duhovnicești ale ostenelilor voastre. Pentru că, iată, mă sârguiesc cu atâtea învățături, a semăna cuvintele lui Dumnezeu în inimile noastre; iar țarinile inimilor noastre într-o măsură stau, necrescând întru îmbunătățită săvârșire. Deci, vremea secerișului se apropie și lopata pentru arie este gata ca să aleagă pleava din grâu; și mă tem ca nu cumva să se găsească pleavă între noi, căci vă veți da focului nestins. Sârguiți-vă, vă rog, surorile mele, sârguiți-vă a vă păzi de pleava păcatelor și a fugi de focul gheenei; faceți-vă grâu curat al lui Hristos; măcinați-vă în morile smereniei prin pustniceștile osteneli, prin curăție, prin dragoste și prin rugăciuni, ca să fiți lui Dumnezeu întocmai ca niște pâini bune”.
Astfel le învăța pe duhovniceștile sale fiice, ca o maică iubitoare de fii. Prin povățuirea și rugăciunile ei, toate călugărițele au sporit întru nevoințele duhovnicești și s-au făcut vase alese ale Sfântului Duh. După aceea cuvioasa a mai zidit o altă biserică de piatră, în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pe aceea a înfrumusețat-o cu icoane și cu toată podoaba și, îngrădind-o cu ogradă, a dat-o călugărilor.
Cuvioasa Eufrosina, dorind ca să vadă și să aibă în locașul său icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numește Odighitria – una dintre acele icoane pe care Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, încă fiind în viață, a zugrăvit chipul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu – pentru că cuvioasa auzea că trei icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au fost zugrăvite de Sfântul Luca; și se află una la Ierusalim, alta la Constantinopol și alta în Efes. Deci, rugându-se lui Dumnezeu cu lacrimi ca să i se împlinească dorința, a trimis la Constantinopol pe Mihail, slujitorul locașului său, la dreptcredinciosul împărat Manoil și la preasfințitul patriarh Luca, cerând, cu lacrimi și cu rugăminți multe, una din acele trei icoane ale Preacuratei Stăpâne, și anume pe cea din Efes.
Împăratul și patriarhul, cunoscându-i dragostea și osârdia sa cea mare către Dumnezeu și către Preacurata Lui Maică, s-au învoit la cererea ei. Deci, trimițând în Asia, a adus din Efes la Constantinopol icoana cea minunată a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și, dând-o trimisului Cuvioasei Eufrosina, l-a trimis cu scrisorile sale către acea cuvioasă, lăudând pe roaba lui Hristos cu binecuvântarea patriarhală. Iar ea, câștigând icoana dorită, s-a umplut de negrăită bucurie și a înălțat mare mulțumire lui Hristos Dumnezeu și Maicii Lui cea fără prihană. Astfel, ea a pus acea icoană în mănăstirea sa, în biserica Sfintei Probejenii, împodobind-o cu aur și cu pietre scumpe de mult preț.
După moartea părinților săi și după mulți ani ai călugăriei sale, Cuvioasa Eufrosina a dorit ca să vadă Sfintele Locuri ale Ierusalimului și să se închine Mormântului Domnului Hristos, cel de viață purtător, gândind ca să-și sfârșească viața acolo; pentru aceea, cu dinadinsul se ruga lui Dumnezeu. Stăpânitorii cei duhovnicești și mirenești, înștiințându-se de scopul ei, s-au cuprins de mare jale și, adunându-se la dânsa, o rugau cu lacrimi ca să nu-i lase pe ei și țara lor; iar ea, prin cuvinte înțelegătoare și de suflet folositoare, i-a mângâiat pe toți ca pe niște fii ai ei.
Acolo era iubitul ei frate, voievodul Viaceslav, acela venise cu doamna și cu fiii săi, ca să se închine ei și, lăcrimând, zicea: „Doamnă, soră și maica mea, lumina ochilor mei și povățuitoarea sufletului meu, de ce voiești să mă lași?” Iar sfânta răspundea: „Nu voiesc să vă las, ci să mă duc la Sfintele Locuri, ca acolo să mă rog pentru mine și pentru voi”. Iar după duhovniceasca vorbire, voievodul, voind să se ducă de la dânsa, i-a poruncit ca fiicele lui, cele două fecioare, Kirina și Olga, să le lase surorii sale, Evdochia. Ea avea un dar ca acesta, că de căuta spre cineva cu ochii săi, îndată îl cunoștea de este în dânsul duh de fapte bune și de poate ca să fie vas ales lui Dumnezeu. Deci, a cunoscut și pe fiicele cele tinere ale fratelui său că au să fie plăcute lui Hristos.
După ce a plecat fratele său de la dânsa, a zis fiicelor lui: „Voiesc să vă logodesc pe voi cu Mirele Cel fără de moarte și să vă duc în cămara împărăției Lui”. Deci, fecioarele, îndulcindu-se cu sufletul de cuvintele ei cele insuflate de Dumnezeu, au căzut la picioarele ei, zicând: „Voia Domnului să fie și a ta sfântă rugăciune, precum voiește de noi, să rânduiască”. Cuvioasa Eufrosina, bucurându-se cu duhul de buna voință a fecioarelor, le învăța cu vorbe folositoare și le îndulcea inimile lor cu dragostea lui Hristos. Iar după câteva zile a chemat pe fratele său și i-a zis lui: „Pe fiicele tale voiesc să le tund în călugărie, ca astfel să fie mirese lui Hristos”.
Voievodul Viaceslav, auzind aceste cuvinte, s-a tulburat foarte mult și a zis: „Doamnă, maica noastră, pentru ce te-ai gândit, să-mi faci aceasta? Poate voiești să aduci plângeri sufletului meu? Voiești să plâng pentru ducerea ta de la noi într-o țară depărtată și să mă tânguiesc pentru fiicele mele, lipsindu-mă de mângâierea lor?” Iar doamna lui Viaceslav și maica fecioarelor se tânguia cu mai multă negrăită jale a inimii, însă nu putea a se împotrivi voii Cuvioasei Eufrosina, al cărui cuvânt îl asculta ca din gura lui Hristos, știind-o cu încredințare că este adevărată roabă a lui Hristos și Duhul Sfânt locuiește în dânsa. Deci, voievodul a rugat pe Cuvioasa Eufrosina să vină la el, asemenea și pe episcopul Dionisie ce era pe atunci. Și, aducând pe fecioare în biserică, episcopul le-a tuns pe ele în schima monahală, numind pe Kirina, Aglaia, iar pe Olga, Eftimia, binecuvântându-le pe ele cu binecuvântarea sfinților părinți și a mâinilor celor ce din veac au bineplăcut lui Dumnezeu.
După puțină vreme a încredințat mănăstirea surorii sale, Evdochia și, sărutând pe toate, și-a pus nădejdea spre Dumnezeu. Deci, după multă rugăciune și-a luat drumul către Ierusalim, petrecând-o pe ea până departe toți cu amare lacrimi. Ea a luat cu dânsa pe un frate al său, David și pe rudenia sa, Eupraxia. Deci, mergând mai întâi în cetatea lui Constantin, acolo a fost primită cu cinste de către împărat și patriarh și, închinându-se prin sfintele biserici și la multe sfinte moaște, s-a dus la Ierusalim, unde, ajungând, s-a închinat Mormântului Domnului Hristos, Cel de viață purtător. Ea a pus pe Mormântul Mântuitorului o cădelniță de aur și a dat multe daruri Bisericii Ierusalimului și patriarhului, înconjurând toate Sfintele Locuri ale Ierusalimului, se închina și se ruga cu multă umilință. După aceea a locuit în mănăstirea ce se numea Rusco, ce era lângă biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Deci, mergând iarăși la Mormântul Domnului, s-a rugat cu lacrimi și cu suspinuri din inimă, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai născut din Preacurata și Sfânta Fecioară Maria, pentru mântuirea noastră, Cel ce ai zis: Cereți și se va da…, mulțumesc milostivirii Tale, că eu, păcătoasa, am câștigat ceea ce am cerut de la Tine, pentru că m-am învrednicit a vedea aceste Sfinte Locuri, pe care Tu le-ai sfințit cu preacuratele Tale picioare, și a săruta Mormântul Tău cel sfânt, în care Te-ai odihnit cu preacuratul Tău trup, cel ce a suferit moarte pentru noi; ci încă, preabunule Stăpâne, cer de la Tine acest dar mai de pe urmă: dă-mi mie să mă sfârșesc în aceste Locuri Sfinte, Ziditorule; nu trece cu vederea smerita mea rugăciune, primește sufletul meu în sfânta Ta cetate și rânduiește-l în sânul lui Avraam, unde sunt cei ce Ți-au plăcut Ție.
Astfel rugându-se, a ieșit de la biserica zisă mai înainte, unde locuia, și a căzut în boală trupească. Culcându-se pe patul durerii a zis: „Slavă Ție Stăpâne al meu Iisuse Hristoase, că și întru aceasta m-ai ascultat pe mine, nevrednica roaba Ta, și mi-ai făcut precum ai voit”.
Ea mai dorea, să se ducă și la Iordan, dar nu putea din cauza bolii; deci, a trimis pe David, fratele său, și pe Eupraxia. Mergând ei la Iordan și, întorcându-se de acolo, i-au adus apă din Iordan, pe care fericita a primit-o cu mare bucurie și mulțumire. Și, bând ea și scăldându-se peste tot trupul, s-a culcat iarăși pe pat, zicând: „Bine este cuvântat Dumnezeul nostru, cel ce luminează și sfințește pe tot omul ce vine în lume”. În vremea acestei boli i s-a făcut ei o arătare îngerească și o veste de la Dumnezeu pentru fericitul său sfârșit și pentru odihna cea gătită ei. Pentru acestea cuvioasa se veselea cu sufletul de Dumnezeu Mântuitorul ei, lăudându-L și mulțumind bunătății Lui.
După aceea, a trimis în lavra Sfântului Sava ca să roage pe arhimandrit și pe frați, ca să-i dea în acel locaș un loc spre îngropare Iar ei s-au lepădat, zicând: „Avem poruncă de la părintele nostru, Sfântul Sava, ca să nu îngropăm niciodată femei în locașul lui; însă este mănăstirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, cea zidită de Cuviosul Teodosie începătorul vieții de obște, în care zac multe femei sfinte. Acolo este și maica Sfântului Sava, maica Sfântului Teodosie, maica sfinților fără de arginți, Teodotia și altele. Deci, acolo se cuvine să fie pusă și Eufrosina, plăcuta lui Dumnezeu”.
Auzind Cuvioasa aceasta, a lăudat pe Dumnezeu că trupul ei va fi pus la un loc cu moaștele sfintelor femei. Deci, îndată a trimis rugăminte în locașul Cuviosului Teodosie, ca să-i arătate locul pentru mormânt; și a făcut mormântul sfintei spre îngropare în pridvorul bisericii.
Cuvioasa Eufrosina, zăcând douăzeci și patru de zile și, apropiindu-se de sfârșit, a chemat un preot și s-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine; apoi, rugându-se, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în 23 de zile ale lunii lui mai; iar trupul ei s-a îngropat cu cinste la locașul Cuviosului Teodosie, în pridvorul bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Iar David, fratele ei, și Eupraxia, rudenia sa, întorcându-se în țara lor, în cetatea Poloțca, au adus înștiințare de fericitul ei sfârșit și de cinstita îngropare a Cuvioasei Eufrosina. Deci, toți, plângând, au săvârșit pomenirea ei, slăvind pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Cel lăudat de toată făptura, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.